Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
Tatăl Spiritelor
 
    Iehova Dumnezeu înseamnă pentru noi mai mult decât părinţii pe care îi avem după carne. Părinţii omeneşti au născut rasa noastră în imperfecţiune, slăbiciune şi înclinaţie spre păcat şi facere de rele. Existenţa pe care ne-au transmis-o ei este foarte scurtă şi plină de durere, necaz şi dezamăgire. Ei înşişi, după ce ne-au născut, au murit şi ne-au lăsat în urmă, iar noi, ca urmaşi ai lor, nu ne putem ridica prin mijloace omeneşti mai sus decât au fost ei pe scara vieţii. Partea bună este că Iehova este Întâiul Tată, căci El este singurul necreat. Numele Său înseamnă „El face să fie”, desigur cu un scop anume. El este Izvorul principal al întregii vieţi în universul fără margini. Existenţa fiecărei creaturi vii din ceruri şi de pe pământ depinde de acest unic Dătător de viaţă. El este Tatăl spiritelor. Aşa cum corpul omenesc fără spirit este mort, aşa şi creatura care refuză să fie supusă Tatălui spiritelor trebuie să-şi piardă viaţa mai devreme sau mai târziu. El este Dumnezeu din veşnicie în veşnicie, Fiinţa Unică. (Ps. 90:1, 2) Toţi ceilalţi sunt creaturi, cu un început în viaţă mai mult sau mai puţin îndepărtat. Doar El poate spune cu adevărat despre Sine însuşi: „EU SUNT CEL CE SUNT”. (Ex. 3:14) Fiul Său unic-născut este „chipul Dumnezeului nevăzut, întâiul născut din toată creaţia”. - Col. 1:15.
    Ce este Dumnezeu? Fiul unic-născut, primul care s-a bucurat de viaţă împreună cu marele Tată Iehova, vorbeşte cu autoritate în răspunsul Său: „Dumnezeu este spirit, iar cei ce I se închină trebuie să I se închine în spirit şi în adevăr.” (Ioan 4:24) Este de remarcat că Fiul lui Dumnezeu nu a spus că Dumnezeu este „în trei persoane”, şi anume „Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh”, o expresie repetată papagaliceşte de religioşi, fără înţelegere şi fără nici un suport biblic. Referitor la Iehova, Fiul unic-născut a spus: „Şi Tatăl care m-a trimis a depus El însuşi mărturie despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nici nu I-aţi văzut înfăţişarea.” (Ioan 5:37) Chiar faptul că Iehova Dumnezeu este un Spirit arată că El nu poate fi văzut de ochii omului. De asemenea, îi este imposibil şi interzis cu desăvârşire omului să facă vreo imagine care să Îl reprezinte pe Dumnezeu şi prin intermediul căreia să I se închine. A crea o astfel de imagine este înjositor şi denigrator pentru nevăzutul Dumnezeu Preaînalt, chiar şi cu motivul de a-L venera astfel, deoarece El nu poate fi comparat  cu nimic. O astfel de imagine se dovedeşte a fi o cursă a idolatriei, aşa cum arată istoria religiei omeneşti. „Şi au schimbat gloria Dumnezeului nepieritor în ceva ce seamănă mai degrabă cu chipul omului pieritor, al păsărilor, animalelor cu patru picioare şi al târâtoarelor … care au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu o minciună şi au venerat creaţia mai mult decât pe Creator, care este binecuvântat pentru totdeauna.” - Rom. 1:22, 23, 25; Deut. 7:16, 25.
    Iehova Dumnezeu are în El însuşi rezerve inepuizabile de putere creativă şi de a îndeplini lucruri. Puterea Sa este irezistibilă şi, atunci când este exercitată sau aplicată, nu dă greş niciodată să îndeplinească scopul Celui Atotputernic. Această putere este nevăzută, dar poate fi folosită pentru a face lucruri care pot fi văzute de om. De asemenea, efectul folosirii de către Dumnezeu a acestei puteri poate fi observat şi studiat de către om. Deoarece nu poate vedea puterea sau pe Cel care o foloseşte, omul imperfect tinde în general să nu îi atribuie meritul lui Dumnezeu pentru efectele văzute ale puterii divine folosite. Marele Izvor al puterii este sfânt, cu alte cuvinte este pur, de neschimbat în dreptatea Lui, şi nu poate face altceva decât lucruri bune. Conform Scripturilor greceşti ale Bibliei, sfânt înseamnă nepământesc. Iehova Dumnezeu nu are nici o legătură cu organizaţia de pe pământ coruptă a omenirii, şi nici cu faptele înjositoare şi nelegiuite făcute de oamenii religioşi ai acestei organizaţii văzute, pământeşti. Fără excepţie, puterea lui Iehova este folosită pentru o cauză sfântă şi lucrează pentru dreptate. Ea este o putere sfântă şi niciodată altceva.
