Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
Ceruri noi și un pământ nou
 
    Crearea unor ceruri noi şi a unui pământ nou este în curs. Acesta este un motiv puternic pentru ca iubitorii adevărului, dreptăţii, libertăţii şi vieţii în pace şi fericire să manifeste o bucurie de nestăpânit. După aproape 6.000 de ani de suferinţă umană, durere şi moarte, în sfârşit este aproape alinarea permanentă şi aceasta va fi realizată chiar în această generaţie. O lume nouă curată, dreaptă şi sănătoasă se află chiar în faţa oamenilor şi ei pot intra în ea. Acum, când perspectiva pentru această lume veche este fără nicio speranţă, pentru persoanele care tânjesc după o viaţă în condiţii perfecte este timpul să se informeze şi să verifice dacă această veste bună, uimitoare, este adevărată sau nu. Dacă este adevărată - şi ea poate fi dovedită adevărată de către autoritatea supremă - atunci este raţional ca ei să se pregătească pentru aceasta, lăsând-o să le fie călăuză. Având în vedere cât de scurt este timpul, este foarte urgent ca ei să facă aşa. Aceasta îi va salva să nu aibă parte de distrugerea sigură a lumii vechi condamnate şi le va garanta o intrare fericită în lumea nouă, care va dăinui pentru totdeauna cu binecuvântări pentru locuitorii ei.     Crearea cerurilor noi şi a unui pământ nou are loc într-un mod cu totul diferit decât îşi închipuie oamenii încrezuţi ai acestei lumi. Eşecul ideilor lor în această privinţă este dovada că ei nu înţeleg ce se întâmplă, se încred prea mult în ei înşişi şi se bizuiesc în mod greşit pe ce fac nişte simpli muritori ai acestei lumi vechi. În ianuarie 1918, cu câteva luni înainte de terminarea Primului Război Mondial, preşedintele Statelor Unite a propus o Ligă a Naţiunilor pentru lumea de după război. Organizaţia religioasă protestantă, Consiliul Federal al Bisericilor lui Cristos din America (înlocuit în 1951 de Consiliul Naţional al Bisericilor lui Cristos din Statele Unite ale Americii), a susţinut propunerea. Dezvăluind cum privea chestiuni de importanţă universală, Consiliul religios a publicat următoarea declaraţie în ianuarie 1919:     „A sosit timpul să organizăm lumea pentru dreptate, adevăr, justiţie şi umanitate. În acest scop, în calitate de creştini, solicităm înfiinţarea unei Ligi a Naţiunilor Libere la viitoarea Conferinţă de pace. O asemenea ligă nu este doar un mijloc pentru pace, ci ea este mai degrabă expresia politică a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Liga Naţiunilor îşi are originea în Evanghelie. Ca şi Evanghelia, obiectivul ei este `pace pe pământ, bunăvoinţă între oameni`. Ca şi Evanghelia, apelul ei este universal”.     „Eroii au murit degeaba dacă din victorie nu vor veni ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui dreptatea.” - 2Petru 3:13.     „Biserica poate da un spirit de bunăvoinţă fără de care nici o Ligă a Naţiunilor nu poate rezista.”     Prin această declaraţie, Consiliul Bisericilor a prezis că Liga Naţiunilor se va dovedi a fi expresia politică a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ şi că aceasta ar împlini profeţia din 2Petru 3:13 şi va inaugura ceruri noi şi un nou pământ, în care va locui dreptatea. La puţin timp după aceea, Liga a devenit o realitate, cu sprijinul Creştinătăţii. Dar a împlinit ea prezicerea Consiliului Bisericilor? A fost profeţit că Împărăţia lui Dumnezeu va dura veşnic, dar Liga Naţiunilor, pretinsa „expresie politică”, a eşuat şi a intrat în abisul neputinţei la izbucnirea celui De-al Doilea Război Mondial în 1939. Ea nu crease un „pământ nou în care să locuiască dreptatea”, nici măcar printre naţiunile membre. „Eroii” naţiunilor victorioase în Primul Război Mondial muriseră, în mod evident, degeaba. În 1945, după alte milioane de alţi eroi morţi, Naţiunile Unite au urmat Ligii Naţiunilor. După ani de funcţionare, ea nu promite mai mult decât defuncta Ligă a Naţiunilor în stabilirea unor ceruri noi şi a unui pământ nou de pe urma victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial. Niciodată nu a locuit mai puţină dreptate pe acest pământ, niciodată nu a fost mai multă corupţie morală şi degradare umană aici. Intrarea lumii postbelice în era atomică, şi mai târziu în era bombei cu hidrogen, nu i-a înălţat spiritul şi nu a transformat acest pământ într-un loc al frumuseţii şi speranţei luminoase pentru omenire.     