Te rugăm să aştepţi!
   Se Încarcă   
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Textul zilnic

 

Tema lunii Mai

Alege acum să trăiești atunci


 
    Cum alegi viaţa în lumea nouă? Ridicând mâna, strigând „Da!”, spunând „Doamne, şi eu aş vrea să trăiesc atunci”? Nu, alegi acea viaţă în acelaşi fel în care o alegi şi pe cea prezentă. Şi cum alegi să trăieşti acum? Respirând, bând, mâncând, dormind şi muncind, da; însă, vorbind mai pe larg, faci acest lucru prin modul de acţiune pe care îl alegi. Iar această acţiune, ţine minte, nu este dictată sau determinată de tine însuţi, ci mai degrabă este o acţiune după comenzile corpului. Corpul stabileşte proprii lui termeni, te obligă să îi îndeplineşti cerinţele. La fel este şi cu alegerea vieţii în lumea nouă. Nu se întâmplă doar spunând că ai vrea să trăieşti atunci, ci alegerea este făcută prin modul de acţiune pe care-l urmezi. Şi în acest caz, acţiunea nu este determinată de individ. Iehova Dumnezeu este Cel care stabileşte acea lume nouă şi le oferă oamenilor viaţă în ea. El dă această viaţă în condiţiile Lui, iar noi trebuie să-I îndeplinim cerinţele. Refuzul de a acţiona în acord cu cerinţele Sale înseamnă acum alegerea morţii în locul vieţii veşnice, la fel de sigur cum refuzul de a respira ca răspuns la cerinţele corpului ar însemna moartea organismului nostru.
    Unii cred că făcând ceea ce cred ei că este bine este suficient, că dacă fac bine semenului lor vor câştiga aprobarea lui Dumnezeu şi viaţă veşnică. Dar în această chestiune vitală trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să vorbească şi să nu permitem ca deciziile finale să fie lăsate în seama creaturilor umane, care nu sunt infailibile. Conversaţia lui Isus cu un tânăr conducător bogat este luminatoare în această privinţă: „Şi iată că un om s-a apropiat de El şi a zis: „Învăţătorule, ce lucru bun trebuie să fac ca să obţin viaţă veşnică?“ El i-a spus: „De ce mă întrebi ce este bun? Unul singur este bun. Dacă vrei să intri în viaţă, respectă mereu poruncile“. El l-a întrebat: „Care?“ Isus a răspuns: „Să nu ucizi, să nu comiţi adulter, să nu furi, să nu depui mărturie mincinoasă, să-i onorezi pe tatăl tău şi pe mama ta şi să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“. Tânărul i-a zis: „Păzesc toate acestea. Ce-mi mai lipseşte?“ Isus i-a zis: „Dacă vrei să fii perfect, du-te, vinde-ţi bunurile şi dă-le săracilor şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino şi urmează-mă!“ Când a auzit aceste cuvinte, tânărul a plecat mâhnit, căci avea multe avuţii.” - Mat. 19:16-22, NW.
    Cu siguranţă, acest tânăr făcea mult bine. Trăia o viaţa curată, nu comitea crime, adulter sau hoţii. Nu era un mincinos, îi onora pe tatăl său şi pe mama sa, iar pentru a arăta aceeaşi iubire pentru aproapele său ca pentru sine, trebuie să fi fost activ în acte de caritate. Reputaţia sa în comunitate trebuie să fi fost foarte bună. Totuşi, după toate acestea, Isus i-a spus: „Dacă vrei să fii perfect”, evident aceasta însemnând că, cu toată purtarea personală curată şi cu toate faptele caritabile pe care le făcea, el încă nu era perfect în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor lui Iehova pentru viaţă veşnică. El era imperfect. Trebuia să se despovăreze de avuţiile care-i depăşeau nevoile proprii, a căror grijă i-ar fi consumat atât de mult timp şi energie. El trebuia să se scuture de toate aceste obligaţii şi griji de afaceri, spre a se elibera pentru activitatea cu adevărat vitală cerută de la cei care doreau să fie perfecţi conform cerinţelor pentru viaţă veşnică. El trebuia să fie un urmaş al lui Isus Cristos. Aceasta înseamnă că trebuia să studieze Cuvântul lui Dumnezeu, să determine care este voinţa lui Dumnezeu, să se consacre pentru a face această voinţă, să ducă la bun sfârşit această consacrare, călcând pe urmele lui Isus, predicând evanghelia Împărăţiei aşa cum a făcut-o Exemplul şi Modelul creştinilor. - 1Pet. 2:21, NW.
