Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Principiile Credinței Noastre

 
   Credința nostră este aceeași pe care fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, a propovăduit-o atunci când a fost pe pământ și este aceeași pentru care unul din urmașii săi ne-a îndemnat să luptăm. „Prea iubiţilor, pe cînd căutam cutot dinadinsul să vă scriu despre mîntuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna." – Iuda 3.
   Toate aspectele mărturisirii credinței noastre sunt întemeiate numai pe învățăturile Sfintelor Scripturi și nu pe porunci, tradiții sau învățături omenești.
Numele propriu, distinctiv al Singurului Dumnezeu Viu, Veşnic şi Atotputernic este IEHOVA (יהוה‎).
   Dumnezeu Însuşi Şi-a ales acest nume şi l-a descoperit oamenilor ca ei să-l cunoască şi să-l cinstească. Scena memorabilă a rugului în care Iehova îşi dezvăluie prezenţa în faţa lui Moise pentru un scop hotârăt este arhicunoscută. Atunci „Moise a zis lui Dumnezeu: Iată, când mă voi duce la copii lui Israel şi le voi spune: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi; şi mă vor întreba: Care este numele Lui? Ce le voi răspunde? Dumnezeu [Elohim, ebr.] a zis lui Moise: EU SUNT CEL CE SUNT. Şi a adăugat: Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: Cel ce se numeşte EU SUNT, m-a trimis la voi. Dumnezeu a mai zis lui Moise: „Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: IEHOVA, Dum-nezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este numele Meu pentru veşnicie, acesta este numele Meu din neam în neam" – Exodul 3:13-15. Analizaţi şi Psalmi 83:18, Ex. 6:2,3 și Isaia 42:8. Numele lui Dumnezeu, „Iehova" (YHWH), apare prima dată în Geneza 2:4 şi mai apare de încă 6823 de ori în textul ebraic. El este un verb: verbul ebraic (hawáh, „a deveni"), la imperfect, forma cauzativă, aratând înspre El ca înspre Cel care îşi realizează întotdeauna scopurile. În traducere literară numele IEHOVA înseamnă „El face să fie", dar mai exact, prin scopul său arătat lui Moise şi prin legământul făcut cu el şi cu înaintaşii lui, numele său înseamana "Cel ce are un scop" (cu creaturile sale).
Noi îl recunoaștem pe Isus Cristos ca fiind fiul lui Iehova Dumnezeu.
   Noi îl recunoaștem pe Isus Cristos ca fiind fiul lui Iehova Dumnezeu, așa cum Biblia îl numește, „cel întâi născut din toată zidirea” (Coloseni 1:15). El care a fost purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, sau Logosul, a fost prima şi singura fiinţă creată direct de Dumnezeu. El a fost acela prin care toate lucrurile au fost create, a părăsit existenţa s-a invizibilă ca spirit şi a fost născut în carne umană într-o formă modestă de om pentru a justifica numele tatălui său și pentru a răscumpăra omenirea din păcat și moarte. (Apocalipsa 3:14; Galateni 1:4). El s-a născut în toamna anului 2 î.d.C. în jurul datei de 1 Octombrie înainte de începutul anotimpului de iarnă ploios al Palestinei și nu pe data de 25 Decembrie. Iudeii vorbitori de limbă aramaică din primul secol al erei creştine L-au numit „Ye.shu’ Mshi’hha”. Iudeii vorbitori de limbă greacă şi Neamurile L-au numit „Isus Mesia” sau „Isus Cristos”. În fiecare din aceste două limbi aceasta înseamnă „Isus Unsul”; numele Isus sau Jeshua este chiar prescurtarea numelui ebraic Je.hóshua, însemnând Iehova este Mântuitorul. Cât timp a fost pe pământ, Isus Cristos a propovăduit vestea evangheliei Împărăției lui Dumnezeu și a luptat lupta cea bună a credinței. El şi-a încheiat mărturia ca fiind “martorul adevărat și credincios” al lui Dumnezeu, a dovedit pe Diavol ca fiind un mincinos, a câştigat dreptul la viaţă pierdut de Adam şi a fost într-adevăr potrivit pentru a fi justificatorul lui Iehova Dumnezeu. (Apocalipsa 1:5, 3:14) Pentru o asemenea supunere, Iehova Dumnezeu l-a înviat pe fiul Său credincios într-un corp spiritual şi l-a înălţat mai presus de toate creaturile din Univers, așezându-l din anul 1914 ca Rege al Împărăței Sale. (1 Petru 3:18) “Pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” - Filipeni 2:10,11.
Iehova Dumnezeu şi Isus Christos sunt „Stăpânirile Cele Mai Înalte”.
