Te rugăm să aştepţi!
   Se Încarcă   
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Tema lunii Aprilie

Paştele şi Creştinismul

 
    Paştele, ca o sărbătoare ţinută la porunca lui Iehova Dumnezeu a fost celebrată de acei care au format poporul ales al lui Dumnezeu până când, prin îngrijirea divină, a venit acela care avea să fie cu adevărat „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Şi chiar aceeaşi zi în care junghiau Israeliţii mielul lor de Paşte şi-l mâncau împreună cu pâine nedospită în anul 33 d. Chr., „Mielul lui Dumnezeu" avea să moară, ca adevăratul Miel de Paşte, al cărui sânge are valoare spre a şterge păcatul tuturor celor care cred şi Îl primesc pe El ca jertfa lor pentru păcat. Înţelegând şi apreciind această favoare divină, noi, creştinii din aceste zile, ne punem fireasca întrebare: Oare noi, cei care dorim să împlinim cuvintele consemnate la Evrei 12:2, adică: „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus” vom mai sărbători Paştele?
    Pentru a putea găsi un răspuns satisfăcător, să observăm faptul că primii creştini nu au menţionat Paştele sau Easter, cum este numit în engleză, deoarece, aşa cum arată Biblia, n-a existat nici o astfel de sărbătoare ţinută de ei. Dar, cu toate acestea, după ce apostolii au adormit, s-a născut o controversă: creştinii să celebreze sau nu paştele evreiesc? Unii au observat în mod religios paştele evreiesc, în timp ce alţii, precum istoricului Mosheim, au susținut ideea lui Arius, după cum urmează: „Creştinii să nu ţină nici un Paşte, deoarece Pavel declară că Isus Cristos, care a fost omorât pentru noi, să fie Mielul nostru Pascal”. Şi cu adevărat apostolul Pavel ne spune la 1 Cor. 5:7 următoarele: „căci Cristos, Paştele noastre, a fost jertfit”.
    Dar, cu trecerea timpului, creştinii apostaţi care ţineau paştele, au crescut la număr până când, prin secolul al IV-lea, ei au năpădit majoritatea adunărilor. Apoi a venit Constantin, abilul împărat religios-politic, care a luat acest creştinism apostat, l-a unit cu religiile păgâne din imperiul său şi a format o religie de stat universală. Consiliul de la Niceea (325 A.D.) a fost cel care a fixat data acestei sărbători, când a declarat că „pretutindeni marea sărbătoare de Paşte” trebuia să fie observată în prima duminică după prima lună plină după 21 martie.

    Paştele sau Easter

    Acest cuvânt provenit din limba engleză, “Easter”, apare la Faptele Apostolilor 12:4 în versiunea Regele Iacob, dar toţi erudiţii în Biblie ştiu că aceasta a fost o greşeală grosolană din partea traducătorilor, greşeală care n-a fost făcută în nici o altă traducere. Cuvântul original grecesc este pascha şi este tradus corect „passover” în limba engleză (paşte, în limba română).
    Unde își are originea și de unde vine acest nume?
    În cartea Mari sărbători catolice a iezuitului James L. Monks, găsim câteva puncte de reper. La pagina 33 a acestei cărți citim: „Adesea se întâmplă ca atunci când păgânii sunt convertiţi la creştinism ei să păstreze câteva din obiceiurile din viaţa lor de altădată şi să le creştinească, aşa cum s-a întâmplat. Păgânii anglo-saxoni obişnuiau să celebreze o sărbătoare a zeiţei lor a primăverii, care se numea Eôstre. Când ei au devenit creştini şi au celebrat marea noastră sărbătoare, care cade întotdeauna primăvara, ei au păstrat vechiul nume care a devenit Easter (Paştele) nostru”.
    Dicţionarele şi enciclopediile explică faptul că Easter era zeiţa vieţii şi a primăverii la druizii din Europa de Nord. Iar Alexander Hislop, în importanta lui lucrare Cele două Babiloane, răspunde la întrebarea: „Ce înseamnă termenul Easter?” zicând: „Acesta nu este un nume creştin. El îşi poartă originea caldeeană chiar pe frunte. Easter nu este nimeni alta decât Astarteea, unul din titlurile lui Beltis, regina cerului, al cărei nume, aşa cum era pronunţat de oamenii din Ninive, era evident identic cu cel care este întrebuinţat în mod obişnuit acum în această ţară. Acel nume, aşa cum a fost găsit de Layard [renumitul arheolog] pe monumentele asiriene, este Iştar”. Numele Easter, şi forma lui foarte veche, Astarteea, vine din rădăcina Asht-tart care înseamnă „femeia care a făcut turnuri”. Această femeie a fost în mod evident Semiramis, soţia lui Nimrod, care l-a ajutat să construiască Turnul Babel. După moarte a fost zeificată ca „regina cerului” şi timp de multe secole înainte de zilele lui Isus, religiile primitive în majoritate ţineau o sărbătoare de primăvară în cinstea ei.

