Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
Comemorarea întemeierii Lumii Noi
 
    Iehova Dumnezeu a pus temelia pentru o lume de pace durabilă şi dreptate, înainte cu nouăsprezece sute de ani. De aceea, nici unul dintre domnitorii politici şi preoţii religioşi ai creştinătăţii astăzi, nu pot pune temeliile unei „lumi mai bune de mâine", după cum o numesc ei. Vieţile milioanelor de oameni, cari au fost ucişi în cele două războaie mondiale de la anul 1914 d. Chr, încoace, nu pregătesc adevărata temelie pentru o „lume nouă şi mai bună" de pace durabilă.
    Ioan, fiul preotului iudeu Zaharia, arăta spre Isus din Nazaret ca Mesia şi vorbi despre El ca „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii". (Ioan 1:29). Cu sute de ani înainte de Ioan, profetul Isaia comparase venirea lui Mesia cu un miel. Propria Sa asemănare cu un miel, semnifica că El va fi ucis şi pus în moarte în mod violent. Isaia profeţise: „El era chinuit şi asuprit, totuşi nu-şi deschidea gura sa deloc, ca un miel pe care-1 duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecată?... , El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu. Groapa lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că (asemenea unui miel sau oaie) nu săvârşise nici o nelegiuire, şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui... îşi va da vieaţa ca jertfă pentru păcat". (Isa. 53:7-10).
    Înainte ca Mielul, Isus din Nazaret, să fi fost junghiat în mod crud pe pământul nostru, Iehova Dumnezeu, Marele Păstor, prezise că El va avea o grupă sau corp de urmaşi credincioşi, cari vor fi făcuţi asemenea chipului Lui. Există acum pe pământ o mică rămăşiţă a astorfel de membri credincioşi ai trupului. De aceea, cuvintele apostolului scrise la Efeseni 1:3,4 se aplică la această rămăşiţă de astăzi, anume : „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Christos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări spirituale, în locurile cereşti, în Christos, în El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii (la moartea lui Christos), ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, în dragostea Lui". Mai mult încă, astăzi, şi mai ales de la 1918 d. Chr. încoace, există o mulţime de oameni, cari sunt asemănători oilor şi cari fac bine acestei rămăşiţe credincioase ; şi când marele necaz va fi trecut, Mielul lui Dumnezeu, în slava împărăţiei Sale, va zice acestei clase pământeşti a oilor : „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii". (Mat. 25:34). Binecuvântările împărăţiei fuseseră pregătite pentru ei de la întemeierea lumii, deoarece Mielul lui Dumnezeu n-a murit numai pentru „trupul Său, care este biserica", ci, de asemenea, şi pentru toţi ceilalţi din omenire, cari vor crede în jertfa Sa ca o jertfă pentru păcat şi să se devoteze pe ei înşişi lui Dumnezeu prin El.