   Iehova Dumnezeu şi Isus Christos sunt „Stăpânirile Cele Mai Înalte”, în faţa cărora orice suflet este dator să manifeste supunere absolută, stăpâniri la care se face referire la Romani 13:1. (Ps. 91:1; 1 Cronici 29:10-13; Matei 28:18; 1; 1Timotei 6:13-16; Petru 3:22; Coloseni 4:1). Prin sintagma „orice suflet”, cu privire la aceia care se aplică această supunere, nu este exclusă nicio fiinţă umană, indiferent de poziţia sau statutul său social sau de orice altă natură (Fapte 10:34; Iov 34:16-19). Aceasta este învăţătura fundamentală, vitală, sau miezul adevărului biblic, de a cărei aplicare şi respectare deplinde libertatea de conştiinţă şi acţiune a oricărui martor sincer şi credincios al lui Iehova. „Stăpânirile rânduite” sau „autorităţile existente” faţă de care Iehova Dumnezeu Îşi ia răspunderea, şi faţă de care porunceşte tuturor creştinilor ascultare, sunt factorii principali de conducere din organizaţia lui Iehova, anume corporaţia guvernatoare invizibilă a Împărăţiei lui Dumnezeu, alcătuită din acei membri unşi, glorificaţi, ai Bisericii. (1Corinteni 12:28; 2 Corinteni 10:7-11). Susţinerea celor mai multe din religiile pământului, mărturisit a fi creştine, că acest text biblic fundamentează crezul „dreptului divin de domnie al regilor pământului” este o învăţătură cu totul păgână, o advărată insultă la adresa suveranităţii universale a lui Iehova şi a luminii prin care acesta şi-a binecuvântat poporul. Aceşti domnitori ai naţiunilor au primit puterea de la Satan Diavolul, lucru afirmat de El însuşi faţă de Ius Cristos - când L-a ispitit în pustie – şi realitate pe care Fiul lui Dumnezeu n-a contestat-o: „Atunci diavolul L-a dus sus, într-un loc înalt, şi i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. Api i-a zis: „Ţie îţi dau autoritatea tuturor acestora şi gloria lor, căci mie mi-a fost dată, iar eu o dau cui vreau.” – Luca 4:5,6. El numai a permis ca oamenii să conducă naţiunile, neîmpiedicându-l pe Satan să le delege autoritatea, până la un timp binecuvântat. Isus i-a răspuns domnitorului Pilat când s-a lăudat cu autoritatea pe care o avea: "N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat." (Ioan 19:11). Este o absurditate şi un mare păcat să presupunem că prin aceste cuvinte Isus îşi învinovăţea şi acuza Tatăl pentru crima josnică ce urma să vină asupra Lui. Nicidecum, ci Isus îl identifica pe Satan, în mod clar, ca fiind cel care investeşte guvernele actuale cu autoritatea sa. Guvernatorii pământului nu laudă pe cei care fac cel mai mare bine pe care-l poate face un om semenului său – proclamarea Împărăţiei lui Dumnezeu ca singura speranţă a omenirii – sau cel mai mare „bine” în înţeles scriptural, cu beneficii individuale: consacrarea deplină pentru Iehova. (Romani 13:3; Evrei 10:9; Romani 12:1; Proverbe 16:13). Stâlpii bisericii, însă, au lăudat pe cei care au făcut binele. (2 Corinteni 8:16-18; 1Corinteni 11:1,2). Stăpânitorii pământului întotdeauna au exercitat presiune faţă de neprihănirea, devotamentul şi integritatea martorilor lui Iehova. Sentinţele de condamnare la ani grei de închisoare pentru respectarea legilor lui Dumnezeu, în dauna legilor strâmbe ale oamenilor, atunci când martorii lui Iehova nu şi-au pătat conştiinţa şi nu au vărsat sângele semenilor lor, stau mărturie cărui domn au servit conducătorii politici, financiari şi comerciali; atrocităţile din lagărele de concetrare mărturisesc acelaşi lucru. (Faptele Apostolilor 4:19, 5:29; Proverbe 16:12). De asemenea, corupţia ce caracterizează cercurile stăpânitoare dovedeşte că „răzbunarea şi pedepsirea acelora care fac răul”, dacă este aplicată la ei, deseori atârnă de influenţa acuzatului, iar justiţia omenească pervertită nu are nimic de-a face cu imparţialitatea divină - Romani 13:4; Isaia 11:4, 32:1.
Noi declarăm în mod categoric că NU suntem o religie și nu ne numim ca find o religie.
   „Religie” înseamnă tot ce este împotriva facerii voinţei lui Dumnezeu. Ea este închinarea dată creaturii şi se bazează pe spusele creaturilor în contrazicerea Cuvântului lui Dumnezeu; de aceea, anulează Cuvântul lui Dumnezeu şi-l face fără valoare. Ea înseamnă mai degrabă teamă de creaturi, decât teamă de Atotputernicul Dumnezeu, Creatorul. Religia este bazată pe cuvântul unei creaturi mai degrabă decât pe Cuvântul şi poruncile adevăratului şi viului Dumnezeu Iehova, fapt exemplificat de poporul ales al lui Dumnezeu, dar care a părăsit legile credinței. (Matei cap. 23) Religia este de la adversarul lui Dumnezeu, care plănuieşte să se facă pe sine „asemenea Celui Prea Înalt”. (Isaia 14:12-14). Închinarea pe care o aducem Creatorului înseamnă credință, așa o numește apostolul inspirat Pavel la Evrei cap. 11. Toate faptele care i-au distins pe servii aprobați ai lui Iehova din vechime au stat sub semnul CREDINȚEI și nu a unei forme de religie. Același serv al Celui Prea Înalt, arată deosebirea între religia urmată de el în trecut și credința descoperită lui de Isus Cristos - Filipeni 3:3-8; Galateni 1:13,14.
