Te rugăm să aştepţi!
   Se Încarcă   
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Tema lunii Iulie

Dovezi sigure ale apropierii sfârșitului

 
 
    Cu lumea nouă teocratică funcţionând deja şi pregătindu-se să iasă din această lume veche, cu mesajul dat de Dumnezeu al „unor ceruri noi şi al unui pământ nou” răsunând din ce în ce mai tare în urechile noastre, sfârşitul lumii vechi corupte aflate sub controlul Diavolului nu este motiv de teamă sau de regret pentru iubitorii adevărului, dreptăţii şi evlaviei. Isus şi-a învăţat discipolii să se roage pentru sfârşitul ei cu aceste cuvinte adresate lui Dumnezeu: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Să fie sfinţit numele Tău; să vină Împărăţia Ta; să se facă voinţa Ta, precum în cer şi pe pământ.” - Matei 6:9, 10.
    Isus Cristos în glorie va fi prezent în Împărăţie ca Unsul lui Iehova şi Rege instalat al lumii noi. Acel guvern teocratic nu va împărţi puterea cu conducerile şi guvernele politice ale acestei lumi vechi, fie ele demonice sau omeneşti. El va fi guvernul universal al lumii noi. Deci acesta trebuie să fie singurul guvern conducător, stabilit nu de om sau de Diavol, ci de Iehova Dumnezeu, Sursa oricărui guvern drept. Acest guvern divin nu a aşteptat plecarea guvernelor actuale la împlinirea „timpurilor fixate ale naţiunilor” în 1914 A.D., ci la acea dată organizaţia universală a lui Dumnezeu în ceruri a dat naştere Împărăţiei, în timp ce sistemele politice ale „dumnezeului acestui sistem” erau încă active pe pământ. Împărăţiei nou născute, răpită la tronul ceresc nevăzut al lui Dumnezeu, i s-a dat „un toiag de fier” cu care să păstorească aceste naţiuni pământeşti, făcându-le praf ca pe un vas de lut şi protejând oile Domnului care sunt în lumea veche, dar nu fac parte din ea. Psalmul 110:2 îi spune Regelui Isus Cristos: „Iehova va întinde din Sion toiagul de cârmuire al puterii Tale, zicând: ‘Stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi!’” (AS) Deci sfârşitul acestei lumi este inevitabil!
    Naţiunile pământului au dat dovezi înaintea tuturor că merită să fie distruse de Iehova Dumnezeu prin intermediul Regelui întronat Isus Cristos. Nici măcar aşa-numitele naţiuni şi comunităţi „creştine” care alcătuiesc creştinătatea nu au arătat vreo plăcere la auzul veştii că Împărăţia lui Dumnezeu avea să fie stabilită pe deplin în 1914 A.D. Ei au respins acest mesaj purtat de martorii lui Iehova înainte de acel an decisiv. Ei au dispreţuit şi ignorat dovezile care s-au adunat din acel an despre naşterea Împărăţiei în ceruri în 1914. Dorindu-şi lumea veche şi structura ei, şi luptându-se cu toate forţele să o păstreze, ei s-au alăturat marelui adversar în opoziţie cu Regele lui Iehova şi cu lumea nouă. Din profeţiile biblice, Isus ştia aceasta dinainte şi a adăugat în mod potrivit la ele propriile profeţii inspirate legate de sfârşitul acestei lumi vechi. Mai ales deoarece creştinătatea avea să fie distrusă împreună cu această lume veche pentru că insistase atât de mult să fie parte a acesteia, Isus a comparat sfârşitul ei cu distrugerea Ierusalimului şi templului în 70 A.D., aducând sfârşitul sistemului ei religios. Aceasta i-a făcut pe patru dintre apostolii Lui să-L întrebe în particular pe Muntele Măslinilor: „Spune-ne: Când vor avea loc aceste lucruri şi care va fi semnul prezenţei Tale şi al încheierii acestui sistem?” - Matei 24:3.
