Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
Sfârșitul Lumii
 
    Ceea ce a răsunat odată ca fantastic, apare acum ca o posibilitate cruntă. În anul 1945, după ce a doua bombă atomică a fost aruncată în Japonia, oamenii au observat avertismentul scriptural despre un sfârşit al acestei lumi. Pierderea îngrozitoare de proprietăţi şi vieţi omeneşti i-a făcut pe locuitorii pământului să se îngrijoreze adânc, deoarece în sfârşit omul se lovise de ceva ce nu era capabil să controleze şi astfel, aceasta putea avea ca rezultat sfârşitul neamului omenesc. Aceasta este numai una dintre multele evoluţii de la anul 1914 A.D. înainte, care a făcut pe oamenii sinceri, temători de Dumnezeu, să se întrebe dacă nu cumva noi trăim în „zilele din urmă”, înainte de nimicirea acestei lumi. Pentru a dovedi aceasta, va fi necesar să ne întoarcem la cuvântul lui Dumnezeu şi să cercetăm profeţiile care sunt în legătură cu acest timp, să vedem dacă evenimentele din zilele noastre se potrivesc cu ele.
    Întrebări în legătură cu sfârşitul s-au ridicat pentru prima dată în mintea apostolilor lui Isus, aşa cum este arătat chiar de întrebarea lor: „Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului lumii?” (Matei 24:3). Arătând că această expresie „sfârşitul lumii” nu înseamnă nimicirea globului nostru pământesc, Traducerea Lumii Noi a Scripturilor Greceşti Creştine redă Matei 24:3 după cum urmează: „Spune-ne: Când vor avea loc aceste lucruri şi care va fi semnul prezenţei Tale şi al încheierii acestui sistem de lucruri?” Traducerea Lumii Noi redă în felul acesta şi întrebarea similară de la Marcu 13:4: „Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul când se vor încheia toate acestea?” Ca răspuns, Isus a prezis multe lucruri care vor marca timpul prezenţei Sale nevăzute şi instalarea Împărăţiei lui Dumnezeu. Sfârşitul timpurilor Neamurilor, sau „timpurile fixate ale naţiunilor”, în anul 1914 a marcat timpul când aceste lucruri trebuiau să înceapă să apară.
    „Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni până se vor împlini timpurile fixate ale naţiunilor.” (Luca 21:24). „Timpurile fixate ale naţiunilor” au indicat o perioadă în care nu va exista nici un guvern reprezentativ al lui Iehova pe pământ, aşa cum a fost împărăţia lui Israel, ci naţiunile păgâne vor domina pământul. Aceste „timpuri” trebuie să fii continuat în zilele lui Isus, deoarece exista aceeaşi situaţie. Nu era atunci Ierusalimul în robia Romei imperiale, iar înainte de asta în robia Greciei, Persiei şi Babilonului? Ba da. Aşadar, când au început timpurile fixate şi pe ce perioadă s-au extins ele?
    Contrar părerii generale, Iehova n-a mai domnit peste întreg pământul de la rebeliunea omului din Eden. Înregistrarea divină descoperă că după potop numai o singură naţiune se bucura de călăuzirea şi îngrijirile lui Dumnezeu, naţiunea lui Israel, iar Iehova a folosit-o pentru a alcătui o dramă profetică a Guvernului care va exercita într-o zi stăpânire peste întreg pământul, Împărăţia lui Dumnezeu prin Isus Cristos. Complet necredincios, Israelul şi-a pierdut suveranitatea şi a fost dus în captivitatea Babilonului în anul 607 î.C. În felul acesta, domnia teocratică locală de pe pământ s-a sfârşit.
    La câţiva ani după ce a început această captivitate babiloniană, Iehova a făcut să fie visată şi pusă în scenă o viziune profetică cu privire la timpurile naţiunilor şi la restatornicirea Teocraţiei lui Iehova. Visul profetic a descoperit un copac mare care a crescut din pământ, a ajuns la cer şi furniza hrană şi adăpost pentru toate creaturile. Deodată un sfânt din cer a poruncit: „Tăiaţi copacul, … lăsaţi totuşi trunchiul cu rădăcinile lui în pământ, legat cu lanţuri de fier şi de aramă, … şi şapte timpuri să treacă peste el”. Înainte de sfârşitul anului, această profeţie şi-a început împlinirea în mic cu cel care avusese visul, Nebucadneţar. Într-un acces de lăudăroşie, el a fost privat de echilibrul mintal şi de tronul său şi s-a hrănit pe câmp ca o fiară. La sfârşitul celor şapte ani, el a fost restabilit. În această dramă Iehova a folosit pe regele Babilonului pentru a simboliza o împlinire mai mare a profeţiei, anume, tăierea heruvimului ocrotitor din poziţia sa din Eden şi restabilirea ulterioară a domniei teocratice pe pământ. – Daniel capitolul 4; vezi „Adevărul vă va face liberi”, capitolul 18.
    „Şapte timpuri” au însemnat şapte ani literali în cazul lui Nebucadneţar, în care el a fost privat de tronul său. Cei şapte ani au constat din 84 de luni, sau, ţinând seama de Scriptură, 30 de zile pentru fiecare lună, 2.520 de zile. La Apocalipsa 12:6,14 sunt menţionate 1.260 de zile şi descrise ca „timp, timpuri şi o jumătate de timp” sau 3½ timpuri. Şapte timpuri ar însemna de două ori 1.260 de zile sau 2.520 de zile. Prin profetul Său credincios Ezechiel, Iehova a spus: „Îţi pun câte o zi pentru fiecare an.” (Ezechiel 4:6). Aplicând această regulă divină, cele 2.520 de zile înseamnă 2.520 de ani. Prin urmare, dacă împărăţia tipică a lui Dumnezeu cu capitala ei la Ierusalim a încetat să mai existe în toamna anului 607 î.C., atunci, socotind timpurile fixate de la acea dată, cei 2.520 de ani s-au întins până în toamna anului 1914 A.D.

