Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
Activități ale supușilor domniei de o mie de ani
 
    Când Noe şi familia sa au ieşit din corabie în următorul an după potopul de 40 de zile, a început repopularea pământului uscat, în ascultare de porunca lui Dumnezeu. Citim: „Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi, şi le-a zis: Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul.” (Gen. 9:1,7) Asemenea fiilor şi nurorilor lui Noe, o mulţime nenumărată de persoane cu bunăvoinţă, consacrate lui Iehova Dumnezeu prin Cristos, vor supravieţui sfârşitului acestei lumi. Noi nu trebuie să credem că mariajul şi naşterea de copii vor înceta imediat, ci supravieţuitorii se vor bucura de acelaşi privilegiu al căsătoriei şi al creşterii de copii, aşa cum au făcut fiii şi nurorile lui Noe. Exprimarea din partea lui Dumnezeu a unui mandat de a se înmulţi către familia lui Noe, ilustrează fără îndoială că El va emite un mandat asemănător supravieţuitorilor cu bunăvoinţă ai sfârşitului acestei lumi. Atunci va începe „pământul nou” şi de la începutul lui va creşte populaţia pământului în ascultare de mandatul divin de a se înmulţi. „Cerurile noi” vor revărsa atunci binecuvântări.
    Prin urmare, este clar că legarea şi aruncarea în abis pentru o mie de ani a lui Satan Diavolul, ca să-l împiedice să mai înşele naţiunile, n-ar putea însemna din punct de vedere scriptural reducerea globului nostru terestru la o masă haotică şi fără formă şi limitarea lui Satan la acest pământ pârjolit şi nepopulat, fără nici un om pe el pe care să-l înşele. Aşa cum am arătat în numărul nostru din 1octombrie 1948, abisul înseamnă o stare de izolare pentru el şi demonii lui, în care vor fi total inactivi, o stare a existenţei întrerupte. Aşa cum Scripturile spun că Isus a mers în abis când a murit şi a fost înmormântat, tot la fel când Satan şi demonii lui sunt puşi în abisul pecetluit, aceasta înseamnă lipsă de viaţă pentru ei. – Rom. 10:7.
    Aceşti supravieţuitori cu bunăvoinţă ai sfârşitului lumii devin primii supuşi ai Regelui milenar. Începându-şi domnia peste ei, Isus Cristos îşi începe domnia de o mie de ani peste pământul curăţit. El va domni din cer, aşa cum Satan, „prinţul acestei lumi” a domnit peste această lume rea prezentă până când el şi demonii lui au fost aruncaţi din cer jos pe acest pământ. (Apoc. 12:9-13) Membrii credincioşi ai „trupului lui Cristos” vor domni împreună cu El din cer, care este tronul lui Dumnezeu. Referitor la aceasta Apocalipsa 20:4-6 zice: „Şi am văzut nişte scaune de domnie şi pe cei care stăteau pe ele, şi lor le-a fost încredinţată judecata; şi am văzut sufletele celor care li se tăiase capul pentru mărturia lui Isus şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi care nu se închinaseră fiarei, nici chipului ei şi nu primiseră semnul pe frunte şi pe mână; ei au trăit şi au domnit împreună cu Cristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au trăit până nu s-au încheiat cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Binecuvântaţi şi sfinţi sunt cei care au parte de întâia înviere; asupra acestora moartea a doua nu are nici o putere; ci ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni împreună cu El o mie de ani.”.