    Răspunsul lui Isus a arătat că naţiunile nu aveau să fie creştinate de clerul şi de misionarii Creştinătăţii când venea timpul Împărăţiei lui Dumnezeu cu Fiul Său Isus Cristos pe tron. Naţiunile nu aveau să înceteze războaiele sângeroase care le-au caracterizat existenţa, chiar şi după împăratul roman Constantin. Isus a zis: „Luaţi seama ca nimeni să nu vă inducă în eroare, pentru că vor veni mulţi în numele meu, zicând: «Eu sunt Cristosul», şi îi vor induce pe mulţi în eroare. Veţi auzi de războaie şi veşti despre războaie. Vedeţi să nu vă îngroziţi, fiindcă aceste lucruri trebuie să se întâmple, dar încă nu este sfârşitul.” (Matei 24:4-6) Asemenea războaie în secolele dinainte de 1914 erau simple războaie împotriva unor naţiuni şi guverne omeneşti, dar cele pe care naţiunile, inclusiv ale creştinătăţii, aveau să le poarte la încheierea sistemului vor fi împotriva Împărăţiei lui Dumnezeu şi împotriva Regelui Isus Cristos, pe chestiunea dominaţiei lumii.
    Ghidaţi de calendarul stabilit în Sfânta Biblie, cu zeci de ani înainte martorii lui Iehova au privit spre anul de cotitură 1914, când aveau să se împlinească cele „şapte timpuri” de permisiune a lui Dumnezeu pentru dominaţia deplină, neîntreruptă, a pământului de către naţiunile păgâne asemenea fiarelor. Oare au dat greş dovezile care arătau stabilirea sau naşterea Împărăţiei lui Dumnezeu în acel an? Nu! Timpul dominaţiei mondiale de către naţiunile păgâne începuse cu 2.520 ani înainte, adică în anul 607 î.C., la punctul culminant al războiului naţiunilor împotriva Împărăţiei tipice a lui Dumnezeu de la Ierusalim, „tronul lui Iehova” tipic fiind răsturnat atunci prin capturarea şi exilarea regelui Zedechia, distrugerea Ierusalimului şi a templului său şi dispariţia chivotului legământului din templu. De asemenea, a fost profeţit că cele „şapte timpuri” de dominaţie a naţiunilor se vor împlini cu un război dus de naţiunile păgâne împotriva Împărăţiei lui Dumnezeu nou-născute, această Împărăţie fiind stabilită în ceruri prin instalarea lui Cristos Isus pe „tronul lui Iehova” în Sionul ceresc. De aceea, sfârşitul „timpului fixat naţiunilor” în 1914 avea să marcheze începutul „timpului sfârşitului” pentru această lume, începutul „încheierii sistemului”. Naşterea Împărăţiei în anul 1914 a produs o schimbare în tot universul lui Dumnezeu. După 1914 lucrurile nu aveau să mai fie niciodată ca mai înainte, nu doar pentru naţiunile de pe pământ, ci şi în ceruri. De la acea dată, naţiunile pământului vor merge ferm şi implacabil spre sfârşitul violent la care sunt condamnate datorită opoziţiei necredincioase faţă de Împărăţia lui Dumnezeu şi a Fiului Său Isus Cristos.
    Exact la timpul programat în Biblie, evenimentele au evoluat rapid în anul 1914. În timp ce martorii lui Iehova se strânseseră cu miile în congrese paşnice cu caracter general, au fost zguduiţi de asasinarea la 28 iunie 1914 a arhiducelui austriac la Sarajevo, capitala Bosniei, scânteia care a aprins marea conflagraţie a Primul Război Mondial. Demonii nevăzuţi au aţâţat focul şi în mai puţin de o lună a început războiul între Austro-Ungaria majoritar catolică şi Serbia. Cu trecerea zilelor, din ce în ce mai multe ţări din creştinătate au fost cuprinse de suferinţele arzătoare ale războiului. Păgânătatea mai întâi a intrat în confruntarea mondială prin declaraţia de război a Japoniei împotriva Germaniei pe 23 august şi declaraţia Rusiei împotriva Turciei pe 30 octombrie, urmate de declaraţiile Marii Britanii şi Franţei împotriva Turciei, pe 5 noiembrie. Până la sfârşitul lui octombrie 1914, sau 2.520 de ani din luna pustiirii complete a Ierusalimului şi a ţării iudeilor, zece naţiuni şi imperii îmbibau pământul Creştinătăţii cu sângele celor ucişi în lupta pentru dominaţie mondială. În stil patriotic, clericii religioşi ai Creştinătăţii au luat poziţie în această chestiune. Era oare aceasta o exprimare a bucuriei naţiunilor „creştine” la naşterea Împărăţiei lui Dumnezeu în ceruri şi o cedare a suveranităţii lor Împărăţiei? Deloc. Era o împlinire a cuvintelor profetice ale lui Isus despre dovada începutului „timpului sfârşitului” pentru sistemul lumii vechi: „Se va ridica naţiune contra naţiune şi împărăţie contra împărăţie, vor fi lipsuri de alimente şi cutremure de pământ dintr-un loc în altul. Toate acestea sunt începutul durerilor.” - Matei 24:7, 8.