Satan Diavolul este stăpânitorul şi prinţul acestei lumi. (2 Corinteni 4:4; Ioan 14:30).
   El este împotrivitorul lui Iehova Dumnezeu, începând din grădina Edenului când a provocat chestiunea dominației universale prin acea răscoală împotriva lui Dumnezeu. Contrar părerii unora, el nu a fost o creatură hidoasă cu coarne şi coadă, ci a fost o creatură deosebită. El era un fiu-spirit al lui Dumnezeu ce purta numele de Lucifer. Biblia îl descrie figurativ la Ezechiel 28:12,13: „Erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu; erai acoperit cu tot felul de pietre preţioase”. În conformitate cu poziţia sa de fiu al lui Dumnezeu, lui i-a fost dată o poziţie de mare încredere şi responsabilitate: aceea de supraveghetor al omenirii. Pentru un timp toate au mers bine în Univers şi exista pace perfectă în acea lume dreaptă. Dar aceasta n-a durat. Lăcomia şi avariţia au pătruns acolo. Heruvimul ocrotitor a avut vise mari. Starea de autoadmiraţie şi îngâmfare a inimii sale s-a manifestat mai întâi prin introducerea păcatului în lume, cu viclenie şi în ascuns. Datorită stării decăzute în care a ajuns, asupra lui Satan Diavolul a fost rostită următoarea profeție: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’ Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!” (Isaia 14:12-15). Sentinţa de nimicire a lui Dumnezeu împotriva lui spune: „Ai fost perfect în căile tale din ziua când ai fost creat, până când s-a găsit nedreptate în tine. Ţi s-a îngâmfat inima din cauza frumuseţii tale; ţi-ai stricat înţelepciunea din pricina strălucirii tale. Te voi nimici, o heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare… şi nu vei mai fi niciodată.” - Ezec. 28:15-19.
Noi nu credem în doctrina Treimii și nici în ideea existenței unei Trinități.
   Trinitatea este o învăţătură păgână, nesusţinută de Biblie. Conform crezului nicean (325 d.C.) fiinţele care compun „dumnezeirea”, adică „Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt” sunt toți trei egali în putere, substanţă şi veşnicie. Biblia demonstrează însă clar că: Iehova şi Isus sunt persoane spirituale distincte, separate în ceea ce priveşte susbstanţa: „Totuşi pentru noi există un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate [...] şi un singur Domn, Isus Christos, prin care sunt toate” ; „A singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru prin Isus Cristos, Domnul nostru [...]”- 1 Corinteni 8:6, Iuda 25. Analizaţi şi Ioan 3:16, 1 Ioan 4:9,10, Marcu 10:18. De asemenea, spiritul sfânt este o forţă sau putere, care emană de la Iehova Dumnezeu, pe care a primit-o şi Isus, şi nu este, sub nicio formă, o fiinţă participantă la treime. „El însă, plin de Duh Sfânt, a privit spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus Christos stând la dreapta Tatălui şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu”- Fapte 7:55,56. Analizaţi şi Matei 3:16, Ioan 20:22, Fapte 2:4, 17. Iehova Dumnezeu este Singura Fiinţă din Univers atemporală, neavând nici început, nici sfârşit. „Înainte să se fi născut munţii, înainte ca să fi plăsmuit pământul şi lumea, din veşnicie, până în vecie, Tu eşti Dumnezeu” - Psalmi 90:2. Analizaţi şi Psalmi 93:2, Apocalips 4:8,9, Deut. 33:27. Isus Christos este prima creatură, concepută de Iehova în mod direct, fără intermediar, deci „Singurul născut din Tatăl.” „El este întâiul născut peste întreaga creaţie, înainte de toate lucrurile” – Ioan 1:14, Coloseni 1:15,17. Analizaţi şi Apocalips 3:14, Proverbe 8:22. În cazul Lui se poate vorbi de un început: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi un dumnezeu era Cuvântul” - Ioan 1:1. Mai mult, Iehova a posedat dintotdeauna nemurirea, pe când Isus, la crearea Sa, nu deţinea nemurirea, ci a dobândit-o ulterior, după ce a experienţat starea morţii (1 Timotei 1:17, Romani 6:9, Apocalips 1:18). Iehova este Dumnezeul Suprem, care deţine autoritatea şi suveranitatea absolută, iar Fiul Său este supus demnităţii fără asemănare a Tatălui. În consecinţă, Tatăl şi Fiul nu sunt egali în rang, putere şi slavă. „Dumnezeu este capul lui Hristos.” „Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.” „Tatăl este mai mare decât Mine” - 1 Corinteni 11:3, Ioan 10:29, 14:28. Analizaţi şi 1 Regi 8:23, Nemia 9:6. Pe parcursul întregii Sale existenţe, Isus Christos a ocupat o poziţie secundară, supusă, umilă şi ascultătoare faţă de autoritatea Creatorului: în timpul nedefinit petrecut în cer (Psalmi 89:6, Filipeni 2:6), în perioada existenţei umane (Ioan 14:28, Matei 4:8-10, 1 Petru 2:23, Ioan 5:30), cât şi pe parcursul infinit al vieţii în slavă - Romani 6:10, 1 Corinteni 3:23, Luca 23:29, 1 Corinteni 15:24,28.