    Care a fost timpul când Easter (Paştele) a primit un statut oficial?
    Aceasta s-a întâmplat în anul 325 A.D., mult timp după învierea lui Cristos. Între timp apostazia se instalase şi existau mulţi creştini falşi, creştini doar cu numele. Împăratul Constantin, care era încă mare preot al păgânei religii romane, a convocat un număr mare din aceşti creştini apostaţi în Consiliul de la Niceea. Care era motivul acelui demers realizat de acest preot păgân? Cartea O istorie generală a Romei, relatează: „el a unit în mintea sa cele două credinţe duşmănoase mai degrabă decât să încline balanţa în favoarea vreuneia din ele – din simţ mai degrabă decât din convingere, cum se presupune în general”. Constantin a îmbinat astfel cele două religii, religia păgână romană şi creştinismul apostat. Unul din rezultate a fost decretul că trebuia să fie celebrată „pretutindeni Marea sărbătoare Easter (de Paşte)”. Aceasta a făcut apel la păgâni, deoarece ei se închinau de mult timp la zeiţa primăverii și a fertilităţii.
    Având în vedere aceste fapte, ce ar putea fi mai batjocoritor, mai dezonorant sau mai hulitor pentru Isus şi iubitul Său Tată, Iehova Dumnezeu, decât asocierea acestei sărbători păgâne cu învierea lui Isus? Mai mult decât atât, Biblia condamnă în mod categoric această închinare la Easter (Astarteea), „regina cerului”. Ucenicii lui Isus cunoșteau cum s-a aprins mânia lui Iehova împotriva Israelului atunci când acest popor s-a întors de la închinarea curată şi a celebrat sărbătoarea Easter, după cum este consemnat la Judecători 10:6: „Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; au slujit Baalilor şi Astarteelor, şi au părăsit pe Iehova, şi nu I-au mai slujit.”
    Numai o căinţă sinceră putea aduce izbăvire pentru cei care urmau acele practici, aşa cum citim la 1Samuel 7:3,4; 12:10: „Au strigat iarăşi către Iehova, şi au zis: ,Am păcătuit, căci am părăsit pe Iehova, şi am slujit Baalilor şi Astarteelor; izbăveşte-ne... acum din mâna vrăjmaşilor noştri, şi-Ţi vom sluji.” Observând aceste exemple după regula scripturală consemnată la I Corinteni 10:11, care ne învaţă: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfârşiturile veacurilor.”, un creştin sincer se va abţine să urmeze o astfel de practică condamnată de Dumnezeu. Şi aceasta mai ales pentru că nu există nici o înregistrare biblică despre faptul că discipolii lui Cristos ar fi celebrat vreodată Easter (Paştele).

