Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
Drama Unui Om Statornic
 
    Înregistrarea cu privire la Iov nu este doar o părticică de istorie antică moartă; ea este o istorie adevărată care prezintă viața unui personaj nu alegoric, din povești, ci cât se poate de real. Faptul că apostolul Pavel nu menţionează numele lui Iov la capitolul 11 din Evrei, atunci când relatează faptele oamenilor credincioşi din vechime, aceasta nu înseamnă că Iov nu a existat. Nefiind un izraelit, Iov nu a fost menţionat cu numele, dar este inclus în descrierea acelui „nor de martori”, care „prin credinţă... au făcut dreptate, au obţinut promisiuni... din slăbiciune s-au făcut puternici”.
    Numele „IOV” înseamnă „duşmănit; hărţuit; persecutat” iar motivul pentru care Iov a fost lovit atât de crunt de ură şi persecuţie, a fost acesta: „...acel om era perfect şi drept, unul care se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău.” (Iov 1:1) Iov nu era perfect la trup şi minte, deoarece el era ‘conceput în păcat şi născut în nelegiuire’ la fel ca toţi ceilalţi urmaşi ai lui Adam, iar moartea a trecut asupra lui la fel ca peste toţi oamenii, „pentru că toţi au păcătuit.” Dar Iov putea fi şi a făcut tot posibilul să tindă spre perfecțiune în devotamentul pentru Iehova şi Teocraţia lui promisă. Cu toate că ocupa o poziţie înaltă în ţara Uţ, Iov nu a râvnit să devină rege acolo. El I-a recunoscut pe Iehova şi Sămânţa promisă a Lui ca fiind „Stăpânirile Cele Mai Înalte”.
    Atunci când acea probă dureroasă a venit fulgerător peste neprihănitul Iov, el avea vârsta de aproximativ 70 de ani. Biblia nu ne dezvăluie vârsta lui la acel timp, dar este evident că nu era tânăr atunci, ceea ce face şi mai demn de remarcat faptul că Iov a trăit 140 de ani după probă. În acest tablou profetic Iov, ca tată a zece copii, îl reprezintă în special pe Cel pe care Iehova Dumnezeu îl face „Părinte veşnic” în Lumea Nouă, adică pe Isus Cristos, care dă viaţă tuturor celor care îşi menţin integritatea pe pământ până la sfârşitul Armaghedonului. Ospeţele copiilor lui ilustrează ospeţe de promisiuni şi provizii abundente de adevăr şi serviciu în legătură cu scopul minunat al lui Iehova prin Teocraţie. Iov era credincios ca tată şi preot, educându-și familia în teamă de Iehova Dumnezeu.
    În ziua în care fiii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Marelui Teocrat, şi religiosul rebel Satan și-a făcut apariția în mod sfidător, nu pentru că simţea vreo obligaţie faţă de Iehova Dumnezeu să-i dea vreun raport, ci pentru că avea o controversă cu El. Satan Diavolul, fostul „heruvim ocrotitor”, vroia să arate că Iehova Dumnezeu nu-şi ţinea toţi supuşii în frâu, că nu era un conducător universal, că nu-şi putea menţine guvernarea universală şi că nu era suprem, ci putea fi învins în scopul Lui, şi că, în plus, Cuvântul lui Dumnezeu era dovedit nedemn de încredere şi neadevărat. Satan era acolo să-L pună pe Dumnezeu sub semnul întrebării şi să-L defaime în faţa acestor „fii ai lui Dumnezeu” cereşti. A dat Iehova Dumnezeu înapoi în această controversă? Nu! Scopul cutreierării pământului de către Satan nu era pentru a-l supraveghea, a restabili sau a menţine acolo domnia universală a lui Iehova, ci pentru a o împiedica şi desființa, dacă acest lucru ar fi fost posibil.
