Te rugăm să aştepţi!
   Se Încarcă   
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Tema lunii Mai

SCĂPARE DE MOARTE

 
 
    „În mod sigur nu veţi muri.” Acestea nu sunt cuvintele lui Dumnezeu, ci cuvintele marelui amăgitor, în încercarea lui de a induce neamul omenesc din Eden să facă ceea ce Creatorul le-a interzis. (Geneza 3:4) Omul neascultător moare, ceea ce dovedeşte că spusele de mai sus, adresate omenirii perfecte din Eden, erau o minciună. De ce mor creaturile omeneşti? Pentru că primul om, Adam, a păcătuit în mod voit, alăturându-se Diavolului în răzvrătirea împotriva Creatorului, Iehova Dumnezeu. Tot neamul omenesc descinde din Adam; şi pentru că Adam a devenit un păcătos înainte ca el şi Eva să aibă copii, urmarea firească este că toţi oamenii s-au născut imperfecţi şi sunt deci păcătoşi prin moştenire. Regele David, un om după inima lui Dumnezeu, a scris: „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.” (Psalmul 51:5) Apostolul inspirat Pavel explică: „De aceea, aşa cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea.” (Romani 5:12) Dacă Dumnezeu nu s-ar fi îngrijit să salveze oamenii de la moarte, cu timpul toţi ar pieri. Doar Dumnezeu se poate îngriji de salvarea omenirii. Este scris: „Salvarea îi aparţine lui Iehova.” – Psalmul 3:8, A.R.V. 
    Dumnezeu nu are nici o obligaţie să asigure salvarea vreunui om pentru că toţi oamenii sunt, prin naştere, păcătoşi. Salvarea oamenilor păcătoşi nu I-ar aduce nici un fel de câştig lui Iehova Dumnezeu. El ar putea foarte bine să-i lase pe oameni să moară şi apoi să creeze o nouă rasă, prin care să demonstreze că Diavolul este un mincinos şi că Iehova deţine supremaţia. Lui Dumnezeu I-a făcut plăcere să nu facă aşa. Acţionând cu totul neegoist, El a asigurat salvarea omului de la moarte. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16) Acest text din Scriptură nu este nici o autoritate pentru doctrina „răscumpărării universale” sau a „salvării universale” a tuturor păcătoşilor, inclusiv a Diavolului. Această doctrină este o viclenie a înşelătorului care a spus „În mod sigur nu veţi muri”, pentru a-i împiedica pe oameni să afle singura cale de salvare spre viaţă. Salvarea, potrivit cu Ioan 3:16, citat mai sus, este doar pentru cei care cred în Domnul Isus Cristos: „Cel ce crede în El nu va pieri”. Prin urmare, cei ce nu cred în Domnul vor pieri. „Pentru că plata pentru păcat este moartea; dar darul lui Dumnezeu este viaţa veşnică, prin Isus Cristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23) Din moment ce viaţa este un dar de la Dumnezeu, atunci nu poate fi primită de la nimeni altcineva. 
    Nici un om nu poate primi un dar până când nu are cunoştinţa că darul îi este oferit, iar apoi trebuie să accepte de bunăvoie ce îi este oferit, pentru ca darul să fie dar. Tot ce este impus unei persoane împotriva voinţei sale nu este un dar. Când un dar este dat unui om, devine efectiv doar atunci când este acceptat în condiţiile în care este oferit. – Romani 5:18. 
    În legătură cu Isus Cristos este scris: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12) Numele Isus înseamnă „Iehova este salvare”. Adică, Isus este mijlocul prin care Iehova Dumnezeu a furnizat salvarea pentru om, iar această salvare este oferită în condiţiile în care Dumnezeu o furnizează prin bunătatea Lui. La naşterea copilului Isus, îngerul lui Iehova i-a anunţat pe martorii acelui eveniment: „Astăzi, în oraşul lui David vi s-a născut un Mântuitor, care este Cristos Domnul.” (Luca 2:11) Cum devine Isus Cristos, Mântuitorul? 