    Junghierea Mielului marcă timpul când a fost pusă temelia dreptei lumi noi. Aceasta nu s-a întâmplat atunci când Isus din Nazaret se prezentă pe sine la Ioan Botezătorul, în jurul lui 1 Octombrie a anului 29, şi a fost botezat în apă. E adevărat, botezul Său simboliza moartea Sa pentru El ca om, pentru ca să poată, de aci înainte, să trăiască pentru Dumnezeu în împlinirea tuturor profeţiilor cari fuseseră scrise dinainte. Atunci avusese loc ceea ce descrie apostolul Pavel în Evrei 10:4-7, zicând : „Căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele. De aceea, când intră în lume, EI zice : Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos (a viţeilor, ţapilor şi mieilor) -, ci Mi-ai pregătit un trup ; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis : Iată-Mă (în sulul căiţii este scris despre Mine), vin să vă fac voia Ta, Dumnezeule". De atunci înainte începu Isus să fie botezat în moarte. Dar această botezare în moarte nu s-a isprăvit la botezul Său în râul Iordan, după cum este arătat prin cuvintele Sale către ucenicii Săi Iacob şi Ioan, chiar cu câteva luni înainte de a fi omorât: „Cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi". (Marcu 10:39). Cu puţin mai înainte, în acelaş an, zise El tuturor ucenicilor Săi: „Am un botez cu care trebuia să fiu botezat, şi cât de mult doresc să "se îndeplinească" ! (Luca 12:50). Acest botez în moarte nu era cu totul îndeplinit, şi de aceea, junghierea Sa ca un Miel nu fusese cu totul completată, până ce nu a fost adus înaintea ucigaşilor la Calvar şi muri pe stâlpul torturii, 3 Aprilie, a anului 33. Pe vremea aceea, deci, a fost pusă temelia lumii noi a făgăduinţei lui Dumnezeu. Prin urmare, despre Christos Isus se putea vorbi ca despre „Mielul junghiat de la întemeierea lumii". El avea să moară pentru ca toţi aceia cari câştigă vieaţă în lumea nouă să poată primi curăţire de păcat în sângele Său şi să li să ierte greşelile lor împotriva lui Dumnezeu.
    Prin providenţa lui Dumnezeu, cel în drept de a se vorbi despre El ca „Mielul junghiat de la înte-meierea lumii", a fost junghiat în carne în chiar aceeaşi zi în care junghiau Israeliţii mielul lor de Paşte şi-1 mâncau împreună cu pâine nedospită în anul 33 d. Chr. „Mielul lui Dumnezeu" avea să moară în aceiaşi zi a jertfei de Paşte, pentru ca să poată activa în calitatea adevăratului Miel de Paşte al cărui sânge are valoare suficientă spre a şterge păcatul tuturor acelora din omenire cari cred şi Îl primesc pe El ca jertfa lor pentru păcat. Cele dintâi Paşte fuseseră ţinute de către Israeliţi sub Moise, jos în ţara Egiptului, în veacul al şasesprezecilea înaintea erei noastre comune, întâi-născuţii, atât ai tuturor oamenilor cât şi ai animalelor în Egipt, urmau să fie ucişi de către îngerul morţii trimis de Iehova, astfel încât să înfrângă rezistenţa încăpăţânată a lui Faraon faţă de cererea lui Iehova ca Israeliţii să fie lăsaţi liberi să iasă din Egipt. Pentru ca propriii lor copii întâi-născuţi şi animalele domestice să fie ocrotiţi şi apăraţi şi pentru a-şi dovedi vrednicia lor de a fi eliberaţi din Egipt prin supunere lui Iehova Dumnezeu, Israeliţilor li se poruncise să jertfească şi să mănânce jertfa de Paşte în ziua a patrusprezecea a lunii Abib sau Nisan. Citim: „Iehova vorbi lui Moise şi lui Aron în ţara Egiptului, zicând : Această lună va fi pentru voi începutul lunilor : ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. Vorbiţi întregii adunări a lui Israel, zicând : în ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă ... Să-1 păstraţi până în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia ; şi toată adunarea lui Israel să-1 junghie seara (nota marginală : între cele două seri). Să ia din sângele lui, şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îi vor mânca. Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc ? şi anume s-o mănânce cu azimi şi cu verdeţuri amare". — Ex. 12:1-3, Am. Stan. Ver.