    Acest război mondial, al cărui cost în vieţi omeneşti, în bani şi în valori materiale depăşeşte costul total al tuturor războaielor din cele optsprezece secole precedente, a marcat începutul războiului total, în care întreaga naţiune fiind mobilizată, întregul regat şi imperiu fiind înregimentate în lupta pentru victorie. Alimentele au trebuit să fie raţionalizate; milioane de bărbaţi au fost luaţi de la ocupaţiile lor productive; au urmat devalorizări egoiste, lipsă de alimente şi foamete, pe măsură ce din ce în ce mai multe naţiuni au fost atrase în vârtejul conflictului global care lua amploare, în cei patru ani şi trei luni în care războiul şi-a urmat cursul devastator. Au izbucnit epidemii, culminând cu îngrozitoarea „gripă spaniolă” din iarna 1918-1919, care în numai câteva luni a omorât 20 de milioane de oameni, de la Ecuator până în regiunile arctice, adică mai multe vieţi decât au pierit pe câmpul de luptă în cei patru ani de război. Pentru a spori haosul provocat de război, pe lângă numărul victimelor violenţei, foametei şi molimei, şi plânsul familiilor îndoliate, cutremurele au zguduit pământul, distrugând valori de milioane de dolari şi omorând mii de oameni, aşa cum s-a întâmplat la cutremurul din 13 ianuarie 1915, de la Avezzano, din Italia, când au fost 29.978 victime omeneşti. A fost o împlinire întocmai a profeţiei lui Isus privind evenimentele din lume la începutul prezenţei Sale pe tronul Împărăţiei lui Iehova: „Se va ridica naţiune contra naţiune şi împărăţie contra împărăţie, vor fi mari cutremure de pământ şi dintr-un loc în altul epidemii şi lipsuri de alimente. Vor fi privelişti înfricoşătoare şi, din cer, semne mari.” - Luca 21:10, 11.
    Satan Diavolul a dovedit în mod văzut că el era „conducătorul acestei lumi”, „dumnezeul acestui sistem”. El a întărâtat naţiunile, mai întâi pe cele ale creştinătăţii, apoi pe cele ale păgânătăţii, pentru a se angaja în război împotriva suveranităţii universale a lui Iehova Dumnezeu, exprimată prin Împărăţia nou născută a lui Mesia, Isus Cristos. (Ioan 12:31 şi 2Corinteni 4:4) Acesta era un motiv în plus pentru ca Satan, marele Balaur, să fie izgonit din cer, după instalarea Regelui lui Iehova acolo. Izbucnirea primului război mondial din istorie în 1914, şi aceasta la împlinirea celor „şapte timpuri” ale naţiunilor păgâne neteocratice, nu are decât o singură interpretare, interpretarea Bibliei. Ea reprezintă stabilirea Împărăţiei promise a lui Iehova, prezenţa Fiului Său Isus Cristos pe tron ca Domnitor al lumii şi începutul „timpului sfârşitului” acestui sistem lumesc. De aceea, Apocalipsa sau Revelaţia „lucrurilor care au să se întâmple în curând” spune: „Şi al şaptelea înger a sunat din trompetă. În cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: „Împărăţia lumii a devenit Împărăţia Domnului nostru şi al Cristosului Său şi El va domni ca Rege pentru totdeauna şi veşnic!” Cei douăzeci şi patru de bătrâni care stăteau pe tronurile lor înaintea lui Dumnezeu s-au prosternat şi s-au închinat lui Dumnezeu, zicând: „Îţi mulţumim, Iehova, Dumnezeu Atotputernic, Cel care eşti şi care erai, pentru că ai luat puterea Ta cea mare şi ai început să domneşti ca Rege! Dar naţiunile s-au mâniat şi a venit mânia ta şi timpul fixat ca ... să-i distrugi pe cei ce distrug pământul.” (Apocalipsa 11:15-18) Conform profeţiei, Isus Cristos, Regele întronat al lui Iehova, avea să înceapă să domnească în mijlocul duşmanilor Săi, în cer şi pe pământ. El a făcut aceasta în 1914.