    Isus Cristos devine stăpânul creaturilor umane prin răscumpărare. Preţul răscumpărării este sângele omului Isus vărsat prin moarte, potrivit voinţei lui Iehova Dumnezeu, Tatăl Său. (Isaia 53:10, 12) „Pentru că viaţa cărnii este în sânge.” (Leviticul 17:11) Isus s-a supus de bunăvoie ca să fie omorât pentru a putea răscumpăra rasa umană, iar în legătură cu aceasta Isus a spus: „Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” – Ioan 10:17, 18. 
    Îngerii sunt spirite, iar oamenii sunt mai prejos ca îngerii. Este scris cu privire la Isus: „Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste”, din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.” (Evrei 2:9) „La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte pe stâlp. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul.” – Filipeni 2:8-11.
    Isus a suferit timp de trei ani şi jumătate opoziţia păcătoşilor şi a fost persecutat de păcătoşii religioşi. În aceste condiţii potrivnice şi-a menţinut integritatea faţă de Dumnezeu. „măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-l ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice.” (Evrei 5:8, 9) Cu privire la preţul de răscumpărare pentru rasa umană, sunt scrise următoarele: „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Cristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.” (1 Petru 1:18, 19) Sângele omului Isus furnizează preţul răscumpărării. Prin dreptul de răscumpărare, Isus este stăpânul omenirii, învestit cu putere şi autoritate deplină să administreze mântuirea de la moarte pentru oamenii care respectă legile lui Dumnezeu. Iehova Dumnezeu este marele Mântuitor, pentru că „mântuirea îi aparţine lui Dumnezeu‟, iar Dumnezeu l-a făcut pe Cristos Isus „autorul mântuirii veşnice”, adică Funcţionarul Executiv al lui Dumnezeu, care administrează mântuirea vieţii oamenilor, potrivit voinţei lui Dumnezeu. – Romani 5:18; 6:23. 
    Este mântuirea pentru toţi oamenii, chiar dacă o vor sau nu? Nu, nu este pentru cei care nu o doresc. Observaţi cu atenţie cuvintele din Evrei 5:9: Isus este făcut „autorul mântuirii veşnice pentru toţi oamenii care ascultă de El”. Mântuirea este acordată omului conform termenilor şi condiţiilor clare pe care Dumnezeu le-a numit în Cuvântul Lui, iar o condiţie este „ca oricine crede în El [Cristos Isus] să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3:16) Există condiţii specifice, legate de o asemenea îngrijire, care trebuie îndeplinite. Îngrijirile lui Dumnezeu pentru mântuirea omului nu înseamnă mântuire obligatorie; mântuirea este pentru cei ce cred, pentru că promisiunea este pentru cei care cred că nu vor pieri. A pieri înseamnă a dispărea complet din existenţă. Dragostea lui Dumnezeu este cea care furnizează mântuirea omului, şi deci salvare pentru cei care doresc să fie mântuiţi. Din moment ce mântuirea este darul lui Dumnezeu prin Cristos Isus, înseamnă că omul nu poate câştiga singur mântuirea. Viaţa este un dar de la Dumnezeu, iar cei care îndeplinesc termenii darului îl vor primi în mod gratuit. 
    Mântuirea nu este furnizată pentru oricine. Creatura inteligentă care în mod voit este adversară lui Iehova Dumnezeu, cu siguranţă nu va primi mântuirea spre viaţă ca un dar gratuit de la Dumnezeu. Acei oameni numiţi „capre”, la venirea bătăliei Armaghedonului vor fi „nimiciţi” pe vecie, împărtăşind aceeaşi soartă cu Diavolul. (Matei 25:32, 41-46) Lucifer, Diavolul, este un duşman cu voia al lui Dumnezeu şi sfârşitul lui este nimicirea. (Isaia 14:19; Ezechiel 28:19) Când a fost creat, Adam era un om perfect. Toată creaţia lui Dumnezeu e perfectă, aşa cum se arată în Deuteronomul 32:4. Adam, fiind perfect, era inteligent şi deplin informat despre legea lui Dumnezeu şi despre pedeapsa pentru încălcarea ei. 