Noi nu credem în doctrina imortalității sau nemuririi sufletului.
   Aceasta este o doctrină care s-a născut încă din grădina Edenului, prin Satan diavolul, care s-a folosit de șarpe să amăgească pe Eva. Pentru a amăgi pe om el s-a folosit de minciuna „Hotărât, că nu veţi muri” de la Genesa 3:4 și se folosește de aceeși minciună și în ziua de azi prin intermediul tutoror religiilor care susțin această doctrină. Omul nu este o ființă nemuritoare care are un suflet aparte de trup. Omul este el însuși un suflet viu şi nu are un suflet separat de trup. De asemenea sufletul este muritor. Cea mai demnă de încredere sursă, care ne luminează clar ce este şi ce nu este omul, este raportul despre crearea omului. El înlătură tot misterul cu care înconjoară sufletul uman învăţăturile religioase şi pe care-l exploateză din plin filosofiile oamenilor. Geneza 2:7 spune simplu: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” În partea ebraică a Bibliei, cuvântul neph’esh (tradus „suflet”) se regăseşte de aproximativ 800 de ori; în partea creştină greacă a Bibliei, cuvântul psyche (de asemenea tradus „suflet”) se regăseşte de 102 ori. Din contextul tuturor acestor rapoarte Biblice se poate observa că sufletul uman poate mânca sânge şi grăsime, un corp de animal, fructe, un fagure de miere, poate tânji după hrană materială, se poate autodistruge sau poate fi distrus de un leu, poate fi salvat de sabie, poate cădea într-o groapă, poate fi scos din groapă sau poate fi eliberat din închisoare. (Lev.7:25,27; Deut. 23:24; Prov. 27:7; Deut. 12:20; Iov 18:4, margine; Psalmul 7:2; 22:20; Iov 33:18,30; Ieremia 18:20; Psalmul 142:7) Sufletul uman poate fi cumpărat pe bani; poate fi răpit şi vândut; poate fi vânat ca o fiară (Lev. 22:11; Deut. 24:7; Ex. 4:19). Este evident că în rapoartele biblice în care sunt folosiţi aceşti 2 termeni, scriitorii bibliei se referă la sufletul uman ca la ceva ce simţea, trăia şi acţiona întocmai ca un om în toată puterea cuvântului. În înţelesul scripturii şi al scriitorilor ei, este foarte clar că sufletul uman este însăși omul viu. De asemenea toate fiinţele animale vii sunt suflete. „Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână, şi toate se întorc în ţărână.” (Eclesiastul 3:19,20). Un alt mare adevăr pe care religiile lumii îl ascund este cel că Biblia nu propovăduieşte nemurirea omului, ci afirmă răsplicat că sufletul este muritor. De fapt, cuvântul „nemurire” nu apare în scripturile Ebraice, iar cuvântul grecesc „athanasia” apare doar de 3 ori (în 1 Cor. 15:53,54; Romani 2:7; 1 Tim. 6:14-16), unde Pavel vorbeşte de înviere şi arată nemurirea ca fiind o răsplată viitoare, pentru o clasă specială, sau îl identifică exact pe Isus ca fiind singurul care posedă nemurirea. Avertismentul dat de Iehova Dumnezeu împotriva neasculătării lui Adam sau sentinţa ulterioară nu arăta că numai corpul s-ar întoarce în ţărână pe când spiritul era indestructibil, ci dimpotrivă: „în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit. Te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce. ” (Gen 2:15-17; 3:17-19). Biblia afirmă direct, într-un limbaj clar, pe care şi un copil îl poate înţelege, că sufletul moare - Fapte 3:22,23; Iacov. 5:19,20; Ps. 89:48.
Noi nu credem în teoriile existenței unei vieți după moarte, de asmenea nu credem în Rai, Iad sau Chinul Veșnic (Purgatoriu).
   Acestea sunt alte învățături false care nu sunt prezente în Biblie. Orice suflet este muritor la sfârșitul vieții sale, iar plata pentru păcatele sale este moartea. „Fiindcă plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). „Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot aşa şi sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuieşte, acela va muri” (Ezechiel 18:4,20). Toate aceste dovezi susțin clar că omul este muritor și nu are un suflet aparte de trup care să-și continue viața după moarte. Răsplata unei vieți credincioase este ÎNVIEREA. Despre unul dintre credincioșii remarcabili ne este spus clar că el trebuie să se odihnească până la inviere când va fi răsplătit pentru credința lui. (Daniel 12:13) Speranța învierii a fost proprie credincioșilor din vechime, credință și a Martei, sora lui Lazăr. (Ioan 11:24) Chiar Isus ne asigură că cei care au făcut binele vor ieși afară din morminte prin ÎNVIERE - Ioan 5:28,29.