    Observaţi că versetul patru spune despre acei creştini credincioşi care stau pe scaune de domnie cu Cristos în decursul domniei Sale: „Şi lor le-a fost încredinţată judecata”. Aceasta n-ar putea însemna că ei vor fi judecaţi după ce vor sta pe scaune de domnie pentru a domni cu Cristos, căci ei vor fi biruit deja această lume condusă de Diavol şi vor fi fost socotiţi demni să trăiască şi să domnească împreună cu Cristos, aşa cum au şi suferit şi au murit împreună cu El. Aşadar încredinţarea judecăţii lor înseamnă că ei vor fi numiţi să-i judece pe alţii. Ei au fost „împuterniciţi să acţioneze ca judecători”. Apostolul Pavel a arătat spre acest privilegiu, zicând tovarăşilor săi creştini: „Nu ştiţi că creştinii vor fi judecătorii lumii? Şi dacă lumea va veni înaintea voastră pentru judecată, sunteţi voi nepotriviţi să hotărâţi cazurile cele mai neînsemnate? Nu ştiţi că noi vom fi judecătorii îngerilor, ca să nu mai vorbim de chestiuni mărunte?” (1Cor. 6:2,3) Aşa că atunci când Isus Cristos va judeca pe oameni şi îngeri în lumea nouă a dreptăţii, aceşti biruitori credincioşi, care stau pe scaune de domnie alături de El, vor acţiona ca judecători asociaţi împreună cu El.
    Da, ei vor fi şi „preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos”, spune versetul 6. Aceasta înseamnă că ei se vor alătura Marelui Preot al lui Dumnezeu, Isus Cristos, în transmiterea omenirii de pe pământ a beneficiilor jertfei de răscumpărare pe care El le-a furnizat când şi-a jertfit viaţa umană. Isus Cristos a fost prefigurat de fratele lui Moise, Aaron, care a fost făcut mare preot al naţiunii Israel. Aaron a avut patru fii şi aceştia au fost făcuţi ajutoarele lui ca sub-preoţi. În această ipostază ei i-au prefigurat pe membrii „trupului lui Cristos”, care sunt făcuţi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos. În ziua anuală a ispăşirii, Marele Preot Aaron oferea jertfa mai întâi pentru păcatele sale şi ale celor din casa lui. După aceea, el aducea jertfe pentru păcatele celorlalţi izraeliţi. (Lev. 16:11-17) Aceasta a prefigurat că cei 144.000 de membrii ai „trupului lui Cristos” primesc primii foloasele directe ale jertfei de răscumpărare a lui Cristos, da, acum, în cursul acestei lumi. Din acest motiv, ei sunt acum îndreptăţiţi prin credinţă şi li se dă privilegiul de a se prezenta ca „jertfe vii” la Dumnezeu prin Cristos, pentru a suferi şi a muri asemenea Lui, ca şi ei să aibă o înviere spirituală, „întâia înviere”, şi să domnească împreună cu El pe tronul ceresc. Atunci, la fel cum Marele Preot Aaron oferea jertfe pentru Israel în general cu ajutorul fiilor săi preoţeşti, tot aşa tovarăşii-preoţi ai lui Cristos I se vor alătura ca Mare Preot, împărţind omenirii beneficiile jertfei Sale de răscumpărare în decursul domniei Lui de o mie de ani. În nici un alt mod oamenii de pe pământ din lumea nouă nu vor putea câştiga darul vieţii veşnice, fiind atunci îndreptăţiţi pe deplin la viaţă fără sfârşit, ca oameni perfecţi.
    În prezent, domnitorii politici umani imperfecţi domnesc peste întreg pământul şi toată omenirea suferă. Dar profeţia spune că trebuie să vină timpul - şi el este aproape - când „domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Prea Înalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta”. (Dan. 7:27) În decursul miei de ani a domniei lui Cristos, această profeţie se va împlini cu cei 144.000 de membrii ai trupului lui Cristos, căci atunci ei nu doar că vor sta pe tron şi vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos, ci vor şi „domni împreună cu El o mie de ani”.