    Satan, adversarul lui Dumnezeu, a înşelat-o pe Eva şi a condus-o în păcat, dar „Adam nu a fost înşelat.” (1 Timotei 2:14) El s-a alăturat de bunăvoie Diavolului în răzvrătire, deci a fost un păcătos inteligent, care a acţionat în mod deliberat. Adam a avut privilegiul de a obţine viaţă veşnică pe pământ cu condiţia supunerii faţă de Dumnezeu. Adam, fiind bine informat că păcătuirea cu voia va însemna moartea şi sfârşitul vieţii, a păşit pe calea morţii în mod voit. Nu există nici un motiv pentru a concluziona că ar putea găsi vreodată eliberarea şi salvarea spre viaţă. Dumnezeu l-a condamnat pe Adam la moarte; şi Dumnezeu nu se schimbă, arată Maleahi 3:6. Acea hotărâre este finală şi nu poate fi revocată; este dată pentru veşnicie. Dumnezeu l-a condamnat pe Adam când era încă în Eden, dar a amânat pentru un timp executarea acelei hotărâri judecătoreşti pentru scopul Lui înţelept. La timpul fixat de Dumnezeu, Adam a murit, ceea ce a demonstrat că Diavolul este un mincinos. (Geneza 5:5; 3:4) Nu există în Scripturi nici o promisiune că salvarea şi învierea lui Adam va avea loc vreodată. Adam a avut parte de un proces corect pentru viaţă şi l-a pierdut definitiv. Dacă Dumnezeu ar prevedea un al doilea proces sau o a doua şansă pentru Adam, acel lucru ar fi o tăgăduire a dreptăţii judecăţii lui Dumnezeu împotriva lui Adam. Acest lucru este imposibil pentru Dumnezeu, după cum este scris: „El nu se poate tăgădui pe sine însuşi.” (2 Timotei 2:13) „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-i pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?” – Numeri 23:19. 
    Dar cu urmaşii lui Adam, care s-au născut în afara Edenului, situaţia este total diferită. Înainte ca Adam să păcătuiască, el şi soţia lui, Eva, nu exercitaseră puterea şi funcţia de a face copii. Se pare că Dumnezeu a amânat execuţia completă a hotărârii morţii împotriva omului pentru ca Adam şi Eva să poată face copii; ceea ce au şi făcut. (Geneza 4:1, 2, 25; 5:3-8) În momentul în care judecata lui Dumnezeu a fost pronunţată împotriva lui Adam, copiii lui, nefiind născuţi, nu erau în încercare pentru viaţă şi, deci, nu au fost condamnaţi la moarte. Totuşi, odată născuţi, au fost sub condamnare din cauza imperfecţiunii moştenite. Imperfecţii Adam şi Eva, fiind deja condamnaţi, nu au putut să facă copii perfecţi. Deci, fiecare dintre copii lui Adam a fost conceput în păcat şi născut în fărădelege, chiar pentru motivul că Adam şi Eva erau păcătoşi sub sentinţa morţii când copiii lor au fost concepuţi. Acei copii nu făcuseră nimic înainte sau în momentul naşterii care să-i facă păcătoşi, pentru că într-adevăr nu au putut face nimic în acest sens. Conceperea şi naşterea lor a fost fără cunoştinţa sau consimţământul lor. Ei au devenit păcătoşi prin moştenire; şi acest lucru este adevărat, referitor la fiecare copil care s-a născut pe pământ, cu excepţia lui Isus. Asupra acestei chestiuni a păcatului moştenit, Romani 5:12, 14 este foarte clar, ferm şi incontestabil: „printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit.” „Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la     Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare [în acelaşi mod ca] Adam.” 
