Te rugăm să aştepţi!
   Se Încarcă   
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Textul zilnic

Voi cercetaţi Scripturile, închipuindu-vă că aveţi viaţă veşnică în paginile lor – şi ele mărturisesc ...

 

Voi cercetaţi Scripturile, închipuindu-vă că aveţi viaţă veşnică în paginile lor – şi ele mărturisesc despre Mine – dar refuzaţi să veniţi la Mine pentru viaţă. – Ioan 5:39, 40, Moffatt.

Prin acest comentariu, Isus nu i-a descurajat pe iudei să cerceteze Sfintele Scripturi, ci a demascat nesinceritatea şi lipsa lor de consecvenţă. Ei cercetau Scripturile cu gândul bun că acestea îi călăuzeau spre viaţă. Acum, chiar acele Scripturi purtau mărturia despre Mesia ca mijlocul vieţii. Totuşi, cu tot studiul lor al acestor Scripturi Mesianice, care arătau clar spre Isus, ei au refuzat să vină la El pentru a primi viaţa pe care o căutau. Studiul lor biblic nu le-a făcut nici un bine. Şi asta pentru că ei nu erau sinceri, ascultători şi liberi de prejudecată religioasă. Pavel spune că Sfintele Scripturi "pot să te facă înţelept spre salvare", dar o astfel de înţelepciune câştigată din Scripturi trebuie să fie exercitată "prin credinţa care este în Isus Cristos", căci Isus este Mesia despre care mărturisesc Scripturile. – 2Tim. 3:15. W 1/2

Tema lunii Ianuarie

Ce arată Biblia cu privire la sărbătorile religioase?