Ca şi cum oamenii acestei lumi vechi, prin alianţe de naţiuni şi cu sprijinul sistemelor religioase ale Creştinătăţii, ar putea crea ceruri noi şi un pământ nou în care să stăpânească dreptatea! Este peste puterea omului slab, imperfect şi egoist să facă acest lucru. Acest fapt a fost recunoscut chiar de preşedintele american, care a ordonat lansarea bombei atomice asupra oraşului Hiroshima din Japonia şi care, în 1950, într-o cursă internaţională a înarmării, a ordonat Comisei de Energie Atomică să producă bomba cu hidrogen şi a cerut Congresului American să furnizeze suma exorbitantă necesară. În anul următor a venit din partea preşedintelui declaraţia de mai jos, aşa cum a fost prezentată în New York Times din 8 octombrie 1951: „7 octombrie, CINCINNATI - Preşedintele Truman a cerut clerului Protestant, care reprezintă astăzi peste o duzină de denominaţiuni majore, să `întoarcă inima şi sufletul oamenilor de la ranchiună şi ură înspre iubire şi spiritul frăţiei adevărate`. Într-un mesaj citit înaintea sesiunii inaugurale a Oamenilor Bisericii Unite, Preşedintele a spus laicilor adunaţi că deşi `nu pot spera să creeze un cer nou şi un pământ nou` în momentul de faţă, ei ar putea, prin rugăciune şi efort, să se `străduiască să lase această lume puţin mai bună` decât au găsit-o. Explozia primei bombe cu hidrogen, chiar în anul care a urmat, a contrazis flagrant cuvintele ale preşedintelui.     Oamenii nu au fost niciodată autorizaţi să creeze ceruri noi şi un pământ nou. Arată îngâmfare ca ei să spere să facă aşa ceva singuri vreodată, în prezent sau în viitor. Expresia întrebuinţată de către ei, „ceruri noi şi un pământ nou”, este de fapt una împrumutată, pe care şi-au însuşit-o pe nedrept şi au aplicat-o în mod greşit. Astfel, ei au supus încrederea oamenilor unei mari deziluzii şi au deviat atenţia omenirii de la adevăratul şi singurul Creator al dreptei lumi noi. Deşi speranţele oamenilor care privesc spre alţi oameni se prăbuşesc în eşecuri amare, crearea cerurilor noi şi a unui pământ nou înaintează spre realizare deplină. Oamenii credinţei şi cu vedere luminată, care privesc spre sursa corectă pentru aceste lucruri demult aşteptate, văd lucrarea grandioasă în progres şi se bucură. Ei privesc cum se împlineşte promisiunea veche de milenii despre aceste lucruri bune. Ei se încred în aceeaşi promisiune în care s-a încrezut şi scriitorul inspirat care, acum nouăsprezece secole, a scris: „Dar, potrivit promisiunii Sale, noi aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, iar în ele va locui dreptatea.” Scriitorul era Simon Petru, din cetatea Betsaida. El era un urmaş loial şi un apostol credincios al lui Isus Cristos şi a scris aceste cuvinte sublime în cea de-a doua epistolă către fraţii lui creştini, capitolul trei, versetul 13. Timpul aşteptării acestor lucruri aproape că a trecut.     La a cui promisiune se referea apostolul Petru cu atâta convingere că nu va da greş, ci merita să fie aşteptată? Nu la promisiunea unui simplu muritor. Într-adevăr, profetul Isaia a rostit şi a notat promisiunea cu peste şapte secole înainte de epistola apostolului Petru, dar el Îl cita doar, prin inspiraţie, pe marele Promiţător, care El însuşi a spus: „Iată, Eu creez ceruri noi şi un pământ nou; şi lucrurile trecute nu vor mai fi amintite, nici nu vor mai ajunge la inimă.” (Isaia 65:17) Promiţătorul acestor lucruri noi este şi Creatorul lor. De aceea, El vorbeşte de promisiune ca şi cum o realiza deja, deşi aceasta se întâmpla cu peste douăzeci şi şase de secole înainte.     