    Multe persoane vor argumenta că noi îndeplinim cerinţele lui Iehova dacă ne iubim aproapele ca pe noi înşine, ceea ce înseamnă să faci bine semenilor tăi, fără să fii egoist. Dar că acest fapt nu este adevărat este arătat mai departe, prin aceste cuvinte: „Să-L iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată mintea ta” şi „pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Ceea ce multe persoane omit să observe aici este că iubirea de aproapele este ultima pe lista cerinţelor. Pe primul loc este iubirea pentru Iehova, care trebuie arătată cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea şi cu toată mintea, neîmpărţită şi fără reţineri. Cum trebuie să fie arătată această iubire fără rezerve? „Căci iată ce înseamnă iubirea de Dumnezeu: să respectăm poruncile Sale.” Făcând întâi acest lucru şi iubind aproapele în al doilea rând, întrunim condiţiile lui Dumnezeu, căci Isus a spus despre asemenea oameni ascultători: „Continuă să faci aşa şi vei primi viaţă.” – Luca 10:27, 28; 1Ioan 5:3, NW.
    De fapt, un om care susţine că îndeplineşte cerinţele lui Dumnezeu, făcând binele după ceea ce îi dictează conştiinţa, doar încearcă să aibă conştiinţa împăcată, în timp ce merge pe calea lui egoistă. Însă acest lucru înseamnă mai mult şi este departe de a fi liniştitor. Spus răspicat, crezul că este suficient a face bine după propriul punct de vedere, nu este decât idolatrie grosolană! Acest lucru este demonstrat clar de cazul în care regele Israelului, Saul, a ales să-şi urmeze propria voinţă într-o chestiune, mai degrabă decât pe cea a lui Iehova. Dar Samuel i-a spus: „Propria voinţă este [ca şi] nelegiuirea şi idolatria.” (1Sam. 15:23, Da) Aceeaşi situaţie se regăseşte la Coloseni 3:5 şi Efeseni 5:5, unde este arătat că a satisface lacom dorinţele personale înseamnă idolatrie. A ţine cu încăpăţânare de propria voinţă, a ridica voinţa cuiva mai presus de voinţa lui Dumnezeu, a face călăuză din ea în locul voinţei lui Dumnezeu, înseamnă a idolatriza voinţa cuiva în cel mai ridicol şi sinucigaş mod. „Păziţi-vă de idoli”, inclusiv de cel orgolios şi îngâmfat al voinţei personale. (1Ioan 5:21, NW) Aşadar, doar să facem bine semenului nostru după ce credem noi că este corect, nu este calea de a alege viaţa în lumea nouă a lui Iehova, ci este o cădere în subtila capcană a idolatriei, capcană care este creată de Satan şi este declanşată de vanitatea şi trufia umană.