    Dacă naţiunile Creştinătăţii, împreună cu clerul şi cu sectele ei religioase, nu aveau să salute naşterea Împărăţiei cu bucurie, nu aveau cum să-i accepte nici pe ambasadorii şi vestitorii Împărăţiei. Ca dovadă suplimentară a acestei opoziţii din partea naţiunilor politice faţă de Împărăţia lui Dumnezeu după naşterea ei, Isus a adăugat aceste cuvinte de avertizare la prezicerea Primului Război Mondial. „Atunci vă vor da necazului, vă vor omorî şi veţi fi urâţi de toate naţiunile din cauza numelui meu. Şi atunci mulţi se vor poticni, se vor trăda unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Şi se vor ridica mulţi profeţi falşi şi îi vor induce pe mulţi în eroare, iar, din cauza înmulţirii nelegiuirii, iubirea celor mai mulţi se va răci.” (Matei 24:9-12) În spatele tuturor acestor fapte era Diavolul, „acuzatorul fraţilor noştri”. El a instigat sămânţa lui de pe pământ să înceapă o persecuţie crudă a copiilor mamei Împărăţiei, „rămăşiţa seminţei ei”. Această persecuţie internaţională din timpul Primului Război Mondial nu a fost doar rezultatul isteriei războiului, ci a fost întreţinută printr-o politică rece şi calculată a religioşilor Creştinătăţii care îşi înăbuşeau de mult timp ura faţă de martorii lui Iehova.
    Intrarea Statelor Unite ale Americii în Primul Război Mondial în al treilea an al acestuia a furnizat în sfârşit ocazia clerului religios şi puternicilor turmei lor să lovească la sediul servului legal al martorilor lui Iehova, anume Watch Tower Bible and Tract Society din Brooklyn, New York. Acuzaţiile false au servit bine interesului Diavolului şi în scurt timp opt oficiali şi membri proeminenţi de la sediul societăţii au fost aruncaţi în închisoarea federală, după un simulacru de proces. Sub presiunea care a urmat, sediul societăţii a fost mutat din Brooklyn în Pittsburgh, Pensylvania, unde fusese înregistrată iniţial, în 1884. În timp ce trădători egoişti lucrau în interiorul organizaţiei încercând să o dezbine, alte arestări şi încarcerări ale martorilor lui Iehova aveau loc pe tot pământul, însoţite de atacuri ale gloatelor, interzicerea Bibliei şi literaturii lor, confiscarea violentă a bunurilor şi omoruri efective sau prin propaganda care bombarda poporul. Nu este de mirare că vocea martorilor lui Iehova în vestirea liberă şi neîngrădită a venirii Împărăţiei lui Dumnezeu devenise slabă şi restricţionată. Pentru un timp s-a părut că martorii lui Iehova îşi terminaseră mărturia. Duşmanii s-au bucurat şi s-au felicitat. (Apocalipsa 11:7-10) Toate acestea au adăugat la dovada că „timpul sfârşitului” venise în 1914 şi că naţiunile erau condamnate în mod ireversibil. Totul era parte a marelui „semn” prezis de Isus, arătând „încheierea acestui sistem” şi prezenţa Sa nevăzută.
    Dar suprimarea anticreştină a martorilor lui Iehova într-o inactivitate asemenea morţii în punctul culminant al Primului Război Mondial servea un scop. Scotea în evidenţă ce mare miracol avea să facă Dumnezeul Atotputernic faţă de ei, pentru numele Său şi din milă şi iertare pentru rămăşiţa pocăită a copiilor Sionului. Isus a prezis acest miracol divin. În profeţia Lui despre semnul celei de-a doua prezenţe, El a încheiat prezicerea Sa privind persecutarea urmaşilor Lui credincioşi cu aceste cuvinte: „Dar cel care va persevera până la sfârşit, acela va fi salvat. Această veste bună despre Împărăţie va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul.” (Matei 24:13, 14) „Trebuie ca mai întâi vestea bună să fie predicată în toate naţiunile.” (Marcu 13:10) Da, întâi o mărturie finală internaţională trebuie dată legată de Împărăţie, înainte de sfârşitul naţiunilor şi înainte de terminarea „timpului sfârşitului”. Naţiunile au încercat să împiedice ca această mărturie să fie dată despre Guvernul universal de drept al pământului, dar nu au reuşit, aşa cum preoţii evrei şi fariseii au încercat folosind braţul armat al statului ca să împiedice învierea lui Isus şi vestirea acesteia, şi au dat greş. - Matei 27:62 - 28:15.