Noi respingem teoria evoluției ca fiind o teorie falsă provenită din păgânătate.
   Această teorie este o minciună concepută pentru a induce pe oameni în eroare față de Adevăratul Creator și adevărul său absolut. Adevărații creștini ne se vor lăsa orbiţi de înţelepciunea falsă a acestei lumi, care este nebunie înaintea lui Dumnezeu și nu vor înghiţi pastila păgână a evoluţiei, nici chiar după ce ştiinţa modernă a făcut vâlvă în jurul ei, nici după ce clerul creştinătăţii a îndulcit-o. Savanţii evoluționiști au convertit pe mulţi la credinţa lor, o credinţă care nu are fapte care să o dovedească, deci o credinţă moartă. Mulţi preoţi catolici, protestanţi şi iudei au îmbrăţişat-o şi astfel au acceptat această dogmă a păgânilor din vechime, împreună cu alte doctrine păgâne, cum ar fi: treimea, sufletul nemuritor şi chinul veşnic. Enciclopediile arată că grecii şi alţii dinainte de Cristos credeau în evoluţie, iar triburi sălbatice de pe tărâmuri izolate ale pământului cred în ea şi astăzi. Într-o circulară din august 1950, papa spunea că era permis să se studieze „doctrina evoluţiei, în măsura în care aceasta cercetează originea trupului uman, ca venind dintr-o materie vie şi pre-existentă”. O telegramă a agenţiei Associated Press din septembrie 1951 amănunţea: „Papa Pius al XII-lea spune că teoria evoluţiei poate fi studiată în măsura în care ea se ocupă de originea trupului uman, dar n-ar trebui să fie permis să se ridice întrebări în ceea ce priveşte crearea divină a trupului uman”. Asemenea religionişti argumentează că Dumnezeu a folosit evoluţia pentru a executa opera creatoare din Geneza capitolul 1, dar această poziţie este contrară decretului Său, că lucrările Sale create s-au reprodus „după soiul lor”. Oamenii de astăzi acceptă răspunsul savanțitor științei, deoarece aceștia au realizat multe în anumite domenii şi pentru că ei îi privesc pe savanţi ca pe cei ce elaborează teorii bazate numai pe fapte experimentale şi logică rece, neinfluenţate de emoţie sau prejudecată personală şi bineînţeles nealterate prin înşelăciune în cântărirea dovezii. Dar această încredere oarbă în ei nu este justificată prin lucrările lor în legătură cu evoluţia. Dacă, după metoda ştiinţifică, noi punem la o parte speculaţiile şi afirmaţiile lor şi lăsăm numai faptele în balanţă, argumentul evoluţiei este lipsit de valoare.
Începând cu anul 1914 domnia neîntreruptă a neamurilor asupra pământului a luat sfârșit.
   În conformitate cu descoperirea Biblică, noi înțelegem că începând cu anul 1914 domnia neîntreruptă a neamurilor asupra pământului a luat sfârșit, iar Regele lui Iehova Dumnezeu, Isus Cristos a fost întronat pentru a domni „în mijlocul dușmanilor săi”. Astfel Isus Cristos a devenit „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (Apocalipsa 19:16) iar Iehova Dumnezeu i-a dat tronul Împărăției Sale după cum a fost profețit în Psalmul 110. De asemenea Împărăția lui Dumnezeu a fost întemeiată în cer, iar Satan diavolul a fost aruncat în vecinătatea pământului (Apcalipsa 12:7-12). Anul 1914 a fost profețit cu exactitate, deoarece atunci când „vremurile neamurilor” s-au încheiat, acest lucru a fost într-o aromonie deplină cu profeția referitoare la „Cele 7 timpuri” din Daniel 4:1-28. (Luca 21:24) În același timp, în 1914 s-au împlinit cuvintele lui Isus Cristos din Matei 24:3-13 și profeția referitoare la „nașterea copilului de parte bărbătească” din Apocalipsa capitolul 12. Toate aceastea sunt într-o deplină armonie și legătură astfel încât să putem înțelege importanța acestui an, 1914.
A doua venire a lui Isus Cristos.
   Referitor la a doua venire a lui Isus Cristos, de asemenea suntem de acord cu învățătura corectă a Cuvântului lui Dumnezeu. Cei mai mulţi oameni aşteaptă a doua venire a Domnului nostru într-un mod vizibil în trup de carne. Totuşi Isus Cristos spune Iată, „Eu vin ca un hoţ” (Apocalipsa 16:15) Analizați şi 2 Petru 3:10 şi Apocalipsa 3:3. Aceasta este o dovadă că venirea lui Cristos este nevăzută, ca un spirit, şi trebuie să fie descoperită prin semne. „Căci cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.” (Matei 24:26,27) El revine ascuns de către nori, ca simbol al semnelor ce însoţesc prezenţa Sa. Doar ucenicii săi atenţi observă prezenţa sa spirituală. Dar la sfârşitul veacului el se va manifesta în toată puterea sa şi toţi locuitorii pământului, inclusiv duşmanii săi, vor fi convinşi de prezenţa sa. (Apocalipsa 1:7; Matei 24:41,45) Isus, la a doua venire, va veni nu într-un trup de carne ci își va face simțită prezența de pe scaunul de domnie al slavei Sale împreună cu îngerii, adică în cer. (Matei 25:31) În curând destinul tuturor oamenilor vii va fi hotărât: „Căci Fiul omului este destinat să vină în gloria Tatălui Său împreună cu îngerii Săi, şi atunci va răsplăti pe fiecare după comportamentul său” (Matei 16:27). Această descoperire a prezenţei Sale nevăzute va fi marcată prin executarea judecăţilor sale - 2 Tesalonieni 1:7-10.