 
    Dacă aruncăm o privire într-un calendar religios, fie el ortodox, catolic sau protestant, vom observa că unele zile sunt însemnate deosebit, fiind declarate “sărbători creştine”, unele dintre ele bucurându-se de o mare popularitate.
    Astfel, bazându-se pe tradiţie, “creştinii mărturisiţi” vor serba o mulţime de “sfinţi”, iar dacă se întâmplă ca numele cuiva să fie identic cu cel al “sfântului” serbat, în ziua respectivă îşi serbează şi onomastica. După participarea la o slujbă religioasă urmează o masă bogată, plină de mâncare şi băutură, în compania celor apropiaţi (familie, rude, prieteni şi alţi invitaţi), care în cele din urmă degenerează într-un spirit caracterizat prin exces de mâncare şi băutură, muzică zgomotoasă şi dans, iar în unele cazuri vorbe nechibzuite, beţie şi altele.
    Sunt cu adevărat aceste sărbători şi aniversări plăcute lui Dumnezeu şi cerute de El? Ne apropie ele mai mult de Dumnezeu şi de spiritul adevărului, sau ne conduc spre spiritul lumii decăzute în patimi, vicii, excese, idolatrie, desfrânare, îmbuibare, injurii şi alte caracteristici ale întunericului?
    Este foarte adevărat că acei “creştini” care ţin astfel de sărbători şi respectă datina şi tradiţia, ar putea arăta spre slujbele sau liturghiile care se fac în aceste zile, prin care - zic ei - suntem îndemnaţi, atenţionaţi şi sfătuiţi să facem ce a făcut respectivul “sfânt” serbat. Oare se rezumă o sărbătoare la atât? Este normal şi corect ca un creştin să aibă o viaţă deosebită în unele zile, iar în restul zilelor modul lui de viaţă să nu mai conteze? Chiar li se cere creştinilor să celebreze zile şi sărbători?
    Cei care se mărturisesc a fi creştini, ar trebui să studieze cuvântul lui Dumnezeu, adică Biblia, şi să cerceteze toate lucrurile ca să se asigure că ceea ce fac sau urmează să facă este în armonie cu voia lui Dumnezeu şi este plăcut Lui. “Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osândiţi-le!” – Efeseni 5:10-11.
    Credinţa noastră nu ar trebui să se bazeze pe datini sau tradiţii, ci pe cuvântul lui Dumnezeu şi pe spiritul Său sfânt. Isus Cristos, spre care privim ca şi Căpetenia desăvârşirii credinţei noastre, a spus: “Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în spirit şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.” (Ioan 4:23) Deci, prin spiritul Său, sau forţa Sa activă, şi prin “adevărul cuvântului Său”, Dumnezeu, prin Isus Cristos, atrage oamenii la Sine. – Ioan 6:44; 17:17.
    Tot Biblia, cuvântul lui Dumnezeu, ne răspunde câţi oameni sunt atraşi în felul acesta la Dumnezeu Tatăl. “Isus umbla prin cetăţi şi prin sate, învăţând pe norod şi călătorind spre Ierusalim. Cineva I-a întrebat: ”Doamne, oare puţini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns: “Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară, şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: ‘Doamne, Doamne, deschide-ne!’ drept răspuns, El vă va zice: ‘Nu ştiu de unde sunteţi.’ Atunci veţi începe să ziceţi: ‘Noi am mâncat şi am băut în faţa Ta, şi în uliţele noastre ai învăţat pe norod.’ Şi El va răspunde: ‘Vă spun că nu ştiu de unde sunteţi; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi lucrătorii fărădelegii.’” – Ioan 13:22-27.
    Deci, atraşi la închinarea în spirit şi adevăr sunt puţini, “o minoritate”. Aceasta ne face să credem că nu toţi care se mărturisesc a fi creştini sunt cu adevărat creştini, cu toate că din când în când ţin anumite sărbători şi asistă la slujbele religioase.
    Tot Isus le răspunde celor care practică o închinare formală, doar pe dinafară: “Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în numele Tău? N-am scos noi draci în numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.’ De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit şi prăbuşirea i-a fost mare. După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.” – Matei 7:21-29.
    În lumina acestei descrieri, nu ne surprinde faptul că cei mai mulţi “creştini mărturisiţi” practică o închinare formală bazată pe tradiţii, asemănătoare cu o casă zidită pe nisip, care nu rezistă în timpul încercărilor, ci se prăbuşeşte. În schimb, nu e uşor să sapi în cuvântul lui Dumnezeu şi să te străduieşti să-l împlineşti, dar e un lucru înţelept făcut cu judecată şi cu mult discernământ, un lucru care rămâne şi rezistă în bătaia vremurilor.
    Aşadar, credinţa noastră trebuie construită pe stânca învăţăturii cuvântului lui Dumnezeu. Apostolul Pavel îi avertizează pe creştini să nu se lase furaţi de filozofia şi amăgirea deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile lumii, şi nu după Cristos. “Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Cristos.” (Coloseni 2:8) Acelaşi apostol s-a mirat cum unii creştini, după ce au cunoscut pe Dumnezeu şi Dumnezeu i-a cunoscut pe ei, s-au întors iar la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora voiau să li se supună din nou păzind zile, luni, vremi şi ani. “Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani.” – Galateni 4:9,10.

    Îşi au sărbătorile originea în Biblie, în Cuvântul lui Dumnezeu?

