Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Adevăruri Biblice

 
Cine este Iehova?
 
    „Cine este Iehova?” Aceasta este o întrebare veche. Atunci când Faraonul Egiptului a pus această întrebare pentru prima dată pe acest ton, în secolul al XVI-lea î.C., el a întrebat cu sfidare şi dispreţ, adăugând: „ca să ascult de glasul Lui şi să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Iehova şi, mai mult, nu voi lăsa pe Israel să plece”. Această provocare a necesitat următoarele cuvinte de mângâiere pentru profetul Moise: „Faraon nu te va asculta; Eu Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi voi scoate din ţara Egiptului oştirile Mele, pe poporul Meu, copiii lui Israel, prin mari judecăţi. Şi egiptenii vor şti că Eu sunt Iehova, când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului şi voi scoate pe copiii lui Israel din mijlocul lor” – Ex. 5:2 şi 7:4,5, AS.

    În Biblie, Egiptul este folosit ca un model la scară mică a acestei întregi lumi de astăzi. Prin urmare, prin acele cuvinte referitoare la Egipt este furnizat un anunţ profetic, că în curând lumea întreagă va afla şi va cunoaşte că singurul Dumnezeu Viu şi Adevărat este Cel care se numeşte Iehova, dar într-un mod în care ea nu se vor bucura. De aceea, este bine să aflăm acum cine şi ce este El, ca să putem acţiona în beneficiul nostru.

    Atunci când Moise stătea înaintea faraonului Egiptului şi îi spunea să împlinească ceea ce ceruse Dumnezeu, Moise a rostit numele Dumnezeului care l-a trimis. Moise n-a spus: Domnul spune aşa şi aşa, deoarece Faraon şi egiptenii se închinau şi recunoşteau pe proprii lor dumnezei falşi ca domni. Chiar atunci când s-a adresat propriului său popor în Egipt, pentru a le explica întoarcerea sa la ei, Moise a rostit numele lui Dumnezeu, pentru a identifica pe Cel care-l trimisese înapoi în Egipt. Noi citim: „Dumnezeu i-a spus lui Moise: EU SUNT CEL CE SUNT; şi a mai spus: Vei spune astfel copiilor lui Israel, EU SUNT [evreieşte: Ehyeh] m-a trimis la voi. Şi Dumnezeu i-a mai spus lui Moise: Vei spune astfel copiilor lui Israel: Iehova, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isac şi Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi; acesta este numele Meu pentru veşnicie şi acesta este memorialul Meu pentru toate generaţiile” (Ex. 3:14,15, AS). După ce Moise şi fratele său Aaron au apărut înaintea lui Faraon pentru prima dată, citim: „Dumnezeu a mai vorbit lui Moise şi i-a zis: Eu sunt Iehova; Eu m-am arătat lui Avraam, Isac şi Iacob ca Dumnezeul Cel Atotputernic, dar prin numele Meu Iehova n-am fost cunoscut de ei” – Ex. 6:2,3, AS.

    Noi nu putem evita numele lui Dumnezeu. Dacă citim cuvântul Său scris, noi întâlnim numele lui Dumnezeu. Nu se câştigă nimic prin argumentarea că numele nu este pronunţat corect ca Iehova. Scripturile scrise înainte de era creştină au fost scrise, practic, toate în ebraică, numai o parte în aramaică, şi în acele Scripturi se află literele alfabetice pentru numele lui Dumnezeu, anume, Yod He Waw He (UYUW sau YHWH), de la prima carte până la ultima. Numele, simbolizat prin aceste patru consoane ebraice, apare de 6.823 ori în Scripturile Ebraice. (Pagina 39, prg. 2, a The Biblical Text in the Making, de Robt. Gordis. De asemenea, Lexicon in Veteris Testamenti Libros, de Koehler-Baumgartner). Scripturile Ebraice au început să fie traduse în limba greacă aproximativ în anul 280 î.C. Dar cu ceva timp înainte, evreii superstiţioşi au început să părăsească pronunţarea numelui, de teama de a nu-l lua în deşert. De aceea, când ei citeau şi ajungeau la nume, pronunţau în locul acestuia cuvântul Adonay (Domn) sau Elohim (Dumnezeu). Cu toate acestea, atunci când a fost făcută prima traducere în limba greacă, cunoscută ca Versiunea Septuaginta (LXX), traducătorii n-au urmat acel obicei, ci au pus în versiunea lor greacă cele patru litere ebraice ( UYUW) pentru numele lui Dumnezeu.