    URMAREA UNEI RELIGII NU ESTE DE AJUNS

    Însă va spune cineva: „Eu nu-mi idolatrizez propria voinţă şi n-o urmez în ceea ce priveşte închinarea. Aparţin unuia dintre cultele recunoscute, urmez ceea ce mă învaţă organizaţia respectivă şi îmi conformez viaţa preceptelor acesteia. Cred că dacă o persoană urmează cu sinceritate oricare din multele religii, va fi aprobată de Iehova Dumnezeu.” Este corectă această poziţie? Dacă organizaţia religioasă nu învaţă şi nu acţionează în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu înregistrată în Biblie, ci acţionează după un crez religios propriu, cât de diferit este de faptul că cineva îşi urmează propria voinţă? Este tot idolatrie, doar că de data aceasta persoana idolatrizează o organizaţie, în loc de sine însăşi. Din nou, să-L lăsăm pe Dumnezeu să vorbească în această chestiune vitală, aşa cum o face prin Fiul Său: „Nu oricine îmi zice: `Doamne, Doamne` va intra în Împărăţia cerurilor, ci acela care face voinţa Tatălui meu care este în ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: `Doamne, Doamne, n-am profeţit noi în numele Tău, n-am scos noi demoni în numele Tău şi n-am făcut noi multe lucrări de putere în numele Tău?` Şi totuşi, atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii!” Isus şi-a continuat argumentul, arătând că cei care au auzit învăţătura Lui şi au acţionat conform ei erau ca un om ce-şi construieşte casa pe stâncă şi care rezistă celor mai violente furtuni, în timp ce aceia care nu fac acest lucru sunt ca omul care a construit-o pe nisip şi s-a prăbuşit în timpul furtunii. – Mat. 7:21-27, NW.
    Dacă un om construieşte pe fundaţii necorespunzătoare, lucrarea lui nu va dura. Dacă o casă religioasă este ridicată pe nisipurile mişcătoare ale tradiţiei şi ale crezului, în loc de fundaţia solidă a Cuvântului lui Dumnezeu, prăbuşirea ei va fi mare şi distrugătoare în furtuna Armaghedonului. Nu este de ajuns pentru un om sau pentru o organizaţie să ia pe buze numele lui Dumnezeu sau al lui Cristos. Ceea ce contează nu este săvârşirea de fapte caritabile sau de ritualuri ceremoniale în numele lui Dumnezeu. Nu înfăptuirea unor formalisme sau practici prescrise de către o organizaţie religioasă este ceea ce aduce aprobarea divină. Nu este nici serviciul cu buzele sau afişarea ceremonioasă, ci, aşa cum a spus Isus, acela care face voinţa lui Dumnezeu va câştiga viaţă veşnică. Dacă organizaţia religioasă nu predă voinţa lui Dumnezeu, nu o urmează cu exactitate, atunci membrilor ei le lipseşte modelul, indiferent cât de sincer se conformează voinţei organizaţiei. Protestele lor, cum că au făcut multe lucrări în numele lui Cristos, vor aduce doar replica Lui: „Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii!” Voinţa lui Dumnezeu este cea legitimă divin; voinţele contrare ale persoanelor sau organizaţiilor sunt nelegiuite în ochii lui Iehova.
    Ia aminte la ceea ce este consemnat la Matei 15:12-14, NW: „Atunci discipolii s-au apropiat şi i-au zis: „Ştii că fariseii s-au poticnit când au auzit ce-ai spus?” Răspunzând, El a zis: „Orice plantă pe care n-a sădit-o Tatăl Meu ceresc va fi smulsă din rădăcină. Lăsaţi-i. Sunt nişte călăuze oarbe şi, dacă un orb călăuzeşte alt orb, amândoi vor cădea în groapă.” Fariseii conduceau o organizaţie religioasă recunoscută în zilele acelea şi putem să presupunem că unii dintre ei şi dintre adepţii lor erau sinceri, deoarece câţiva au crezut în Cristos. (Faptele 6:7; 15:5) Aceştia nu s-au agăţat de secta fariseilor, crezând că se cerea doar să fii asociat cu o organizaţie religioasă oarecare. Ei au abandonat organizaţia când au aflat că era greşită, că nu fusese sădită de Dumnezeu şi că urma să fie smulsă din rădăcini şi distrusă, că atât conducătorii orbi cât şi adepţii orbi asociaţi cu ea o vor însoţi în groapa distrugerii. Dacă aceste plante sau organizaţii religioase nu fac roade spre onoarea lui Iehova, în armonie cu voinţa şi cerinţele Lui, ele vor fi tăiate şi nu le vor fi lăsate nici rădăcină, nici ramură. – Mat. 3:10.
