Arhivă Teme

Este credința rațională? Care sunt dovezile pentru aceasta? De ce ar trebui să acceptăm Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu?

Sunt nouăsprezece secole de când marele Învăţător al adevărului a dat această instrucţiune de despărţire micului Său grup de discipoli: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al [spiritului] sfânt. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Mat. 28:18-20). Tot nouăsprezece secole sunt de când guvernatorul roman L-a întrebat pe acelaşi Învăţător: „Ce este adevărul?” şi încă sute de milioane din aşa numita „creştinătate”, de toate naţionalităţile, continuă să pună întrebarea: „Ce este adevărul?” Religia este responsabilă pentru lipsa de cunoştinţă despre adevăr a oamenilor obişnuiţi. Sutele de sisteme religioase au furat „cheia cunoştinţei” învăţând religia în locul adevărului iar, ca şi consecinţă, oamenilor nu li s-a permis să cunoască nici glasul adevărului, nici valoarea lui salvatoare. De aceea, caracterul urgent al poruncii lui Isus de a merge şi a învăţa toate naţiunile, tot ce le-a poruncit El, devine mai presant asupra celor care acum sunt cu adevărat urmaşii Lui.

Aceia care îşi pun speranța în promisiunile omeneşti sau chiar într-o organizaţie de naţiuni nu pot spune în mod sigur: "În speranța aceasta am fost mântuiţi". Cum ar putea ei, să aibă o speranță de mântuire? Deoarece promisiunile unei lumi mai bune de mâine nu sunt realizabile. Dacă se sprijinesc pe temeliile lor nu vor rezista. Cum ar putea o organizaţie formată din oamenii cei mai pricepuţi să dea o speranță de mântuire, când "orice om este doar o suflare"?

Clerul creștinătății se împarte în două clase generale: fundamentaliștii și moderniștii, sau înalții critici. Ei au diferite concepții cu privire la Biblie. Fundamentalistul o ia pe toată în mod literal; înaltul critic o ia separat. Fundamentalistul o contaminează cu păgânism, învățând astfel de doctrine ca trinitatea, chinul veșnic, purgatoriul și alte crezuri învățate de păgâni cu mult timp înainte de Cristos. Când creștinătatea apostată a devenit catolică sau universală din și după secolul al IV-lea, a îmbrățișat învățături păgâne, cu scopul de a se folosi de păgâni și de a-i converti la creștinătatea nominală. Într-un efort inutil de a evita un conflict cu Cuvântul lui Dumnezeu, clerul fundamentalist răstălmăcește unele texte pentru a le potrivi cu păgânismele lor, așa cum a spus Petru: „Înțelesul pe care cei neștiutori și nestatornici îl răstălmăcesc, așa cum fac și cu restul Scripturilor, spre propria lor distrugere.” (Matei 15:6-9; 2 Petru 3:16) Cu toate că afirmă că se bazează pe adevărul Bibliei, fundamentaliștii și-au găsit credința lor în mitul păgân. Interpretările lor greșite cu privire la Dumnezeu și la Cristos i-au făcut pe mulți să se întoarcă de la Biblie. În acest fel ei contribuie ca instrumente pentru demolarea credinței în Dumnezeu și Cuvântul Său.

Înregistrarea cu privire la Iov nu este doar o părticică de istorie antică moartă; ea este o istorie adevărată care prezintă viața unui personaj nu alegoric, din povești, ci cât se poate de real. Faptul că apostolul Pavel nu menţionează numele lui Iov la capitolul 11 din Evrei, atunci când relatează faptele oamenilor credincioşi din vechime, aceasta nu înseamnă că Iov nu a existat. Nefiind un izraelit, Iov nu a fost menţionat cu numele, dar este inclus în descrierea acelui „nor de martori”, care "prin credinţă... au făcut dreptate, au obţinut promisiuni... din slăbiciune s-au făcut puternici".

