Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Studiul Bibliei

 
Originea şi Păstrarea Bibliei
 
    Mulţi religionişti au tendinţa să creadă că Biblia, ca şi carte, ar fi avut o origine cu totul miraculoasă. Ei au o concepţie vagă crezând că ea a fost scrisă în cer, direct de îngeri, apoi trimisă pe pământ ? Realitatea este că Biblia a început să fie scrisă în deşert prin intermediul lui Moise în limba ebraică.

    Toate cărţile Bibliei, în număr de 66, au o origine comună. Biblia are un singur Autor, deşi are mulţi scriitori. Acest fapt o face să fie o carte specială între toate celelalte cărţi ale lumii. Biblia este descoperirea pe care Iehova o face despre Sine însuşi şi despre scopurile Sale. La începutul compunerii biblice, El însuşi a contribuit personal la canonul scripturii, scriind pe două table de piatră Decalogul, sau Cele Zece Porunci. (Exod 24:12; 31:18) „Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.”

    Sarcina efectivă de a scrie a fost dată unor creaturi umane, dar toţi aceşti scriitori au scris sub conducerea lui Dumnezeu, fiind ghidaţi de spiritul Său. Unii dintre ei erau judecători şi regi. Unii erau învăţaţi, alţii, umili lucrători, păstori, pescari etc. Nu erau scriitori de profesie, ci oameni activi, slujitori şi martori ai lui Iehova în toate împrejurările vieţii. Ei au scris de-a lungul unei mari perioade de timp. Moise a început Pentateuc-ul, primele cinci cărţi ale Bibliei, aproximativ în anul 1513 î.Chr. Apostolul Ioan a terminat canonul biblic şaisprezece secole mai târziu.

    Cu toate acestea, acest grup format din peste treizeci de oameni distanţaţi în timp a produs o capodoperă literară desăvârşit de armonioasă. Acest lucru a fost posibil nu prin abilitatea scriitorilor, ci prin infinita cunoaştere şi putere a celui ce se află la originea Bibliei. Scriitorii înşişi recunosc spontan acest lucru. David spune: “Duhul Domnului vorbeşte prin mine şi cuvântul lui este pe limba mea.” Luca va spune: “... cum vestise prin gura sfinţilor săi prooroci, care au fost din vechime”. Petru a mărturisit: “Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” Pavel nu lasă loc nici unui dubiu atunci când zice hotărât: “Toată Scriptura e insuflată de Dumnezeu”. Cu siguranţă, numai Iehova Dumnezeu este la originea Bibliei. - 2 Samuel. 23:2; Fapte 1:16; Luca 1:70; 2 Petru 1:21; 1 Petru 1:10,11; 2 Tim. 3:16,17.

    Pavel demonstrează că atunci când Atotştiutorul Dumnezeu a comandat lui Moise şi altora de după el să scrie, El avea în minte zilele noastre de perplexitate în care specia umană are atâta nevoie de un adevărat ghid şi de o speranţă solidă. „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi nu prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde”. (Rom. 15:4; 1 Cor. 10:11; 2 Tim. 3:16, 17.) Creatorul cunoaşte natura omului şi slăbiciunea memoriei sale şi ştie că scopul Diavolului este să distrugă scrierile divine şi să le corupă şi să le şteargă din mintea omului. Deci Dumnezeu a pus să se scrie o credincioasă dare de seamă. Deoarece acest lucru a fost făcut tocmai pentru cei care vor avea nevoie de informaţii vitale în marile crize ale neamurilor de la sfârşitul lumii, Atotputernicul Dumnezeu a salvat Scripturile în pofida eforturilor făcute pentru a fi distruse. Ceea ce Isaia a spus acum mai mult de 2600 de ani şi ceea ce inspiratul Petru a afirmat acum 1900 de ani se verifică şi astăzi: “Cuvântul lui Iehova durează în veac.” - Isa. 40:8; 1 Petru 1:25.

    Aceste cuvinte arată că Inspiratorul Bibliei este de asemenea şi Păstrătorul său. Cum ştim că această afirmaţie este adevărată în timpul nostru, când nu există nici un manuscris original al Bibliei, nici al Scripturilor Ebraice, nici al Scripturilor Greceşti? Deşi toate manuscrisele originale au fost pierdute, au dispărut sau au fost distruse, există multe copii antice ale Bibliei întregi, precum şi manuscrise mai vechi ale unor părţi ale Bibliei. Numărul manuscriselor antice ale Scripturilor Ebraice existente este de circa 1700. Există de asemenea, răspândite pe tot cuprinsul pământului, circa 4000 de manuscrise antice ale Scripturilor Greceşti în limba originală şi circa 9000 de copii ale celor mai vechi versiuni sau traduceri ale Scripturilor Greceşti.