    Scriitorii Scripturilor Greceşti creştine au folosit acea Versiune Septuaginta şi au citat textul ei grecesc, care conţinea numele literal al Atotputernicului Dumnezeu. Dar mai târziu, copiatorii Septuagintei au început să omită numele divin în litere ebraice şi să-l substituie prin cuvintele greceşti, care însemnau „Domn” sau „Dumnezeu”. De atunci, traducătorii Bibliei au început să urmeze acest obicei rabinic, ceea ce explică, în parte, de ce nu apare numele în majoritatea traducerilor Scripturilor Greceşti creştine. Jerome (Girolamo), care a alcătuit traducerea Latină Vulgata, a urmat aceeaşi practică şi la Exod 6:3 el a folosit titlul Adonai în loc de Iehova, ceea ce explică de ce nu apare numele în versiunea engleză romano-catolică Douay. În Versiunea Autorizată sau Regele Iacob noi găsim numele „Iehova” în Exod 6:3, Psalmii 83:18, Isaia 12:2 şi 26:4. Versiunea Bibliei de J.B. Rotherham redă numele de 6.823 ori ca „Yahweh”, dar Versiunea Americană Standard îl redă de fiecare dată cu „Jehovah”. Chiar dacă nici una dintre aceste două pronunţii nu poate fi exact aşa cum şi-a pronunţat Dumnezeu numele lui Moise, totuşi aceasta ne ajută imediat să identificăm ce se înţelege prin acel nume. În mod asemănător, numele „Isus” nu reprezintă maniera originală de pronunţie a acestui nume, aşa cum a fost pronunţat în ebraică sau aramaică; cu toate acestea, această pronunţie apropiată ne ajută imediat să identificăm ce înseamnă şi aceasta nu-I cauzează nici o dezonoare sau blasfemie.

    Să ilustrăm aceasta: Versiunea Catolică Douay redă la Psalmii 109:1,2: „Domnul a zis Domnului meu: Stai la dreapta Mea, până voi face pe duşmanii Tăi aşternutul picioarelor Tale. Domnul va trimite din Sion sceptrul puterii Tale: domneşte în mijlocul duşmanilor Tăi”. Dar Versiunea Pr. Dr. N. Niţulescu redă acelaşi psalm al regelui David (Ps. 110:2): „Iehova a zis Domnului meu: Stai la dreapta Mea, până voi pune pe duşmanii Tăi aşternut picioarelor Tale. Iehova va trimite din Sion toiagul puterii Tale: Să domneşti în mijlocul duşmanilor Tăi”. Astfel, această traducere din urmă, care dă în mod cinstit valoarea cuvenită numelui lui Dumnezeu, îndepărtează toată confuzia din minte; aceasta arată că Acela pe care David l-a numit „Domnul meu” este Mesia, pe care Iehova L-a făcut un Rege şi Preot asemenea lui Melhisedec. Atunci când versiunile moderne traduc numele lui Dumnezeu cu titlul „Domn” sau „Dumnezeu”, ele pun tot timpul acest titlu cu toate literele majuscule, ca „DOMN”, „DUMNEZEU”, pentru a le distinge de substantivele comune „Domn” şi „Dumnezeu”. – Observaţi acest lucru la Psalmii 110:1.


    Cine este El?