    Cine poate începe o nouă evanghelie, contrar voinţei şi Cuvântului scris al lui Dumnezeu? „Dar, chiar dacă vreunul dintre noi sau un înger din cer v-ar anunţa o altă veste bună decât aceea pe care v-am anunţat-o noi, să fie blestemat”, a scris apostolul inspirat Pavel. (Gal. 1:8, NW) Dacă nici chiar un înger mare şi puternic din cer nu a putut începe o nouă evanghelie fără să fie blestemat, atunci cu siguranţă niciun om de pe pământ nu poate face acest lucru şi să nu i se întâmple nimic. Oricine declară ca fiind evanghelie sau veste bună ceva ce este diferit de ceea ce este înregistrat în Cuvântul lui Iehova, este blestemat în ochii lui Iehova, indiferent dacă este sincer în declaraţiile lui. Sinceritatea nu transformă un lucru greşit într-unul bun.

    SINCERITATEA NU ESTE DE AJUNS

    Arătând clar că sinceritatea sau zelul nu sunt de ajuns într-o organizaţie religioasă care nu urmează Cuvântul lui Dumnezeu, Romani 10:2, 3 (NW) declară: „Căci le depun mărturie că au zel pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunoştinţei exacte, fiindcă n-au cunoscut dreptatea lui Dumnezeu, ci au căutat să şi-o stabilească pe-a lor şi astfel nu s-au supus dreptăţii lui Dumnezeu.” Aceste persoane aveau zel şi trebuie să fi fost sincere, însă nu au acţionat în acord cu cunoştinţa exactă din Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu au cunoscut dreptatea lui Dumnezeu şi au căutat să-şi stabilească una proprie. În încăpăţânarea şi mândria lor de a crede că ideile lor religioase sunt bune şi încercând zelos să le dovedească astfel, ei au eşuat să se supună dreptăţii lui Dumnezeu şi Cuvântului Său.
    Astfel se întâmplă cu multele religii de astăzi. Ei au crezurile lor doctrinare, scot versete din context pentru a le sprijini şi ignoră orice scripturi care îi contrazic. Ei se grăbesc zeloşi să stabilească propriile convingeri ca fiind corecte, nepermiţând Bibliei să aibă ultimul cuvânt în chestiune şi neascultând de aceasta în întregime, ci mai degrabă selectează ceea ce se potriveşte scopului lor şi răstălmăcesc ceea ce nu se potriveşte, în loc să-şi conformeze convingerile după adevărul nedenaturat, neînflorit şi pur din Biblie. Acestora le lipseşte smerenia şi înclinaţia spre învăţătură. Ei sunt mândri, încăpăţânaţi şi refuză să admită că sunt greşiţi. Agăţându-se cu încăpăţânare de voinţa lor proprie în crezul religios, ei singuri se fac idolatri, conform regulii divine. Ei ar putea chiar să cadă în extrema de a ucide un martor adevărat al lui Iehova, crezând sincer că, făcând aşa, Îl slujesc pe Dumnezeu. „Vine ceasul când oricine vă va omorî va crede că a îndeplinit un serviciu sacru pentru Dumnezeu. Dar vor face aceste lucruri pentru că n-au ajuns să-l cunoască nici pe Tatăl, nici pe Mine”, a spus Isus Cristos. Cu toate acestea, sinceritatea lor nu îndreptăţeşte crima. – Ioan 16:2, 3, NW.