    Să privim cum a fost păstrată Biblia de-a lungul timpului. Până la timpul primei distrugeri prin intermediul babilonienilor, “cartea legii” a fost păstrată lângă chivotul legământului. “Luaţi cartea aceasta a legii şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta.” (Deut. 31:26) Iosua, către sfârşitul vieţii sale, a completat cartea sa inspirat de Iehova. “Iosua a scris aceste lucruri în cartea legii lui Dumnezeu.” (Iosua 24:26) Samuel a făcut la fel : “Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăţiei şi l-a scris într-o carte pe care a pus-o înaintea Domnului.” (1 Samuel 10:25) Aceste scrieri aduc mărturie despre păstrarea canonului biblic.

    Un important eveniment care susţine păstrarea Scripturilor este descoperirea pierdutei şi uitatei “cărţi a legii” în timpul celui de-al optsprezecelea an al lui Iosia, în 641 î.Chr., când după o perioadă de idolatrie religioasă a fost reluată adevărata adorare a lui Iehova. (2 Împ. 22:1-10; 2 Cronici 34:14-18) În timpul captivităţii în Babilon, Scripturile au fost păstrate, şi aceasta este dovedit de Daniel care a scris (9:2): “în anul dintâi al domniei lui (Dariu), eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia.” După întoarcerea din exilul babilonian, rezultă că Ezra citea legea poporului restabilit în Ţara Făgăduinţei. - Neemia 8:1-18. Dar nu toţi exilaţii iudei care în anul 537 î.Chr. s-au întors din captivitatea babiloniană vorbeau sau înţelegeau ebraica biblică. Generaţia mai tânără vorbea aramaica sau siriana, o limbă semitică foarte asemănătoare cu ebraica. Când leviţii le citeau din lege, ei trebuiau să “citească desluşit şi să-i arate înţelesul”, cum spune Neemia 8:8; deci ei parafrazau textul ebraic şi îl traduceau liber în aramaică. Aceste parafrazări au fost numite “targum”, ceea ce înseamnă “interpretări” sau “parafrazări”. Timp de secole, aceste Targum au fost transmise oral din generaţie în generaţie. Iudeii erau potrivnici traducerii Scripturilor Ebraice într-o altă limbă, deoarece le considerau sfinte. Dar, multe secole mai târziu, aceste parafrazări au fost scrise. Astăzi există diferite Targum-uri scrise din toate Scripturile Ebraice, cu excepţia lui Daniel, Ezra şi Neemia.

    Dovezi care atestă faptul că Dumnezeu şi-a păstrat cuvântul şi de-a lungul celor cinci secole de la Ezra la Christos sunt versiunile sau traducerile în alte limbi. Cea mai veche dintre aceste traduceri este Pentateuc-ul Samaritean. El a fost realizat de către acea populaţie mixtă de oameni religioşi transportată în Samaria de către asirieni, după ce au condus în captivitate pe cele zece triburi ale lui Israel, în 740 î.Chr. Această copie a fost făcută cu circa 450 de ani înainte de Christos (manuscrisul existent, totuşi, este de la o dată mai recentă).

    În jurul anului 280 î.Chr., Scripturile Ebraice au început să fie traduse în Egipt în limba greacă. Această versiune greacă se numeşte Versiunea Celor Şaptezeci. Un mare număr de copii ale acestei traduceri a fost făcut şi a fost difuzat în întreaga lume antică. Ea şi-a avut rolul ei în păstrarea Cuvântului lui Dumnezeu, devenind baza traducerilor în alte limbi.

    În ce priveşte Scripturile Greceşti Creştine, textul lor autentic a fost păstrat nu doar în marile manuscrise, Sinaiticul şi Vaticanul 1209, ci şi în alte 4000 de manuscrise de limbă greacă, pe lângă circa 9000 de manuscrise cu versiuni vechi în alte limbi. Aproape că întregul text al Scripturilor greceşti ar putea fi compus din citate din manuscrisele existente.