    Urmărind versetele unde numele apare în Biblia Ebraică, noi putem să găsim răspunsul la întrebarea „Cine este Iehova?” În Psalmul 90 profetul Moise scrie: „Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost în toate generaţiile. Înainte ca să se fi născut munţii şi chiar înainte să fi fost format pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, tu eşti Dumnezeu! Întoarce-Te, O, Iehova; până când zăboveşti? Ai milă de servii Tăi” (Ps. 90:1,2,13, AS). Atunci, cine este Iehova? El este Dumnezeu şi, ca atare, nu a avut niciodată un început. Veşnicia Sa este declarată de asemenea la Isaia 57:15: „Aşa vorbeşte Cel Prea Înalt şi Măreţ care este din veşnicie şi al cărui nume este sfânt: Eu locuiesc în locul înalt şi sfânt”. Dată fiind veşnicia Sa, este o blasfemie indiscutabilă a vorbi despre vreo femeie ca despre „mama lui Dumnezeu”, deoarece femeia este numai o creatură umilă, pe care Dumnezeu a creat-o pentru bărbat, ca ajutor al lui.

    Iehova domneşte din veşnicie peste întreg spaţiul Universal. El merită toată onoarea şi slava şi unul dintre scriitorii Săi inspiraţi spune bine: „Acum, a Regelui eternităţii, a nepieritorului, invizibilului şi singurului Dumnezeu să fie onoarea şi gloria pentru totdeauna şi veşnic” (1Tim. 1:17, NW). Fiind veşnic şi nepieritor, El este Izvorul întregii vieţi. Unii cred că numele Său Iehova înseamnă „existenţă prin sine sau veşnic”; traducerea Bibliei de eruditul evreu I. Leeser şi cea a lui J. Moffat redă numele ebraic în engleză ca „Cel Veşnic” în loc de Iehova.

    Prin urmare, a existat un timp când Iehova a fost cu totul singur în spaţiul Universal. Toată viaţa, energia şi gândirea erau conţinute numai în El. Totuşi, El n-a putut fi singuratic, deoarece El este perfect în Sine, ceea ce înseamnă că este complet în El Însuşi şi nu-i lipseşte nimic. Apoi, a venit timpul când Iehova a început să creeze. Atunci, El a devenit Dumnezeul întregii Sale creaţii. De aceea, în deschiderea relatării despre creaţie, chiar primul verset al Bibliei vorbeşte despre El ca Dumnezeu. „La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul” (Gen. 1:1). Deoarece Iehova este Dumnezeu Creatorul, expresia „Iehova Dumnezeu” este potrivită şi folosită. Această expresie apare imediat după relatarea despre creaţie. Noi citim: „Acestea sunt generaţiile cerurilor şi pământului atunci când au fost create, în ziua când IEHOVA DUMNEZEU a făcut pământul şi cerul” (Gen. 2:4,5,7-9,15,18,19,21,22, AS). Primele Sale creaturi au fost creaturi spirite, spirite asemenea Lui Însuşi. Isus a spus: „Dumnezeu este un Spirit şi cei care I se închină, trebuie să I se închine cu spirit şi adevăr” (Ioan 4:24, NW). Deoarece El este un spirit, Iehova este şi va fi totdeauna invizibil ochilor omeneşti. El a spus lui Moise: „Tu nu-Mi poţi vedea faţa; căci nici un om nu va putea să Mă vadă şi să trăiască” (Ex. 33:20). El este atât de glorios, încât nici o creatură umană nu poate rezista să-L vadă.