    Dar, ce a vrut Iehova să spună prin faptul că „nu era nimeni ca Iov pe pământ?” Să observăm cadrul istoric. În acea vreme, izraeliţii erau în Egipt şi se pătaseră în mare măsură cu religia sau demonismul. Nici unul dintre ei nu era egal cu Iov, în ceea ce priveşte devotamentul faţă de Iehova; pentru cauza lui Dumnezeu, nu exista „nimeni pe pământ ca el”. Luând în considerare că lui Moise nu i se dăduse încă legea celor zece porunci şi celelalte legi ale legământului legii cu Israel, Iov într-adevăr avea un înalt standard al dreptăţii, care era în mod evident de la Iehova. Nu era ceea ce se numeşte „dezvoltare de caracter”, care înseamnă idolatrie de sine sau închinare la creatură, ci era devotament statornic faţă de Teocraţie.
    Replica vicleanului prinț al demonilor, care a venit neîntârziat, insinua în mod răutăcios că nici o creatură nu îl iubeşte pe Dumnezeu pentru ceea ce este El, Cel mai mare standard de dreptate, ci că Dumnezeu îşi mituieşte creaturile pentru a le obliga să Îi servească şi pentru a le ţine supuse domniei Sale universale. Conform Diavolului, Iov îl servea pe Dumnezeu şi se temea de El pentru avantajele egoiste pe care le avea din aceasta, şi nu datorită iubirii curate a dreptăţii, aşa cum exista şi se descoperea în Dumnezeu Însuşi. Este devotamentul pentru dreptatea lui Dumnezeu atât de slab în tot universul, încât poate fi înfrânt de egoism?
    Întrebarea controversată a Diavolului pretindea că exista o slăbiciune în domnia universală a lui Dumnezeu, şi că în consecinţă Diavolul ar putea răsturna o astfel de domnie. Întrebarea lui Satan, aşa cum a fost pusă, a lovit deci în cea mai credincioasă creaţie a lui Dumnezeu, propriul Său Oficial Executiv, singurul Fiu născut al Său, prima creatură a lui Dumnezeu. Satan a judecat în felul următor: când Fiul iubit al Creatorului era singura creaţie şi era singur cu Dumnezeu, era uşor pentru El să rămână loial, ascultător şi credincios lui Dumnezeu, dar pus într-o poziţie nefavorabilă şi dificilă, în locul unde Satan este suveran, adică pe pământ, lăsat să sufere pierderi, îl va „binecuvânta” pe Dumnezeu în faţă, ceea ce înseamnă că îi va spune adio sau va renunţa la El pe faţă.
    Atât de reală a fost dragostea lui Dumnezeu şi încrederea absolută atât în privinţa lui Iov cât şi în privinţa lui Isus, încât a împins dovada părţii Sale din controversă la extrem pentru a reduce la tăcere toate suspiciunile, pentru totdeauna. Satan tocmai spusese că „tot ce avea Iov” era binecuvântat, înmulţit şi protejat. Deci mai întâi testul să fie făcut cu privire la aceste posesiuni. Dumnezeu a primit provocarea lui Satan. A acceptat ca Iov să fie sărăcit, să fie lăsat fără avere, fără copii, cu excepţia ca trupul lui, carnea lui, să nu fie atinse de puterea vătămătoare a lui Satan. În mod asemănător, primul test asupra lui Isus a fost ca El să devină sărac, atât de sărac încât pe pământ a fost născut într-un staul, iar mai târziu nu a avut un loc unde să-şi plece capul.
    Având permisiunea lui Dumnezeu pentru a face testul, Satan a părăsit adunarea îngerilor care se prezentau înaintea lui Iehova. El a mers la propria lui organizaţie demonică. Fără îndoială că s-a consultat acolo cu ceilalţi prinţi demoni ai lui în ce fel să procedeze împotriva lui Iov pentru a reuşi să-l întoarcă pe Iov de la credinţa în Guvernul Drept al lui Dumnezeu. După această scenă, calamităţi satanice se succed rapid: boii, măgarii, oile, cămilele şi numeroşii slujitori ai lui Iov sunt cu toţii distruşi; un uragan se abate asupra casei în care fiii săi erau adunaţi pentru masă şi îi ucide pe toţi. Dar, integritatea lui Iov rămâne neclintită.