    Nici o altă carte din lume nu a primit în toate aceste secole o consideraţie atât de mare şi de conştiincioasă cum a primit Biblia. A fost copiată de către scribi care aveau o teamă sfântă faţă de comiterea oricărei erori. Pentru a apăra Cuvântul lui Dumnezeu, copiatorii şi traducătorii săi ajungeau să-şi sacrifice muncii lor meticuloase propria viaţă. Timp de multe secole după Christos, scrierea ebraică a fost alcătuită doar din consoane, iar omiterea sau adăugarea unei singure litere ar fi putut adesea schimba un cuvânt în altul. Dacă se găsea cea mai mică eroare, o singură literă scrisă în mod greşit, întreaga secţiune a sulului era îndepărtată ca necorespunzătoare pentru a fi întrebuinţată în sinagogă. Deci secţiunea respectivă era îndepărtată şi era înlocuită cu o alta scrisă corect. Înainte de a fi scris, fiecare cuvânt era citit cu voce tare; de aceea, a scrie un singur cuvânt din memorie era considerat un mare păcat. Se spune că scribii religioşi îşi ascuţeau penele înainte de a scrie cuvântul Elohim (Dumnezeu) sau Adonai (Domnul), şi că îşi spălau cu religiozitate întregul corp înainte de a scrie numele sacru “Iehova”. Precizia acestor scribi evrei profesionişti a fost transmisă într-un înalt grad copiştilor ne-profesionişti ai Scripturilor Greceşti Creştine.

    Dar, în ciuda acurateţii riguroase a copiştilor şi a eficienţei intelectuale a corectorilor, un anumit număr de erori simple ale scribilor a pătruns în text, indicând imperfecţiunea oamenilor. Din acest motiv, cu cât manuscrisul este mai vechi, cu atât probabilitatea ca el să fie corect este mai mare. Păstrarea Sfintelor Scripturi este un miracol divin; nu numai păstrarea lor ca şi carte (căci nici o altă carte, împreună cu studenţii, copiştii, traducătorii şi editorii ei, nu a mai fost atât de persecutată cu închisoare, foc şi sabie), dar şi păstrarea textului ei integral, în ciuda slăbiciunilor umane. Numeroasele erori ale scribilor sunt, în sine, de mică importanţă. Efectul lor asupra integrităţii Bibliei este neglijabil. Asemenea erori au fost descoperite şi rectificate, graţie cercetării atente a colecţiei numeroaselor manuscrise şi traduceri existente. Aceste revizuiri clare şi critice au avut drept rezultat texte biblice demne de încredere.

    Şi acum se prezintă Ierarhia Catolică Romană cu pretenţia ei că ar fi păstrătoarea Scripturilor. Minciuna ei sfruntată este cu uşurinţă dezminţită. Manuscrisul Vatican a fost în posesia ei abia din secolul al XV-lea, şi nici unul dintre manuscrisele antice nu a fost găsit pe teritoriile dominate de către Ierarhie. Timp de aproape cinci secole, Vaticanul nu a făcut accesibil preţiosul manuscris celor ce doreau să-l studieze. dar prin descoperirea şi publicarea unui alt manuscris din primul sfert de secol, Codicele Sinaitic, Vaticanul egoist a fost constrâns să publice copii facsimile ale Manuscrisului Vatican 1209, pentru a evita să fie eclipsat. O privire asupra istoriei arată că Ierarhia Catolică Romană este duşmanul de moarte al Bibliei; că a încercat să ascundă adevărul biblic poporului, lăsându-l înmormântat în sicriul limbilor moarte; că a prigonit, ucigându-i, pe traducătorii şi pe cei ce au divulgat Biblia; că a ars mii şi mii de copii ale Sfintelor Scripturi; că doar atunci când n-a mai putut ascunde de poporul obişnuit lumina Bibliei a permis traducerea Bibliei în dialectul poporului, iar aceste traduceri catolice au fost produse pentru a rivaliza cu popularele traduceri precedente. Ierarhia nu este păstrătoarea Bibliei, ci Biblia a fost păstrată până în zilele noastre în ciuda sforţărilor disperate ale Ierarhiei de a o distruge.

    Să-l recunoaştem pe Iehova drept păstrător al Cuvântului Său inspirat. Iehova, evident, i-a ghidat nu doar pe scriitorii Bibliei, ci şi pe fidelii copiatori ai textului şi pe compunătorii canonului, aşa cum acum îi ghidează pe martorii săi tereştri, care îi studiază paginile şi care proclamă adevărul său. Păstrarea Bibliei este un miracol al Atotputernicului Dumnezeu.