    Oul de Paște, iepurașul și parada de Paște

    Un creştin sincer ar pune fireasca întrebare: Ce legătură poate avea învăţătura lui Isus Cristos cu oul de paşte, iepuraşul, cozonacul sau colacul, cât şi cu parada de Paşti?
    Adaosurile la sărbătoare, aşa cum sunt celebrate astăzi, sunt dovada suplimentară a păgânismului ei bogat. E adevărat că unii ar putea spune că ouăle multicolore şi iepuraşii sunt ornamente inocente care nu înseamnă nimic și că acestea au fost adăugate numai pentru a-i distra pe cei mici.
    Dar, chiar aşa să fie? Arheologii au descoperit sculpturi ale zeiţei fertilităţii, Iştar. Ei au găsit-o ţinând un ou în mână şi având un iepure la picioare. Iar cartea Mari sărbători catolice comentează despre Paşti: „Consumarea de ouă în această zi se spune că vine din întrebuinţarea păgână a oului ca simbol al fertilităţii” Nu numai druizii din Europa de Nord, ci şi romanii, grecii, egiptenii, babilonienii, persanii, hinduşii, chinezii şi japonezii, ataşau o profundă semnificaţie mistică ouălor folosite la sărbătorile primăverii, sărbători pe care toate aceste naţiuni păgâne le ţineau. Ouăle sacre japoneze erau de culoarea bronzului; chinezii, de asemenea, pictau ouăle; hinduşii aveau ouă de culoare aurie. Alte naţiuni colorau ouăle roşii, pentru a simboliza sângele vieţii. „Din Egipt”, spune Hislop, „aceste ouă sacre pot să-şi aibă originea clar de pe malurile Eufratului. Poeţii clasici sunt plini de legende despre oul mistic al babilonienilor”.
    Chiar şi Enciclopedia catolică zice, la subtitlul „Ouă de Paşti”: „Este posibil ca obiceiul să-şi aibă originea în păgânism, căci multe obiceiuri păgâne, care celebrează întoarcerea primăverii, gravitează în jurul Paştilor. Oul este emblema vieţii care ia naştere în primăvara timpurie”. Brewer în lucrarea The Century Dictionary, declară: „Practica de a da ouă prietenilor noştri la Paşti este de origine mediană sau persană”.
    Dar ce se poate spune despre Iepuraşul de paşte? Iepuraşul care se înmulţeşte foarte repede era, de asemenea, un simbol al fertilităţii şi al reproducerii. De altfel, Enciclopedia catolică recunoaşte la subtitlul „Paşte”, faptul că : „Iepurele este un simbol păgân şi a fost întotdeauna o emblemă a fertilităţii”. De aceea putem spune că şi acest simbol este unul care nu are nimic de a face cu adevărul biblic!
    Dar chiar şi purtarea de haine noi şi parada de Paşte îşi au originea în ritualurile păgâne. Parada de Paşte este o adăugare recentă la sărbătoare, conform părerii unor autorităţi, care susțin că această practică provine de la o veche procesiune chineză de primăvară. Dregătorii bogaţi îşi puneau cele mai frumoase haine şi apoi se afişau împreună. Oare nu tot aşa se întâmplă şi astăzi cu această ocazie?
    Un ultim aspect pe care am dori să-l menţionăm cu privire la această situaţie, este faptul că toate aceste practici sunt susţinute şi promovate şi de cei care acumulează un profit imens de pe urma acestor lucruri iar aceştia sunt comercianţii. Un evantai larg de produse sunt legate de aceste simboluri pentru ca inima consumatorului să fie sensibilizată și acesta să cumpere acele produse. De multe ori, obiecte care nu s-au vândut, sau chiar au rămas pe rafturi de la alte evenimente, cum ar fi Crăciunul, li se schimbă doar reclama şi sunt oferite cu această ocazie.
    Observând toate aceste practici care nu au nimic de a face cu manualul vieţii care este Biblia, ci dimpotrivă îşi au originea în negura vremurilor şi a practicilor păgâne, ce va face adevăratul creştin? El cunoaşte regula Bibliei consemnată la 2Cor. 6:14,17, şi o va şi urma deoarece ea sună: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunerecul? De aceea: ,,Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Iehova; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.”

    Cina Domnului

    Dacă toate argumentele desfăşurate anterior nu ne motivează să mai sărbătorim Paştele, oare nu porunceşte Biblia creştinilor să comemoreze un anume eveniment referitor la Cristos?
    Ba da. Isus le-a spus urmaşilor Lui să-şi amintească de moartea Sa, care a avut loc la data de 14 Nisan a anului 33. Amintirea despre moartea lui Christos a fost instituită spre a fi celebrată exact după ce ucenicii au terminat de mâncat mielul de Paşte şi au împlinit astfel legea lui Moise de care ei erau legaţi. Isus ştia că, la moartea Sa ca Mielul lui Dumnezeu, cina pascală iudaică va deveni fără efect. Jertfa de paşte nu mai putea să ser-vească drept o ,,umbră a lucrurilor bune viitoare", deoarece lucrul bun, jertfa mai bună, Christos Isus, venise în realitate şi murise ca o temelie pentru noua lume a dreptăţii. Celebrând mai departe Paștele, dăm mai multă valoare umbrei decât realităţii. Aceasta ar arăta o lipsă de credinţă în venirea lui Isus Christos ca Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. De aceea, persoanele care continuă să celebreze Paștele ca și în vechime, sunt cei care leapădă pe Isus din Nazaret, ,,jertfa mai bună", „Paştele noastre".
    Pentru a pregăti ceva în locul cinei anuale de Paşte, ceva prin care să îndrepte credinţa şi amintirea lor în direcţia corectă, Isus a instituit noua cină memorabilă. El și-a instruit urmaşii să facă aceasta în mod regulat, la timpul potrivit. De aceea biserica creştină, cea care a fost aleasă dintre neamuri pentru a împlini cuvintele relatate la Fapte 15:14, care declară: „Dumnezeu Şi -a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele”, nu a mai celebrat Paştele ci sărbătoarea instituită la data de 14 Nisan a anului 33, de către Isus şi discipolii săi, adică CINA DOMNULUI. Iar urmaşii Lui, creştinii, vor celebra moartea Sa, sărbătorind Cina Domnului în fiecare an la acea dată, în spiritul cuvintelor Mântuitorului: „ …căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.”