    Dacă sinceritatea ar fi factorul determinant, atunci de ce s-ar mai fi obosit Dumnezeu să furnizeze Biblia? El se putea uita la inimă şi putea să judece pe baza sincerităţii sau a nesincerităţii, şi să salveze sau să distrugă pe această bază. (1Sam. 16:7) Cunoştinţa exactă este necesară, iar lipsa acesteia i-a adus la ruină pe slujitori declaraţi ai lui Iehova. „Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Pentru că ai respins cunoştinţa, şi Eu te voi respinge.” (Osea 4:6) Aşadar, Iehova Dumnezeu a furnizat Biblia pentru a ne călăuzi paşii: „Cuvântul Tău este o lampă pentru piciorul meu şi o lumină pe calea mea.” (Ps. 119:105; Ier. 10:23) Aceasta nu este o îngrijire inutilă şi care poate fi anulată în favoarea ideilor personale, a voinţei individuale sau a crezurilor sectare. Toate organizaţiile religioase ale creştinătăţii nu sunt doar căi diferite care duc la acelaşi loc al mântuirii. Calea spre distrugere este suficient de largă pentru a cuprinde multele cărări şerpuitoare ale sutelor de secte şi culte diferite, în timp ce calea spre viaţă este atât de îngustă, încât nu permite nicio abatere de la preceptele călăuzitoare ale Bibliei: „Intraţi pe poarta cea strâmtă, căci largă şi spaţioasă este calea care duce la distrugere şi mulţi sunt cei ce intră pe ea, în timp ce strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei ce o găsesc.” – Mat. 7:13, 14, NW.
    Multele căi religioase diferite nu duc în acelaşi loc, nu mai mult decât o fac multele şosele diferite. Cuvintele de mai sus ale lui Isus arată că drumurile religioase sunt căi care se termină în moarte. Biblia este harta creştinului şi arată atât calea îngustă spre viaţă, cât şi calea largă spre distrugere. Multe organizaţii religioase diferite au încercat să suprapună peste Biblie propriile căi religioase, construite din ceremonie şi crez. Calea largă, spre distrugere, este destul de spaţioasă pentru a cuprinde toate aceste cărări religioase false, însă niciuna dintre ele nu se potriveşte în realitate cu calea îngustă spre viaţă. Adăugarea traseelor tradiţionale şi de crezuri ar putea face ca presupusa cale spre mântuire să pară largă, uşoară şi îmbietoare. Însă aceasta se sfârşeşte în moarte.
    Analizează următoarea ilustraţie: Călătoreşti cu maşina ta, având o anumită destinaţie în minte. Ai o hartă, însă nu te-ai deranjat să te uiţi peste ea. Cineva ţi-a spus pe ce drum s-o iei. Ai încredere absolută în persoana respectivă, crezând sincer că drumul pe care te-a îndreptat este cel corect. Dar să presupunem că nu este. Dacă urmezi acest drum greşit, crezând sincer că te va duce în locul unde doreşti să mergi, oare doar sinceritatea va face ca drumul să se sfârşească la destinaţia dorită? Dacă eşti pe drumul greşit şi nu ştii, ai aprecia dacă cineva te-ar îndrepta în direcţia corectă? Sau ai fi furios? Ai considera că acea persoană este intolerantă? Ai crede că arată ură împotriva celui care te-a direcţionat greşit de la bun început? L-ai crede dacă ţi-ar putea arăta unde ai greşit, folosindu-se chiar de harta ta? Sau mândria şi încăpăţânarea te-ar împiedica să-ţi recunoşti greşeala şi te-ar împinge să continui încăpăţânat pe drumul greşit? Cu greu ai fi atât de ridicol.