    În timpurile antice, Dumnezeu şi-a ales un popor ca moştenire a Sa. Acest popor a fost naţiunea lui Israel, urmaşii naturali ai lui Avram, Isaac şi Iacov, oameni ai credinţei. Acestui popor Dumnezeu i-a dat legea Sa, cu toate prescripţiile ei. În această lege Dumnezeu a prevăzut câteva sărbători importante, ca: sabatul, paştele, sărbătoarea strângerii roadelor, sărbătoarea corturilor şi altele. Toate aceste sărbători erau caracterizate ca adunări sfinte în care se citea legea lui Dumnezeu şi ulterior se cugeta la ea. Cu ocazia acestor sărbători, israeliţii trebuiau să facă o pregătire specială exact cum le cerea legea lui Dumnezeu: să se abţină de la muncă, să aducă jertfe de animale, de mâncare şi băutură, toate de bună voie, ca un simbol în împlinirea unei juruinţe în faţa lui Dumnezeu. În felul acesta, respectând strict legea lui Dumnezeu, nimeni nu se deda la excese de mâncare şi băutură, la distracţii şi cuvinte de ruşine, la patimi şi destrăbălare; erau zile sfinte şi păzite cu mult respect şi sfinţenie.
    Acestea erau zile şi sărbători acceptate, plăcute şi aprobate de Dumnezeu. Cât timp trebuiau să ţină israeliţii aceste sărbători?
    Când ele au fost rânduite, au fost date printr-o “lege veşnică”. Cu toate că timpul când ele urmau să fie pline de sens şi semnificaţii nu a fost făcut de cunoscut în mod anticipat de Dumnezeu, totuşi, un cercetător al legii lui Dumnezeu, apostolul Pavel, ne spune că legea, care includea chiar şi prescripţiile cu privire la sărbători, era doar o umbră a lucrurilor bune viitoare, care urmau să vină ca o realitate.
    Sabatul, caracterizat prin abţinerea de la muncă, deci o zi de odihnă, a reprezentat marea zi de odihnă a lui Dumnezeu, la care sunt invitaţi să participe toţi cei care aud glasul evangheliei. A accepta azi vestea bună, înseamnă a gusta în mod anticipat din odihna celei de-a şaptea mii de ani sau domnia milenară a lui Cristos, când creaţia umană va fi eliberată pe deplin din sclavia păcatului, a asupririi, morţii şi descompunerii. – Evrei 4:1-11.
    Paştele, caracterizat prin junghierea unui miel de un an fără cusur şi mâncarea cărnii acestuia cu azime şi ierburi amare, a reprezentat marea jertfă a lui Isus, pentru că despre El se spune: “Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” sau “Cristos paştele nostru a fost jertfit”. (Ioan 1:29; 1 Corinteni 5:7) Astfel, paştele s-au împlinit în Isus Cristos şi jertfa Sa. A-l serba şi mai departe, chiar în felul acela original, ar însemna o lipsă de apreciere a jertfei lui Cristos, lucrul esenţial care aduce iertare de păcat şi salvare.
    Penticosta (sărbătoarea strângerii roadelor) arăta spre strângerea din această lume păcătoasă a unui popor pentru numele lui Dumnezeu, ca întâiul rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. (Faptele Apostolilor 15:14; Apocalipsa 14:1-3) Această strângere s-a început cu prima turnare a spiritului sfânt, în ziua Penticostei, la cincizeci de zile după moartea lui Isus.
    Sărbătoarea corturilor era o aducere aminte că israeliţii erau un popor nomad care a trăit în corturi. Ea a servit şi serveşte ca umbră pentru adevăraţii creştini, care le reaminteşte că sunt străini şi călători prin această lume şi, la fel ca oamenii credinţei, aşteaptă împărăţia lui Dumnezeu, cetatea care are temelii tari şi al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
    Cu toate că israeliţii celebrau aceste sărbători sau zile sfinte, creştinii nu mai sunt sub obligaţiile acelui legământ, deci nu li se cere să mai ţină sărbători, pentru că ei nu mai trăiesc sub Lege, ci sub har, adică bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu, care aduce împăcare şi iertare prin credinţă. – Romani 6:14; 3:21, 22.
    Apostolul Pavel, în aceeaşi scrisoare către romani, arată că atunci când cineva socoteşte o zi mai presus decât alta sau face o deosebire între zile şi o face pentru Domnul, este un lucru potrivit şi nu poate fi judecat, deoarece, în final, fiecare are să dea socoteală în faţa lui Dumnezeu. (Romani 14:5,6, 21) Dar faptul că această deosebire între zile este asociată de religiile tradiţionale cu numele unui “sfânt”, ne duce cu mintea la unele practice păgâne din diferite civilizaţii, chiar de dinainte de Cristos, când popoarele păgâne serbau diferiţi zei.