    Când Isus a rostit această profeţie la sfârşitul predicii despre „vestea bună a Împărăţiei”, El era prezent şi vestea bună care era atunci predicată era „Împărăţia cerurilor s-a apropiat!” (Matei 4:17, 10:7) „Timpul fixat s-a împlinit şi Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat.” (Marcu 1:15) El fusese uns pentru Împărăţie şi era prezent în mijlocul oamenilor, prieteni şi duşmani; prin urmare putea să zică în mod corect: „Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru.” „Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi!” (Luca 17:21, 10:9) Aceasta era „vestea bună a Împărăţiei” în acel timp, la încheierea sistemului evreiesc din Iudeea. Deci, expresia profetică a lui Isus „această veste bună a Împărăţiei” pentru „încheierea sistemului” din prezent, „timpul sfârşitului” acestei lumi, trebuie să fie vestea bună nu despre o împărăţie care urmează să vină în viitorul îndepărtat şi nedefinit, ci despre Împărăţia lui Dumnezeu născută, instalată şi cu unsul Isus pe tronul ceresc, prezent nevăzut acolo şi având atenţia şi „toiagul puterii” îndreptate către pământ. Faptele dovedesc că aceasta este vestea bună.
    Însă, pentru ca această veste bună să fie răspândită este nevoie de predicatori. Pentru ca vestea bună să fie răspândită „pe tot pământul locuit” trebuie trimişi predicatori, şi încă în număr mare. Pentru ca vestea bună să fie predicată ca „să slujească de mărturie tuturor naţiunilor”, trebuia să fie predicată în zeci de limbi. (Romani 10:14, 15) În zilele Lui, Isus şi-a trimis apostolii şi alţi discipoli să predice vestea Împărăţiei. În 1919, Iehova, prin Regele Său Isus, a trimis predicatori ca să proclame „această veste bună a Împărăţiei” pentru o mărturie finală înainte de sfârşitul lumii. Pe cine a trimis Iehova? Pe proprii Săi martori, rămăşiţa copiilor femeii Lui.
    Pentru a face aceasta, Iehova trebuia să-i scoată de sub supărarea Lui temporară, care ar fi putut însemna moartea lor. Prin puterea miraculoasă a spiritului Său, El avea să-i ridice din starea lor asemenea morţii, stare în care îi forţaseră duşmanii care-i asaltau, opresorii şi temnicerii lor. Răspunzând voios chemării lui Iehova de a se ridica şi a intra în serviciul Său măreţ, organizaţia lor asemenea unui mort s-a însufleţit prin spiritul Său şi ei s-au ridicat la înălţimea privilegiului de a transmite mărturia Împărăţiei în toată lumea. La vederea acestui fapt, inamicii lor uimiţi au simţit, aşa cum a şi fost, un cutremur îngrozitor. Prezicând aceasta, Apocalipsa 11:11-13 a spus legat de martorii temporar scoşi din activitate: „După cele trei zile şi jumătate, în ei a intrat spirit de viaţă de la Dumnezeu şi s-au ridicat în picioare, iar cei care îi vedeau au fost cuprinşi de o mare teamă. Şi ei au auzit un glas puternic din cer care le zicea: „Urcaţi aici!” Atunci au urcat la cer într-un nor, iar duşmanii lor i-au văzut. În ceasul acela a fost un mare cutremur de pământ, iar o zecime din cetate a căzut. Şapte mii de oameni au fost omorâţi de cutremur, iar ceilalţi s-au înspăimântat şi I-au dat glorie Dumnezeului cerului.”