Noi credem în jertfa de răscumparare pe care Isus Cristos a oferit-o.
   Noi credem în jertfa de răscumparare pe care Isus Cristos a oferit-o pentru ca orice om care crede în el și în Tatăl Său, Iehova, să trăiască. „Pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:15,16). Oricine va urma pe Isus Cristos și va asculta de Cuvântul lui Iehova Dumnezeu prin aranjamentul Său, va putea trăi în Lumea Nouă a lui Dumnezeu. Referitor la aceasta noi credem în doctrina învierii, înviere care va avea loc în Lumea Nouă a lui Dumnezeu „Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.”. (1 Corinteni 15:22,23). Și după cum Isus Cristos a zis: „Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.”. (Ioan 5:28,29) Acest merit câștigat prin moartea lui Isus pe Golgota este reliefat de titlul primit de la Dumnezeu ca „Părintele Veșniciei”. (Isaia 9:6) În vederea acestui aranjament divin este mângâiat Daniel la sfârșitul unei vieți credincioase atunci când i se oferă perspectiva unei învieri - Daniel 12:13.
Noi credem într-un sfârșit al acestui sistem de lucruri rele al lumii prezente.
   Noi credem într-un sfârșit al acestui sistem de lucruri rele al lumii prezente condusă de Satan diavolul („stăpânitorul lumii acesteia” - Ioan 14:30), care va avea loc la Armaghedon. Armaghedonul este bătălia finală sau „Războiul zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic”. (Apocalipsa 16:14-16) Atunci Iehova Dumnezeu, prin regele Său întronat, Isus Cristos, va justifica Marele Său Nume care a fost blamat de către Satan Diavolul și întreaga sa organizație atât vizibilă cât și invizibilă. Armaghedonul nu va fi un război local limitat la valea Meghido din Palestina. Harmaghedon sau Armaghedon înseamnă „Muntele Adunării trupelor”, și se referă în mod simbolic la organizația capitală a Sionului unde Iehova Dumnezeu a întronat pe Isus Cristos ca și conducătorul drept al pământului. Acel mare eveniment istoric a avut loc în anul 1914. Cea mai mare bătălie a tuturor timpurilor se apropie cu repeziciune iar forțele împotrivitoare ale răutății au doar puțin timp să se pregătească pentru aceasta. Iehova le spune în mod batjocoritor: „Vestiţi aceste lucruri printre neamuri: pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie, toţi oamenii de război! Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii, şi cosoarele în suliţe! Cel slab să zică: Sunt tare! Grăbiţi-vă şi veniţi, toate neamurile de primprejur, şi strângeţi-vă! … Să se scoale neamurile, şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur.” - Ioel 3:9-12. Pedeapsa lui Iehova Dumnezeu va veni asupra oamenilor vinovați de păcate și fărădelege și nu asupra planetei albastre. Astfel citim la 2 Petru 3:5-7. Iar dacă pedeapsa lui Dumnezeu venită prin intermediul apelor potopului a lovit si lumea animală, Armaghedonul nu o va mai afecta. (Geneza 9:12-15) Dimpotrivă acesta va fi folosită ca să pedepsească nelegiuirea umană - Apocalipsa 19:17,18.
Noi așteptăm ca Împărăția lui Dumnezeu să fie întemeiată și pe acest pământ așa cum a fost întemeiată în cer.
   De aceea pe drept putem rosti către Dumnezeu cuvintele rugăciunii model „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ.”. De asemenea, atunci când rostim cuvintele acestei rugăciuni, este uşor de înţeles că Biblia nu sprijineşte ideea religioasă a unei vieţi în ceruri. Ci această Împărăţie, după cum a fost stabilită în cer, astfel va fi întemeiată şi pe acest pământ. Noi cerem lui Dumnezeu să aducă în existenţă această Împărăţie, ca împlinire a voinţei Sale pe acest pământ, la fel cum aceasta s-a întâmplat în cer. Din această cauză pământul, ca o lucrare Divină, este demn de a fi o locuinţă veşnică pentru toţi acei oameni care doresc în mod sincer să se închine Adevăratului Dumnezeu Iehova. Împărăția sau guvernul lui Dumnezeu va aduce în existență o Lume Nouă, o lume în care răutatea și toți cei răi vor dispărea pentru totdeuna, iar cei care iubesc dreptatea vor trăi pentru totdeauna în fericire pe acest pământ (2 Petru 3:13). „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: Iată, Eu fac toate lucrurile noi. Şi a adăugat: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.” – Apocalipsa 21:1-5. Analizați de asemenea și Eclesiastul 1:4, Matei 5:5, Isaia 11:1-10, Isaia 65:17-25.
