Te rugăm să aştepţi!
   Se Încarcă   
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Tema lunii Noiembrie

CÂND DUMNEZEU VORBEŞTE DE PACE TUTUROR NAŢIUNILOR

 
 
    Iubitorii păcii, dreptăţii şi fericirii tânjesc să audă o voce suficient de puternică pentru a impune pacea tuturor naţiunilor. Astăzi, în timpurile cele mai critice pentru om, nu există pe pământ nicio voce suficient de puternică pentru a impune pacea mondială.
    Organizaţia Naţiunilor Unite pentru împiedicarea unui eventual război încă există. Numărul membrilor săi a crescut la peste optzeci de naţiuni, însă vocea ei s-a dovedit a fi foarte slabă. Încă de la întemeierea ei, după încheierea celui de-al doilea război mondial, pacea a fost de repetate ori tulburată de agresiuni şi de conflictele armate din diferite părţi ale pământului. Teama de un război aprins şi violent continuă să crească în inimile oamenilor. Nu se poate conta pe Organizaţia Naţiunilor Unite să împiedice al treilea război mondial să distrugă civilizaţia şi să aducă moarte asupra omenirii. Cu siguranţă că este nevoie de vocea cuiva mai puternic, care să impună pacea tuturor naţiunilor.
    Trebuie să se facă ceva în privinţa acestui pericol. Aşa au spus în public mai mulţi oameni importanţi. Printre aceştia s-a aflat şi fostul secretar al Forţelor Aeriene ale Statelor Unite, T.K. Finletter. Într-un discurs ţinut la Cleveland, Ohio, pe data de 19 noiembrie 1958, acesta a avertizat că „pericolul războiului creşte constant … strategii politici ai Statelor Unite … se confruntă acum cu o ‘nouă urgenţă’: ‘necesitatea absolută’ de a crea un sistem mondial care să excludă războiul din afacerile omenirii”. El a spus: „Ar fi bine să încetăm să mai vorbim despre dezarmare şi să începem să vorbim despre pace.” – New York Times, 20 noiembrie 1958.
    Indiferent ce sistem mondial vor crea liderii naţionali disperaţi, unindu-se în acest scop, acesta nu ar fi nimic altceva decât un sistem al lumii vechi, cu nimic mai eficient decât orice alt lucru făcut de om în trecut. Ne amăgim dacă ne aşteptăm ca dintr-o dată să aibă loc o reuşită întâmplătoare şi ca marele obstacol să fie depăşit, iar oamenii să îşi creeze fericiţi propriul lor aranjament pentru o pace durabilă. Clericii religioşi ai creştinătăţii au lucrat cu politicienii, dar s-au dovedit a nu fi de niciun ajutor. Istoria arată clar că ei nu au stat niciodată fermi de partea păcii. Nu, ci în timpuri de încercare ei şi-au exercitat vasta lor influenţă religioasă asupra a sute de milioane de enoriaşi împotriva intereselor păcii internaţionale. Ei nu au vorbit cu autoritate ca să le poruncească naţiunilor să facă pace, căci nu au menţinut niciodată pacea, nici măcar în propriile lor rânduri religioase.
    Spiritul care este acum peste lume nu permite menţinerea niciunui fel de pace. Acest spirit dezvăluie prin el însuşi care este lucrul sau persoana din spatele necazurilor continue şi a conflictelor de interese egoiste. Cu siguranţă că acesta nu este spiritul iubirii. Acesta este spiritul înţelepciunii lumeşti, deoarece conducătorii politici, comerciali şi religioşi urmează filozofiile, diplomaţiile şi ţelurile acestei lumi.
    „De unde vin războaiele şi de unde vin luptele dintre voi? Nu vin ele din dorinţele voastre nesăţioase după plăceri senzuale care se luptă în mădularele voastre? Doriţi, dar nu aveţi. Ucideţi şi poftiţi, dar nu puteţi obţine. Vă luptaţi şi vă războiţi fără încetare. Nu aveţi pentru că nu cereţi. Cereţi, dar nu primiţi, pentru că cereţi cu gând rău: ca să cheltuiţi pentru a vă satisface dorinţele nesăţioase după plăceri senzuale. Oameni adulteri, nu ştiţi că prietenia cu lumea este duşmănie cu Dumnezeu? De aceea, cine vrea să fie prieten cu lumea se face duşman cu Dumnezeu.” – Iacov 3:13 - 4:4.
