Te rugăm să aştepţi!
   Se Încarcă   
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Textul zilnic

 

Tema lunii Iunie

Să fim bogați în fapte bune


 
    Iehova Dumnezeu este un minunat Furnizor. El a dat omenirii tot ce are nevoie. Chiar de la început, când i-a creat pe Adam şi Eva şi i-a aşezat în Eden, El le-a furnizat o locuinţă minunată într-un paradis. El a făcut mai mult decât atât. Dumnezeu nu a făcut ca primele Sale creaţii inteligente să vâneze pentru hrană, spre a rămâne în viaţă. Nu; şi de aceasta s-a îngrijit. „Şi Dumnezeu a zis: Iată, ţi-am dat orice plantă ce dă sămânţă, care se găseşte pe faţa întregului pământ şi orice pom în care se găseşte fruct cu sămânţă; pentru tine acestea vor fi ca hrană.” (Gen. 1:29, ASV). Cu toate aceste îngrijiri, ei ar fi trebuit să aibă suficient. Dar chiar şi după ce prima pereche a păcătuit, mâncând din fructul singurului pom interzis, fruct ce le-a fost interzis pentru a le încerca ascultarea, Domnul le-a furnizat îmbrăcăminte. „Şi Iehova Dumnezeu a făcut pentru Adam şi soţia lui haine din piei şi i-a îmbrăcat.” – Geneza 3:21, ASV.
    Din acel timp, de aproape şase mii de ani, omul a avut nevoie de aceste trei lucruri – adăpost, hrană şi îmbrăcăminte – pentru a-şi continua existenţa normală în viaţă. El ar fi trebuit să fie mulţumit cu acestea. „Căci noi n-am adus nimic în lume şi este sigur că nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.” (1Tim. 6:7, 8). David, un om după inima lui Dumnezeu, spune cât de generos se îngrijeşte Iehova de fiecare din creaturile Sale; nu numai de om, furnizându-i toate necesităţile, ci de fiecare vietate: păsări, peşti şi animalele câmpului. Atotputernicului Dumnezeu îi pasă şi se îngrijeşte de ce a creat. „Ochii tuturor Te aşteaptă; şi Tu le dai hrana la timpul potrivit. Tu Îţi deschizi mâna şi satisfaci dorinţa fiecărei vietăţi.” – Ps. 145:15, 16, ASV.
    Furnizând toate aceste lucruri necesare din abundenţă, Dumnezeu nu l-a făcut pe om leneş, aşa încât el să poată spune: „N-am nimic de făcut”. Nu, Dumnezeu l-a ţinut pe om ocupat din timpul creării lui, când l-a pus în grădină „s-o lucreze şi s-o păzească” (Gen. 2:15). Aşa va fi cu omul în lumea nouă. Dar când omul a apucat o cale contrară legii lui Dumnezeu, El a declarat: „Blestemat este pământul din pricina ta; cu trudă să mănânci din el în toate zilele vieţii tale.” (Gen. 3:17, ASV). Deşi Iehova Dumnezeu l-a făcut pe om cu puţin mai prejos decât îngerii şi l-a încununat cu glorie şi cinste, tot El a fost Cel care i-a dat sarcina să se îngrijească de lucrurile de pe pământ. El a pus toate lucrurile la picioarele omului: „Ei să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” (Gen. 1:26). Omul a folosit animalele de povară în truda sa pentru a planta, cultiva, uda şi în cele din urmă pentru a produce hrană. Dar Iehova încă mai este Furnizorul original al tuturor necesităţilor noastre şi mulţumirile noastre trebuie aduse Lui pentru toate lucrurile. Noi depindem de El pentru ploaie, soare, aer, sol, sămânţă fertilă, pentru tot; şi El ni le dă. Când Dumnezeu l-a făcut pe om domnitor peste aceste animale şi l-a însărcinat să păstreze câmpiile şi pădurile în toată splendoarea lor, El n-a decretat niciodată că omul avea să fie un tiran peste alt om. Domnitorul suveran al omului şi veşnicul Furnizor trebuie să fie Iehova. Viaţa omului depinde de singurul Dumnezeu adevărat!