Moise a fost un tip sau o figură profetică a lui Cristos Isus, marele Profet şi Mântuitor al omului de la moarte. Copiii lui Adam, fiind condamnaţi prin moştenire şi fiind astfel sub condamnare, trebuie să moară în decursul timpului şi să se întoarcă în ţărână, pentru că Dumnezeu nu poate aproba oameni imperfecţi şi să le permită să trăiască veşnic. (Habacuc 1:13) Dumnezeu putea totuşi să aibă milă faţă de cei care nu au comis păcate şi nu i s-au opus lui Iehova Dumnezeu în mod voit. Iehova a accentuat această regulă fixă în proclamarea legii Lui prin Moise către izraeliţi, în care este scris: „Cine a încălcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.” (Evrei 10:28; Deuteronomul 17:2-7) Toată omenirea, fiind născută păcătoasă şi sub condamnare, trebuie să moară, mai puţin dacă există vreo altă îngrijire pentru ei ca să trăiască; iar Dumnezeu, Dătătorul de viaţă, nu are nici o obligaţie să furnizeze mântuirea. Pe de altă parte, „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:16); iar fiindcă este neegoist, poate arăta şi arată în mod constant milă omenirii, furnizându-le oamenilor mântuire prin Cristos. Mila este bunătatea iubitoare arătată de Iehova celor care sunt sub condamnare (şi pe bună dreptate) şi supuşi distrugerii. În ce fel a arătat Dumnezeu milă omenirii? Furnizând răscumpărare şi mântuire prin Cristos Isus. 
    Pentru a fi drept, oare trebuie ca Dumnezeu să arate milă pentru fiecare creatură? Nu. Cei care i se opun de bunăvoie lui Dumnezeu nu vor accepta mila Lui, nici dacă le-o oferă; iar Dumnezeu sigur nu le-ar oferi milă celor ce i se opun; şi nu le oferă. Mai mult, mila nu este rezultatul exercitării dreptăţii, ci este exercitarea bunătăţii iubitoare, când acest atribut poate fi exercitat în mod consecvent cu dreptate. „Aşa cum este scris, l-am iubit pe Iacob; dar pe Esau l-am urât.” (Romani 9:13) Iacov a fost credincios şi supus lui Dumnezeu. Fratele său, Esau, a dispreţuit bunătatea lui Dumnezeu şi a murit fără milă. (Evrei 12:16, 17) Regula de acţiune sau legea lui Iehova nu poate fi schimbată. (Maleahi 3:6) Mila Lui este arătată tuturor celor care respectă regulile Lui neschimbătoare. Rezultatul pentru cei păcătoşi şi necredincioşi este scris în Psalmul 145:20: „Iehova îi păstrează pe toţi cei care Îl iubesc; dar toţi păcătoşii vor fi distruşi.” – A.R.V. 
    Astăzi toate naţiunile se confruntă cu moartea, aceasta nefiind din cauza moştenirii de la Adam. În războiul universal al Armaghedonului, adică „bătălia marii zile a Dumnezeului Atotputernic”, toate naţiunile vor pieri. Acea „pieire” a naţiunilor nu va fi realizată de către alte naţiuni, ci va fi administrată de Puterea Supremă din cer, Iehova Dumnezeu şi Cristos Isus, care constituie „Autorităţile Superioare”. (Romani 13:1) Bătălia marii zile a Dumnezeului Atotputernic va fi purtată de Iehova şi Cristos Isus, susţinută de toţi îngerii sfinţi din cer, stârniţi împotriva Diavolului şi a celorlalţi demoni şi a susţinătorilor lor umani de pe pământ, care continuă de partea celor păcătoşi. Toate naţiunile suferă aceeaşi soartă pentru că toate sunt împotriva Guvernului Teocratic, adică guvernul sau Împărăţia Dumnezeului Atotputernic. În bătălia Armaghedonului toate aceste naţiuni vor pieri pentru totdeauna. 