    Şi totuşi, mulţi oameni care umblă pe căi religioase greşite sunt chiar atât de ridicoli. Ei nu sunt ghidaţi de harta divină, Biblia. Ei îşi urmează propriile idei sau instrucţiunile unui cleric sau ale unei organizaţii religioase, crezând sincer că vor ajunge în cer dacă fac aşa. Spune-le că sunt pe calea greşită şi imediat te consideră un habotnic, un atotştiutor, un semănător de intoleranţă. Luaţi chiar Biblia lor şi citiţi-le: „Sufletul care păcătuieşte va muri.” Şi totuşi ei se agaţă de calea sectară cum că sufletul este nemuritor. Citiţi-le: „Spiritul lui iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile. … cei morţi nu sunt conştienţi de nimic.” Cu toate acestea, ei ţin şi mai strâns de direcţia cultului lor că morţii sunt conştienţi. Citiţi-le: „Plata păcatului este moartea.” Şi totuşi ei îi dau înainte fără ezitare pe cărarea crezului că plata păcatului este chinul veşnic. Citiţi-le: „Pământul rămâne pentru totdeauna.” Ei totuşi ţin ferm la învăţătura clericilor că pământul va fi ars. Arătaţi-le cu răbdare calea închinării adevărate din harta Bibliei, arătaţi avertismentul inspirat că această cale va fi ascunsă şi anulată de tradiţiile şi doctrinele conducătorilor religioşi, şi cu toate acestea ei refuză să se clintească de pe calea greşită, iar furia lor crescândă, încăpăţânarea şi mândria le închid uşa minţii. Sunt sinceri? Poate; însă urmarea orbeşte a călăuzelor lor oarbe îi va duce în groapa distrugerii, în loc de destinaţia dorită de ei. - Ps. 146:4; Ecl. 1:4; 9:5; Ezec. 18:4; Mat. 15:1-9; Rom. 6:23, NW.
    Există numeroase scripturi care stabilesc adevărul că doar sinceritatea nu este suficientă. „Există o cale ce i se pare dreaptă omului, dar la capătul ei sunt căile morţii. Cel ce umblă nelegiuit trebuie să suporte consecinţele.” (Prov. 14:12, 14, Mo) Calea crezută corectă poate duce, cu toate acestea, la moarte, şi doar a crede că este corectă nu-i permite cuiva să scape de consecinţele alegerii greşite. „Calea nebunului este dreaptă în ochii lui, dar cine ascultă sfatul este înţelept.” (Prov. 12:15, Mo) Sursa inepuizabilă de sfaturi sănătoase este Cuvântul lui Dumnezeu, iar slujitorii adevăraţi ai lui Iehova de pe pământ ţin seama de el şi îl vestesc. Cei înţelepţi îl aud şi i se conformează, însă nebunii insistă pe calea lor cu încăpăţânare. „Cel ce creşte în înţelepciune este prieten cu el însuşi. … Omul face multe planuri, dar scopul Celui Etern este cel care se împlineşte.” (Prov. 19:8, 21, Mo) Deci trebuie să devenim înţelepţi dacă vrem să fim prieteni cu noi înşine, nepermiţând propriilor noastre idei şi planuri să intre în conflict cu Dumnezeu. Noi putem planifica lucrurile într-un fel, însă Iehova nu este legat de planurile noastre. Scopul Lui este să dea viaţă celor care ascultă de El, nu celor care ascultă de ei înşişi, iar în chestiunea mântuirii scopul Său este cel care se va împlini. „Căile omului sunt întotdeauna drepte în ochii lui, dar Cel Etern dă verdictul asupra vieţii acestuia.” (Prov. 21:2, Mo) Aşadar, nu sinceritatea omului în propriile lui căi este cea care contează pentru viaţă sau moarte, ci voinţa lui Iehova este cea care stabileşte verdictul. Toată sinceritatea din lume nu va transforma căile care se sfârşesc în moarte ale oamenilor şi ale religiilor în căi spre viaţa veşnică în lumea nouă a lui Iehova!