    Înainte ca omul să fi călcat vreodată pe pământ şi să fi văzut lucrările miraculoase ale Creatorului, puterea lui Dumnezeu a fost pusă în mişcare ca o forţă activă pentru a face pământul locuibil pentru om şi animale. Masa originală a pământului a încetat să mai strălucească precum o stea atunci când elementele care se puteau evapora au fost împinse către cer de căldura extraordinară a masei topite a pământului, şi au format mari inele concentrice care mai apoi s-au întins şi au învelit pământul cu bolţi. Acestea erau ca nişte benzi în jurul lui, înainte să cadă din nou pe pământ în mari potopuri. Dumnezeu vorbeşte despre formarea pământului ca fiind la timpul „când i-am pus norul ca veşmânt şi bezna ca o faşă”. (Iov 38:9) Inelele şi bolţile cele mari atenuau strălucirea pământului incandescent. Pe măsură ce pământul dinăuntru se răcea, era învelit într-un întuneric ca smoala. Inelele şi bolţile nu emiteau nici un fel de lumină a lor proprie. Ele alcătuiau un mare „adânc”, suspendat la mare distanţă de suprafaţa pământului şi învelindu-l cu umbra lor neagră. Deşi oameni înţelepţi, în închipuirile lor, ar putea spune că condiţiile de atunci erau haotice, forţa activă a Creatorului pământului lucra conform planului Său şi toate erau supuse controlului şi conducerii Sale organizate. Singura relatare adevărată vorbeşte despre această etapă a lucrării de pregătire a pământului pentru a fi locuit de omenire, în aceste cuvinte: „Pământul era fără formă şi pustiu, iar pe suprafaţa adâncurilor de ape era întuneric; şi spiritul lui Dumnezeu se mişca pe suprafaţa apelor.” - Gen. 1:2.
    Spiritul care plutea deasupra marelui adânc, care înconjura pământul în curs de răcire, era forţa activă dirijată a lui Dumnezeu, Creatorul. Deşi nevăzut, acel spirit sau forţă activă de la Dumnezeu cauza schimbări văzute în pământ şi pe suprafaţa acestuia, conform voinţei supreme. A durat mii de ani ca aceste schimbări să se încheie, iar spiritul plutea deasupra pământului aşa cum un vultur planează deasupra cuibului cu puii. (Deut. 32:11) El nu era o aşa-numită „a treia persoană” a lui Dumnezeu, numită ca atare „Sfântul Duh”. Iehova Dumnezeu este unul în persoană, iar spiritul care plutea deasupra pământului fără formă era forţa Sa activă, spiritul Său sfânt, şi nu o persoană trinitară.
    Evenimentul care s-a petrecut după aceea a marcat prima din cele şase zile sau perioade de creaţie în legătură cu globul nostru pământesc. „Şi Dumnezeu a spus: Să se facă lumină; şi a fost lumină.” Această lumină de deasupra adâncului nu era destinată să atingă masa pământească, ce se rotea în interiorul inelelor şi bolţilor ei până în cea de-a patra zi, ziua în care lumina radiată de soare şi de alte corpuri cereşti a ajuns pentru prima dată pe pământ, pătrunzând prin bolţile care la acel moment deveniseră semitransparente. (Gen. 1:3-5, 14-19) În a doua zi de creaţie, Dumnezeul ordinii a creat atmosfera, o atmosferă pe care - atunci când s-a limpezit suficient, la timpul stabilit - omul şi celelalte creaturi vii de pe pământ au putut să o respire şi astfel să trăiască. Această atmosferă sau acest firmament era în interiorul bolţii marelui adânc care se rotea la mare distanţă de pământ. „Şi Dumnezeu a zis: Să fie o întindere între ape şi să se separe apele de ape! Dumnezeu a făcut întinderea şi a separat apele care erau dedesubtul întinderii de apele care erau deasupra întinderii. Şi aşa a fost. Dumnezeu a numit întinderea Cer. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua.” - Gen. 1:6-8.
    Spre sfârşitul celei de-a şasea zile de creare a venit momentul când, pentru prima dată, omul a tras în plămâni aerul din atmosferă şi s-a trezit la viaţă. Forţa activă a lui Iehova a fost aceea care l-a făcut pe om să inspire aerul pe nări şi funcţiile corpului omenesc să pornească. „Şi Iehova Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit un suflet viu.” (Gen. 2:7) Mai târziu, când Dumnezeu a creat femeia, El a suflat în acelaşi fel suflarea de viaţă în nările ei, iar femeia a devenit şi ea un suflet viu. (Gen. 2:18-22) Dumnezeu a pus în bărbat şi în femeie forţa de viaţă, şi aceasta era susţinută de respiraţie. Acestei forţe de viaţă omul i-a dat numele de spirit sau ruach (în ebraică). Referitor la aceasta este scris: „Iată ce a spus Iehova Dumnezeu, creatorul cerurilor şi Dumnezeul cel mare care le-a întins, Cel care a aşternut pământul şi roadele lui, Cel care le dă suflare oamenilor de pe el şi spirit [ruach] celor ce umblă pe el.” (Isa. 42:5) Deoarece Creatorul îi dă omului puterea să respire şi aceasta susţine puterea de viaţă a trupului omului, profetul Iov nu greşea când a spus: „Atât timp cât suflarea mea este încă toată în mine şi spiritul [ruach] lui Dumnezeu în nările mele, buzele mele nu vor rosti nicio nedreptate şi limba mea nu va bolborosi nicio înşelăciune.” (Iov 27:3, 4) Ar fi doar un exemplu de nonsens religios să credem că aceasta însemna că o „a treia persoană a treimii”, „sfântul duh”, ar fi fost prezentă în nările suferindului Iov, pe care trei religioşi îl acuzau pe nedrept că era un păcătos ipocrit.