Noi practicăm botezul în apă, prin cufundarea completă.
   Botezul este un simbol al consacrării noastre înaintea lui Iehova Dumnezeu spre a face voia Lui. „Botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos” (1 Petru 3:21). Noi practicăm botezul nu la o vârstă fragedă așa cum cele mai multe religii procedează, ci asemenea lui Isus Cristos, la o vârstă a maturității când cel consacrat poate decide și este singur responsabil pentru faptele sale. Isus Cristos de asemenea și-a instruit urmaşii „să facă discipoli din oameni ai tuturor naţiunilor, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfânt”. De aceea, fiecare în parte care a fost de acord să facă voinţa lui Dumnezeu, trebuie să fie botezat. Analizați și Psalmii 40:8 Evrei 10:7; Marcu 1:9-11; Matei 28:19. A fi botezat „în numele Tatălui, al Fiului şi al spiritului sfânt” înseamnă că cel consacrat trebuie să recunoască pe Iehova nu numai ca pe Dătătorul lor de viaţă, ci şi ca pe Cel Suprem, căruia Îi datorează supunere şi servire. El trebuie să recunoască rolul pe care Fiul îl împlineşte în scopul lui Iehova şi de asemenea să recunoască jertfa de răscumpărare pentru el. Și nu în ultimul rând el trebuie să recunoască spiritul sfânt ca pe forţa activă a lui Dumnezeu care îi va ajuta să-şi îndeplinească consacrarea şi tot timpul trebuie să acţioneze în armonie cu el. Numai cufundarea celui care recunoaşte aceste adevăruri constituie un simbol potrivit al consacrării. Doar acesta este botezul scriptural în apă. Însă doar botezul nu ne poate salva și să ne asigure mântuirea veșnică.
Noi nu practicăm închinarea la icoane sau chipuri cioplite și nici la vreunul din simbolurile sau instituțiile statului.
   Aceste practici sunt clar interzise prin legea lui Dumnezeu „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt în ceruri sau pe pământ sau în apele mai jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti”. (Exodul 20:3-5). De asemenea legământul lui Dumnezeu declară: „Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nici o piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sunt Iehova, Dumnezeul vostru” (Leviticul 26:1). Creștinilor din timpul lui Isus Cristos li s-a dat același sfat prețios: „De aceea, iubiţii mei, fugiţi de idolatrie”. (1Corinteni 10:14). Ei erau martori ai viului şi adevăratului Dumnezeu Iehova şi erau conştienţi că acele statui şi icoane nu însemnau nimic: „Ştim că un idol nu este nimic în lume şi că nu există decât un singur Dumnezeu.”. (1Corinteni 8:4-6; Isaia 43:10-12; Faptele 17:29). Ca vestitori ai Împărăţiei Sale, servii lui Iehova au fost îndemnaţi să se păzească de o asemenea închinare sau venerare a chipurilor, icoanelor sau simbolurilor. – 1Ioan 5:21; 1Corinteni 10:7.
Noi vestim Împărăția lui Dumnezeu din casă în casă și în public.
   Noi vestim Împărăția lui Dumnezeu din casă în casă și în public, așa cum Isus Cristos și urmașii Lui au facut acest lucru. (Marcu 1:38,39; Luca 8:1) Noi facem asemenea lor, urmându-le exemplul, pentru a vesti Numele lui Dumnezeu, pentru a face de cunoscut oamenilor despre judecata lui Dumnezeu în Armaghedon și despre planul Său de restatornicire al unei lumi noi: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” (Matei 24:14) „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”. (Matei 28:20) Aceasta este serviciul sau „jertfa“ pe care Iehova Dumnezeu o acceptă de la noi. (Evrei 13:15) Însăși perspectiva vieții veșnice depinde de propovădirea noastră - Romani 10:10,13.
Noi credem în existența celor două clase „turma mică” și „alte oi” sau „multimea mare”.