    MODUL DE ACŢIUNE PENTRU ALEGEREA VIEŢII

    Cum determinăm noi modul de acţiune care ne va conduce în direcţia corectă, care va arăta că alegem să trăim în lumea nouă? Nu este ceea ce spune un preot catolic, ceea ce spune un pastor protestant, ceea ce spune un rabin evreu, sau chiar ceea ce spune unul din martorii lui Iehova. Nu este ceea ce spune un conducător lumesc, ceea ce citiţi în ziare sau auziţi la radio, ceea ce vedeţi la televizor - nu este vreunul din lucrurile cu care vreunul dintre aceste canale de propagandă ne asaltează minţile. Nu este ceea ce spun oamenii, ci este ceea ce spune Iehova Dumnezeu în Cuvântul Său. Lăsaţi-L şi pe Dumnezeu să spună ceva! Lăsaţi-L să vorbească pentru Sine! Lăsaţi-L să fie auzit prin Cuvântul Său! Studiaţi Biblia! Unii se vor scuza, plângându-se: „Sunt prea ocupat!” Dar cât timp petrec aceste persoane citind ziarele, ascultând radioul, uitându-se la televizor, citind romane, urmărind filme sau urmându-şi plăcerile în alte feluri? Ei au un simţ prost al valorilor. Un om va studia şapte sau opt ani pentru a învăţa să devină chirurg, însă refuză să petreacă şapte sau opt minute studiind pentru a deveni servul lui Iehova. El are ochi doar pentru banii unei profesii bine plătite, însă este orb la indicatoarele Bibliei, care-l îndreaptă spre viaţa eternă. El este numai urechi când vorbesc banii, însă este surd când vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, sunt multe mii de oameni, din multele milioane de pe pământ, care îşi vor face timp să asculte, să înveţe şi să câştige dreptul de a trăi.
    Pe măsură ce studiază, ei învaţă că Împărăţia lui Cristos este singura speranţă pentru omenire. Ei citesc despre condiţiile care vor fi pe pământ când această Împărăţie nevăzută va fi stabilită în ceruri, privesc după ele şi văd că timpul acela este de faţă, ultimele zile ale lumii lui Satan şi zilele ce se apropie ale lumii noi a lui Iehova. Mai departe, ei învaţă că trebuie să predice această veste bună şi altora, pe străzi, din uşă în uşă, în case, la adunări publice, dovedindu-şi astfel iubirea pentru Dumnezeu, prin ascultarea de poruncile Lui. Isus a făcut-o; şi urmaşii Lui trebuie s-o facă. (Mat. 24:14; Luca 8:1; 13:26; Faptele 5:42; 17:17; 20:20) Această cale va aduce persecuţie, dar perseverenţa până la sfârşit va aduce viaţă în lumea nouă. – Mat. 5:10-12; 24:9-13; 2Tim. 3:12; 4:2, NW.
    Nu toţi vor suporta persecuţia care precede viaţa în lumea nouă. De fapt, trebuie recunoscut faptul că nu tuturor le-ar plăcea viaţa în acea lume nouă. Dacă ideea lor de plăcere este să tragă fum în plămâni, să prizeze droguri, să-şi toarne alcool pe gât ca pe apă sau să-şi îmbuibe stomacul cu mâncare până când nu mai pot, atunci lor nu le-ar plăcea acea lume nouă. Dacă râvnesc întotdeauna la soţia aproapelui lor, sau caută să divorţeze de a lor, sau doresc să fure ceva de la seamănul lor, sau îşi doresc să împuşte pe cineva, sau să ardă oameni cu aruncătoare de flăcări, sau să împrăştie în bucăţi femei şi copii cu bombe, atunci lor nu le-ar plăcea acea lume nouă. Dacă doresc cu înfocare să vadă câtă bogăţie materială pot aduna pe spatele altora, câtă adulaţie pot primi de la creaturi ca lideri religioşi pompoşi, sau câţi oameni pot comanda sau ucide ca figuri militare arogante, atunci ei nu-şi vor găsi nici o plăcere în lumea nouă. Niciuna dintre aceste activităţi nu va exista acolo.