    Isus ştia că, la moartea Sa ca Mielul lui Dumnezeu, cina pascală iudaică urmată de sărbătoarea ei de şapte zile a pâinii nedospite va deveni fără efect sau învechită. Ea nu mai putea mai mult să servească ca o ,,umbră a lucrurilor bune viitoare", deoarece lucrul bun, jertfa mai bună, Christos Isus, venise în realitate şi murise ca o temelie pentru noua lume a dreptăţii. A celebra mai departe Pastele ar însemna a da mai multă valoare umbrei decât realităţii, lucrul substanţial. Aceasta ar arăta o lipsă de credinţă în venirea lui Isus Christos ca Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. De aceea, persoanele cari continuă să celebreze Pastele ca în vechime, sunt aceia cari leapădă pe Isus din Nazaret : ca ,,jertfa mai bună", „Pastele noastre". (Col. 2:16, 17 ,- Evrei 10:1 ; 9:23). Spre a pregăti ceva în locul cinei anuale de Paşte, ceva ce ar îndrepta credinţa şi aducerea lor aminte în direcţia dreaptă, Isus institui noua cină memorabilă. El instrui pe urmaşii Săi să facă aceasta în mod regulat la timpul potrivit.
    Cele mai multe dări de seamă arată că aducerea aminte despre moartea lui Christos fusese instalată exact după ce ucenicii terminară de mâncat mielul de Paşte şi împliniseră astfel legea lui Moise de care ei erau legaţi, Marcu raportează : „Pe când mâncau, Isus a luat o pâine ; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o, şi le-a dat, zicând : Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Apoi a luat un pahar, şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li La dat, şi au băut toţi din el. Şi le-a zis : Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi. Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viţei, până în ziua când îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu. După ce au cântat cântările de laudă, au. ieşit în muntele Măslinilor". (Marcu 14:22—26). Împărăţia lui Dumnezeu, pe care Isus o menţiona aici ca în viitor, este împărăţia noii lumi a dreptăţii, în care Christos Isus aştepta să fie împreună cu credincioşii Săi ucenici, spre a bea acolo paharul, nu al morţii ruşinoase, ci al bucuriei în glorie. în consecinţă, serbarea de amintire aduse pe unii în relaţiune cu împărăţia lui Dumnezeu prin Christos Isus, şi . aceasta întăreşte dovada că ea este o comemorare a întemeierii lumii noi, în care acea glorioasă împărăţie va deţine control absolut, pentru binecuvântarea întregii omeniri ascultătoare.
    Isus institui noua cină memorabilă la un timp hotărât, anume, în seara de 14 Nisan. Aceasta era aniversarea nopţii Pastelor Israeliţilor în Egipt. Acele Paşte tipice erau celebrate exact odată pe an la această dată, neţinând seamă de ziua săptămânii, în care cade data, Isus este Mielul de Paşte antitipic, şi El institui noua cină memorabilă pentru pomenirea Sa. Tipul şi antitipul trebue să fie în armonie. Umbra şi substanţa trebue să fie armonizate. In mod corespunzător, Isus muri şi-Şi vărsă sângele în ziua a patrusprezecea Nisan, după ce începuse o cină memorabilă pentru pomenirea Sa. În mod scriptural urmează, atunci că noi trebue să ţinem amintirea morţii lui Christos în seara zilei de 14 Nisan, sau exact odată pe an, la această dată de aniversare, indiferent de ziua săptămânii în care cade data. Declaraţia lui Pavel cu privire la paharul cinei memorabile. ,,Aceasta să faceţi, ori de câte ori veţi bea din el, pentru pomenirea Mea”, nu poate să fie explicată în mod scriptural să însemneze mai des sau de mai multe ori în decursul anului, sau de mai multe ori pe zi. Pavel ştia că până la venirea a doua a lui Christos Isus va fi un drum lung, şi a-ceasta pentru că ucenicii, deşi sărbătoresc Cina Memorabilă numai odată pe an, vor face aceasta deseori din cauza multor ani înaintea venirii Domnului.
