Te rugăm să aştepţi!
   Se Încarcă   
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Tema lunii August

Aceasta înseamnă viața veşnică!

 
 
    Să ascultăm cuvintele lui Isus Cristos, căci acestea au legătură cu viaţa noastră. Îşi ridică ochii spre cer şi se roagă: „Tată, a venit ceasul! Glorifică-l pe Fiul tău, pentru ca Fiul tău să te glorifice pe Tine, după cum I-ai dat autoritate peste orice carne, ca să le dea viaţă veşnică tuturor celor pe care I i-ai dat!” Prin aceste cuvinte, noi ştim că El este Fiul Tatălui ceresc. Dumnezeu I-a dat autoritate peste toată omenirea, peste „orice carne”. De ce? Pentru că acest Fiu al lui Dumnezeu din cer devenise părtaş sângelui şi cărnii şi făcuse un legământ cu Dumnezeu să moară pentru omenire, la fel cum acel miel pascal din vechime a murit pentru scăparea evreilor de la moarte şi pentru eliberarea de sub tirania Egiptului. Murind şi sacrificându-şi viaţa umană asumată, El putea răscumpăra viaţa pentru „orice carne”, adică pentru întregul număr de oameni pe care Tatăl Său ceresc avea să-I dea, atrăgându-i în credinţă şi ascultare de Fiul lui Dumnezeu.
    Ce subiect emoţionant a abordat Fiul lui Dumnezeu spunând „viaţa veşnică! Asta doreşte orice persoană iubitoare de pace, fericire şi prietenie plăcută. Ce ni se cere pentru a o obţine? Noi suntem carne, iar Dumnezeu a dat Fiului Său autoritate peste „orice carne”, inclusiv peste noi. Deci trebuie să-L ascultăm pe Fiul lui Dumnezeu, care a spus în rugăciunea Sa: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre Cel pe care L-ai trimis tu, Isus Cristos.” Orice altă cunoştinţă din lume este nimic în comparaţie cu cea dobândită despre cele mai importante două Persoane din univers, singurul Dumnezeu adevărat şi Cel pe care El l-a trimis în lume, Isus Cristos. A dobândi cunoştinţă despre Ei şi a crede în aceasta, pentru noi înseamnă viaţă veşnică în lumea nouă dreaptă, care este aproape. Dar cum am putea să acceptăm darul vieţii veşnice de la Dumnezeu prin Isus Cristos fără să ştim despre el şi despre cum să-l obţinem? Este foarte important să obţinem o asemenea cunoştinţă dătătoare de viaţă. Aceste pagini ne vor ajuta să o dobândim, iar noi va trebui să continuăm pe această cale.
    Ce a făcut Fiul în îndeplinirea lucrării care I-a fost dată s-o facă? Să ascultăm raportul dat Tatălui şi Capului Său: „Le-am dezvăluit numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat, iar ei au respectat cuvântul Tău. Acum au ajuns să ştie că toate lucrurile pe care Mi le-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat Mie, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au ajuns să ştie că am ieşit ca reprezentant al Tău; şi au crezut că Tu M-ai trimis.” Aici este raportat un fapt remarcabil. Isus mărturiseşte că Tatăl Său are un nume şi că El însuşi l-a făcut cunoscut urmaşilor Săi. Acest fapt era asemănător cu misiunea lui Moise, care a făcut cunoscut numele lui Dumnezeu evreilor asupriţi în Egipt. În scrierile sale (Exodul 3:14; 6:2, 3), Moise ne spune: Dumnezeu a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numeşte „Eu sunt” m-a trimis la voi.” „Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: „Eu sunt Domnul. Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de ei sub numele Meu, Iehova.”
    Înţelegând importanţa cunoaşterii acestui nume şi ce înseamnă el, Isus l-a dezvăluit urmaşilor Săi. Ca Fiu al lui Dumnezeu trimis din cer, Reprezentantul lui Dumnezeu cunoştea numele divin mai bine decât Moise. Înainte de a-şi începe lucrarea publică de vestire a împărăţiei lui Dumnezeu, El a fost supus la trei încercări deosebite în timpul celor patruzeci de zile pe care le-a petrecut singur în deşert. A întâmpinat prima încercare zicând ispititorului: „Este scris: «Omul să nu trăiască numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Iehova».” Înfruntând-o pe a doua, a zis ispititorului: „Mai este scris: Să nu-L pui la încercare pe Iehova, Dumnezeul tău.” În final, l-a respins pe ispititor cu aceste cuvinte: „Pleacă, Satan! Căci este scris: Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini şi numai pentru El să îndeplineşti un serviciu sacru!”2 În fiecare încercare, Isus a citat texte din scrierile lui Moise, unde este folosit numele divin. Fiul lui Dumnezeu, chiar în numele care I s-a dat pe pământ, a purtat numele Tatălui Său; discipolii Săi israeliţi ştiau că numele „Isus” înseamnă „Iehova este salvarea”. Acest nume arată cât de necesar pentru viaţa noastră veşnică este să-L cunoaştem pe Isus, precum şi pe Tatăl Său. Iehova L-a trimis pe Fiul Său Isus pentru a fi Mesia, Regele Uns promis, iar în acest scop Tatăl L-a uns pe Fiul Său cu spirit sfânt imediat după botezul Lui în apă. Pentru acest motiv este numit Isus Cristos, pentru că „Cristos” înseamnă „Mesia”, „Cel Uns” sau „Cel consacrat prin ungere”.
