Te rugăm să aştepţi!
   Se Încarcă   
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Tema lunii Octombrie

SFÂRȘITUL LUMII - MIT SAU REALITATE?

 
 
    Iehova Dumnezeu, Creatorul cerului şi  al pământului, este sursa de informaţie potrivită atunci când căutăm un răspuns la această întrebare. „Dar mai puternic decât vuietul apelor mari, şi mai puternic decât vuietul valurilor năpraznice ale mării, este Iehova în locurile cereşti. Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate; sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţinea vremurile.” Psalm 93
    Astăzi tinerii prin intermediul internetului pot accesea în mod rapid orice informație iar la această întrebare dacă sfârşitul lumii este mit sau realitate găsesc o mulţime de răspunsuri; cei mai în vârstă se bazează mult pe mijloacele de informare în masă, gen televizor sau radio. Astfel, fie tineri sau mai în vârstă, de cele mai multe ori sunt de acord că sfârşitul acestei lumi este aproape, dar modul în care privesc acest sfârșit diferă mult pentru fiecare în parte. Unii, bazaţi pe informaţiile economiştilor ce prevestesc crize economice mondiale sfârşesc prin a-şi construi buncăre în care îşi fac provizii materiale şi alimentare prin care să poată supravieţui haosului şi anarhiei ce ar putea să urmeze după un colaps financiar al economiei globale.
    Frica unui al treilea război mondial şi a consecinţelor devastatoare pe care l-ar putea avea îi face pe unii să construiască mini oraşe ai căror locuitori să se adăpostească în nivelele realizate sub pământ, locuinţe prevăzute cu sisteme ingenioase de ventilaţie şi lumină, dotate cu tot ce ar fi necesar pentru supravieţuirea în cazul unui război nuclear.
    Oamenii de stiinţă studiind magma terestră fac diferite previziuni fie despre posibilitatea inversării polilor magnetici fie despre probabilitatea erupţiilor vulcanice majore cu efecte devastatoare asupra climei şi locuitorilor pământului. Sunt simulate scenarii ale desfăşurării acestora. Apoi astronomii aproape anual prezintă posibilitatea coliziunii planetei noastre cu asteroizi gigantici al cărui impact ar putea fi urmat de o supra încălzire a climei, topirea gheţarilor şi astfel sfârşitul vieţii pe terra.
    Toţi aceşti călăuzitori şi învăţători ai societăţii umane moderne pot admite posibilitatea împlinirii tuturor acestor scenarii pentru planeta noastră, dar nu vor să admită că sfârşitul lumii acesteia ar putea fi sentinţa de judecată a Creatorului asupra unei lumi mult deviate de la scopul original al creări ei.
    Pentru a întuneca şi mai mult răspunsul la această chestiune se ridică profeţi falşi care pretind că sunt trimişi de Dumnezeu şi fac preziceri cu privire la data exactă a unui sfârşit al acestei lumi. O astfel de acţiune nu face altceva decât să înstrăineze şi mai mult pe oameni de Dumnezeu pe măsură ce prezicerile lor nu se adeveresc. ,,Iată, zice Iehova, am necaz pe proorocii cari iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu. Iată, zice Iehova, am necaz pe cei ce proorocesc visuri neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu, cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă, şi nu sunt de niciun folos poporului acestuia, zice Iehova.” Ieremia 23:31,32. Apoi acelaşi cuvânt al lui Dumnezeu declară: „Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea.” Marcu 13:32,33
    Dar unii vor putea întreba: „De ce ar fi necesar ca această lume să aibă un sfârşit? Dacă Dumnezeu a creat această lume, de ce trebuie să îi pună capăt pentru a crea o lume nouă?”
    Desigur, cu ajutorul niciunei religii, omul în mintea căruia s-au înfiripat aceste întrebări nu poate găsi un răspuns rezonabil la aceste întrebări. Mai mult, el este încurcat atunci când aproape toate religiile mărturisesc scopul lor ca find vindecarea acestei lumi, medierea pentru această lume înaintea lui Dumnezeu şi toate oferă garanţii sigure despre o lume viitoare ce ar urma imediat după moartea fiecărui suflet uman.
    Pentru a găsi răspuns la aceste întrebări omul sincer trebuie să se detaşeze de toate religiile acestei lumi şi să se lege strâns de cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.
    Să urmărim mărturia dată nouă de Dumnezeu ca răspuns la aceste întrebări.