    Dumnezeul acestui veac rău, care influenţează o lume întreagă, a întins o cursă creştinismului original, instituit şi iniţiat de către Isus, cu scopul de a-l murdări cu obiceiuri păgâne şi idolatrie. Să observăm că anumiţi oameni, despre care bisericile “creştine” declară că sunt sfinţi şi merită onoraţi şi serbaţi, au refuzat ei înşişi, în timpul vieţii lor, onoare şi veneraţie de la oameni şi îngeri. Biblia ni-l descrie pe apostolul Petru când s-a prezentat la Corneliu; Corneliu s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat, dar Petru l-a ridicat şi i-a zis: “Scoală-te, şi eu sunt om!” (Faptele Apostolilor 10:25, 26) Apostolul Ioan s-a aruncat la picioarele unui înger să i se închine, dar îngerul l-a oprit să facă aceasta, spunându-i: “Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!” – Apocalipsa 19:10.
    În ce priveşte închinarea la Dumnezeu, ea nu se poate face prin mijlocirea unui “sfânt”, ci numai prin Isus Cristos, singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. (1 Timotei 2:5) Închinarea, slava şi cinstea care se cuvin numai lui Dumnezeu, El nu le împarte cu oamenii. “Eu sunt Iehova, acesta este numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea Mea idolilor.” – Isaia 42:8.
    Chiar dacă unii oameni, prin modul lor de purtare sau prin calitatea lor de servi ai lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu i-a inspirat şi prin care ne-a transmis mesajul Său, au fost nişte sfinţi (a fi sfânt înseamnă a fi separat de tot ce este rău şi păcătos, a fi curat şi strălucitor în faţa lui Dumnezeu), totuşi nu găsim nici o poruncă divină ca noi să-i adorăm, să-i venerăm sau să-i serbăm. Dumnezeu, Creatorul, merită totul din partea tuturor creaturilor.
    Să medităm acum la Maria – mama lui Isus – care şi ea este serbată printr-o sărbătoare foarte populară (“Sfânta Maria”). În timp ce Isus vorbea unei mulţimi, o femeie a spus cu glas tare: “Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!” Isus i-a zis: “Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-L păzesc!” (Luca 11:27, 28) Astfel, Isus nu i-a acordat mamei sale o onoare deosebită şi nici nu şi-a îndemnat ucenicii să facă aceasta. Atunci, din ce cauză o idolatrizează şi i se închină atât de mulţi oameni?
Un pretins argument ar fi declaraţia îngerului care i-a zis: “Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”, sau cuvintele adresate de Elisabeta: “Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău.” (Luca 1:28, 42) Reiese din aceste cuvinte că Maria trebuie să fie venerată şi serbată, sau că noi ar trebui să ne rugăm la Dumnezeu prin ea? Nicidecum! Îngerul Gabriel şi Elisabeta au recunoscut privilegiul Mariei de a-l naşte pe Mesia, însă Biblia nu ne îndeamnă să ne rugăm ei sau să o venerăm. Chiar Isus, fiul ei, ne-a învăţat modelul de rugăciune “Tatăl nostru”.
    Este adevărat că Maria a fost o fecioară curată când l-a conceput pe Isus, este adevărat şi că Maria a crezut mesajul lui Isus, că a stăruit în rugăciune împreună cu alte femei, alături de ucenicii şi fraţii lui Isus. (Faptele Apostolilor 1:12-15) Astfel, Maria, mama lui Isus, pentru umilinţa, credinţa, ascultarea şi răbdarea în încercări, pentru marele privilegiu de a-l naşte pe Mesia, merită respectul nostru. Dar cel mai important lucru pe care-l învăţăm din relatările biblice despre Maria este acela că ea, ca mamă a lui Isus, se închină aceluiaşi Dumnezeu la care s-a închinat Isus şi cei care vor forma guvernul ceresc al lui Dumnezeu, adică lui Iehova. “A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” – Apocalipsa 5:13.
    Concluzionăm, declarând că a ţine sărbători în acest mod cum o fac ”creştinii” nominali este un lucru rău înaintea lui Dumnezeu şi un lucru de nesuferit. “Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, sabaturi şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge!” (Isaia 1:13-15) “Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă.” (Romani 13:13) “Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.” - 1 Petru 4:3.
    Zilele onomastice le serbau doar păgânii. Exemplul lui Irod, care cu o asemenea ocazie a tăiat capul lui Ioan Botezătorul este elocvent; sau cazul faraonului Egiptului, care prăznuindu-şi ziua, a spânzurat pe mai marele pitarilor. (Marcu 6:21-28; Geneza 40:20-22) În faţa lui Dumnezeu nu ziua naşterii este importantă, ci ziua morţii. “Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor şi ziua morţii decât ziua naşterii. Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui.” – Eclesiastul 7:1, 8.
    Aşadar, stimate cititor, urmează sfatul biblic şi fă din fiecare zi o sărbătoare! Fă-ţi viaţa o sărbătoare plăcută lui Dumnezeu! Aşa ne sfătuieşte apostolul Pavel: “Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor cari mărturisesc numele Lui.” (Evrei 13:15) Prin profetul Isaia, acelaşi Dumnezeu veşnic viu ne îndeamnă: “Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” – Isaia 1:16-18.