    Deşi El este Marele Spirit, Marele Personaj inteligent activ invizibil omului, totuşi El S-a făcut cunoscut omului prin minunatele Sale lucrări de creaţie. De aceea, cei care tăgăduiesc divinitatea şi existenţa Sa ca Dumnezeu Creatorul, sunt supuşi condamnării. „Căci calităţile sale invizibile se văd clar de la crearea lumii, deoarece ele sunt înţelese prin lucrurile făcute, chiar şi puterea şi dumnezeirea Sa veşnică; aşa că nu se pot scuza” (Rom. 1:20, NW). Vorbind despre gloria Sa ca şi Creator, psalmistul inspirat a cântat cu credinţă: „Binecuvântează pe DOMNUL, sufletul meu. O, DOAMNE Dumnezeul meu, Tu eşti foarte mare; Tu eşti îmbrăcat cu onoare şi maiestate. Cel care Te acoperi cu lumina ca şi cu o haină; Cel care întinzi cerurile ca o cortină; Cel care Îşi aşează grinzile camerelor Lui pe ape; Cel care Îşi face din nori carul Său; Cel care umblă pe aripile vântului; Cel care face îngerii Săi spirite; şi pe servii Săi o flacără arzătoare” – Ps. 104:1-4; Evrei 1:7,14.     Ca şi Creator, Iehova este Izvorul întregii existenţe şi puteri şi a oricărei calităţi bune, iar lucrările Sale sunt perfecte. Moise I-a cântat această cântare: „Voi vesti numele lui Iehova; daţi mărire Dumnezeului nostru. Stânca, lucrarea Sa este perfectă; căci toate căile Lui sunt dreptate; un Dumnezeu al credincioşiei şi fără nedreptate, just şi drept este El”. Prin urmare, El este Acela despre care este scris: „Orice dar bun şi orice cadou perfect este de sus, căci acesta coboară de la Tatăl luminilor cereşti, iar la El nu există nici schimbare, nici umbră de mutare” (Deut. 32:3,4, AS; Iac. 1:17, NW). Deci, Dumnezeu n-a adus niciodată vreun diavol în Univers, deoarece El n-a creat niciodată o asemenea creatură rea. În schimb, El este Autorul tuturor îngrijirilor pentru eliberarea omenirii de păcat, robie, durere şi moarte, pe care acel adversar rău le-a adus asupra rasei noastre. Din acest motiv, se spune: „Mântuirea este a lui Iehova; binecuvântarea Ta să fie peste poporul Tău” – Ps. 3:8, AS.


    Organizaţia Sa Universală

    Iehova Dumnezeu a aranjat toate creaturile Sale sfinte, inteligente din ceruri într-o organizaţie ordonată, armonioasă, paşnică, sub El Însuşi, pentru a împlini voia Sa. Toate aceste creaturi spirite îngereşti, fiind aranjate astfel, alcătuiesc organizaţia Sa Universală care este de sus. Toţi au fost fii ai lui Dumnezeu, toţi au primit viaţă de la El, Izvorul vieţii. Când omul şi femeia perfectă au fost creaţi pe pământ şi puşi să împlinească mandatul lui Dumnezeu în grădina Eden, ei au fost făcuţi partea vizibilă a organizaţiei Sale Universale. Ei erau copiii Săi pământeşti, motiv pentru care Adam a fost numit atunci „fiul lui Dumnezeu” (Luca 3:38). Adam şi Eva şi-au pierdut relaţia de copii ai lui Dumnezeu în organizaţia Sa Universală atunci când s-au asociat rebeliunii împotriva suveranităţii Universale a lui Iehova.

    Ca şi Creator şi Cap peste organizaţia Sa Universală a creaturilor sfinte credincioase, Iehova exercită în mod drept dominaţia Universală. Totuşi, astăzi, marea chestiune înaintea întregului cer şi pământ este: Cine este suprem? De fapt, cine exercită suveranitatea peste întreg Universul? Scopul principal al lui Iehova este să rezolve această chestiune. Făcând astfel, aceasta înseamnă justificarea suveranităţii sau dominaţiei Sale Universale. În Psalmul 83:17,18 este exprimată o rugăciune ca El să-şi justifice poziţia şi domnia supremă împotriva tuturor adversarilor Săi uniţi, prin aceste cuvinte: „Să fie uluiţi şi îngroziţi pe vecie; da, să fie ruşinaţi şi să piară; ca oamenii să poată şti că numai Tu, al cărui nume este IEHOVA, eşti Cel Prea Înalt peste întreg pământul”. Supremaţia Sa va fi dovedită peste orice contestare viitoare.