    Cine erau acei sabeeni prădători? Ei erau puteri văzute ale lumii lui Satan, erau închinători la demoni şi controlaţi de demoni. Diavolul a lăsat un singur servitor să scape de sabeeni, doar pentru ca veştile să ajungă la Iov ca fapte reale, pentru a-l chinui şi umili. Ce camuflaj ingenios din partea marelui acuzator, să facă în aşa fel încât să pară că dreptul Dumnezeu era responsabil pentru toate calamităţile aduse peste omenire şi mai ales cele venite peste servii lui Iehova! Sabeenii erau doar oameni egoişti, dar fulgerul era ceva mai presus de controlul oamenilor şi venea din ceruri. Prin urmare, Dumnezeu putea uşor şi în mod necugetat să fie acuzat de responsabilitatea pentru aceste lucruri!
    Furtuna devastatoare venea evident dinspre est; din nou, aici era ceva care depăşea controlul uman şi pe care persoanele greşit informate l-ar putea numi un „act” sau „pedeapsă de la Dumnezeu”.
    Actul de umilință al lui Iov față de Iehova, manifestat prin ruperea hainelor și prin presărarea de cenușă pe a adus o înfrângere usturătoare lui Satan Diavolul în intriga lui de a-l întoarce pe Iov de la Iehova Dumnezeu prin pierderi materiale şi umane. „Binecuvântat să fie numele lui Iehova!” a spus Iov, rămas acum fără copii şi sărac. El a refuzat să aducă vreo ocară asupra numelui lui Iehova. La fel ca Iov, Isus Cristos, în ceasul când a fost părăsit, în durere și suferință, a binecuvântat numele lui Iehova. Prin urmare Iov nu a păcătuit deloc, nici nu l-a acuzat prosteşte pe Dumnezeu. Iov nu a văzut clar chestiunea implicată, nici nu a înţeles-o. Cu toate acestea, el a ţinut tare la integritatea sa. Ignoranţa sau neştiinţa înainte de timpul potrivit al lui Iehova pentru a da cunoştinţă nu este o scuză pentru a ne întoarce împotriva lui Dumnezeu şi de a ne ştirbi integritatea faţă de El.
    Pentru a doua oară, scena biblică ne conduce în curţile cereşti, unde, de această dată, Satan doreşte să se atingă de carnea lui Iov. Din nou Iehova înfruntă sfidarea, iar Satan îşi foloseşte puterea pentru a-l lovi pe Iov cu o boală ulceroasă, despre care mulţi spun că era elefantiazis, sau altfel spus, cea mai groaznică specie de lepră. Ce lucru diabolic să alegi o boală considerată ca o pedeapsă de la Dumnezeu! Satan aruncă apoi o săgeată dureroasă împotriva lui Iov, prin soția acestuia, care folosește cuvântul „integritate” în mod sarcastic, doar pentru a-l incita pe Iov la revoltă împotriva lui Dumnezeu. Cuvintele soţiei lui Iov au vrut să spună: ’Suferind cum eşti, după atâta timp, încă îl serveşti pe Iehova Dumnezeu, Cel care permite această calamitate îngrozitoare sau chiar o trimite peste tine?’. Iov l-a iubit pe Iehova Dumnezeu, mai degrabă decât pe soţia necredincioasă, drept pentru care nu s-a revoltat împotriva a ceea ce părea a fi „mâna lui Dumnezeu”.