Ceea ce a răsunat odată ca fantastic, apare acum ca o posibilitate cruntă. În anul 1945, după ce a doua bombă atomică a fost aruncată în Japonia, oamenii au observat avertismentul scriptural despre un sfârşit al acestei lumi. Pierderea îngrozitoare de proprietăţi şi vieţi omeneşti i-a făcut pe locuitorii pământului să se îngrijoreze adânc, deoarece în sfârşit omul se lovise de ceva ce nu era capabil să controleze şi astfel, aceasta putea avea ca rezultat sfârşitul neamului omenesc. Aceasta este numai una dintre multele evoluţii de la anul 1914 A.D. înainte, care a făcut pe oamenii sinceri, temători de Dumnezeu, să se întrebe dacă nu cumva noi trăim în „zilele din urmă”, înainte de nimicirea acestei lumi. Pentru a dovedi aceasta, va fi necesar să ne întoarcem la cuvântul lui Dumnezeu şi să cercetăm profeţiile care sunt în legătură cu acest timp, să vedem dacă evenimentele din zilele noastre se potrivesc cu ele.

În ciuda tuturor promisiunilor şi plângerilor oamenilor, Dumnezeu va face aceasta pe calea Lui. Ce va face? Va aduce o lume nouă dreaptă, o lume a păcii durabile, o lume fără necazuri, durere sau moarte.

"Un pământ nou!" Ce poate să însemne aceasta? Arderea planetei noastre prezente şi înlocuirea ei cu un glob nou? Nu, nu înseamnă aceasta, deoarece cuvântul demn de încredere al lui Dumnezeu declară: „Pământul rămâne veşnic în picioare” (Ecl. 1:4; Ps. 78:69; 119:90). Dar că va exista un pământ nou este asigurat prin propria promisiune a Creatorului: „Iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte” (Isa. 65:17). Atunci, dacă nu va fi un nou glob pământesc, ce este „pământul nou”? Ce stări vor domni pe el, cum şi când va veni în existenţă? Desigur că astfel de întrebări vă trec prin minte, în timp ce vă gândiţi la perspectiva unui pământ nou.

În această lume nefericită şi cu susul în jos, regula generală este să iei lucrurile aşa cum sunt, să mergi înainte pe calea cu cea mai mică împotrivire şi numai când apar împrejurări nefericite să cauţi alinare, recurgând la rugăciune. Apoi, dacă rugăciunile nu primesc răspuns imediat, se naşte sentimentul că Domnul Dumnezeu nu-şi face datoria. Rugăciuni pentru sănătate, pace şi prosperitate rămân fără răspuns, chiar atunci când sunt adresate cu sinceritate unui dumnezeu despre care se crede că este Cel Atotputernic. Acest lucru ar trebui să-i facă pe oamenii cu raţiune să se oprească şi să se gândească serios la această chestiune importantă. Căutând calea cea dreaptă, ei au obligaţia să întrebe: Cum trebuie să ne rugăm? Cui trebuie adresată rugăciunea? Există cerinţe speciale pentru ca oamenii imperfecţi să ajungă la Cel Atotputernic? Într-adevăr, de ce ne rugăm?

Noi trebuie deci să evităm călăuzirea falsă a oamenilor şi religiile lor, psihologii şi psihiatrii vorbăreţi şi politicienii corupţi, care toţi şi-au construit nişte reputaţii de eşecuri colosale. Cunoaşteti-L pe Dumnezeu drept călăuză după roadele Sale şi acceptaţi-L datorită acestor roade. V-ar plăcea să fiţi călăuziţi la fel de sigur ca pasările în migraţiile lor? Atunci faceţi-l pe Călăuzitorul lor, Călăuzitorul vostru. V-ar plăcea să fiţi îndrumaţi în Lumea Nouă la fel de sigur precum stelele sunt călăuzite pe orbitele lor? Atunci faceţi-L pe Îndrumătorul lor, Îndrumătorul vostru.

Una din învăţăturile vitale predată peste tot în Biblie este cea a răscumpărării, pe care Dumnezeu a furnizat-o prin Isus Cristos, pentru oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu şi au credinţă în El.