    Omul ar trebui să ştie că toată creaţia, inclusiv omul însuşi, a fost adusă în existenţă pentru a face cunoscute splendoarea şi gloria lui Iehova, Cel Suprem în Univers. Omul ar trebui să simtă nevoia de a se bizui pe Dumnezeu; căci, atunci când cineva vine pe lume, n-are nimic în afară de darul vieţii pe care i l-a dat Dumnezeu şi nu poate lua nimic cu el atunci când o părăseşte. Când cineva ştie acest lucru, de ce să râvnească să tiranizeze şi să controleze viaţa şi destinele altor creaturi omeneşti? De ce să fie lacom şi să aibă această stare egoistă a inimii? Dacă, aşa cum ştim, Dumnezeu furnizează toate lucrurile pentru a ne susţine viaţa, de ce să încercăm să răpim ceea ce Dumnezeu a dat altor oameni pentru existenţa lor? În această lume dominată de comerţ, majoritatea oamenilor au foarte puţin şi giganţii comerţului nu vor ca aceştia să aibă mai mult. Cei care înlocuiesc cooperativele comuniste nu au succes în depăşirea acestei situaţii şi oamenii continuă să sufere de lipsa necesităţilor vieţii. Sub un sistem sau altul, pe care îl înfiinţează oamenii, egoismul şi pofta după control se ridică să domine. Ar fi mai bine să ne dăm averea la săraci, decât să râvnim la puţinul pe care-l au. Care este câştigul nostru dacă-i jefuim pe săraci? Cu siguranţă nu-l putem lua cu noi!
    Domnul a fost întotdeauna interesat de cei săraci şi i-a ajutat. Şi creştinii ar trebui să fie tot aşa. David ştia că favoarea lui Dumnezeu nu era pentru asupritorul celor săraci, căci a zis: „Toate oasele mele vor zice: ‘DOAMNE, cine este ca Tine, care să-l salveze pe cel sărac de cel ce este prea puternic pentru el, pe cel sărac şi nevoiaş de cel ce l-ar jefui?’” (Ps. 35:10, AAT). Întreaga fiinţă a lui David striga într-o expresie de laudă pentru Creatorul său din pricina interesului iubitor al lui Dumnezeu pentru cei săraci. A şti că Iehova îi va proteja pe cei săraci de cei asupritori, puternici, bogaţi şi tari, este cu siguranţă o mângâiere. Oamenii buni îi vor ajuta pe cei săraci. „Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinsteşte pe Ziditorul său.” (Prov. 14:31). Săracii iubesc viaţa la fel ca toţi ceilalţi oameni. De ce să fie făcuţi să sufere şi să fie jefuiţi de ceea ce au?
    Omul a fost făcut să fie liber şi să i se permită să folosească multele lucruri pe care Dumnezeu le-a creat pentru bunăstarea sa. Dacă unui om îi place ceva ce are alt om, el n-ar trebui să râvnească la acel lucru. Există destul de mult din toate în lume ca toţi să aibă suficient. Strângerea de bogăţii şi averi pământeşti nu este lucrul principal în viaţă. „Nu trebuie să râvneşti la casa aproapelui tău; nu trebuie să râvneşti la soţia aproapelui tău, nici la servitorul sau servitoarea lui, nici la boul lui, nici la măgarul lui, la nimic din ce este al aproapelui tău.” (Ex. 20:17, AAT). Nu este rău să ai casă, soţie, servitori sau animale; dar este rău să râvneşti la ce are altcineva. Nimeni n-ar trebui să-şi folosească puterea, bogăţia sau influenţa pentru a fura de la altul bunurile dragi lui. Acesta este spiritul lumii vechi, spiritul pe care Diavolul l-a implantat în mintea oamenilor. Acest egoism s-a dezvoltat în inima creaturilor omeneşti şi acestea au o puternică dorinţă să controleze alţi oameni şi să-l facă pe om să depindă mai degrabă de om decât de Iehova Dumnezeu, care este furnizorul tuturor lucrurilor. Dacă Dumnezeu a furnizat din abundenţă hrană, îmbrăcăminte şi lucrurile necesare pentru cei vii, atunci de ce să fie jefuiţi săracii? De ce să nu căutăm ce este mai important – viaţa veşnică?