    Dar, pe de altă parte, dacă ţi-ar plăcea să supui pământul, să-l transformi în ogoare din care să recoltezi hrană sau în parcuri frumoase, să faci deşerturile să înflorească, să vezi spinii şi mărăcinii făcând loc brazilor şi arborilor de mirt, să ocroteşti unele regiuni de junglă sau munţi maiestuoşi ca habitate pentru multe animale ca şi lăudători care nu cuvântă ai Creatorului, atunci îţi va plăcea lumea nouă. Dacă ai fi mulţumit să exerciţi stăpânire asupra animalelor nu cu arma, biciul sau bâta, ci prin iubire şi încredere reciprocă; dacă râvneşti la timpul când ursul şi viţelul vor sta alături, leopardul şi căprioara se vor hrăni împreună, când leul va mânca fân ca şi boul, şi dacă ţi-ar plăcea să vezi ziua când toate aceste animale vor urma ascultătoare conducerea unui copilaş, atunci îţi va plăcea lumea nouă. Dacă tânjeşti după timpul când săbiile vor fi transformate în pluguri şi suliţele în cosoare, când nu vor mai fi şcoli militare, când nu se va mai învăţa războiul, când nu se vor mai fabrica bombe, când nu vor mai fi instigatori la război, atunci Îi vei mulţumi lui Dumnezeu pentru lumea nouă a Lui în care va avea loc această schimbare. Dacă tânjeşti după timpul când conducerea politică opresivă va dispărea şi lăcomia comercială nu va mai fi, când oamenii îşi vor construi case şi vor locui în ele, când vor trăi în pace sub viţa lor de vie şi sub smochinul lor, când pământul va răsuna de strigătele de bucurie ale copiilor şi va vibra de cântecele înviorătoare ale păsărilor, iar aerul va fi înmiresmat de parfumul florilor, atunci vei fi încântat de lumea nouă. Dacă speranţa ta sinceră este să vezi ziua când şchiopul va sări ca un cerb, să auzi limba muţilor cântând, să vezi ochii orbilor deschizându-se şi urechile surzilor destupate, să fii martor când oftatul şi plânsul fac loc zâmbetelor, lacrimile şi jalea fac loc râsului, iar durerea şi moartea fac loc sănătăţii şi vieţii veşnice, atunci nu există nimic pe care l-ai lăsa să-ţi blocheze calea spre lumea nouă binecuvântată. în care asemenea condiţii vor exista pentru totdeauna. - Isa. 2:4; 11:6-9; 35:1-10; 55:13; 65:17-25; Apoc. 21:1, 4.
    Din cele douăzeci şi patru de ore ale unei zile, cel mai mult timp îl petrecem acum luptându-ne pentru existenţă. Opt le petrecem dormind. Alte opt le petrecem muncind, în scopul de a obţine mijloacele de existenţă, pentru a ne agăţa de această viaţă plină de durere şi dezamăgire. Cât vom lucra pentru a câştiga viaţă în lumea nouă? Opt ore pe zi? Merită noua viaţă de trei ori mai mult decât cea veche, merită douăzeci şi patru de ore de muncă pentru ea? Nu de trei ori mai mult, sau de o sută de ori mai mult, sau de o mie de ori mai mult. Ea este cu atât mai bună, încât sfidează comparaţia cu această viaţă prezentă. Ar trebui să dedicăm totul, fără să reţinem nimic, în urmărirea modului de acţiune prin care să o obţinem. Ar trebui să recunoaştem că nu facerea de bine sinceră, aşa cum o vedem noi, sau urmarea sinceră a unei forme de închinare, aşa cum o văd unele organizaţii religioase ortodoxe, ci trebuie să discernem că facerea sinceră a voinţei lui Dumnezeu arătată în cuvântul Său, Biblia, este ceea ce ne va menţine pe calea vieţii în lumea nouă. În această zi de judecată, când Regele Cristos desparte oamenii din toate naţiunile aşa cum un păstor separă oile de capre, ar trebui să înţelegem faptul că toţi îşi fixează destinul lor etern. Fie pe baza a ceea ce fac, fie pe baza a ceea ce nu fac, ei aleg fie viaţa, fie moartea. (Mat. 25:31-46) Acum este timpul alegerii. Alegerea ta este pentru viaţă sau pentru moarte? Ce răspuns dai prin modul tău de acţiune?