    Nu, ei nu vor domni peste un pământ haotic, fără formă şi carbonizat, cu Diavolul închis singur pe el. Regii trebuie să aibă supuşi peste care să domnească şi un pământ depopulat nu le-ar furniza astfel de supuşi. Aşa că ei vor domni peste omenirea care are nevoie de un guvern perfect, începând cu supravieţuitorii cu bunăvoinţă ai sfârşitului acestei lumi. Sub domnia lor împreună cu Cristos, întregul pământ va fi supus pentru binele locuitorilor lui şi va deveni un paradis asemenea grădinii Eden; supravieţuitorii cu bunăvoinţă ai sfârşitului acestei lumi vor avea o parte în acea lucrare de transformare chiar de la începutul ei. Noi nu ştim acum cât timp va lua până când toţi distrugătorii pământului vor fi îndepărtaţi şi toţi supuşii pământeşti ai lui Cristos vor fi servii Lui devotaţi şi binevoitori. Dar Paradisul va fi aici din nou când Isus Cristos îl va trezi din morţi pe tâlharul care s-a căit, care a murit lângă El. Acest tâlhar I-a zis: „Isus! Adu-ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta”. „Şi El i-a zis: Cu adevărat îţi zic ţie astăzi: Vei fi cu Mine în Paradis.” (Luca 23:42,43) Un astfel de Paradis global va fi unul din minunatele beneficii pentru omenirea Împărăţiei lui Cristos şi acesta va demonstra marea diferenţă dintre domnia Sa şi cea a lui Satan Diavolul.

    ÎNVIERE

    Membrii credincioşi ai trupului de urmaşi ai lui Cristos sunt semănaţi la moarte un „trup firesc”. Dar când au parte de „întâia înviere”, după ce Isus Cristos vine în puterea Împărăţiei, ei sunt înviaţi ca „trup spiritual”. Aşa zice 1Corinteni 15:44. Când sunt înviaţi astfel ca perfecte creaturi-spirit nemuritoare, ei devin imediat vii şi păşesc în viaţă, exact aşa cum a făcut Isus Cristos la învierea Sa. Ei nu vor duce dincolo nici unul din efectele naşterii lor în păcat şi sub condamnarea morţii ca urmaşi ai lui Adam, căci îşi vor jertfi pentru totdeauna natura umană, aşa cum a făcut Conducătorul lor Isus Cristos. Aceasta este ceea ce deosebeşte „întâia înviere”, şi o împărtăşire în ea îi face „binecuvântaţi şi sfinţi”.
    Aceste fapte trebuie să le avem în minte atunci când analizăm cuvintele: „Ceilalţi morţi n-au înviat [n-au trăit iarăşi] până nu s-au sfârşit cei o mie de ani.” (Apoc. 20:5) Învierea acestor oameni dintre cei morţi nu-i face vii în sensul desăvârşit în care sunt făcuţi vii cei care au parte de întâia înviere. De ce nu? Deoarece multe din efectele naşterii din păcătosul şi muribundul Adam vor rămâne încă asupra lor la ieşirea din morminte. Deci faptul că ei nu vor trăi din nou până nu se vor sfârşi cei o mie de ani nu înseamnă că ei nu vor fi înviaţi din mormânt sau din locuinţa morţii până când cei o mie de ani nu sunt încheiaţi şi Satan este dezlegat din nou. Să luăm cazul tâlharului care a trăit o viaţă a crimei până la moartea sa alături de Isus. Ce şansă ar avea tâlharul, dacă Regele Isus Cristos şi-ar aduce aminte de el şi l-ar scoate din mormânt la sfârşitul împărăţiei Sale de o mie de ani, în confruntarea cu Satan, lăsat liber pentru a încerca să înşele omenirea încă o dată? În acel caz tâlharul n-ar primi nici unul din foloasele spre corectare şi ridicare la perfecţiune umană pe care Împărăţia lui Cristos le are în vedere să le ofere supuşilor ei. El n-ar avea nici o posibilitate reală să fie îndreptăţit la viaţă veşnică şi astfel să ‘trăiască din nou’.