    Pentru acest motiv, oamenii de bine consacraţi, „alte oi" ale Domnului, cari sunt invitaţi în mod cordial să fie prezenţi la Cina Memorabilă, nu trebue şi nu se vor împărtăşi din simboale. Ei respectă ocaziunea şi respectă ceea ce ea înseamnă, întrucât asistă la celebrarea şi ţinerea a ceea ce membrii rămăşiţei unse fac în ascultare faţă de instrucţiunile Capului lor. Dar ei pricep că ei nu sunt membri unşi ai trupului lui Christos şi nu sunt botezaţi în moartea Sa nici nu sunt chemaţi şi destinaţi să domnească împreună cu El în împărăţia Sa cerească. Ei caută vieaţă vecinică în perfecţiune umană pe pământ sub acea împărăţie cerească. Pentru ei, a se împărtăşi din simboale ar preumbri ceva ce nu este adevărat cu privire la ei înşişi. De aceea, ei să nu se împărtăşească.
    În vederea acestui fapt, Cina Memorabilă va înceta într-o bună zi de a mai fi ţinută pe acest pământ. Aceasta va fi când rămăşiţa trupului lui Christos, care poartă pe ea însăşi semnele morţii Domnului Isus, îşi va fi dovedit credincioşia până la moarte, prin aceasta terminându-şi calea ei pământească. De aceea, Cina Memorabilă nu va fi celebrată în decursul domniei milenare a lui Christos după ce această rămăşiţă va fi fost împreună cu El în împărăţie sus. Cina memorabilă este ţinută până la venirea Sa, spre a arăta un singur lucru, „moartea Sa", în care aceasta este dată pentru membrii trupului Său uns spre a se împărtăşi ca un privilegiu graţios de la Dumnezeu. Repetăm încă odată: „Căci ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului PÂNĂ VA VENI EL". (1 Cor. 11:26). Această venire nu se referă Ia venirea Sa întru împărăţie în anul 1914 d.Chr., nici la venirea Sa la templul spiritual al lui Dumnezeu în 1918 pentru lucrarea de judecată. Ea se referă la venirea Sa pentru completarea bisericii-mireasă a Sa în împărăţia cerească, deplina consumare a căsătoriei Mielului lui Dumnezeu şi a miresei Sale spirituale, biserica.
    Cei răscumpăraţi din omenire nu vor celebra Cina Domnului pe pământ în decursul domniei de o mie de ani a lui Christos cu „mireasa" Sa. Morţii pământeşti, cari vor auzi vocea Sa ca Rege şi cari vor ieşi afară din morminte la privilegii pentru vieaţă eternă pe pământ, nu vor celebra 14 Nisan în fiecare an prin împărtăşirea din pâinea şi vinul memorabil. Nici chiar cei credincioşi din timpurile vechi, de la Abel până la Ioan Botezătorul, cari sunt amintiţi cu cinste în Evrei, capitolul unsprezece, nu vor comemora astfel moartea lui Christos în fiecare an. Nici unul din aceştia nu vor muri în moartea lui Christos, ci vor trăi sub împărăţia lui Christos în speranţa câştigării vieţii eterne în trup perfect pe acest pământ. Oamenii de bine consacraţi de astăzi, „alte oi" ale Domnului, mulţi din cari vor trece prin nimicirea lumii în Armaghedon fără să moară, sunt o parte a acelei omeniri răscumpărate, care se va dovedi demnă de îndreptăţirea la vieaţa eternă prin jertfa lui Christos. De aceea, abţinerea omenirii răscumpărate de la mâncarea şi băutura cinei memorabile a morţii lui Christos începe în realitate cu „mulţimea mare" de oameni de bine de astăzi, „alte oi", pe cari Bunul Păstor le strânge acum într'o societate unită cu rămăşiţa Sa.
    Pricepând că lumea se apropie de sfârşitul ei final şi că, prin urmare, celebrarea Cinei Memorabile nu va fi sărbătorită de foarte multe ori, fie ca noi toţi să apreciem privilegiul nostru de a arăta cuvenita recunoştinţă faţă de această binecuvântată ocaziune din acest an şi din anii ce mai rămân încă. Să ţinem în minte, în timp ce stăm în faţa porţilor intrării lumii noi a dreptăţii că aceasta este o comemorare a întemeierii acelei glorioase lumi noi.