    Până astăzi această mărturie finală a Împărăţiei pe întreg pământul s-a dovedit a fi unul din miracolele acestui „timp al sfârşitului”, într-adevăr un miracol spiritual. Să ne gândim puţin: de la câteva mii de predicatori în 1919, urâţi pe plan internaţional şi persecutaţi sălbatic, la o jumătate de milion de predicatori neînfricaţi în 1953. În timp ce rămăşiţa ascultătoare şi curajoasă a copiilor femeii lui Dumnezeu a mers înainte oriunde a trimis-o El şi a predicat vestea Împărăţiei, zeci de mii, apoi în timp sute de mii de oameni cu bunăvoinţă au acceptat această veste. Ei au înţeles că terenul era lumea şi că lucrătorii erau relativ puţini. Aşa că s-au alăturat rămăşiţei ambasadorilor Împărăţiei în transmiterea veştii bune şi astfel au devenit ei înşişi martori ai lui Iehova, la fel ca martorii Lui dinainte de era creştină. Proporţional cu răspândirea mărturiei, din ce în ce mai mulţi astfel de martori cu bunăvoinţă din toate naţiunile, popoarele şi limbile şi-au oferit voluntar serviciile lui Iehova Dumnezeu.
    Ca un puternic torent, pus în mişcare în mod irezistibil de spiritul Dumnezeului Atotputernic, această mărturie finală pentru Împărăţie a cuprins pământul începând din 1919 prin aproape un miliard de cărţi, broşuri, pliante gratuite şi reviste, în peste o sută de limbi, pe lângă milioane de mărturii verbale puse oamenilor din uşă-n uşă, din casă-n casă, de la platforme publice, de la tribune sau prin radio. Al Doilea Război Mondial, războaiele locale şi dictatori puternici nu au putut opri răspândirea şi acceptarea mărturiei. Cortine de fier, cortine birocratice sau de altă natură nu au putut s-o împiedice. Până la venirea sfârşitului propriu-zis al lumii lui Satan, la timpul de neschimbat al lui Dumnezeu, mărturia trebuie continuată, extinzându-se pe parcurs. Această mărturie finală a Împărăţiei este una dintre cele mai monumentale dovezi ale „semnului” că Împărăţia lui Dumnezeu a fost creată în ceruri în 1914 şi că Regele Său domneşte în control deplin în mijlocul duşmanilor Lui.
    În armonie cu faptele cunoscute şi înregistrate, trebuie spus că martorii lui Iehova sunt singurii care au fost favorizaţi şi echipaţi cu „vestea bună a Împărăţiei”. Nimeni altcineva nu o predică, toţi ceilalţi i se opun. Aceasta atrage atenţia asupra altei dovezi puternice a prezenţei Fiului lui Dumnezeu în Împărăţie şi a apropierii sfârşitului lumii lui Satan. Care ar fi aceea? Este vorba despre strângerea rămăşiţei copiilor spirituali ai lui Dumnezeu, „cei aleşi” ai Săi, de oriunde au fost împrăştiaţi pe faţa pământului şi apoi integrarea lor într-un grup unitar de serviciu şi constituirea lor în clasa servului văzut căruia i s-a încredinţat mesajul şi interesele Împărăţiei. Prin ei, a doua prezenţă, nevăzută însă, a lui Isus ca Rege nu a fost ţinută secret, ci a fost semnalată de la un capăt la altul al lumii ca un fulger neîntrerupt care brăzdează întunecimea cerului. Satan şi demonii săi au încercat în mod înşelător să se arate pe ei înşişi ca nişte lumini cereşti, ca soarele, luna şi stelele în cerurile spirituale ale lumii lui Satan, „prefăcându-se într-un înger de lumină”. (2Corinteni 11:14) Dar aceste „forţe ale răutăţii din locurile cereşti” au eşuat subit să dea „lumină” reală celor amăgiţi de ei pe pământ, ca să facă faţă crizei mondiale. Aşa că situaţia omenirii devine mai întunecată. Motivul este că acele guverne spirituale, autorităţi şi conducători mondiali ai acestui întuneric, au fost aruncaţi jos din cer de Regele Atotcuceritor al lui Iehova; ei au fost zguduiţi şi au căzut din orbitele cereşti şi locurile stelare. (Efeseni 6:11, 12) Activitatea glorificatului „Fiu al omului” din spatele norilor cerului se simte cu putere prin efectul dureros asupra organizaţiei lui Satan şi seminţiile pământului de pretutindeni se vaită.
    Să observăm cu ce descriere expresivă a fost prezis acest lucru în profeţia lui Isus despre zilele noastre: Căci, aşa cum iese fulgerul de la răsărit şi străluceşte până la apus, aşa va fi prezenţa Fiului omului. Oriunde va fi cadavrul [condiţia viitoare a lumii], acolo se vor aduna vulturii [martorii vizionari, iuţi, care prevăd aceasta]. Imediat după necazul din zilele acelea [1914-1918], soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina, stelele vor cădea din cer, iar puterile cerurilor vor fi zguduite. Atunci va apărea în cer semnul Fiului omului şi atunci toate triburile pământului se vor bate în piept tânguindu-se şi îl vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu mare glorie. El îşi va trimite îngerii cu sunet puternic de trompetă şi ei îi vor aduna pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la o margine la alta a cerurilor.” - Matei 24: 27-31.