    Forţa activă de viaţă, de care se bucură toate creaturile, vine de la Izvorul vieţii. (Apoc. 11:11) Dacă Iehova Dumnezeu ar retrage-o, deoarece oamenii se întorc împotriva Lui, omenirea ar muri. Aceasta voia să spună tânărul profet Elihu când i-a zis lui Iov: „Dacă şi-ar îndrepta inima spre cineva [sau împotriva lui], dacă [Dumnezeu] ar lua la El spiritul [ruach] şi suflarea Lui, toată carnea şi-ar da ultima suflare deodată şi omul pământesc s-ar întoarce în ţărână.” - Iov 34:14, 15.
    Pe măsură ce Iov se apropia de mormânt, simţea că Dumnezeu era pe punctul de a-i lua spiritul sau puterea de viaţă. Iov, îndurerat, a spus: „El mă zdrobeşte printr-o furtună şi îmi înmulţeşte rănile fără motiv. Nu mă lasă nici să-mi trag suflarea [ruach], ci mă satură de amărăciuni.” (Iov 9:17, 18) Iov ştia că viaţa depinde de Dumnezeu şi a zis: „Care dintre toate acestea nu ştie bine că mâna lui Iehova a făcut asta, El, în a cărui mână este sufletul a tot ce are viaţă şi spiritul [ruach] oricărei cărni omeneşti?” (Iov 12:9, 10) Cât de greşită este, deci, încrederea pusă în conducătorii lumeşti care promit să-i scape pe oameni de toate necazurile lor! „Nu vă puneţi încrederea în nobili, nici în fiul omului, în care nu este salvare. Spiritul lui [ruach] iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile.” (Ps. 146: 3, 4) Puterea lui Dumnezeu de a da viaţa şi de a o lua ar trebui să fie un motiv ca să ne încredem în El şi să fim în permanentă legătură cu El. Ce s-ar petrece dacă El şi-ar întoarce faţa de la noi? „Dacă îţi ascunzi faţa, ei se înspăimântă. Dacă le iei spiritul [ruach], pier şi se întorc în ţărâna lor. Dacă îţi trimiţi spiritul [ruach], ei sunt creaţi şi înnoieşti faţa pământului.” - Ps. 104:29, 30; Ezec. 37:5-10.
    Cei care cântă laude lui Dumnezeu şi care depun mărturie în numele Lui fac ceea ce îi aprobă pentru viaţă veşnică din mâinile Lui. Cei care îşi folosesc limba în mod rebel împotriva lui Dumnezeu şi a domniei Lui drepte pe pământ vor suferi o întrerupere în perpetuarea puterii de viaţă sau spiritului lor. „Limba calmă este un pom al vieţii, dar cea mincinoasă zdrobeşte spiritul [ruach].” - Prov. 15:4.
    În timpul bătăliei Armaghedonului, „bătălia zilei cele mari a Dumnezeului Atotputernic”, Iehova îi va nimici pe toţi conducătorii lumeşti care se opun domniei Guvernului Teocratic prin Isus Cristos. „El va tăia spiritul (ruach) conducătorilor; El este de temut pentru regii pământului.” (Ps. 76:12) În timpul învierii, sub domnia lui Isus Cristos, Dumnezeu nu va trimite spiritul Său sau forţa vitală să îi readucă la viaţă pe vreunul din cei care au luptat plini de răutate împotriva Regelui Său în timpul bătăliei Armaghedonului. În acea bătălie, Dumnezeul Atotputernic le va cere viaţa, iar Regele care va conduce oştile Sale îi va executa. „Nu este niciun om care să aibă putere asupra spiritului [ruach], ca să oprească spiritul, nici nu există vreo putere asupra zilei morţii şi nu este scutire în timp de război. Răutatea nu-i va scăpa pe cei ce se lasă pradă ei.” „Atunci ţărâna se întoarce în pământ, cum a fost, iar spiritul [ruach] se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat.” (Ecl. 8:8; 12:7) Nici unul din cei care luptă împotriva lui Dumnezeu nu va merge în ceruri.