   Prin Rămășița sa credincioasă, Isus Cristos ne-a făcut cunoscut întelegerea corectă cu privire la existența celor două clase: „turma mică” (Luca 12:32) și „alte oi” (Ioan 10:16) sau „multimea mare” (Apocalipsa 7:9). Membrii celor două clase sunt servii credincioși ai lui Dumnezeu care și-au dovedit credincioșia și devotamentul față de el până la moarte. Clasa „turmei mici” mai este numită în Biblie „mireasa” sau „biserica” lui Cristos; de asemenea membrii aceste clase alcătuiesc membrii „trupului” lui Cristos sau „cei 144.000 de mii” (Apocalipsa 7:4, 14:1). Cei aduşi în această clasă a „turmei mici” sunt selectaţi sau aleşi de Dumnezeu prin Isus Cristos, Cel dintâi ales. Ei nu obţin intrarea după voinţa sau dorinţa lor proprie, nici nu îşi aleg poziţiile de serviciu în aceasta; căci „Dumnezeu a pus membrele în corp - pe fiecare dintre ele - aşa cum i-a plăcut”. (1Petru 2:4; 2Tesaloniceni 2:13; Ioan 15:19; 1Corinteni 12:18; Ioan 3:27). Pentru a fi uniţi în cele din urmă cu Cristos în adunarea cerească, apostolilor şi celorlalţi aleşi ulterior li s-a cerut să-şi încheie calea pământească credincioşi până la moarte, aşa cum a făcut Isus. (1Petru 2:21; Apocalipsa 2:10). Deşi toţi au fost primiţi în legământul pentru Împărăţie sau adunarea cerească, la moarte ei n-au fost luaţi imediat în cer şi uniţi cu Capul adunării. Ei au dormit în mormânt până la întâia înviere, la venirea lui Isus Cristos la templul lui Iehova în anul 1918, când au fost ridicaţi în glorie împreună cu El, Capul lor. (Luca 22:29,30; Apocalipsa 20:6). Doar ei, cei 144.000 de membrii ai trupului lui Cristos sunt singurii moștenitori ai Împărăției Cerurilor care vor domni împreună cu Isus Cristos timp de 1000 de ani (Apocalipsa 20:6). Să nu uităm faptul că pentru prima dată promisiunea unei existențe cerești a fost făcută de Isus la Ioan 14:1-3. Toți ceilalti oameni credincioși fac parte din clasa „altor oi”, oameni care dacă vor rămâne credincioși până la moarte, vor trăi pe pământ și se vor bucura de binecuvântările veșnice ale Împărăției lui Dumnezeu. Însăși credincioșii din vechime și-au clădit speranța pe promisiunea Creatorului cu privire la un pământ transformat în paradis. (Isaia 65:17-25) Iar dacă cineva crede că perspectiva unei vieți veșnice pe un pământ restabilit la starea de Eden este prea puțin pentru credința lui, să ne amintim despre declarația lui Isus cu privire la Ioan Botezătorul consemnată la Matei 11:11. Toți membrii acestor două clase fac parte din Organizația Universală a lui Iehova Dumnezeu.
Noi nu sărbătorim Crăciunul, Paștele, zilele de naștere sau orice altă sărbătoare religioasă.
   Noi nu sărbătorim Crăciunul, Paștele, zilele de naștere sau orice altă sărbătoare religioasă, deoarece aceste lucruri nu sunt în armonie cu învățăturile Sfintelor Scripturi. Crăciunul este o sărbătoare păgână și nicidecum nu reprezintă data nașterii mântuitorului nostru. La fel Paștele, nu este o sărbătoare care mai trebuie sărbătorită astăzi. Paștele sărbătorit de Evrei a fost doar umbra unor lucruri viitoare care s-au împlinit. Ceea ce Isus Cristos ne-a îndrumat să sărbătorim este cina Domnului, sau data morții sale, fiind singura sărbătoare pe care creștinii ar trebui să o țină: „Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.” - 1 Corinteni 11:23-26.
Noi nu ținem Sabatul și nici legea mozaică.
   Atât sabatul cât și legea mozaică sunt „umbre ale lururilor viitoare”. Faptul că Isus Cristos a ținut Sabatul și legea, aceasata nu înseamnă că şi urmaşii Săi trebuie să le ţină, după cum nici faptul că a fost circumcis şi a ţinut sărbătorile iudaice, nu cere ca discipolii Săi să facă întocmai. El a spus: „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii. Am venit nu să desfiinţez, ci să împlinesc”. (Matei 5:17). Venirea Sa pentru a împlini Legea şi Profeţii dovedeşte că legământul legii şi obligaţiile sabatului nu sunt impuse discipolilor Săi. La Coloseni 2:12-17, Pavel scrie urmaşilor lui Cristos: „El ne-a iertat cu bunăvoinţă toate greşelile şi a şters documentul scris de mână care consta din decrete şi care era împotriva noastră. El l-a îndepărtat din cale, pironindu-l pe stâlpul de tortură … Nimeni deci să nu vă judece cu privire la mâncare şi la băutură sau cu privire la vreo sărbătoare, la ţinerea lunii noi sau a unui sabat, fiindcă acestea sunt o umbră a lucrurilor viitoare, dar realitatea este a lui Cristos.” La Galateni 4:9-11, el întreabă pe unii înşelaţi: „Cum de vă întoarceţi iarăşi la lucrurile elementare, slabe şi sărăcăcioase, şi vreţi iarăşi să le slujiţi ca robi? Voi respectaţi cu stricteţe zile, luni, perioade şi ani. Mă tem pentru voi, ca nu cumva să fi trudit în zadar pentru voi.” De când Dumnezeu a îndepărtat legământul iudeu al legii împreună cu cele Zece Porunci ale lui, pironindu-l pe stâlpul de tortură pe care a murit Isus, creştinii nu mai trebuie să ţină umbrele legământului legii, ci realitatea.