    Atunci când Iehova va justifica astfel suveranitatea Sa Universală, prin nimicirea tuturor duşmanilor Săi din cer şi de pe pământ, El va fi din nou Marele Teocrat sau Domnitorul teocratic peste toate creaturile care trăiesc. Guvernul Său teocratic va guverna toate părţile locuite ale Universului. Legea Sa teocratică va fi respectată pretutindeni. Atunci nu va mai fi permisă nici o rebeliune de lungă durată, aşa cum a existat în timpul celor 6.000 de ani de istorie a omului, deoarece Iehova Dumnezeu va justifica odată şi pentru totdeauna suveranitatea Sa Universală şi numele Său sfânt, împotriva tuturor acuzaţiilor false, batjocurilor şi provocărilor duşmanilor Săi răutăcioşi, demoni şi oameni. El este Cel Atotputernic şi Cel Suprem. El şi Fiul Său ceresc, pe care El îl face Rege teocratic, supus Lui, în guvernul teocratic, constituie împreună „Stăpânirile Înalte”, cărora toate sufletele demne de viaţă trebuie să fie supuse. Iehova Dumnezeu a hotărât ca aceasta să fie aşa – Rom. 13:1,2.

    Acel Fiu ceresc şi-a învăţat urmaşii să se roage: „Tatăl nostru din ceruri, să fie sfinţit numele Tău. Să vină Împărăţia Ta. Să se facă voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ” (Mat. 6:9,10, NW). Acolo El se referea la numele sfânt şi Împărăţia lui Iehova Dumnezeu. În cele din urmă, numele lui Dumnezeu trebuie să fie sfinţit prin propriul act nemaiauzit de justificare în războiul Universal al Armaghedonului. Mijlocul prin care numele Său va fi dovedit sfânt şi care merită să fie păstrat sfânt este Împărăţia Sa prin Mesia, care va purta curând acest război al Armaghedonului, până la un final victorios împotriva tuturor duşmanilor. Nici un rebel, lucru idolatru sau organizaţie nu-I va lua gloria. El spune: „Eu sunt Iehova, acesta este numele Meu; şi gloria Mea n-o voi da altuia, nici lauda Mea chipurilor cioplite” – Isa. 42:8, AS.

    Numele „Iehova” este un verb ebraic care înseamnă „El cauzează să fie”, adică, pentru un scop. Atunci când şi-a făcut cunoscut numele într-un mod deosebit profetului Său Moise, El a făcut-o declarându-şi scopul în legătură cu poporul Său ales, care se afla atunci în robie în Egipt. Astfel, pe lângă însemnătatea sa literală, numele Său „Iehova” implică scopul Său cu privire la creaturile Sale (Ex. 3:15-21; 6:2-8, AS). De multe ori, peste tot în Biblie, El Îşi declară scopul de a face ca toate naţiunile, precum şi propriul Său popor favorizat, să ştie că El este Iehova. Numai în cartea profetică a lui Ezechiel, această declaraţie a scopului Său că toţi trebuie să ştie că El este Iehova, apare de mai mult de şaizeci de ori (Ex. 6:7; Ezec. 6:7,10,13,14, AS). De aceea, o parte importantă a scopului Său mare este justificarea numelui Său batjocorit şi prezentat într-un mod fals. Justificarea sa este mai importantă decât mântuirea oamenilor.

    De ce a permis Atotputernicul Dumnezeu principalului Său adversar şi tuturor servilor celui rău să trăiască şi să-şi continue răutatea până în bătălia finală a Armaghedonului? Într-o explicaţie scurtă, Iehova i-a spus împietritului Faraon al Egiptului: „Pentru a te învăţa că nu există altcineva asemenea Mie în întreaga lume. Altfel, mi-aş fi exercitat puterea şi te-aş fi lovit pe tine şi poporul tău cu ciumă, până când v-aş fi măturat de pe faţa pământului; dar de aceea te-am ţinut viu, ca să vezi puterea Mea şi să vestesc faima Mea peste tot pământul” (Ex. 9:14-16, Mo; de asemenea AT; Le). Aici, Iehova îşi descoperă scopul de a ridica pe martorii Săi să declare şi să vestească numele sau faima Sa pe întreg pământul, înainte ca toţi duşmanii să fie nimiciţi. Martorul Său Principal este Acela pe care El îl face Mesia sau Regele Său Uns în guvernul Său teocratic.