Şi cine este acest Promiţător şi Creator de încredere? Nu vreun „domn” fără nume, a cărui identitate s-ar pierde între multele personaje din cer şi de pe pământ care sunt numite „domni”. Nu, ci El îşi dezvăluie numele pentru ca noi să nu privim către o sursă sau o cale greşită pentru împlinirea promisiunii şi îşi pune numele ales de El însuşi înaintea promisiunii Sale, spunând: „De aceea, aşa a zis Domnul Iehova.” (Isaia 65:13) El este marele Creator al tuturor lucrurilor, Făcătorul cerurilor şi al pământului. Pentru primii 2.000 de ani de la crearea omului, El a fost cunoscut oamenilor credinţei sub acest nume „Iehova”, dar timp de aproape nouăsprezece secole după aceea, începând cu credinciosul Avraam Evreul, a fost în mod aproape exclusiv asociat cu evreii, izraeliţii sau iudeii. El este Dumnezeul viu şi adevărat.     Evreii, izraeliţii sau iudeii, nu sunt responsabili de numele deosebit al lui Dumnezeu. Nici o creatură din cer sau de pe pământ nu I l-a dat. El şi l-a ales şi l-a anunţat spunând: „Eu sunt Iehova, acesta este numele Meu; şi gloria Mea n-o voi da altuia, nici lauda Mea chipurilor cioplite.” (Isaia 42:8) Oameni care pretind că Îl cunosc pe Dumnezeu, că Îl reprezintă şi că I se închină, se ruşinează de acest nume, dar Proprietarul exclusiv al lui, nu. Lui nu îi este teamă să-şi facă numele cunoscut datorită faptelor Sale şi a asocierilor care sunt raportate în Scripturile Ebraice din vechime. El nu se teme că cineva va avea de suferit dacă numele Lui este făcut de cunoscut în legătură cu faptele, promisiunile şi poporul Său. El nu a ales un nume umil, ci deja l-a acoperit cu glorie fără egal şi îl va glorifica mai mult în viitor.     Dacă nu ar fi avut un nume personal prin care să vorbim despre El şi să ne adresăm Lui, n-ar avea nici un sens cea de-a a treia din cele Zece Porunci date naţiunii Israel prin profetul Moise, care ordonă: „Să nu foloseşti în mod nedemn numele lui Iehova, Dumnezeul tău, căci Iehova nu-l va lăsa nepedepsit pe cel ce foloseşte numele Său în mod nedemn.” De asemenea, nu ar avea niciun sens rugăciunea pe care Isus Cristos i-a învăţat pe urmaşii Săi să I-o adreseze lui Dumnezeu, şi anume: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele Tău.” (Exodul 20:7 şi Matei 6:9) Porunca divină ca numele lui Dumnezeu să nu fie luat în deşert nu însemna ca acesta să nu fie pronunţat niciodată, nici nu era o poruncă de a folosi un înlocuitor neautorizat sau inferior pentru el, ci o poruncă prin care acest nume să nu fie niciodată folosit în mod greşit. Pentru ca adevăratul Creator al cerurilor noi şi al pământului nou să fie identificat onorabil, suntem obligaţi să-I menţionăm unicul nume, „Iehova”, în tot ce are legătură cu acesta.
      SIGURANŢA PROMISIUNII SALE

    Promisiunea unor ceruri noi şi a unui pământ nou este sprijinită de un Personaj viu, care are o mare putere de a o realiza, indiferent cât de minunate vor fi aceste lucruri noi. Este o nesăbuinţă ca un om neînsemnat, cu un telescop de 5 metri, care potrivit celor mai noi estimări pătrunde în adâncimile universului până la o distanţă de aproape două miliarde de ani lumină, să spună: „De unde ştim noi că există Dumnezeu? Nimeni dintre noi, cei de pe pământ, nu l-am văzut vreodată!” Este bine că omenirea, de la primul om încoace, nu L-a văzut niciodată. Omul nu este făcut ca să-L poată vedea pe Creatorul său şi să rămână în viaţă. Când profetul Moise, pe vârful Muntelui Sinai din Arabia, a cerut să-I vadă faţa, Iehova, prin reprezentantul Său nevăzut, i-a răspuns: „Nu poţi să-Mi vezi faţa, fiindcă niciun om nu poate să Mă vadă şi să trăiască.” (Exodul 33:20) Naţiunea Israel, aflată la poalele Muntelui Sinai, a fost atât de îngrozită de manifestarea exterioară a prezenţei nevăzute a lui Iehova pe munte şi de glasul Său care se auzea fără să se vadă ceva, încât i-au spus lui Moise, mijlocitorul dintre ei şi Dumnezeu: „Vorbeşte-ne tu şi noi te vom asculta, dar să nu ne vorbească Dumnezeu, ca să nu murim”. „Să nu mai aud glasul lui Iehova, Dumnezeul meu, şi să nu mai văd focul acesta mare, ca să nu mor.” Dumnezeu a spus că ei au vorbit înţelept exprimându-se astfel. (Exodul 20:18, 19 şi Deuteronomul 18:16, 17) Numai nebunul cere să-L vadă personal pe Dumnezeu pentru a se convinge de existenţa Lui. Toata creaţia cu care omul este în legătură prin intermediul simţurilor sale de văz, auz, gust, pipăit şi miros, mărturiseşte că Dumnezeu, Creatorul tuturor, există, aşa încât o astfel de cerere de a vedea înainte de a crede este fără scuză. - Romani 1:19, 20.     