    Aceste cuvinte ale lui Iacov adresate fraţilor săi creştini explică ceva. Ce anume? Motivul pentru care clerului creştinătăţii, care binecuvântează nave de luptă şi alte instrumente de război şi se roagă cerurilor pentru pace mondială, nu i s-a răspuns niciodată la rugăciune şi nici nu i se va răspunde. De ce nu? Deoarece Dumnezeu nu îi ascultă pe oamenii care sunt prieteni apropiaţi ai acestei lumi şi care sunt, prin urmare, duşmanii lui Dumnezeu. El nu răspunde la rugăciuni şi nu binecuvântează aranjamentele oamenilor care resping înţelepciunea care vine de la Dumnezeu şi care acceptă şi urmează spiritul acestei lumi. Discipolul creştin Iacov spune că această înţelepciune, cu toate efectele ei care tulbură astăzi pacea, nu este cerească, divină, ci „pământească, este carnală, demonică”, înţelepciunea Diavolului. Este înţelepciunea care vine de la conducătorul nevăzut al acestei lumi, Satan Diavolul. Atunci, nu e de mirare că aceşti înţelepţi în felul lumii din creştinătate sunt orbi faţă de adevărata cheie pentru pacea universală. Dumnezeul demonic al acestei lumi, prinţul demonilor, le-a orbit minţile.
    Ei recomandă Organizaţia Naţiunilor Unite, conferinţele de dezarmare, controale ale testelor armelor atomice, chiar şi desfiinţarea oricăror arme nucleare, creşterea comerţului mondial, schimburile culturale dintre naţiunile implicate în războiul rece, o „federaţie mondială” şi alte mijloace lumeşti ca fiind cheia unei păci şi prosperităţi durabile. Această orbire mentală afectează nu numai naţiunile ateiste comuniste, ci şi naţiunile care se pretind creştine, tărâmul creştinătăţii. În timpul unui război real se obişnuieşte să se înceteze focul oricărei arme şi luarea de vieţi omeneşti pe data de 25 decembrie, pentru ca soldaţii de pe front să poată sărbători Crăciunul tradiţional. În acea perioadă există practica religioasă de a se cânta colinde de Crăciun care conţin cuvintele „Glorie lui Dumnezeu în înălţimi şi pace pe pământ printre oamenii cu bunăvoinţă”. (Luca 2:14) În felul acesta, naţiunile creştinătăţii cred că Îl onorează pe Isus Cristos şi că împlinesc spiritul acelor cuvinte nemuritoare. Dar de îndată ce sărbătorirea veselă a Crăciunului se sfârşeşte, lupta şi uciderile încep din nou, iar reaua-voinţă a naţiunilor dă la o parte masca ipocrită „creştină”. Această mărturisire de o zi a creştinismului s-a dovedit a fi doar un strop de sentimentalism, care îi duce cu gândul la timpuri mai bune.
    Istoria ne dă un exemplu solemn de avertizare, că nu poate exista pace şi securitate pe pământ dacă oamenii îl resping pe Prinţul Păcii al lui Dumnezeu şi domnia Lui princiară. Acesta a fost cazul Ierusalimului însuşi. El avea onoarea de a fi primul căruia i s-a oferit ocazia de a-l accepta pe Prinţul Păcii, ca Rege uns al lui Iehova. Cu toate acestea, Ierusalimul L-a respins. Preoţii săi au condus gloata fanatică să îi strige guvernatorului roman, reprezentantul lui Cezar: „Dacă-l eliberezi pe omul acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine rege vorbeşte împotriva Cezarului … N-avem alt rege decât pe Cezar”. Isus ştia din profeţii că avea să fie respins. (Ioan 19:12-15)
    Ierusalimul anticrist a devenit o ilustraţie profetică a creştinătăţii de la sfârşitul primului război mondial, în 1918. Ierusalimul din vechime era într-un legământ cu Iehova Dumnezeu, prin legea profetului Moise, şi pretindea că îl aşteaptă pe Mesia, sau pe Cristosul Său. Creştinătatea pretinde că este într-un legământ sau o relaţie contractuală cu Dumnezeu prin Isus Cristos ca Mijlocitor, şi afirmă că aşteaptă întoarcerea şi Împărăţia Sa.
    Ierusalimului din vechime i-a fost prezentat Isus ca Rege călare pe un măgar, în mijlocul strigătelor de bucurie, ca împlinire a profeţiei, însă el L-a respins. Creştinătatea a suferit primul război mondial şi foametea, bolile, cutremurele de pământ şi necazurile internaţionale care au venit odată cu războiul şi care l-au urmat. Prin această împlinire a profeţiei lui Isus însuşi, creştinătatea a avut o dovadă vizibilă că El a fost întronat în Împărăţia Sa cerească în 1914, la sfârşitul „timpului neamurilor”, sfârşit marcat de furia naţiunilor lumii în primul război mondial. De la încheierea acestuia în 1918, creştinătăţii i s-a proclamat vestea bună despre întemeierea Împărăţiei lui Dumnezeu, prin Cristosul Său, Mesia. Aceasta împlineşte următoarele cuvinte profetice ale lui Isus: „Această veste bună a Împărăţiei va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile şi atunci va veni sfârşitul.” (Matei 24:14)
    În ciuda faptului că şi-a luat numele lui Cristos şi sărbătoreşte Duminica Floriilor în fiecare an, creştinătatea L-a respins pe Prinţul Păcii. Ea l-a ales pe Cezar ca rege, alegând mai întâi Liga Naţiunilor, apoi Organizaţia Naţiunilor Unite, şi persecutându-i chiar pe cei ce depun mărturie despre Împărăţia lui Dumnezeu condusă de Isus.