    De aceea, următoarea viziune a lui Ioan trebuie să se împlinească la timpul potrivit al lui Iehova, ÎN DECURSUL domniei lui Cristos: „Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.” (Apoc. 20:12,13) Această înapoiere a celor morţi nu înseamnă că aceia pe care marea, moartea şi iadul îi scot afară obţin imediat darul vieţii veşnice. Faptele lor viitoare hotărăsc dacă ei se vor dovedi sau nu demni de dreptul la viaţă veşnică prin Cristos şi astfel să ‘trăiască din nou’. Observaţi că, la începutul acestei zile de judecată a miei de ani, despre morţii înviaţi se vorbeşte ca despre „mari şi mici”, sau superiori şi inferiori. Aceasta poate să însemne că aceia aduşi astfel înapoi au un loc superior sau inferior în aranjamentul lui Dumnezeu. Unii mari, sau cei superiori, pot fi făcuţi „prinţi pe întreg pământul” pentru a acţiona printre oameni ca reprezentanţi vizibili ai lui Cristos. Psalmii 45:16 îi include pe strămoşii credincioşi ai lui Isus Cristos Regele printre aceşti reprezentanţi princiari, care vor deveni copiii Săi, deoarece El a murit pentru ei şi îi va învia din morţi.
    Când aceasta va avea loc, cerul şi pământul simbolic vor fi fugit deja. Acesta este timpul despre care vorbeşte Ioan, zicând: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.” (Apoc. 21:1) Împărăţia lui Cristos şi urmaşii Lui întronaţi constituie cerul nou, iar noul aranjament văzut de pe planeta noastră - pentru ca voinţa lui Dumnezeu să se facă printre oameni - constituie pământul cel nou. „Marea” ilustrează acea masă tulburată a omenirii care spumegă mereu noroiul şi mizeria păcatului, şi din care s-a ridicat în forme bestiale chinuitoare nelegiuita organizaţie văzută a Diavolului. (Dan. 7:3; Apoc. 13:1,2) Deoarece marea este secată la acest sfârşit al lumii şi nu va mai fi, ea este diferită de marea literală în care s-au înecat milioane de oameni şi care îşi înapoiază morţii în timpul domniei de o mie de ani a lui Cristos. Potrivit acestui fapt, nu toţi cei morţi se află în „iad”; mulţi se află în mare. Dacă „iadul” sau „hadesul” ar fi un loc incandescent al chinului veşnic, atunci Apocalipsa arată că nu toţi cei morţi se află într-un astfel de loc incandescent, ci mulţi se află într-un loc umed, marea de apă. Totuşi, „iadul” Bibliei nu este locul pe care-l ilustrează religiile creştinătăţii, un loc sulfuros incandescent pentru chinuirea veşnică a sufletelor umane sub supravegherea Diavolului şi a demonilor săi haini. Acesta este locuinţa celor morţi, în care a mers însuşi Isus când a murit şi a fost înmormântat. Dumnezeu L-a înviat a treia zi din acest „iad” şi de atunci înainte I-a dat „cheile iadului şi ale morţii”. – Apoc. 1:18.
    În felul acesta, Isus Cristos, ca Reprezentantul judecătoresc al lui Iehova Dumnezeu, foloseşte cheile şi îi învie pe cei morţi din mare, iad şi din starea generală a morţii care a rezultat din păcatul lui Adam, înainte ca noi să fim născuţi. În decursul domniei milenare a lui Cristos, voinţa divină pentru acel timp va fi făcută de cunoscut întregii omeniri din cele patru colţuri ale pământului, până la marginile paradisului, care va putea să furnizeze hrană pentru toată populaţia pământului. Această clarificare a voinţei divine, fără nimeni care să împiedice sau să înşele omenirea, înseamnă ceea ce este ilustrat când viziunea spune: „Nişte cărţi au fost deschise.” – Apoc. 20:12.
    Aşadar, faptele după care vor fi judecaţi nu sunt faptele lor din trecut, făcute când Satan înşela lumea întreagă şi majoritatea omenirii a murit fără măcar să audă de Biblie. Faptele care alcătuiesc baza pentru judecata lor finală vor fi faptele lor din viitor, după ce „cărţile” vor fi deschise. Numai în acel mod ar putea fi ei judecaţi „după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea”. Cei care îşi vor conforma viaţa acelor lucruri scrise şi deschise atunci pentru înţelegerea lor, vor primi binecuvântările Împărăţiei. Ei vor primi serviciul preoţesc al jertfei de răscumpărare a lui Cristos şi vor fi vindecaţi de toate efectele cauzatoare de moarte ale păcatului lui Adam. În felul acesta, moartea datorată lui Adam va fi nimicită: „Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apoc. 21:4) „Căci trebuie ca El să domnească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea.” (1Cor. 15:25,26) Aceasta înseamnă că toţi cei ascultători vor ajunge la perfecţiune umană.
