Te rugăm să aştepţi!
   Se Încarcă   
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Textul zilnic

Voi sunteţi născuţi din nou ca nemuritori, nu dintr-o sămânţă muritoare, ci prin Cuvântul viu şi trainic al ...

 

Voi sunteţi născuţi din nou ca nemuritori, nu dintr-o sămânţă muritoare, ci prin Cuvântul viu şi trainic al lui Dumnezeu. - 1Pet. 1:23, Moffatt

Pentru a deveni moştenitorii unei proprietăţi netrecătoare, păstrate în cer, împreună cu Regele Isus Christos, cei 144.000 trebuie să fie născuţi din nou de Dumnezeu Tatăl. De ce? Pentru că ei au fost născuţi prin Adam, iar el nu putea să dea naştere nimănui pentru o moştenire spirituală cerească. Prin procreare naturală, copiii săi nu se pot înălţa pe scara vieţii mai sus decât tatăl lor. Deci, pentru ca cei 144.000 de odrasle condamnate, să devină moştenitori ai Împărăţiei cereşti împreună cu Christos, ei trebuie nu numai răscumpăraţi, ci şi născuţi de un tată diferit de Adam, un tată ceresc, care poate acorda viaţă şi o moştenire spirituală în ceruri. Pentru aceasta, Iehova Dumnezeu, Tatăl lui Isus Christos, i-a născut din nou, adoptându-i astfel ca moştenitorii Săi (Gal. 4:4-7). W 4/15

Tema lunii Mai

Sărbătoarea Paştelui sau Comemorarea morţii lui Isus Cristos?



 
Paştele este una dintre cele mai importante sărbători religioase, care se bucură de o mare popularitate în rândul religiilor creştinătăţii. Chiar dacă în fiecare primăvară milioane de oameni de diferite confesiuni celebrează Paştele, puţini cunosc ceva despre originea şi semnificaţia evenimentului, precum şi despre multele obiceiuri care au fost introduse ulterior, complet străine de relatarea biblică. În cele ce urmează, dorim să vă oferim câteva informaţii în legătură cu această sărbătoare, bineînţeles apelând la Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, Biblia sau Sfânta Scriptură.

Instituirea Paştelui

Biblia, Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, în a doua carte din Scripturile Ebraice inspirate, în Exodul, capitolele 12 şi 13, ne descoperă că Dumnezeul Cel Atotputernic, IEHOVA, a instituit această sărbătoare cu aproximativ 3.500 ani în urmă, mai exact în anul 1513 î.C., atunci când El a procedat la eliberarea miraculoasă a poporului Israel din robia grea a egiptenilor.

Dumnezeu a zis lui Moise: „În ziua a zecea a acestei luni fiecare om să ia un miel de parte bărbătească, fără cusur, să-l păstreze până în ziua a paisprezecea a lunii acesteia şi toată adunarea să-l înjunghie seara ... Să ia din sângele lui şi să ungă stâlpii şi pragul de sus al uşii la casele unde îl vor mânca. Când îl veţi mânca să aveţi mijlocul încins ... şi să-l mâncaţi în grabă, căci sunt Paştele Domnului! În noaptea aceea Eu voi trece prin ţara Egiptului şi ... voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului: Eu, IEHOVA.” - Exodul 12:1-12.

Cuvântul „paşte” este corespondentul lui „pesach” din limba ebraică, ceea ce înseamnă „ocolire”, „abatere” sau „a trece peste”, referindu-se la faptul că îngerul nimicitor a ocolit casele izraeliţilor ai căror uşiori erau unşi cu sângele mielului înjunghiat.

Ca urmare, nici un întâi născut din poporul Israel, care locuia în ţinutul Gosen, nu a fost nimicit! În schimb, în toată ţara Egiptului se auzeau ţipete de jale şi durere, deoarece fiecare casă avea cel puţin un întâi născut ucis de îngerul executor al lui Dumnezeu, începând cu moştenitorul tronului lui Faraon şi până la întâii născuţi ai animalelor. - Exodul 12:13, 29, 30.

Zdrobit de nenorocirile aduse peste el prin intermediul celor zece plăgi care au lovit Egiptul, Faraon, acel rege încăpăţânat care se încredea doar în idolii lui şi care a nesocotit autoritatea adevăratului Dumnezeu, IEHOVA, a trebuit să cedeze şi să elibereze poporul lui Dumnezeu pentru a se îndrepta spre Canaan, ţara promisă părinţilor lor Avraam, Isaac şi Iacov. - Iosua 21:43.

