Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Şcoala Teocratică

 
Paşi spre viaţă
 
    Orice persoană raţională doreşte să trăiască. Ce şi-ar putea dori cineva mai mult decât viaţă veşnică într-o stare de pace şi fericire perfectă? A venit timpul ca persoanele sincere să trăiască veşnic pe pământ, dacă acestea se vor supune cerinţelor lui Dumnezeu. De la şi după Armaghedon, Împărăţia lui Dumnezeu va exercita control deplin asupra afacerilor pământului. Referitor la consecinţe pentru creaturile umane ascultătoare, este scris: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” – Apoc. 21:4.

    Rasa umană este chinuită de boală, necaz şi moarte de o perioadă aşa de mare de timp, încât mulţi găsesc dificil să creadă că aceste condiţii se vor schimba vreodată. Aranjamentul lui Dumnezeu este acela că există un timp pentru orice lucru; şi acum este timpul ca oamenii cu bunăvoinţă să afle calea spre viaţă veşnică – Ps. 16:11.

    În Biblie există fapte incontestabile care dovedesc că moartea este rezultatul păcatului, ce vine asupra tuturor oamenilor prin moştenire; că lui Iehova Dumnezeu îi aparţine salvarea, că cea mai mare criză din toate timpurile este aproape, când cei răi vor fi nimiciţi la Armaghedon şi când cei care caută dreptatea şi smerenia pot fi cruţaţi în acel mare dezastru; că salvarea din moarte şi viaţa veşnică în fericire sunt deschise celor ascultători; prin urmare, cei care alcătuiesc acum „mulţimea mare” se confruntă cu o situaţie de urgenţă. Pentru a câştiga viaţă veşnică cineva trebuie să se conformeze cerinţelor lui Dumnezeu. Care sunt câteva din aceste necesităţi, aşa cum este descoperit de Scripturi?

    Toţi care vor primi graţiosul dar al vieţii trebuie să-I placă lui Dumnezeu. Credinţa este prima cerinţă. „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe ce ce-L caută” (Evr. 11:6). Aceasta înseamnă că cei care doresc să trăiască trebuie mai întâi să creadă că Dumnezeu este Cel Atotputernic, al cărui nume este Iehova, că El este Cel Suprem şi că este răsplătitorul celor care Îl caută cu sârguinţă. Dorinţa lor este să fie în armonie cu Atotputernicul Dumnezeu.

    Îngrijirea Sa pentru viaţă este prin şi graţie lui Isus Cristos. De aceea Isus spune: „Eu sunt calea adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). „Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu şi pe Isus Cristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Isus cumpără pe oricine din rasa umană care cere să fie cumpărat; şi fiind cumpăraţi, adică primind folosul preţului de răscumpărare pe care El l-a plătit pentru oameni, cei răscumpăraţi devin servi ai Domnului; de aceea Isus zice: „dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze” (Ioan 12:26). Prin urmare, prima cerinţă este să credem în Dumnezeu, Cel Atotputernic, să credem în Domnul Isus Cristos ca Răscumpărătorul omului şi apoi să urmăm pe Isus. Omul îşi dovedeşte credinţa prin calea de acţiune pe care o ia.

    Următorul pas ce trebuie făcut este să facem voia Atotputernicului Dumnezeu, deoarece aceasta este ceea ce Isus face întotdeauna; după cum este scris: „Apoi zice: ‘Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule. El desfiinţează astfel pe cele dintâi [vechiul aranjament al legământului] ca să pună în loc pe a doua [noul aranjament al legământului]’” (Evr. 10:9). „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi legea Ta este în fundul inimii mele” (Ps. 40:8). Omul imperfect este egoist şi doreşte să facă voia sa proprie; dar după ce crede în Dumnezeu şi în Isus Cristos, acel om trebuie să renunţe de bună voie la propria sa voinţă egoistă, fiind de acord să facă voia lui Dumnezeu cu privire la el, oricare ar fi ea. Aceasta înseamnă consacrarea omului, fiind de acord să servească pe Iehova Dumnezeu prin Isus Cristos; o astfel de consacrare trebuie să fie necondiţionată, adică persoana trebuie să renunţe de bună voie la facerea propriei sale voinţe şi la propria ei cale şi să caute cu stăruinţă să cunoască şi să facă voia lui Iehova Dumnezeu.

    Atunci, care este voia lui Dumnezeu cu privire la „alte oi” ale Domnului care sunt acum adunate pentru viaţă? Ele trebuie să se adune la Domnul Dumnezeu, să se separe şi să abandoneze sistemele acestei prezente lumi rele a lui Satan (Ţef. 2:1). Aşa cum era arătat prin cetatea tipică de scăpare, aceste persoane trebuie să fugă la Cristos, capul organizaţiei lui Dumnezeu şi acolo să găsească scăpare până când va trece criza Armaghedonului. Aceste persoane trebuie să recunoască pe Isus Cristos ca pe „pâinea vieţii”; aşa cum oamenii loviţi de foamete din Egipt i-au cerut lui Iosif să-i cumpere ca să nu moară, tot la fel acum persoanele cu bunăvoinţă trebuie să-I ceară lui Isus Cristos, Mai Marele Iosif, să-i cumpere şi să-i hrănească cu „pâinea vieţii”, ca să nu moară. Ei trebuie să vadă că Împărăţia lui Dumnezeu de sub Cristos este singurul loc de protecţie şi salvare. Instituţiile religioase ale creştinătăţii sunt curse în care Satan îi atrage pe oameni şi îi prinde; cel care i-ar plăcea să trăiască trebuie să evite asemenea curse şi să se predea cu totul în posesia lui Isus Cristos.

    Persoana care crede că Iehova Dumnezeu este suprem şi că Isus Cristos este Funcţionarul executiv al lui Dumnezeu, Mare Preot şi Rege, şi Răscumpărător al omului este prin urmare doritoare să cunoască şi să facă voia lui Dumnezeu. Credinţa nu înseamnă numai o concepţie mintală a faptului că Dumnezeu este suprem şi că Isus Cristos este Răscumpărător, ci înseamnă a recunoaşte acestea şi a acţiona în consecinţă: „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, eşti mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: ‘Oricine crede în El nu va fi dat de ruşine’” – Rom. 10:9-11.

    Fuga din organizaţia lui Satan şi căutarea refugiului în organizaţia lui Cristos înseamnă că unul ca acesta Îl recunoaşte pe Domnul Isus Cristos şi Îi cere să-l ia în aceasta. Lui nu-i este ruşine să mărturisească înaintea altora deplina sa încredere în Dumnezeu şi în Isus Cristos; aşa că el face de cunoscut şi altora că a luat poziţie de partea lui Dumnezeu şi Cristos şi de bună voie este de acord să facă voia lui Dumnezeu. Inima este sediul motivaţiei; prin urmare când cineva crede în Domnul, el este mişcat să facă de cunoscut şi altora că a fugit la Isus Cristos, a luat poziţie de partea Domnului şi doreşte să recunoască faptul că este de acord să facă voia lui Dumnezeu. El caută protecţie sub mâna lui Isus Cristos şi cere Domnului Dumnezeu protecţie şi salvare: „Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Rom. 10:13). Fiind primit de Domnul şi sub protecţia Sa, o astfel de persoană este candidată pentru a fi salvată de devastarea Armaghedonului. Ea îşi consacră viaţa lui Dumnezeu.