    Scopul iubitor al lui Cristos este să dea viaţă veşnică tuturor celor pe care Tatăl Îi dă, atrăgându-i la Isus prin puterea cunoştinţei. Ştiind că lumea va aduce o mulţime de necazuri asupra lor, Isus s-a rugat pentru ei, nu pentru această lume: „Eu mă rog pentru ei; nu mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat, fiindcă sunt ai Tăi şi toate lucrurile Mele sunt ale Tale şi lucrurile Tale sunt ale Mele; şi am fost glorificat în mijlocul lor. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar Eu vin la Tine. Tată sfânt, veghează asupra lor datorită numelui Tău pe care Mi l-ai dat, pentru ca ei să fie una, aşa cum şi noi suntem una. Când eram cu ei, vegheam asupra lor datorită numelui Tău pe care Mi l-ai dat. I-am păzit şi niciunul dintre ei n-a fost pierdut, decât fiul pierzării, pentru a se împlini cuvântul Scripturii.”
    Dacă ar fi rămas credincios, acest „fiu al distrugerii” ar fi putut avea viaţă prin Isus. Dar, deşi I-a fost atât de apropiat, mâncând împreună ca un prieten drag, Iuda Iscarioteanul a ales să ridice călcâiul împotriva Lui. Prin aceasta, el s-a condamnat singur la distrugere, tăindu-se de la Calea vieţii. Isus nu a simţit nicio responsabilitate pentru pierderea trădătorului Său. Psalmul 41, versetul 9, a prezis trădarea lui şi, nesilit de nimeni, din motive egoiste, Iuda a ales să împlinească profeţia. Da, Isus şi discipolii Săi aveau deja sfintele Scripturi în timpul lor. Cu câteva secole înainte de naşterea lui Isus, aceste scrieri evreieşti sfinte au fost completate, toate împreună fiind 39 de cărţi, de la cele ale lui Moise până la cea a profetului Maleahi, şi nu includeau nici o carte apocrifă sau deutero-canonică. Scrierile evreieşti inspirate erau grupate în trei părţi, intitulate Legea, Profeţii şi Psalmii. Isus s-a referit la Psalmi, care erau a treia secţiune a Scripturilor. Ca întreg, Scripturile Ebraice conţin numele divin „Iehova” de 6.823 de ori. Din respect pentru acest nume sfânt, Isus a vegheat asupra discipolilor Săi cât timp a fost cu ei. După plecarea lui Isus, Iehova trebuia să vegheze asupra lor din pricina numelui Său, deoarece ei erau un popor pentru numele Său.
    „Dar”, a continuat Isus, „acum vin la Tine şi spun aceste lucruri cât sunt încă în lume, pentru ca bucuria Mea să fie în ei deplină. Le-am dat cuvântul Tău, dar lumea i-a urât, fiindcă ei nu fac parte din lume, aşa cum nici Eu nu fac parte din lume.” Pe lângă Cuvântul lui Dumnezeu deja scris în Scripturile Ebraice, Isus le-a adus discipolilor Săi un mesaj sau un cuvânt de la Dumnezeu, care trebuia la timpul potrivit adăugat în scris la Scripturile Ebraice. Pentru că au acceptat cuvântul lui Dumnezeu, inclusiv pe cel adus de Isus, lumea i-a urât, iar cei mai răi duşmani au fost conducătorii religioşi. Discipolii lui Isus au aderat la Cuvântul lui Dumnezeu mai degrabă decât la cel al acestei lumi. De aceea, ei n-au fost o parte a acestei lumi, nu mai mult decât Isus. Lumii i-ar fi plăcut să scape de ei, dar aveau de făcut o lucrare în lume. Aşa că Isus nu a dorit să fie îndepărtaţi.