    În Eden, la începutul celei de-a şaptea zile de creare a lui Dumnezeu, era o lume dreaptă. Era pe atunci un pământ drept sub ceruri drepte. În simbolurile Bibliei, cerurile reprezintă pe cei care populează tărâmul superior faţă de cel al omului, adică tărâmul ceresc nevăzut, locuit de entități spirituale invizibile, iar pământul este folosit pentru a simboliza populaţia umană care îl locuieşte.
    Dumnezeu a plantat în Eden pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului, avându-l pe om în minte. „Iehova Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a pus în grădina Edenului ca să o cultive şi să o îngrijească. Şi Iehova Dumnezeu i-a dat omului următoarea poruncă: „Din orice pom din grădină poţi să mănânci pe săturate. Dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, în mod sigur vei muri.” Geneza 2:15-17  Potrivit cu aceasta, omul nu murea dacă nu mânca din pomul cunoştinţei, ci murea dacă mânca din el în timp ce îi era interzis. Deci Dumnezeu i-a lăsat lui Adam libertatea de a alege dacă să mănânce sau nu din pomul interzis.
    A venit o zi când un alt glas a fost auzit în paradisul Edenului. Nu era al lui Iehova şi nu era nici al lui Adam. Era şarpele cunoscut pentru prudenţa sa. „El i-a zis femeii: Este adevărat că Dumnezeu a spus să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Femeia i-a răspuns şarpelui: Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a spus: Să nu mâncaţi din el, nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi. Atunci şarpele i-a zis femeii: În mod sigur nu veţi muri. Căci Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” Geneza 3:1-5 Aceasta era o idee nouă pentru Eva în legătură cu acel pom.
    Dar Creatorul nu înzestrase acea creatură inferioară cu putere să vorbească şi cu darul vorbirii specific oamenilor. Trebuia să fie cineva în spatele acelui şarpe vorbitor - cineva din lumea nevăzută. Cine era adevăratul vorbitor care contrazicea spusele lui Dumnezeu? Nu putea fi altul decât adversarul mincinos al lui Dumnezeu. Dar cum a ajuns el în paradisul drept din Eden?
    „Aşa zice Iehova: Erai pecetluit cu măsura deplină a înţelepciunii şi perfect în frumuseţe, stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu. Erai acoperit cu tot felul de pietre preţioase: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur. Măiestria tamburinelor şi a flautelor tale era în tine; au fost pregătite în ziua când ai fost creat. Erai un heruvim ocrotitor uns; Eu te făcusem aşa. Erai pe muntele sfânt al lui Dumnezeu, umblai încolo şi-ncoace prin mijlocul pietrelor scânteietoare.” - Ezechiel 28:11-19 Aceasta ne dezvăluie că, în afară de Cuvânt sau Fiul Său unic-născut, Dumnezeu pusese un heruvim în grădina Eden. Fiind creaţia lui Dumnezeu, el purta pecetea perfecţiunii şi era frumos şi înţelept. El fusese uns de Dumnezeu pentru o poziţie de serviciu. Responsabilitatea lui erau să ocrotească sau să păzească acea parte din organizaţia universală a lui Dumnezeu peste care îl aşezase Iehova. Aşadar, el se afla pe muntele lui Dumnezeu, muntele ilustrând sfânta organizaţie universală a lui Dumnezeu. Fiind un heruvim glorios, el era nevăzut pentru Adam şi Eva, care se aflau sub aripile lui întinse din Eden. Fiindu-le superior şi fiind spirit, acest heruvim ocrotitor uns servea drept ceruri peste ei, cerurile drepte.
    Heruvimul ocrotitor uns era înţelept, dar tot putea da greş în poziţia lui de răspundere. Arătând necredincioasa cale de acţiune a heruvimului ocrotitor uns în Eden, Dumnezeu zice: „Ai fost perfect în căile tale, din ziua când ai fost creat, până când s-a găsit nedreptate în tine. Prin mulţimea comerţului tău te-ai umplut de violenţă şi ai păcătuit; de aceea, te-am aruncat ca profan de pe muntele lui Dumnezeu, şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea datorită strălucirii tale” Ezechiel 28:15-19 Din aceasta deducem că heruvimul ocrotitor uns din Eden, nou în poziţia lui, totuşi suficient de înţelept pentru aceasta, s-a îngâmfat de mândrie datorită înzestrării primite de la Dumnezeu. Orbit de mândrie, el s-a angajat pe o cale de acţiune condamnată.