    Dar cum vor da ei proba hotărâtoare finală a consacrării depline faţă de Iehova Dumnezeu şi a loialităţii neclintite faţă de suveranitatea Sa universală? Cerurile şi pământul diabolice vor fi fugit dinaintea feţei marelui Judecător şi pentru o mie de ani vor fi fost inexistente. Nu va mai exista nici o „fiară” sau vreun „profet fals” care să înşele cu miracole false, căci „fiara” şi „profetul fals” vor fi fost aruncaţi în „iazul de foc şi pucioasă” la sfârşitul acestei lumi. Deşi Paradisul va fi fost restatornicit şi extins în toate părţile globului, totuşi în el nu va exista „copacul cunoştinţei binelui şi răului” cu care să se încerce omenirea ca în Eden. Atunci, cum va veni proba hotărâtoare pentru a-i dovedi pe cei de pe pământ demni de a-şi avea numele scrise în „cartea vieţii” şi astfel să fie îndreptăţiţi la darul vieţii veşnice prin Isus Cristos?

    PROBA FINALĂ A SUPUŞILOR ÎMPĂRĂŢIEI

    Viziunea răspunde la întrebarea noastră: „Când se vor încheia cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat din temniţa lui şi va ieşi să înşele naţiunile, care se află în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război; numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea cea iubită.” – Apoc. 20:7-9.
    Nu este spus clar că mai sunt eliberaţi din temniţă şi alţii împreună cu Satan Diavolul, după cum nu este spus că demonii lui vor fi aruncaţi în abis împreună cu el. Dar, în mod logic, dacă s-a înţeles că ei vor fi aruncaţi în abis împreună cu el, atunci şi ei vor fi eliberaţi din această temniţă odată cu el. Pentru a rezolva marea chestiune referitoare la omenirea de pe pământ, Isus Cristos, ca marele înger al lui Iehova, rupe pecetea abisului şi îi restabileşte la activitate pe Satan Diavolul şi demonii lui. Aduceţi-vă aminte de Faraonul Egiptului, cum l-a păstrat Dumnezeu, deşi era nelegiuit, ca pe un vas de ocară potrivit pentru nimicire, după ce Dumnezeu îi arătase toată puterea Lui. Tot la fel, Atotputernicul Dumnezeu îl va păstra pe Satan Diavolul pentru această întrebuinţare finală de a-i încerca pe oameni la sfârşitul domniei de o mie de ani. (Ex. 9:16; Rom. 9:17-22) Eliberarea Diavolului printre omenire nu înseamnă o restabilire a vechilor ceruri nelegiuite, căci Isus Cristos şi urmaşii Lui glorificaţi în cer încă îl vor avea pe Diavol sub picioarele lor şi, după ce îi vor permite să meargă destul de departe cu încercarea completă a omenirii, ei îi vor zdrobi încercarea de a restabili cerul diabolic peste pământul cel nou. Dezlegarea Diavolului nu înseamnă nici restabilirea „fiarei” şi a înşelătorului „profet fals” din timpul prezent, căci aceştia vor fi fost aruncaţi nu în abis, ci în iazul de foc, din care nici o victimă condamnată nu va ieşi vreodată vie. Cu o mare mânie, Diavolul va provoca din nou suveranitatea universală a lui Iehova şi o va ataca precum în zilele lui Gog şi Magog din vechime.