Deşi Biblia dă informaţii şi reguli precise cu privire la modul în care trebuia determinată data exactă a Sărbătorii Paştelui, totuşi fixarea în calendar a acesteia a dat naştere frecvent la controverse între liderii marilor biserici, generând astfel o stare de confuzie în rândul enoriaşilor . - Vezi Leviticul 23:4, 5; Psalmii 81:3-5.

În urma acestor relatări biblice se nasc unele întrebări:

- Care dintre diferitele confesiuni religioase ale lumii respectă porunca divină?
- Cum se poate explica faptul că Sărbătoarea Paştelui în unele religii sau naţiuni se serbează la date diferite, la mari distanţe de timp între ele?
- Oare nu un singur Fiu al lui Dumnezeu a fost răstignit pe Golgota?


Judecând raţional, dacă toate religiile s-ar închina unui singur Dumnezeu adevărat şi ar crede într-un singur Mântuitor, atunci toate ar trebui să comemoreze moartea lui Cristos la aceeaşi dată calendaristică pe întreg pământul. Faptul că nu aşa stau lucrurile denotă un mare adevăr, şi anume că nici o religie nu respectă regulile stabilite în Sfânta Scriptură.

Şi totuşi există un popor ales dintre toate naţiunile pământului, conform promisiunii din Fapte 15:14, care celebrează Comemorarea în aceeaşi zi şi în acelaşi mod, pe întreg pământul, respectând toate instrucţiunile pe care le-a dat Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi prin care El însuşi a instituit Comemorarea morţii Sale. Acest popor poartă în mod demn şi justifică numele lui Dumnezeu, IEHOVA (YHWH în originalul ebraic al Bibliei). - Vezi Isaia 42:8; 43:10-12; 26:4.

Profetul Isaia, cu 700 ani înainte de naşterea lui Isus Cristos, ne face de cunoscut pe cine a reprezentat mielul jertfit: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre ... Când a fost chinuit şi asuprit n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie.” - Isaia 53:5-7.

Introducerea Comemorării

Nominalizarea lui Isus ca fiind Mielul prezis este minunat evidenţiată în Evanghelii prin cuvintele lui Ioan Botezătorul, care sub inspiraţie divină Îl recunoaşte şi exclamă cu bucurie: „Iată Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii!” - Ioan 1:29.

În seara zilei de 14 Nisan a anului 33, Isus şi ucenicii Săi au ţinut ultimul Paşte. De ce ultimul? Deoarece în acea seară s-au întâlnit umbra cu realitatea, adică sacrificarea mielului pascal, care a simbolizat timp de cincisprezece secole jertfa lui Isus, a ajuns la împlinirea ei. Din acel moment umbra şi-a pierdut valabililitatea, iar sacrificarea adevăratului Miel, Isus Cristos, a însemnat depunerea preţului real al răscumpărării promise cu 4 zile, adică 4.000 de ani, în urmă. „Iată-Mă, în sulul cărţii este scris despre Mine: Vin să fac voia Ta, Dumnezeule!... El desfiinţează astfel pe cele dintâi ca să pună în loc pe a doua. Prin această voie am fost sfinţiţi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Cristos, odată pentru totdeauna.” - Evrei 10:7-10.

În acea seară, Isus împreună cu cei unsprezece ucenici a încheiat sărbătorirea Paştelui pentru totdeauna şi a inaugurat o nouă sărbătoare, Comemorarea. „Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor zicând: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu. Apoi a luat un pahar şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu li l-a dat, zicând: Beţi toţi din el”. „Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea!” - Matei 26:26-29; Luca 22:15-20.

Ca urmare, cine mai sărbătoreşte Paştele şi după schimbarea făcută de Fiul lui Dumnezeu, dă mai multă valoare umbrei decât realităţii, dezonorează sacrificiul adevăratului Răscumpărător şi devine o urâciune în ochii lui Dumnezeu. (Isaia 1:14) Acest adevăr a fost înţeles clar de ucenicii lui Isus Cristos, motiv pentru care Biblia nu mai relatează sărbătorirea Paştelui după moartea Sa, ci Comemorarea celebrată de urmaşii Săi. „Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El”. - Vezi 1Corinteni 11:23-30.

Ce reprezintă pentru noi jertfa lui Isus?

De multe ori în această viaţă scurtă şi plină de necazuri ajungem la constatarea că blestemul păcatului este atât de copleşitor şi că totul nu este altceva decât „deşertăciune şi goană după vânt”. (Iov 14:1, 2; Ecl. 4:4, 6) „Dacă numai pentru viaţa asta ne-am pus nădejdea în Cristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre oameni.” - 1 Cor. 15:19.