    Adam nu a fost prezent la ispitirea Evei şi nu şi-a putut exercita calitatea de cap asupra ei împiedicând-o să mănânce din fructul interzis. După ce s-a nutrit în mod greşit cu acuzaţiile calomniatoare ale Diavolului împotriva Creatorului ei, Eva a căzut pradă înşelăciunii. Ea a început să se simtă oarbă din punct de vedere intelectual şi moral. A hotărât să încerce să fie ca un dumnezeu imediat, decizând că Iehova Dumnezeu o speria pentru a o împiedica să devină ca El, stabilindu-şi propriile reguli cu privire la ce este corect şi ce este bine. Pentru ca soţul ei să nu se poată amesteca, ea a mâncat când el era plecat. „Atunci femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi că încânta ochii, da, că pomul era plăcut de privit. A luat deci din rodul lui şi a mâncat. Apoi i-a dat şi soţului ei, când a fost cu ea, şi el a mâncat. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi şi-au dat seama că erau goi. Au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut învelitori pentru coapse.” - Geneza 3:6,7
    Imediat conştiinţa, acea calitate care deosebeşte omul de creaturile vii inferioare, a început să-i mustre şi ei nu au mai putut să se privească unul pe celălalt într-un mod curat. Ei au devenit plini de frică de Dumnezeu. Şi Iehova Dumnezeu l-a chemat pe om de mai multe ori şi i-a zis: „Unde eşti?” În cele din urmă, el a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină, dar mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns.” Când a fost întrebat, bărbatul a dat vina pentru păcatul lui pe femeia pe care i-o dăduse Dumnezeu, iar femeia a dat vina pe şarpe. N-a existat nici un cuvânt de căinţă din partea lor. – Gen. 3:8-13
    Prin sentinţa asupra heruvimului necredincios, Şarpele original, Dumnezeu a arătat că l-a lepădat pe acel nelegiuit, din strălucitoarea Sa organizaţie teocratică în întunericul de afară şi că şi-a pus soţia ascultătoare, „femeia” Sa, reprezentată de organizaţie, în opoziţie cu Satan Diavolul, Şarpele. „Şi Iehova Dumnezeu i-a spus şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat să fii între toate animalele domestice şi între toate animalele sălbatice ale câmpului! Pe pântece te vei târî şi ţărână vei mânca în toate zilele vieţii tale! Voi pune duşmănie între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. El îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul”. - Geneza 3:14, 15.
    Această istorie biblică a grădinii Edenului şi a evenimentelor care au avut loc acolo în urmă cu peste 6000 de ani poate părea o istorie banală chiar şi pentru religioşi şi totuşi în această istorie se află răspunsul la foarte multe întrebări ale omenirii, chiar şi la întrebarea noastră: „sfârşitul lumii este mit sau realitate”? Da! Răspunsul se găseşte chiar aici!
    Lumea pe care a întemeiat-o acest spirit rebel, în timpul în care i s-a permis să-şi dovedească toate aspectele minciunii sale, trebuie să aibă un sfârşit. Este o lume a unei societăţi umane bazate pe violenţă, lăcomie, a militarismului nemilos, a bolilor, a asupririi şi subjugării semenilor, a sărăciei şi a risipei, a lipsei de moralitate şi consideraţie faţă de semeni. Altfel spus, pentru a-şi atinge scopurile, acest spirit rebel a făcut din rasa umană un negoţ. El a făcut ca rasa umană să i se închine, folosindu-se de diferte mijloace de înşelăciune şi mai cu seamă de provocarea că nu va exista om care să  rămână credincios Creatorului. Poziţia la care a râvnit de a fi asemenea Celui Prea Înalt şi-a clădit-o pe minciună, defăimare şi provocare la adresa suveranităţii lui Iehova Dumnezeu.
    Această lume clădită de heruvimul rebel este diametral opusă începutului perfect dat de Creator. În ce fel? Să privim doar câteva aspecte:
    Dumnezeul Iehova a creat omul cu voinţă liberă, dar în această lume, voinţa omului este constrânsă prin raţiuni religioase, politice sau comerciale.
    Creatorul a dorit ca omul să fie superior animalelor pentru a le conduce, dar niciun om nu trebuia să se ridice deasupra semenului său. În această lume toate activităţile politice au drept scop chiar acest aspect - fie o naţiune să se ridice deasupra alteia, fie o clasă a unei naţiuni să fie superioară alteia.