    În timp ce necazurile de pe pământ se înmulţesc şi suferinţa săracilor creşte, unii oameni manifestă o mai mare simpatie şi apreciere pentru cei de pe pământ care reprezintă Guvernul Teocratic, în timp ce alţii devin tot mai nedrepţi, duri, ca nişte capre, faţă de „săracii” Domnului, „săraci în spirit”. Iehova arată ce clasă va favoriza în aceste vremuri tulburi care culminează cu Armaghedonul, spunând: „Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte; Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă. El este fericit pe pământ şi nu-l laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui.” (Psalmul 41:1, 2) Dovada scripturală este că o „mare mulţime” va fi trecută în viaţă prin bătălia Armaghedonului şi aceste „alte oi” ale Domnului vor fi pe pământ pentru a moşteni veşnic binecuvântările Împărăţiei sau ale Guvernului Teocratic. – Apocalipsa 7:9-17; Ioan 10:16; Matei 25:31-46. 
    Prima lume s-a sfârşit cu un mare potop, din care puţine persoane, şi anume opt, au fost salvate fiind purtate în arcă din vechea în noua organizaţie care a urmat şi pe care Dumnezeu a stabilit-o imediat după potop, sub Noe. Acesta a fost un exemplu sau o ilustrare ce a reprezentat dispariţia „lumii rele prezente” şi a arătat că „marea mulţime” sau „alte oi” ale Domnului vor fi trecuţi din lumea veche în cea nouă. Când Dumnezeu i-a salvat pe Noe şi pe familia lui de la pericolele potopului şi Noe a construit un altar înaintea Domnului şi a oferit o jertfă, Domnul i-a promis lui Noe, spunând: „Nu voi mai blestema pământul din cauza omului;... şi nici nu voi mai lovi fiecare fiinţă vie, aşa cum am făcut. Atâta timp cât va exista pământul, nu vor înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea.” (Geneza 8:21, 22) Aşa cum arată Eclesiastul 1:4 că „pământul rămâne veşnic”, această afirmaţie făcută lui Noe este o promisiune fermă că supravieţuitorii pământeşti ai Armaghedonului, dacă vor continua să fie supuşi Împărăţiei, pot trăi fericiţi pe pământ pentru totdeauna. Văzând că ne aflăm la sfârşitul lumii lui Satan şi la apariţia demult promisei „lumi ce va veni”, „lumea fără sfârşit”, şi văzând că potrivit Scripturilor mulţi vor trece în lumea nouă, scăpând de moartea de la Armaghedon, se poate anunţa cu încredere că o „mare mulţime” ce trăieşte acum nu va muri niciodată, pentru că acestora le sunt oferite binecuvântările Împărăţiei şi ei le vor accepta cu bucurie şi se vor supune Teocraţiei. 
    Isus a spus: „Oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.” (Ioan 11:26) După Armaghedon, cei ce vor mai fi în viaţă, supravieţuitorii pământeşti, care nu sunt într-un legământ cu Domnul prin jertfă, dar care cred în Domnul, nu vor muri. A crede înseamnă a acţiona conform acelei credinţe şi a te supune Împărăţiei sub Cristos, pe care Domnul Iehova o stabileşte peste pământ. Mai mult, Regele Isus a spus: „dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.” (Ioan 8:51) Oamenii nu pot respecta cele spuse de Isus până nu le aud. Acum am ajuns la timpul potrivit al Domnului de a auzi şi mesajul Împărăţiei este vestit de martorii lui Iehova, iar cei din „marea mulţime” aud mesajul şi acţionează în armonie cu el şi sunt deci candidaţi pentru a primi viaţă. Ei Îl salută cu bucurie pe marele Teocrat Iehova şi pe Regele Lui uns, despre care este scris: „Pentru că trebuie să domnească până ce îi pune pe toţi duşmanii sub picioarele Lui. Ultimul duşman ce va fi distrus este moartea.” (1 Corinteni 15:25, 26) „Şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei şi va fi Regele lor. Şi Dumnezeu va şterge lacrimile lor şi nu va mai fi moarte, nici mâhnire, nici lacrimi, şi nici nu va mai exista durere; pentru că acestea din urmă vor înceta.” (Apocalipsa 21:3, 4) Fie ca toate persoanele cu bunăvoinţă care mai sunt încă în organizaţia lui Satan de pe pământ să asculte acum cu atenţie îndemnul Domnului către Lot: „Scapă-ţi viaţa.” – Geneza 19:17.