    Spiritul acestei lumi este caracterizat de egoism şi acest spirit zice: „Nu avem nevoie de Dumnezeu!” Fie că sunt comerciale, politice sau religioase, aceste alianţe râvnesc la ceea ce au alţii. Religia încearcă să controleze politica; aşa face şi comerţul. Bogaţii au o mare influenţă asupra religiei. Politica se pleacă şi-şi scoate pălăria pentru zâmbetul religiei. Să luăm spre exemplificare cea mai mare organizaţie religioasă din lume astăzi, Ierarhia romano-catolică. Uitaţi-vă la ea! Priviţi relele pe care le-a făcut în numele religiei; cum a corupt naţiuni; cum a dirijat lucrurile astfel încât să-şi ţină membrii în analfabetism; cum a controlat educaţia în multe ţări şi cum i-a ţinut pe oamenii săraci în ignoranţă; cum a ascuns Biblia şi cum i-a dat foc, aşa încât Cartea libertăţii să nu devină niciodată Manualul despre viaţă al oamenilor. Da, priviţi lumea pe care o influenţează ea! Războaiele ei! Camerele ei de tortură! Vărsările de sânge! Asuprirea celor săraci! De ce nu le-a dat oamenilor Biblia, ca aceştia să poată învăţa despre Dumnezeul cel adevărat, Fiul Său şi despre calea vieţii veşnice?
    Întoarceţi-vă acum spre organizaţiile politice din lume! Nici una nu este mulţumită de propriul teritoriu sau de sfera ei de influenţă. Dorinţa fiecăreia este să câştige controlul asupra oamenilor printr-un sistem de guvernare. Ei susţin adesea că au un guvern cu domnitori prin drept divin. Singurul scop al guvernelor din lume este să-i controleze pe oameni, făcându-i să depindă mai degrabă de stat decât de Dumnezeu. Ei vor ca toţi oamenii să creadă că tot ce au ajunge la ei graţie unui dictator, prim ministru, preşedinte sau partid politic. Toată această propagandă este doar un plan de guvernare pentru a-i înregimenta pe oameni şi a-i face să se bizuiască în întregime mai degrabă pe o cale a vieţii făcută de om, decât pe Iehova Dumnezeu, care zice că El le va da toate necesităţile vieţii: adăpost, hrană şi îmbrăcăminte. Statul îi spune fermierului cât grâu să cultive, câţi porci să sacrifice şi să îngroape în pământ, câtă cafea să ardă când stocurile sunt prea mari, pentru a fi pe placul comerţului sau al politicienilor. Ei aruncă în mare cartofii sau îi distrug prin alte mijloace, când preţurile sunt „prea scăzute”. Omul distruge rodnicia pe care Dumnezeu a dat-o pământului şi animalelor, fructelor şi plantelor, pentru a fi pe placul statului şi al comerţului. Ei vor avea grijă de cei săraci şi nevoiaşi în felul lor, dacă nu vor muri înaintea acestora. În dorinţa sa lacomă de a controla şi de a lua de la oameni, omul zice: „Lucrul acesta e al meu!”. El nu se gândeşte niciodată că Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului şi a tot ce este pe el, a furnizat aceste lucruri pentru toţi oamenii, nu pentru a fi controlate de câţiva.
    Apoi mai este a treia parte a acestei mari, asupritoare şi diabolice organizaţii: comerţul. Observăm marile alianţe şi carteluri ce lucrează cu înfrigurare unele împotriva celorlalte. Observăm patronatul şi clasa muncitoare cum rivalizează pentru controlul industriei. Observăm pe micii oameni de afaceri luptându-se să-şi câştige existenţa într-o lume competitivă. Principalele lucruri sunt: bani, putere, bogăţie, s-o iei înaintea semenului şi s-o faci mai bine decât el, să ajungi în vârf, să-ţi scoţi concurenţii de pe pieţele oraşului, statului sau lumii. Spiritul de a-i ajuta pe cei săraci s-a pierdut. Spiritul de ajutorare a fost aproape uitat şi, referitor la ziua de lucru, deviza omului este: „Fă cât de puţin poţi şi uită-te la ceas”. Când pământul îşi dă roadele, nu sunt aduse mulţumiri lui Dumnezeu pentru aceasta, ci comerţul preia controlul şi, fie creşte preţurile, fie le scade, după propriile interese. Este un lucru îngrozitor să fii prins în această mare organizaţie comercială fără inimă şi să te deprinzi cu atmosfera ei egoistă, lacomă şi posesivă. Mai bine este să ceri Domnului să ‘ne dea astăzi pâinea noastră cea de toate zilele’, decât să faci cum fac bogaţii din lumea religioasă, politică şi comercială. Ei îşi strâng „comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii.” – Mat. 6:19.