    „Nu te rog să-i iei din lume, ci să veghezi asupra lor din cauza celui rău. Ei nu fac parte din lume, aşa cum nici Eu nu fac parte din lume. Sfinţeşte-i prin adevăr: cuvântul Tău este adevărul. Aşa cum Tu m-ai trimis în lume, aşa i-am trimis şi Eu în lume. Şi Eu mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.” În dimineaţa următoare, Isus era hotărât să spună judecătorului, guvernatorului roman Pilat din Pont: „Pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume: ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este de partea adevărului ascultă glasul Meu.”3 La întrebarea lui Pilat „Ce este adevărul?”, răspunsul putea fi că acesta era Scripturile Ebraice deja scrise şi mesajul lui Dumnezeu pe care Isus îl transmisese discipolilor Săi. Prin puterea acestui adevăr, Dumnezeu îi sfinţeşte pe cei care îl acceptă şi care aderă la el, adică îi separă de această lume necredincioasă şi îi pune deoparte pentru serviciul Său sfânt. Isus S-a sfinţit prin aderenţa Sa faţă de adevărul divin. Din acest motiv, El n-a devenit niciodată o parte a acestei lumi. El şi-a trimis discipolii în lume într-un serviciu divin, dar ei, la rândul lor, nu vor deveni niciodată o parte a ei, deoarece aderenţa lor la adevăr îi va sfinţi şi îi va ţine departe de ea. În lume, ei trebuie să proclame cuvântul care sfinţeşte al adevărului, pentru ca şi alţii să creadă. Iată de ce, cu o grijă iubitoare, Isus s-a rugat pentru aceşti credincioşi:
    „Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care cred în Mine prin cuvântul lor, pentru ca toţi să fie una, aşa cum Tu, Tată, eşti în unitate cu Mine şi Eu sunt în unitate cu Tine, ca şi ei să fie în unitate cu Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi le-am dat gloria pe care Tu Mi-ai dat-o Mie, pentru ca ei să fie una, aşa cum şi Noi suntem una. Eu în unitate cu ei şi Tu în unitate cu Mine, pentru ca ei să fie făcuţi perfecţi în unitate, ca lumea să ştie că Tu m-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.” Dacă credincioşii în Cristos ar fi aderat la această lume, ei ar fi fost dezbinaţi în secte religioase, partide politice, diferenţe sociale, mândrie şi tradiţii naţionaliste, precum şi de prejudecăţi rasiale. Dar, fiind sfinţiţi de caracterul lumesc prin puterea adevărului lui Dumnezeu, ei aveau să fie sudaţi într-o unitate perfectă, fără deosebire de rasă, culoare, limbă sau origine. Ei aveau să fie într-o unitate unul cu altul, aşa cum Iehova, Tatăl şi Isus Cristos, Fiul, sunt în unitate. Nu o unitate „trinitară” nescripturală şi inexplicabilă, deoarece toţi credincioşii în Cristos aveau să fie aduşi într-o unitate perfectă unii cu alţii şi în unitate cu Dumnezeu şi Cristos. Datorită acestei unităţi a credincioşilor în servirea lui Dumnezeu şi în vestirea Cuvântului Său, mulţi oameni din lume înţeleg că Isus Cristos este Trimisul preaiubit al lui Dumnezeu.
    Pentru ca unirea cu discipolii Săi să aibă punctul culminant în cer, Isus şi-a încheiat rugăciunea cu aceste cuvinte: „Tată, vreau să Te rog pentru cei pe care Mi i-ai dat: vreau ca, unde sunt Eu, să fie şi ei cu Mine, ca să vadă gloria pe care Mi-ai dat-o, fiindcă M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Tată drept, lumea nu Te cunoaşte, dar Eu Te cunosc, iar aceştia ştiu că Tu m-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi mai face cunoscut, pentru ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în unitate cu ei.” Nu, ura din partea lumii nu arată că Dumnezeu nu îi iubeşte pe Isus şi pe discipolii Săi; aceasta dovedeşte exact contrariul. Până în zilele lui Isus a existat neştiinţă din partea lumii în ce priveşte calea vieţii. Cunoştinţa lui Isus despre singurul Dumnezeu adevărat a însemnat viaţă veşnică pentru El. Urmaşilor Săi trebuie să li se dea acum cunoştinţa vitală despre Tatăl ceresc şi despre Trimisul Său. Misiunea lui Isus pe pământ a fost de a aduce cunoştinţa necesară pentru viaţă oamenilor care o primesc şi o cred. El a cunoscut numele lui Dumnezeu şi l-a descoperit urmaşilor Săi. Isus şi-a propus să facă aceasta nu doar până la moartea Sa, ci şi după învierea la viaţă cerească în glorie. Iubirea lui Dumnezeu rămâne peste cei care vin la cunoştinţa numelui şi scopului lui Dumnezeu şi care devin un popor pentru numele Său, iar ei sunt uniţi cu Isus pentru numele divin.
    Rugăciunea lui Isus scoate în evidenţă tot ceea ce este indispensabil să ştim. Nimic nu este mai dulce şi mai preţios decât a trăi cu o cunoştinţă despre marele Dătător al vieţii şi despre Fiul Său preaiubit, prin care El dăruieşte viaţă muritorilor. Prin urmare, în paginile care urmează noi continuăm să căutăm cu un interes adânc această cunoştinţă. Lumea îşi poate concentra ura împotriva noastră pentru că perseverăm pe această cale, dar noi ştim că această cunoştinţă înseamnă ceva ce lumea nu va putea dărui niciodată: viaţa veşnică.