    Demonii nevăzuţi şi-au folosit agenţii văzuţi pentru a împrăştia rămăşiţa fiilor spirituali ai femeii lui Dumnezeu, „aleşii” Lui candidaţi la Împărăţia cerească. Dar începând din 1919, prin îngerii Lui nevăzuţi care s-au luptat sub conducerea Sa în ceruri până la victorie, Regele domnitor al lui Dumnezeu i-a strâns pe aceşti aleşi în unitate teocratică pentru mărturia finală. Iehova a dezvăluit vederii lor „semnul Fiului omului” în ceruri, aşa cum a fost prezis ilustrativ la Apocalipsa 12:1-12, şi aceasta i-a strâns împreună la Împărăţia stabilită. Marele „sunet de trâmbiţă” al mărturiei lor a început să se audă pentru a ajunge la urechile tuturor celor aleşi şi a-i chema pentru mărturia finală în serviciu unit pentru Dumnezeu şi Regele Lui. Ei trebuie să lucreze ca unul singur în Cristos.
    Rămăşiţei „aleşilor” strânşi i-a încredinţat Regele lui Iehova averile pământeşti şi interesele Împărăţiei în acest „timp al sfârşitului”. Înainte de 1919 rămăşiţa originală a acestei clase de „aleşi” încerca să dea adevărul biblic de care se bucurau atunci cei înfometaţi spiritual. Au suferit la întreruperea serviciului lor de către duşmanii adevărului în timpul Primului Război Mondial şi doreau privilegiile serviciului mai departe, privilegii în libertate şi mai mari. Şi-au arătat dorinţa de a fi trimişi pe terenul activităţii în 1919, când strângerea lor de către îngeri a început şi ei au început lucrarea după război uniţi, plini de credinţă şi curaj. Nu se aşteptaseră la un asemenea serviciu după război; acesta le-a venit pe neaşteptate ca o surpriză plăcută. Dar prin această reînnoire a privilegiului mărturiei, ei ştiau că Regele lor îi cercetase şi că îi găsise credincioşi şi demni de a li se încredinţa interesele Împărăţiei. Regele lor a numit acest corp reunit de „aleşi” ca „servul său credincios şi înţelept” peste toate lucrurile Lui de pe pământ. Aceasta era exact aşa cum prezisese în marea Sa profeţie, anume: „Care este deci servul credincios şi adevărat pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slujitorilor Săi, ca să le dea hrana la timpul potrivit? Ferice de servul acela pe care stăpânul său, la venirea Lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile Sale.” - Matei 24:45-47.
    Nu este neobişnuit pentru Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească despre un popor, o naţiune sau un grup unit ca un serv sau slujitor, ca un singur om. De exemplu: „Voi sunteţi martorii Mei - zice Iehova - şi servul Meu pe care l-am ales”; şi „Ascultă acum, Iacove, servul Meu şi Israele, pe care te-am ales!” (Isaia 43:10; 44:1, AS) Aşa şi cu „servul credincios şi înţelept”. Acesta nu este un individ, ci este o clasă căreia i s-au încredinţat bunurile şi interesele Împărăţiei. Nu este Watch Tower Bible and Tract Society cu toate filialele ei, aceasta fiind o agenţie legală constituită şi înregistrată după legile unui stat politic lumesc. „Servul” este mai degrabă grupul unit al „aleşilor” strânşi din nou ai lui Iehova, cei încă rămaşi din copiii spirituali ai lui Dumnezeu, născuţi de femeia Lui. Regele a ales doar o singură clasă a „servului” şi a pus-o peste toate bunurile Sale. Clerul religios al Creştinătăţii şi clasa rebelă a „servului rău” se dovedesc a nu li se fi încredinţat aceste bunuri ale Împărăţiei. Singură clasa „servului credincios şi înţelept” este dovedită a fi singurul grup care administrează interesele Împărăţiei, iar Iehova i-a făcut să prospere în acest serviciu al iubirii şi ascultării. În orice condiţii, de la această promovare în serviciul divin acest grup au dat „slujitorilor” Lui, adică membrilor asociaţi, hrana spirituală la timpul potrivit. Ei şi-au extins serviciul ca să dea această hrană spirituală, adică mesajul Împărăţiei, unei mulţimi în continuă creştere de oameni loiali cu bunăvoinţă care s-au ataşat de casa lui Dumnezeu. Binecunoscuta prezenţă şi activitate a acestei clase a „servului credincios şi înţelept” împlineşte profeţia lui Isus. Aceasta adaugă la dovada sigură că El domneşte şi că sfârşitul lumii vechi se apropie.