    Conform legii date poporului Israel atunci când a intrat în ţara promisă, fiecare seminţie sau familie avea o parte de moştenire în acea ţară. Astăzi, bogăţiile planetei sunt în mâinile unui procent mic al omenirii în timp ce un procent semnificativ trăiește în sărăcie.
    Comparaţiile ar putea continua, iar în ceea ce priveşte situația lumii putem spune că aceasta este analizată de tot mai mulţi oameni, dar căile de rezolvare sunt foarte diferite. Astfel, majoritatea oamenilor nu pot avea încredere în domnia lui Cristos din cauza hulei aduse de religiile care au pretins că ele trebuie să guverneze în numele lui Cristos.
    Isus a zis: „Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El nu are nimic în Mine; dar vine, pentruca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl, şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl.” Ioan 14:30,31 Astfel, fiul lui Dumnezeu a identificat pentru noi cine este stăpânitorul acestei lumi, iar mărturiile biblice în acest sens nu se rezumă doar la această mărturie. Apostolul Pavel scrie sub inspiraţie în 2 Corinteni 4:4 că puternicul spirit al acestei lumi se ridică asemenea unui dumnezeu pentru a orbi omenirea faţă de adevărul lui Dumnezeu. „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit -o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu”.
    În ciuda acestei situații, credincioşii din vechime au privit cu încredere tocmai spre acel timp când Dumnezeu, prin al Său Mesia, va pune capăt lumii lui Satan şi astfel domniei acestuia. „Proorocii, cari au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Cristos şi slava de care aveau să fie urmate.” 1Petru 1:10,11
    Mulţi cristoşi mincinoşi au apărut după Isus pretinzând că ar trebui să guverneze pe pământ. Aceste unelte ale lui Satan au adus multă hulă şi batjocură asupra planului minunat al lui Dumnezeu. Mulţi oameni au hulit din pricina faptelor lor, iar cu ei s-au împlinit şi se împlinesc următoarele cuvinte: „În norod s'au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpînul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un cîştig dela voi. Dar osînda îi paşte de multă vreme, şi pierzarea lor nu dormitează...” - 2 Petru 2:1-9.
    Pentru cei care se tem de Dumnezeu şi reflectează asupra argumentelor biblice, sfârşitul lumii nu pare a mai fi un mit, ci o consecinţă firească a hotărârii lui Dumnezeu. Dar, este acest sfârşit o realitate?
    Întrebări în legătură cu sfârşitul au apărut pentru prima dată în mintea apostolilor lui Isus, aşa cum reiese chiar din cuvintele lor: „Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului lumii?” - Matei 24:3. 
    Atunci când Isus a fost pe pământ, nu era timpul hotărât de Tatăl Său pentru a întemeia Împărăţia. După moartea şi învierea Sa, Isus a fost înălţat la cer, unde trebuia să aştepte sfârşitul celor „şapte timpuri” înainte de instalarea Sa ca Rege. La sfârşitul acestei perioade de aşteptare, în anul 1914, profeţia din Psalmii 110:1, 2 s-a împlinit: „Iehova va trimite din Sion toiagul puterii Tale; stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi.”. O asemenea acţiune a marcat începutul „timpului sfârşitului” pentru lumea veche şi naşterea noului Guvern teocratic pentru pământul nostru. A urmat războiul din cer, organizaţia lui Dumnezeu şi cea a lui Satan fiind implicate într-o luptă mare. Care a fost rezultatul? Curăţirea completă a cerului de Satan şi hoardele sale de demoni prin aruncarea acestora pe pământ. Bineânţeles că aceste lucruri spirituale n-au fost văzute de om, dar el a fost în mare măsură afectat de ele.
    Rezultatul conflictului din cer a fost dovada că lumea intrase în „timpul sfârşitului”, iar primul semn vizibil a fost, după cum spune Biblia: „Căci se va ridica naţiune contra naţiune şi împărăţie contra împărăţie, şi va fi lipsă de hrană şi cutremure dintr-un loc în altul.” (Matei 24:7).
    Satan a hotărât să nimicească toţi oamenii înainte ca aceştia să afle de Împărăţia recent întemeiată. Acesta a fost motivul pentru care el a implicat naţiunile în războiul dintre anii 1914-1918. A fost pentru prima dată în istorie când a avut loc un conflict atât de mari. Înainte de sfârşitul acestuia, treizeci de naţiuni erau implicate, războiul fiind purtat în toate colţurile pământului. Într-adevăr, „naţiunile s-au mâniat”. Ele nu au luptat pentru cauza dreaptă a Împărăţiei lui Iehova şi împotriva lui Satan, ci pentru stăpânirea egoistă a lumii. Aceasta este dovada convingătoare că „timpurile fixate” s-au sfârşit, domnia lui Satan a fost întreruptă şi întronarea lui Isus Cristos a avut loc.