    Cu cât mai bine este ca omul să se încreadă în Domnul şi să creadă Cuvântul Lui: „Dacă veţi urma legile Mele, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, vă voi trimite ploi la vreme, pământul îşi va da roadele şi pomii de pe câmp îşi vor da rodul. Abia veţi treiera grâul şi veţi începe culesul viei şi culesul viei va ţine până la semănătură; veţi avea pâine din belşug, veţi mânca şi vă veţi sătura şi veţi locui fără frică în ţara voastră.” (Lev. 26:3-5). Aceasta a fost promisiunea pe care Dumnezeu a făcut-o poporului Său ales, şi a fost o promisiune sigură, dar ea însemna că oamenii trebuiau să urmeze poruncile Domnului şi să umble după ele. În ce priveşte îngrijirile pentru viaţă, Dumnezeu le garantează tot anul pentru cei care umblă după legile Lui. Chiar de la începutul creaţiei, Iehova a furnizat toate lucrurile necesare pentru om, iar hrana şi îngrijirile au fost pentru toţi, din abundenţă. Aceste lucruri sunt tot aşa de sigure astăzi pentru cei care Îl iubesc pe Iehova.
    Dar cât de diferite sunt astăzi naţiunile care caută să controleze toată producţia şi spun ce porţie din îngrijirile date de Dumnezeu să aibă oamenii! Punând control peste necesităţile lumii, o naţiune îşi poate impune legea asupra alteia. Ce adevărate sunt cuvintele: `Mâna oricărui om este împotriva aproapelui său.` (Zah. 14:13). Conducătorii unei naţiuni se laudă că ‘noi strângem această bogăţie şi putere pentru ca voi, poporul, să aveţi siguranţă’. A adus siguranţă Organizaţia Naţiunilor Unite, cu toată puterea ei acumulată? Cu cât mai multe lucruri controlează naţiunile în lume, indiferent că sunt bombe atomice, avioane, vapoare, provizii de hrană, materii prime sau orice altceva, cu atât doresc mai mult, iar influenţa şi puterea lor devin mai mari, în timp ce săracii suferă. Nu există nici o siguranţă în strângerea tuturor acestor bogăţii pentru zilele din urmă. După ce au râvnit la bogăţie, influenţă, putere politică şi religioasă şi le-au strâns, ce vor face aceşti oameni în ziua de judecată când Iehova Dumnezeu Îşi va vărsa mânia împotriva asupritorilor celor săraci, organizaţia nelegiuită, şi îi va nimici?
    Cuvântul Domnului profeţeşte exact cum se vor simţi aceşti oameni în acel timp: „Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit şi hainele voastre sunt roase de molii. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră; ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă!” (Iac. 5:1-3). Nu există bogăţie materială care să salveze guvernele sau oamenii de nimicirea care va veni peste ei în bătălia Amaghedonului, din pricina fărădelegilor lor. Pe moment bogăţia materială a unei naţiuni o face să se simtă puternică, dar Iehova a zis că îl va elibera pe „cel nenorocit de unul mai tare decât el, pe cel nenorocit şi sărac de cel ce-l jefuieşte.” (Ps. 35:10). Cum i-au jefuit naţiunile pământului pe oameni, mai ales prin intermediul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial! De la aceste războaie şi până în ziua de azi nu este pace, iar oamenii naţiunilor încă sunt jefuiţi. Şi pentru ce? „Îşi vor arunca argintul pe uliţe şi aurul lor le va fi o scârbă. Argintul sau aurul lor nu poate să-i scape în ziua urgiei Domnului; nu poate nici să le sature sufletul, nici să le umple măruntaiele, căci el i-a aruncat în nelegiuirea lor.” (Ezec. 7:19). Atunci, ce nebunie este ca oamenii să-şi strângă bogăţie doar spre a-şi satisface propriile dorinţe egoiste! Aceasta nu le va aduce nici un profit şi n-o pot lua cu ei. Înţeleptul a scris în Proverbe: „În ziua mâniei bogăţia nu slujeşte la nimic; dar dreptatea izbăveşte de la moarte.” – Prov. 11:4.