    „Începutul durerilor” din Primul Război Mondial s-au încheiat printr-un armistiţiu în noiembrie 1918. Dar suferinţa naţiunilor nu s-a micşorat. Liderii şi pacificatorii lumii, cu care clerul Creştinătăţii s-a aliniat în mod patriotic, au vorbit de o lume postbelică şi de transformarea ei într-o lume nouă a păcii durabile şi conducerii democratice. Toate în zadar! Pacea s-a dovedit a fi foarte fragilă şi nesigură. Democraţia a fost periclitată de dictatori nou apăruţi sprijiniţi de clerul religios. Lumea lor nu a reuşit să se materializeze. A rămas lumea veche, care şi-a mărit ostilitatea faţă de Împărăţia lui Dumnezeu, afundându-se şi mai adânc în corupţie morală. Cutremure, foamete şi boli au tot apărut, pe lângă alte calamităţi şi orori. O mare deziluzie se instala! Nemulţumirea şi neliniştea populaţiei legate de eşecul conducătorilor aflaţi la putere creşte. Probleme noi şi din ce în ce mai grave ameninţă. Guvernanţii neputincioşi au ajuns la capătul puterilor, iar clerul religios ignoră Cuvântul lui Dumnezeu şi nu dă sfaturi dătătoare de viaţă guvernanţilor sau populaţiei. Profeţia lui Isus legată de aceste timpuri se confirmă din ce în ce mai mult: „Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ nelinişte a naţiunilor, care nu vor şti ce să facă din cauza mugetului mării şi a agitaţiei ei, în timp ce oamenii vor leşina de frică şi în aşteptarea lucrurilor care vor veni asupra pământului locuit, pentru că puterile cerurilor vor fi zguduite. Atunci îl vor vedea pe Fiul omului venind într-un nor cu putere şi cu mare glorie.” - Luca 21:25-27.
    Nu acelaşi lucru se poate spune însă de clasa „servului credincios şi înţelept” devotată Regelui şi de oamenii cu bunăvoinţă, pe care clasa servului îi hrăneşte cu hrană spirituală din cămara adevărului a lui Iehova, „hrană dată la timpul potrivit”. Ei nu sunt cuprinşi de frica naţiunilor, nici nu se topesc de groază în aşteptarea lucrurilor care vin peste locuitorii lumeşti ai pământului. În loc să stea cu umerii căzuţi de îngrijorare şi să dea curs disperării, ei sunt curajoşi şi fericiţi. Ei sunt cei mai mari optimişti în privinţa viitorului, deoarece fiind atenţi la Cuvântul profetic al lui Dumnezeu, ei înţeleg ce se întâmplă. Ei ştiu că izbăvirea pentru totdeauna a poporului credincios al lui Iehova este mai aproape ca oricând, da, va avea loc chiar în timpul acestei generaţii. Ei sunt cu luare aminte la încurajarea lui Isus către urmaşii Săi: „Dar, când vor începe să se întâmple aceste lucruri, ridicaţi-vă şi înălţaţi-vă capul, pentru că eliberarea voastră se apropie!” Apoi le-a spus o ilustrare: „Priviţi smochinul şi toţi ceilalţi pomi: Când au înmugurit deja, voi ştiţi, văzându-i, că vara este aproape. Tot aşa şi voi, când veţi vedea aceste lucruri întâmplându-se, să ştiţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Adevărat vă spun: Această generaţie nu va trece nicidecum până nu se vor întâmpla toate lucrurile. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nicidecum nu vor trece.” (Luca 21:28-33) Eliberarea de cerurile şi pământul lumii lui Satan este ceea ce-şi doresc iubitorii dreptăţii şi adevărului. Aşa că ne bucurăm de dovada sigură că sfârşitul lor se apropie.