    Având în vedere că naţiunile se confruntă inevitabil cu distrugerea demult prezisă a „războiului zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic” care este foarte apropiată, când le vorbeşte Dumnezeu naţiunilor de pace şi cum? Împlinirea profeţiei biblice arată că acel timp a început deja. El este acum! Şi Dumnezeu le vorbeşte de pace prin intermediul Regelui Său întronat, Isus Cristos, Prinţul Păcii. Nu, noi nu vorbim în contradictoriu aici. Guvernele politice şi naţiunile acestei lumi nu îl aud pe Dumnezeu vorbind de pace. Ele suferă necazuri, temeri şi confuzie în continuare. Faptul că se găsesc în această situaţie neliniştitoare nu este fiindcă Iehova Dumnezeu nu ar vorbi acum de pace. Acest lucru se datorează faptului că ele şi-au astupat urechile pentru a nu-L auzi vorbind de pace.
    Pacea continuă şi perfectă poate veni numai de la Iehova Dumnezeu, iar naţiunile conduse de Satan Diavolul se străduiesc de mult timp să obţină o astfel de pace fără Dumnezeu. Cum? Prin alianţe internaţionale, pacte de neagresiune, conferinţe de dezarmare, petiţii pentru pace, prin schimburi culturale între naţiuni şi alte mijloace inventate de înţelepciunea lumească, da, prin orice mijloc posibil în afară de Împărăţia lui Dumnezeu prin Cristos. Rezultatele eforturilor lor disperate arată în care dintre cele două clase descrise în Isaia 57:19-21 se încadrează guvernele politice şi naţiunile. Isaia spune: „Va fi o pace fără sfârşit pentru cel de departe şi pentru cel de aproape”, spune Iehova, „şi-l voi însănătoşi”. „Dar cei răi sunt ca marea agitată, când nu se poate linişti, ale cărei ape aruncă afară alge şi noroi. Pentru cei răi nu este pace”, spune Dumnezeul meu.”
    Dacă refuză să asculte cuvintele lui Iehova despre pace, atunci singurele cuvinte pe care le pot înţelege guvernele politice şi naţiunile de la Dumnezeu trebuie să fie despre război. Aşadar, despre război, şi nu despre pace, le va vorbi lor Iehova Dumnezeu la Armaghedon, în „ziua cea mare a Dumnezeului cel Atotputernic”. Această vorbire divină le va aduce distrugerea eternă în războiul Araghedonului.
    Supravieţuitorii acestui „război al zilei celei mari a Dumnezeului cel Atotputernic” vor vedea într-adevăr acţiunile lui Iehova, care îi vor şterge de pe faţa pământului pe toţi cei ce tulbură pacea. Aceşti viitori supravieţuitori sunt deja într-o relaţie de pace şi prietenie cu Dumnezeu şi nu vor trebui să ia în niciun fel parte la războiul universal al Armaghedonului.
    Când se va sfârşi Armaghedonul, va începe domnia milenară a Prinţului Păcii, peste un popor loial şi paşnic pe tot cuprinsul pământului, salvat dintre toate naţiunile din prezent. Domnia Sa va fi de la o mare la alta şi de la Fluviu până la marginile pământului; deci, va cuprinde întregul glob. Cu privire la domnia Sa a fost înregistrată următoarea rugăciune profetică: „Munţii să dea pace poporului şi colinele, la fel, prin dreptate. În zilele Sale, cel drept va înflori şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună.” (Psalmii 72:3, 7) Profetul Isaia confirmă această pace durabilă, sub conducerea Celui al cărui nume este Prinţul Păcii, spunând: „Domnia princiară se va întinde până departe şi pacea nu va avea sfârşit.” (Isaia 9:6, 7) Ca Purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, El le va vorbi de pace naţiunilor, supuşilor supravieţuitori ai Săi din toate naţiunile.
    În acest paradis pământesc, toate animalele vor fi îmblânzite de puterea lui Dumnezeu şi vor fi în pace cu omul, care va exercita autoritatea dată de Dumnezeu asupra lor. Omenirea ascultătoare va avea o sănătate perfectă, iar perfecţiunea trupurilor lor îi va face nişte creaturi nespus de frumoase, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Mai mult, toţi cei ce dorm în mormintele de amintire vor fi treziţi la viaţă de glasul Regelui şi vor învia, având ocazia de a dobândi viaţă veşnică perfectă pe pământ sub domnia Sa ca Părinte Veşnic. El le va vorbi acestora de pace. Închinându-se pentru totdeauna lui Iehova Dumnezeu şi ascultând de Regele Său salvator, toţi locuitorii pământului pot, spre gloria lui Dumnezeu din înălţimi, să se bucure de „pace pe pământ” ca „oameni cu bunăvoinţă”, oameni pe care Dumnezeul păcii îi aprobă şi cărora le vorbeşte de pace.