    Necazul şi mizeria nu s-au sfârşit atunci când ostilităţile au încetat. Imediat după Primul Război Mondial pământul a fost lovit de foamete. Ciuma şi-a luat de asemenea tributul. Numai din cauza „gripei spaniole”, în câteva luni au murit douăzeci de milioane de oameni. În ciuda ştiinţei medicale moderne, aceasta a provocat o pierdere mult mai mare de vieţi omeneşti decât cei patru ani de război. De asemenea, din anul 1914 au fost raportate mai multe tulburări seismice decât oricând înainte în istorie, unele provocând mari distrugeri atât de proprietăţi, cât şi de vieţi omeneşti. Cu toate acestea, Isus a spus: „Toate acestea sunt începutul durerilor.” - Matei 24:8.
    Naţiunile nu-şi reveniseră încă de pe urma primului război mondial, când au fost din nou implicate în război, în anul 1939. Şi de data aceasta chestiunea era aceeaşi: stăpânirea lumii. Dar, evaluat după combatanţi şi echipament, bani cheltuiţi, pierderea de proprietăţi şi vieţi omeneşti şi după efectul pe care l-a avut în lumea întreagă, al Doilea Război Mondial l-a depăşit cu mult pe cel dinaintea lui. Războiul a fost urmat de ciumă, foamete, cutremure şi conflicte locale, care au cerut un nou bir de vieţi omeneşti, mizerie şi suferinţă. Fără îndoială, lumea este la pământ din cauza necazului provocat de influenţa asupritoare a dumnezeului ei nevăzut, Satan.
    Cu ocazia naşterii Împărăţiei s-a făcut o mare publicitate. Cu mult timp înainte de aceasta, Turnul de veghere din martie 1880, pagina 2, spunea: „Timpurile Neamurilor vor continua până în anul 1914 şi Împărăţia cerească nu va avea stăpânire deplină până atunci”. În timpul Primului Război Mondial a fost întreruptă proclamarea Împărăţiei făcută de martorii lui Iehova, dar în anul 1919, ei au început să se reorganizeze şi au fost însărcinaţi să îndeplinească o lucrare de publicitate şi mai vastă. De data aceasta trebuia să se vestească Împărăţia lui Dumnezeu acum întemeiată, în împlinirea poruncii lui Isus: „Această veste bună a Împărăţiei va fi predicată pe tot pământul locuit, ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul final.” - Matei 24:14.
    În noaptea dinaintea căderii Babilonului, împăratul Belşaţar chefuia. El a fost anunţat despre iminentul atac al lui Dariu, medul şi al nepotului său Cir, persanul. În spatele zidurilor cetăţii puternic fortificate babilonienii se credeau în siguranţă. O scriere apare pe perete şi un serv al lui Dumnezeu este chemat să o tâlcuiască. „Cântărit” „găsit uşor” „împărţit” - acesta era mesajul scrierii. Apoi, în aceeaşi noapte, Babilonul cade.
    După 600 de ani, în Cuvântul inspirat apare scris „După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pămîntul s'a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare, şi a zis: A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentrucă toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s'au îmbogăţit prin risipa desfătării ei. Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentrucă păcatele ei s'au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi -a adus aminte de nelegiuirile ei.” - Apocalipsa 18:1-5
    Chiar dacă pentru majoritatea oamenilor sfârşitul acestei lumi pare un mit, și cu toate acestea semnele sunt evidente și reale, noi, ca martori ai lui Iehova în acest an 2014, ducem mai departe mărturia clasei simbolizate prin Daniel şi spunem despre această lume că a fost cântărită, a fost găsită uşoară şi va fi împărţită într-o noapte în care nici măcar nu se va aştepta.
    Va veni o vreme când toate naţiunile vor înţelege de ce continuă să se înarmeze şi unde le conduce lipsa de cunoştinţă şi îndrumare pe care Cuvântul lui Dumnezeu le-o poate oferi.
    Cu 600 de ani înainte de Christos, profetul lui Dumnezeu, Ezechiel, a fost inspirat să scrie că sfârşitul acestei lumi nu este un mit ci o realitate în curs de împlinire. „Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii neamurilor, şi vor şti că Eu sunt Iehova” Ezechiel 38:23