Marele adevăr exprimat în Cuvântul Său scris, anume că Dumnezeu a fost dintotdeauna şi nu a avut început, ne poate ului. Mintea noastră cu greu poate înţelege acest lucru, dar el nu este prea mult pentru o credinţă logică. Nu trebuie să-L asemănam pe Dumnezeu cu noi şi să credem că are limitele noastre. Pentru că El este Prima mare Cauză a întregii creaţii, înseamnă că El a existat dintotdeauna, în trecutul fără sfârşit, astfel încât ceea ce pare să fie o perioadă foarte lungă pentru noi, muritorii, nu este decât o scurtă perioadă de timp pentru El. În rugăciune, Moise I-a spus: „Înainte ca să se fi născut munţii sau înainte ca Tu să fi format pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu! Căci înaintea Ta o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, şi ca o strajă din noapte.” (Psalmii 90:2,4) Subliniindu-I veşnicia, apostolul Pavel s-a rugat: „A Regelui eternităţii, singurului Dumnezeu nepieritor şi nevăzut, să fie onoarea şi gloria pentru totdeauna şi veşnic! Amin.” (1Timotei 1:17) S-a raportat că îngerii au jurat pe „Cel care trăieşte în veci”, da, pe „Cel care trăieşte pentru totdeauna şi veşnic, care a creat cerul şi tot ce este în el, pământul şi tot ce este pe el şi marea şi tot ce este în ea”. (Daniel 12:7; Apocalipsa 10:6) El este „Cel care locuieşte pentru eternitate şi al cărui nume este sfânt”. (Isaia 57:15) Datorită existenţei Lui veşnice şi a faptului că nu va pieri niciodată, El va rămâne pentru totdeauna Dumnezeul Suprem şi Adevărat, iar toţi dumnezeii falşi ai acestui timp scurt vor pieri şi se vor dovedi că nu sunt dumnezei, aşa cum a scris profetul Ieremia: „Iehova este Dumnezeul adevărat; El este Dumnezeul viu şi un Rege veşnic. Pământul tremură de mânia Lui şi naţiunile nu pot să-I suporte indignarea. Aşa să le ziceţi: `dumnezeii, care n-au făcut nici cerurile, nici pământul, vor pieri de pe pământ şi de sub ceruri. El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui şi a întins cerurile prin priceperea Lui.`” (Ieremia 10:10-12) Numai datorită faptului că acest Dumnezeu viu şi adevărat este fără început şi fără sfârşit, omenirea va fi susţinută în viaţă veşnică pe noul pământ, pe care El îl creează alături de noile ceruri.     Chiar şi duşmanii Lui şi cei de pe pământ care se îndoiesc de existenţa Lui vor fi în curând forţaţi să ştie că El este suprem şi că toate creaturile Îi sunt inferioare. Rugăciunea fierbinte nu I-a fost adresată şi nici nu a fost înregistrată în Sfânta Sa Biblie degeaba: „Să fie blestemaţi şi tulburaţi pe vecie, să fie ruşinaţi şi să piară! Ca oamenii să ştie că numai Tu, al cărui nume este Iehova, Tu eşti Cel Preaînalt pe tot pământul.” (Psalmii 83:17, 18) Pentru a se justifica în calitate de Suveran Suprem, El va răspunde rugăciunii servului Său credincios. Pentru a se potrivi cu poziţia Lui fără egal, tronul Său este în cer, iar globul nostru pământesc este sub picioarele Lui. „Aşa zice Iehova: `Cerurile sunt tronul Meu şi pământul scăunel picioarelor Mele!`” (Isaia 66:1) Centrul universului infinit este, prin urmare, la tronul lui Dumnezeu; nu se află în centrul astral al marii galaxii formată din nenumărate alte galaxii sau universuri insulare care sunt în raza vizuală a omului sau în afara ei. Ca şi centru creativ, Dumnezeu este temelia necesară întregii creaţii. Toată creaţia orbitează în jurul Lui ca Sursă a ei. Forţa centripetă a acestui sistem vast de lucruri însufleţite şi neînsufleţite este îndreptată către El. Toate sunt inseparabil legate de El.     