    Profeţia lui Ezechiel, capitolele 38 şi 39, localizează noul atac al lui Gog şi Magog ca având loc la acest sfârşit al lumii, când spiritele mincinoase ies din gura lui Satan Balaurul, a fiarei şi a profetului fals, ca să adune pe împăraţii lumii întregi pentru războiul Armaghedonului cu care se va sfârşi această lume. (Apoc. 16:14-16; 19:18-21) Profeţia lui Ezechiel ilustrează în continuare pe Gog şi ţara lui Magog ca fiind la mare depărtare de poporul aprobat al lui Dumnezeu şi ca fiind răi, invidioşi şi contrari celor care se închină credincioşi lui Iehova ca Dumnezeu. Ei luptă de partea lui Satan în marea chestiune: Cine va conduce lumea? Ei se dovedesc a fi de partea învinşilor şi vor fi nimiciţi complet în bătălia Armaghedonului printr-o „ploaie năprasnică, prin mari pietre de grindină, foc şi pucioasă”. (Ezec. 38:22; 39:6) Cei care vor permite să fie abătuţi de la calea dreaptă de către Satan, care va fi eliberat din temniţa lui, sunt asemănaţi cu Gog şi Magog, pe care-i imită. Asemenea lui Satan, care îi abate de la calea dreaptă, ei sunt încăpăţânaţi în rebeliunea lor împotriva lui Iehova Dumnezeu şi a Împărăţiei Sale prin Cristos. Câţi anume vor fi din această clasă „Gog şi Magog”, expresia „al căror număr va fi ca nisipul mării” nu arată. Nu este necesar să fie majoritatea omenirii care va experimenta binecuvântările domniei milenare a lui Cristos. De exemplu, când numărul membrilor trupului lui Cristos era nedezvăluit, ei erau comparaţi cu nisipul mării ca mulţime, dar numărul exact i-a fost descoperit în cele din urmă lui Ioan a fi doar 144.000 împreună cu Capul Isus Cristos. (Gen. 22:17; Apoc. 14:1; 7:4-8) Astfel, mulţimea lui „Gog şi Magog” este lăsată indefinită ca număr ca „nisipul mării”, şi poate fi o mică parte din omenire. – Vezi Iosua 11:4; Judecători 7:12; 1Samuel 13:5; 2Samuel 17:11; 1Regi 4:20.
    Într-o mulţime fără număr, hoardele lui Satan de pe pământ, simbolizate de Gog şi Magog, înaintează în luptă împotriva Guvernului de o mie de ani a dreptei lumi noi. Despre ei se vorbeşte ca despre cei care înconjoară „tabăra poporului lui Dumnezeu şi cetatea cea iubită”. (Apoc. 20:9) Cei din omenirea ridicată şi adusă la perfecţiune care se împotrivesc seducţiilor lui Satan arată că sunt poporul pământesc al lui Dumnezeu, „sfinţii” Săi. Faptul că ei iau poziţie în sprijinirea dreptei Sale suveranităţi şi în opoziţie fermă faţă de atacul final al lui Satan îi face să fie comparaţi cu o tabără. „Cetatea cea iubită” în sprijinul căreia se adună ei este Ierusalimul cel nou, Ierusalimul ceresc alcătuit din membrii trupului de urmaşi ai lui Cristos, uniţi acum cu Capul lor, Regele regilor. Aceasta este organizaţia capitală a lui Dumnezeu peste întreg universul şi care va controla pământul timp de o mie de ani. Atacul asupra ei nu înseamnă că Satan Diavolul va invada cerurile înalte. Nu; căci atunci când Cristos cel de curând întronat l-a aruncat din cer jos pe pământ, aceasta a făcut imposibil ca Satan şi îngerii lui să se mai întoarcă vreodată acolo: „şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer”. (Apoc. 12:7,8) Deci atacul împotriva „cetăţii celei iubite” înseamnă de fapt o mişcare rebelă împotriva principalilor reprezentanţi de pe pământ ai nevăzutei Împărăţii cereşti, anume împotriva „prinţilor de pe întreg pământul” ai lui Cristos. Ce arată aceasta? Iată ce: Că atunci încercarea finală a integrităţii faţă de Dumnezeu va ajunge la toţi oamenii de pe pământ, chiar şi la „prinţi”. Toţi cei care doresc să câştige aprobarea marelui Judecător şi apoi să se dovedească demni de darul vieţii veşnice în lumea nouă trebuie să arate atunci un devotament neclintit.
