Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Studiul Bibliei

 
Lupta Bibliei pentru supravieţuire
 
    Nici un spectacol cinematografic al timpurilor moderne, n-ar putea fi la fel de plin cu acţiuni dramatice decât cele descrise în relatarea despre lupta Bibliei pentru supravieţuire. Nici o bătălie n-ar putea pune în joc interese mai înalte decât cele ale Bibliei şi totuşi nici un alt conflict nu ar putea fi mai sigur de un final fericit. În această luptă, irezistibila putere a lui Iehova al oştirilor a luat partea Bibliei şi cu multă vreme în urmă, El a prezis infailibil verdictul fericit: „Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac” (1 Petru 1:25). Totuşi, intensitatea luptei a crescut de-a lungul secolelor şi nu o dată câmpul de bătaie a fost stropit cu sângele apărătorilor Bibliei.

    Naşterea, dezvoltarea şi moartea diverselor limbi, au constituit factorul crucial în luptă. Capii religioşi, mânaţi de motive egoiste şi diabolice, au venerat câteva limbi, considerându-le sfinte şi sacre; ei s-au opus cu cruzime dezvoltării progresive a limbilor, astfel că nu au permis Bibliei să ţină pasul cu limbajul comun. De ce? Ei nu au urmat exemplul lui Iehova Dumnezeu, de aici întârzierea şi ezitarea lor. Ebraica a fost limba pe care El a dat-o lui Adam şi Eva, în Eden. Douăzeci şi cinci de secole mai târziu, când Iehova i-a poruncit lui Moise să înceapă scrierea Bibliei, a fost folosită tot ebraica. Ebraica, în calitatea ei de limbă principală a Bibliei, a durat cam unsprezece secole, până a fost completat aşa-zisul „Testament Vechi”. Apoi, ebraica a dispărut ca limbă, fiind înlocuită de aramaică. A rămas Iehova la limba moartă? Nu, cu toate că liderii religioşi iudei s-au opus traducerii Scripturilor Ebraice în limba aramaică pentru poporul de rând. Iehova a considerat lucrurile într-un mod practic şi când a reluat scrierea Bibliei, nu s-a mai slujit de ebraică. „Evanghelia după Matei” a fost scrisă mai întâi în limba aramaică; dar, în acea vreme dialectul grec koiné devenise limba internaţională, înlocuind aramaica. Deci, aşteptându-se la schimbările în ceea ce priveşte existenţa şi folosirea limbilor, Iehova Dumnezeu l-a pus pe Matei să traducă acea primă evanghelie în greaca koiné şi i-a inspirat pe scriitorii Bibliei care au urmat să-şi redactieze scrierile lor în limba greacă. Biblia trebuia să fie înţeleasă, trebuia să trăiască, nu să fie pierdută şi îngropată în limbi moarte.

    Cu trecerea timpului, latina a devenit limba vorbită de o mare parte a poporului. Au apărut versiuni latine ale Scripturilor, culminând cu alcătuirea Vulgatei Latine a lui Girolamo. Aproximativ în acelaşi timp, a venit în existenţă organizaţia religioasă a Ierarhiei Romano-Catolice şi a dobândit o putere formidabilă. Ea considera latina ca o limbă sacră şi o venera, adoptând-o ca limbă oficială a organizaţiei religioase. Puterea politică a crescut şi s-a urcat la capul Bisericii Catolice. Ea a devenit tot mai coruptă, schimbând şi răstălmăcind învăţăturile Scripturii. „Latina Vulgata” era scrisă în limba poporului, dar cu ce folos? Puţini puteau să citească atunci. Dar mulţi învăţau şi asta nu plăcea Ierarhiei. Deşi, cu trecerea timpului, latina a încetat să fie limba poporului, iar oamenii înţelegeau din ce în ce mai puţin Biblia „Vulgata”, vicleana Ierarhie s-a bucurat. În secolul al XI-lea Papa Grigore al VII-lea, i-a mulţumit lui Dumnezeu tocmai pentru acest fapt. Nu se dorea traducerea Bibliei în conformitate cu schimbările progresive ale limbii. Latina urma să fie limba Bibliei; poporul trebuia să vină la preoţii organizaţiei catolice, pentru informaţii din Biblie. Acest lucru îl doreau ei.

    Dar, Iehova Dumnezeu nu a fost de acord cu politica Ierarhiei. El nu-şi schimbase scopul Său, acela de a păstra Biblia vie, în limba poporului de rând, blând şi dornic de a fi învăţat. Către sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului VIII-lea, fuseseră făcute traduceri în engleza veche a unor mici porţiuni din Biblie, dar ele nu ajunseseră în mâinile poporului. Din secolul al IX-lea până în secolul al XIII-lea, alte scurte traduceri au apărut, puţin câte puţin, în limba comună, fie în engleza veche, fie în franceză. Dar nici o reformă intelectuală reală nu a avut loc înainte de zilele lui John Wycliffe. El a trăit între anii 1320 şi 1384. A fost folosit de către Iehova Dumnezeu să ţină Biblia în viaţă pentru poporul de rând.