Deoarece Dumnezeu există şi este suprem, în toate părţile creaţiei, superioare şi inferioare, trebuie să existe teocraţie. Explicat în mod simplu, teocraţie înseamnă „conducere de la Dumnezeu”, adică stăpânirea absolută a lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că toată creaţia Sa este acţionată şi controlată prin legea divină. Aceasta înseamnă singura formulă ştiinţifică ce se aplică de la marile universuri insulare sau galaxii şi până în interiorul unui simplu atom al materiei. Legea naturii, pe care savanţii noştri o studiază şi o înţeleg cu greu, este doar o parte din legea teocratică. Nu există zone în cer sau pe pământ care să nu fie parte a legii teocratice, a suveranităţii de drept a lui Dumnezeu. Nu există insule izolate de continentul creaţiei lui. Nu există nici o parte a creaţiei atât de îndepărtată încât să fie în afara puterii Lui. Nimic nu ar putea trăi sau exista în locuri izolate.     Toate depind de Creatorul Suveran. Legile lui teocratice universale sunt mai mari şi mai puternice decât noi, oamenii muritori. Noi nu putem să oprim sau să schimbăm funcţionarea legilor Lui, nici nu poate omul echipat cu bomba atomică şi sora ei, bomba cu hidrogen, să distrugă universul Creatorului. A încerca să mergem contrar legilor Lui duce întotdeauna la nefericirea, vătămarea şi distrugerea noastră. A fi în armonie cu legea şi ordinea Lui teocratică înseamnă înţelepciune şi pricepere din partea noastră. Aceasta ne asigură viaţă veşnică în dreapta lumea nouă a Creatorului.     Ar fi imposibil să cunoaştem întregul adevăr despre Dumnezeu, Creatorul, doar încercând să citim universul văzut ca pe o carte, inclusiv aşa numita „carte a naturii”, care trebuie decodată sau descifrată. Ştiind bine aceasta, Creatorul este încântat să se descopere oamenilor curioşi care au credinţă. Pentru binele generaţiilor viitoare, El a devenit Autor şi a făcut ca această descoperire să fie scrisă sub inspiraţie în Sfintele Scripturi. Sfânta Biblie este creaţia Lui. Fără ea, cum am ştii numele lui Dumnezeu, faptele Lui minunate şi scopul Lui de a crea ceruri noi şi un pământ nou în care va locui dreptatea? Savanţii lumeşti încearcă să înţeleagă cum şi prin ce legi ale naturii funcţionează lucrurile create, dar ei nu învaţă niciodată cum lucrează Creatorul acestor lucruri. Ei neglijează Cuvântul scris al Creatorului, Cartea Sa a legii. Privind-o din perspectiva crezurilor şi tradiţiei religioase, ei critică Biblia numind-o neştiinţifică, şi pun legile naturii şi materia deasupra Bibliei. De aceea, ei continuă în întuneric distructiv. Noi nu îi vom urma pe aceştia. Noi îl vom accepta pe Dumnezeu ca şi Creator al nostru şi vom primi Cuvântul Său.     Dumnezeu nu gândeşte să ne ţină în ignoranţă şi dependenţi de savanţi lumeşti. El ne invită să venim să Îi punem întrebări legate de scopurile şi acţiunile Lui şi să cerem răspunsuri: „Aşa zice Iehova, Sfântul lui Israel şi Făcătorul său: `Întrebaţi-Mă despre lucrurile care vor veni; despre fiii Mei şi despre lucrarea mâinilor Mele. Eu am făcut pământul şi l-am creat pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile şi am poruncit întregii lor oştiri`”. (Isaia 45:11, 12) Pentru a răspunde acestei invitaţii de a pune întrebări lui Iehova, Creatorul, trebuie să mergem la revelaţia Lui scrisă, Sfânta Biblie, şi să o studiem cu ajutorul organizaţiei Lui teocratice. Trebuie să facem acest lucru nu provocându-I în mod sfidător dreptul şi capacitatea de a face lucrurile să se întâmple în felul Lui, nici poruncindu-I să facă lucrurile pentru noi sau să-I poruncim lucrării mâinilor Lui, ci, cu smerenie şi sinceritate, să cerem informaţii, îndrumare şi un răspuns în credinţă. (Iacov 1:5) Acest lucru îl vom şi face, ca să învăţăm cum creează El ceruri noi şi un pământ nou drepte şi cum putem câştiga viaţa veşnică în glorioasa lume nouă.