    Are loc atacul final. Atotputernicul Dumnezeu îşi protejează poporul devotat al integrităţii de pe pământ, iar Satan Diavolul vede nimicite oştirile pe care el le-a condus pe căi greşite: „Şi un foc s-a coborât din cer de la Dumnezeu şi i-a mistuit. Şi Diavolul care-i înşela a fost aruncat în iazul de foc şi pucioasă unde se află şi fiara şi profetul fals; şi ei vor fi chinuiţi [greceşte basanidzo] zi şi noapte în vecii vecilor.” (Apoc. 20:9,10) Aceasta însemnă nimicirea completă pentru totdeauna a lui Satan Diavolul şi a demonilor lui, precum şi a „fiarei” şi a „profetului fals”, căci incandescentul iaz sulfuros simbolizează moartea a doua. Ea corespunde Gheenei în care Isus spunea că Atotputernicul Dumnezeu poate „nimici atât sufletul, cât şi trupul”. (Mat. 10:28) În timpurile biblice, temnicerii erau numiţi „chinuitori”. (Mat. 18:34) Fiind chinuit împreună cu „fiara” şi „profetul fals” în iazul de foc şi pucioasă în vecii vecilor, înseamnă că temnicerii nu-l vor elibera niciodată pe Satan din această stare a nimicirii. El suferă „moartea a doua” din mâna lui Isus Cristos. (Evr. 2:14) Astfel va avea loc judecata finală a îngerilor nelegiuiţi şi membrii trupului lui Cristos vor lua parte alături de El la această lucrare de judecată. – 1Cor. 6:3.
    Atunci, cu siguranţă, aceia din omenire care vor fi de partea lui Satan în atacarea taberei poporului sfânt al lui Dumnezeu de pe pământ şi a reprezentanţilor princiari văzuţi ai „cetăţii iubite” nu-şi vor avea numele scrise în „cartea vieţii”. Despre aceasta citim: „Şi iadul şi moartea au fost aruncate în iazul de foc. Acesta înseamnă moartea a doua, iazul de foc. Şi dacă cineva n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” (Apoc. 20:14,15) În timp ce starea morţii datorată păcatului lui Adam şi „iadul” (locuinţa pământească a celor care mor în Adam) vor fi nimicite, totuşi moartea a doua, simbolizată prin iazul de foc şi pucioasă, nu va fi nimicită. Ea va continua pentru tot timpul ca pedeapsă aplicată celor care refuză să se supună Împărăţiei lui Iehova prin Isus Cristos. Bineînţeles că în decursul domniei milenare oricine din omenire care se dovedeşte incorigibil, în mod voluntar, poate fi aruncat în moartea a doua înainte să se sfârşească mileniul şi Satan să fie dezlegat. Dar cei care i se vor alătura atunci în nelegiuitul său atac final, „Gog şi Magog”, vor fi nimiciţi împreună cu el în iazul de foc, moartea a doua.
    De la aruncarea din cer a lui Satan şi a demonilor săi, după ce Împărăţia lui Dumnezeu a fost născută în 1914 (A.D.), aşa cum este ilustrat la Apocalipsa 12, tot păcatul şi nelegiuirea din univers se limitează la pământul nostru şi împrejurimile lui. Dumnezeu nu le va mai da voie niciodată în ceruri. Aşa că, la sfârşitul domniei de o mie de ani a lui Cristos, când toţi cei nelegiuiţi vor fi nimiciţi, atât demoni cât şi oameni, aceasta va avea ca rezultat nu numai un pământ curat, ci şi un univers curat. Cerurile noi de peste pământul cel nou vor domni pentru totdeauna şi voinţa lui Dumnezeu se va face cu siguranţă pentru totdeauna pe pământul-paradis, aşa cum se face sus în cer. Favoarea lui Dumnezeu prin Cristos va dăinui veşnic asupra pământului şi locuitorii acestuia vor fi îndreptăţiţi la viaţă veşnică. Închinându-se pentru totdeauna lui Dumnezeu şi servindu-L cu credincioşie ca Dumnezeul Cel Prea Înalt şi Suveranul universal, ei nu-şi vor avea niciodată numele scoase din „cartea vieţii”.