    Wycliffe era un erudit preot romano-catolic şi pentru o vreme, a fost rectorul universităţii engleze. Cu cât Wycliffe studia Scripturile, cu atât ochii lui se deschideau pentru a discerne corupţia Ierarhiei. Adevărul Bibliei l-a încurajat şi el a sfidat tirania spirituală a Romei, autoritatea temporară a Papei, închinarea la imagini a Bisericii, doctrina transsubstanţierii, liturghia şi alte învăţături sau doctrine nebiblice. El şi-a pus în practică sfidarea, prin răspândirea fără frică a numeroase scrieri. În lucrarea sa de mărturisire a adevărului Bibliei, i s-au alăturat mulţi alţi slujitori credincioşi ai lui Dumnezeu, numiţi cu dispreţ „lolardişti”, ceea ce însemna „şarlatani”. Grupuri de astfel de pionieri predicatori, mergeau în lung şi-n lat prin ţară, distribuind scrierile lui Wycliffe.

    Apoi, a venit ciocnirea dură cu Ierarhia. Wycliffe a decis că trebuie să descopere compatrioţilor săi întreaga Biblie. El a eliberat-o din mormântul limbii moarte în care fusese ferecată de Ierarhia nelegiuită; a dăruit-o poporului vie, în limba sa proprie. Astfel, toată lumea a înţeles că scrierile lui Wycliffe au spus adevărul referitor la practicile şi doctrinele nescripturale ale organizaţiei religioase romano-catolice. Wycliffe şi-a început această lucrare în anul 1382, dar nu a dus-o până la capăt, până în momentul morţii, în anul 1384, reuşind să traducă doar Scripturile Creştine şi aproximativ jumătate din vechile Scripturi Ebraice. În lucrul său, a folosit Biblia latina „Vulgata”, a lui Girolamo. Nicholas de Hereford s-a dedicat operei întrerupte de moartea lui Wycliffe şi a completat traducerea. Cu aproximativ opt ani mai târziu, întreaga traducere a fost revizuită de prietenul lui Wycliffe, Richard Purvey. John Wycliffe şi colaboratorii săi, au fost primii care au tradus în limba engleză, Biblia completă.

    Acum că Sfânta Biblie sfărâmase lanţurile limbii latine moarte şi că lumina ei nu mai era ascunsă sub obroc, a acceptat Ierarhia de bunăvoie această descoperire? Nici vorbă. Tipografia cu caractere mobile nu fusese încă inventată, iar producerea de copii ale manuscriselor, conţinând traducerea lui Wicliffe, înainta lent; cu toate acestea, în pofida opoziţiei violente , Canterburry, comentând evenimentul cu Papa, l-a numit pe traducător „acel mizerabil ciumat, John Wycliffe, fiu al Şarpelui cel vechi, precursor al anticristului, care a ajuns la apogeul nelegiuirii sale, inventând o nouă traducere a Scripturilor”. În anul 1408, Ierarhia Romano-Catolică a interzis traducerea; cei care încălcau porunca erau excomunicaţi. În anul 1414, o lege inspirată de Ierarhie a decretat că toţi cei care citesc Scripturile în limba engleză îşi „pierd drepturile asupra terenurilor, animalelor, vieţii şi bunurilor lor pentru urmaşii lor, pe vecie”. Slujitorii acestei bande religioase au început să-i vâneze pe posesorii traducerii lui Wycliffe, ca pe nişte fiare sălbatice. Cititorii Bibliei au fost arşi pe rug cu copii ale acesteia legate de gât; copiii erau forţaţi să aprindă focul pentru părinţii lor. Ierarhia, frustrată şi furioasă, la Conciliul de la Constraza, din anul 1415, a condamnat scrierile lui Wycliffe, iar în anul 1428, rămăşiţele lui au fost exhumate, arse şi cenuşa sa a fost aruncată în râul Swift.

    În secolul al XV-lea, inventarea tiparului a constituit un pas înainte al civilizaţiei; el a dus şi la oprirea luptei murdare a Ierarhiei, împotriva Bibliei. Prima publicaţie care a ieşit din maşina tipografică a inventatorului Johann Gutenberg, a fost Biblia latină „Vulgata”, în anul 1456. Puţin după aceea au apărut versiuni tipărite în limbile vorbite în principalele ţări europene, doar Anglia întârziind. Populara traducere engleză a lui Wycliffe, nu a fost tipărită în acelaşi timp cu celelalte versiuni în limba comună. Nici o parte a Bibliei engleze n-a fost tipărită înainte de anul 1525, nici o Biblie completă în limba engleză, înainte de anul 1535 şi nici o Biblie tipărită în Anglia, înainte de anul 1538. Cu toate acestea, Ierarhia pierduse lupta sa contra unei Biblii vii, pentru poporul de rând. Deşi ea a distrus multe mii de copii ale Cuvântului lui Dumnezeu, maşina de tipărit a început să producă mai multe copii decât putea ea distruge.