Însă ce minunat ne mângâie cuvintele apostolului Ioan, care rezumă atât de convingător valoarea jertfei Mântuitorului, când zice: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” - Ioan 3:16; 1 Petru 1:18, 19.

Dar oare cine sunt cei care se vor bucura de viaţa veşnică promisă şi care este „lumea” pentru care a murit Fiul lui Dumnezeu? În cuvântarea Sa de pe Muntele Măslinilor, menţionată la Matei, capitolul 5, Isus evidenţiază două clase de oameni care vor deveni fericiţi: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor” şi „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul”. Tot la aceste două clase se referă şi apostolul Ioan când citează cuvintele Mântuitorului din Ioan 10:10, 11, 16, adică „oi” şi „alte oi”.

Aşadar, următoarele declaraţii ale lui Isus Cristos identifică mai exact cele două clase pentru care Şi-a dat viaţa: „Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” (Luca 12:32) Aceştia sunt templul spiritual sau trupul lui Cristos, al cărui Cap este chiar El. Împreună cu ei va guverna din cer peste pământul restatornicit ca Paradis. Numărul lor este arătat prin viziunea dată apostolului Ioan, scrisă în Apocalipsa 7:4 şi 14:1-4: „Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patru zeci şi patru de mii ... răscumpăraţi de pe pământ ... dintre oameni, ca întâiul rod pentru Dumnezeu şi Miel.” Aceştia se pot împărtăşi din emblemele Comemorării, pâine nedospită şi vin roşu, care reprezintă trupul şi sângele lui Isus Cristos, deoarece fac parte din trupul spiritual al lui Cristos.

A doua clasă pentru care a murit Cristos sunt „cei blânzi, care vor moşteni pământul”, „alte oi” sau „turma mare”, al cărei număr nu este limitat, aşa cum vede apostolul Ioan în aceeaşi viziune: „După aceea m-am uitat şi iată că era o mare mulţime, din orice neam ... Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele ... în sângele Mielului.” (Apoc. 7:9-15) Ei nu se vor împărtăşi din emblemele Comemorării, deoarece nu fac parte din trupul spiritual al Domnului şi nu vor merge în cer, ci vor trăi veşnic pe pământul restatornicit şi vor forma acea „lume nouă” pe care a iubit-o atât de mult Dumnezeu, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ea. Ca urmare, nu această lume nelegiuită, plină de răutate şi violenţă, de imoralitate şi necredinţă, este lumea iubită de Dumnezeu. Această lume, care a răstignit pe Cristos, a ucis pe proroci, apostoli şi ucenici, iar astăzi îi condamnă şi îi persecută pe urmaşii Săi credincioşi, are un alt dumnezeu, „dumnezeul veacului acestuia” şi îndeplineşte voinţa lui. - 2Corinteni 4:4; Ioan 8:44.

În consecinţă, cel mai potrivit răspuns la întrebarea iniţială a subiectului în discuţie, „Ce vom sărbători, Paştele sau Comemorarea morţii lui Isus Cristos?”, este rezumat de către apostolul Pavel la 1 Corinteni 11:23-26: „Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat, şi anume că Domnul Isus în noaptea în care a fost vândut a luat o pâine ... tot astfel a luat paharul şi a zis ... pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului până va veni El”. Iată şi răspunsul la întrebarea „Cine se poate împărtăşi astăzi din emblemele Comemorării?”: „Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi ... căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.” (1 Corint. 11:27-29)

Ca urmare, doar membrii trupului lui Cristos se pot împărtăşi din simboluri, deoarece ei sunt o parte a acestui trup . - Vezi 1 Corinteni 10:16, 17. Însă toţi cei care doresc să facă parte din „mulţimea mare” de credincioşi care se vor bucura de mântuire peste finalul dureros al acestei lumi, vor celebra acum Cina de amintire sau Comemorarea morţii Domnului nostru Isus Cristos în mod cuvenit, şi nu Sărbătoarea Paştelui. Mai presus de orice, ei vor trăi o viaţă curăţată de „aluatul cel vechi” al păcatului şi nelegiuirii şi se vor strădui să continue lucrarea măreaţă de justificare a numelui şi suveranităţii Creatorului IEHOVA, pe care a început-o Isus când a fost pe pământ şi pentru care Şi-a dat viaţa. Făcând astfel, se vor bucura din plin de binecuvântările unui Paradis restatornicit pe pământ sub guvernarea dreaptă a Celui ce Şi-a jertfit viaţa pentru noi.