    Cei care aveau pretenția să treacă drept prietenii lui Iov, au venit cu o înfăţişare posomorâtă, pioasă, pentru a-şi bate joc de starea lui. Ei au început să condamne purtarea din trecut a lui Iov ca fiind adevăratul motiv pentru nenorocirea lui din prezent. Prin urmare, aceştia au susţinut că era greşit pentru el să rămână pe această cale, înşelându-se că era calea integrităţii. Ei s-au străduit să-l facă pe Iov să-şi condamne fosta cale a serviciului pentru Iehova Dumnezeu, pe care el a urmat-o datorită credinţei sale în promisiunea legământului lui Dumnezeu și au încercat să-l întoarcă pe calea religiei lor. Nici un cuvânt nu i-au spus lui Iov despre Iehova Dumnezeu şi împlinirea promisiunii Sale privind Teocraţia la timpul fixat. Nici un cuvânt care să demaşte operaţiunile Diavolului, puterea şi pericolele demonismului! Un cuvânt de acest gen ar fi fost o mângâiere şi întărire la timp pentru Iov, ar fi uşurat suferinţa lui şi l-ar fi umplut de bucurie interioară. Dar nu! Cei trei „prieteni” trebuie să treacă printr-o mulţime de ceremonii publice şi să piardă o săptămână întreagă, cu formalism religios, pentru a salva aparenţele, să facă spectacol şi să câştige aplauzele publicului.
    Iov i-a redus la tăcere pe cei trei falşi prieteni care ilustrează foarte bine elementele politice, religioase şi comerciale, spunând: „până la cea din urmă suflare, îmi voi apăra integritatea!” după care Elihu, un tânăr care a stat lângă ei şi a ascultat toate argumentele pro şi contra, a luat cuvântul pentru a-l corecta pe Iov, care era prea preocupat să justifice creatura, în loc să-l justifice pe Creator. Elihu a văzut necesitatea justificării lui Iehova. Imediat apoi, puternicul Iehova Dumnezeu însuşi a vorbit maiestuos din mijlocul furtunii, clarificând motivul pentru care Iov a fost atât de greu încercat şi maltratat de Satan Diavolul. Iov a înţeles imposibilitatea omului de a combate organizaţia Diavolului fără un ajutor mai mult decât pământesc, fără ajutorul lui Dumnezeu. Mai mult, Iov a înţeles de ce Dumnezeu are dreptul suprem de a acţiona faţă de creaturi, aşa după cum El doreşte, a recunoscut greşeala propriilor sale raţionamente, s-a căit şi s-a smerit înaintea Creatorului Său.
    Tu unde te afli în această chestiune a integrităţii? Prin calea ta de acţiune, sprijini afirmaţia lui Satan sau susții cauza sfântă a lui Iehova? Multe persoane smerite caută aprobarea lui Iehova şi printr-o conduită credincioasă, asemenea lui Iov, încearcă din răsputeri să respingă tot ceea ce adversarul le oferă. Astfel, prin calea lor de acţiune în asemenea împrejurări, acești credincioși care îl servesc pe Iehova în mod dezinteresat, îl dovedesc pe rebelul Satan drept „tatăl minciunii” şi cu totul incapabil de a fi un domnitor Universal asemenea Dumnezeului Cel Prea Înalt.
    Acest pasaj şi povestea lui Iov îl dezvăluie pe cel care este la originea tuturor acestor rele de care suferă omenirea şi care se înmulţesc de la Primul Război mondial. Devine de asemenea foarte simplu motivul pentru care Dumnezeu lasă să prospere neliniştea pe pământ de la răzvrătirea lui Satan. Copleşindu-i pe oameni cu nenorociri, Diavolul vrea, ca în cazul lui Iov, să-i umple de amărăciune, chiar pe aceia cu inima dreaptă şi care se tem de Dumnezeu, şi să-i îndemne la revoltă împotriva Creatorului şi dreptului Suveran.
    Acestea fiind spuse, ajungem la concluzia că, într-adevăr, cartea lui Iov este mai mult decât o istorie reală; ea înregistrează o mare dramă profetică, scoţând în evidenţă controversa supremă înaintea întregii creaţiuni, anume STĂPÂNIREA UNIVERSALĂ. În plus, credinciosul Iov este pentru noi și pentru toți cei care doresc să câștige aprobarea lui Iehova, un exemplu viu de integritate, smerenie și iubire.