    SFÂRŞITUL „TIMPURILOR FIXATE ALE NAŢIUNILOR”

    Expirarea celor „şapte timpuri” marchează momentul când trunchiul copacului simbolic trebuia să fie eliberat de legăturile lui. Bineînţeles că aceasta nu putea să însemne întoarcerea lui Satan la putere ca heruvim ocrotitor al omului, deoarece timp de mii de ani de la potopul global el a continuat ca „dumnezeul acestui sistem de lucruri”. El nu mai putea fi niciodată în favoarea lui Dumnezeu şi nu mai putea fi pus ca supraveghetor al omului drept în lumea nouă. Satan Diavolul fost condamnat la nimicire şi sentinţa va fi dusă la îndeplinire. Aceasta nu putea să însemne nici întoarcerea evreilor naturali în Palestina, iar întemeierea statului democratic Israel să indice că Împărăţia lui Dumnezeu a fost restatornicită la Israelul după carne, deoarece o astfel de mişcare iudaică este una politică şi socială, fără nici un gând pentru Guvernul teocratic al lui Dumnezeu. Nu! Ruperea „legăturilor” din jurul trunchiului simbolic nu putea să însemne nici o restatornicire a lui Satan în organizaţia lui Dumnezeu, nici repatrierea iudeilor. Aceasta însemna timpul pentru restabilirea Teocraţiei lui Iehova. Ceea ce a rezultat din trunchi a fost o nouă mlădiţă, anume Împărăţia de sub Isus Cristos. Acesta este un nou Guvern teocratic pentru pământul nostru, Ierusalimul cel nou, care se coboară din cer de la Dumnezeu. – Apocalipsa 21:2.
    Atunci când Isus a fost pe pământ, nu era timpul cuvenit al Tatălui Său pentru a întemeia Împărăţia, deşi Isus a fost calificat atunci ca Rege. După moartea Sa pe stâlpul de tortură şi învierea din morţi, Isus a fost înălţat la cer, unde trebuia să aştepte sfârşitul celor „şapte timpuri” înainte de instalarea Sa ca Rege. La sfârşitul acestei perioade de aşteptare, în anul 1914, profeţia s-a împlinit: „Iehova va trimite din Sion toiagul puterii Tale; stăpâneşte în mijlocul vrăjmaşilor Tăi.” (Psalmii 110:1, 2, AS). O asemenea acţiune a marcat începutul „timpului sfârşitului” pentru lumea veche şi naşterea noului Guvern teocratic pentru pământul nostru. Lumea lui Satan nu avea să mai acţioneze neîmpiedicată, deoarece „timpurile fixate ale naţiunilor” se sfârşiseră. În ultima carte a Bibliei, Isus Cristos a descris aceste evoluţii prin simboluri sau semne. Un fiu născut dintr-o femeie cerească a fost smuls din gura balaurului şi a fost întronat alături de Dumnezeu.
    A urmat războiul în cer, organizaţia lui Dumnezeu şi cea a lui Satan fiind implicate într-o luptă mare. Care a fost rezultatul? Curăţirea completă a cerului de Satan şi hoardele sale de demoni prin aruncarea lor pe pământ. (Apocalipsa 12). Bineînţeles că aceste lucruri spirituale n-au fost văzute de om, dar el a fost în mare măsură afectat de ele.
    Rezultatul direct al conflictului din cer a fost o altă dovadă că lumea intrase în „timpul sfârşitului”, prima dovadă văzută: „Căci se va ridica naţiune contra naţiune şi împărăţie contra împărăţie, şi va fi lipsă de hrană şi cutremure dintr-un loc în altul.” (Matei 24:7). Furios pe naşterea victorioasă a Guvernului teocratic, Satan a hotărât să nimicească toţi oamenii înainte ca aceştia să afle de Împărăţia recent întemeiată. Acesta a fost motivul pentru care el a aruncat naţiunile în războiul dintre anii 1914-1918. A fost pentru prima dată în istorie când a avut loc un conflict aşa de mare. Înainte de sfârşitul acestuia, treizeci de naţiuni erau implicate, războiul fiind purtat în toate colţurile pământului. Într-adevăr, „naţiunile s-au mâniat” (Apocalipsa 11:18). Ele nu au luptat pentru cauza dreaptă a Împărăţiei lui Iehova şi împotriva lui Satan, ci pentru stăpânirea egoistă a lumii. Aceasta este dovada convingătoare că „timpurile fixate” s-au sfârşit, domnia lui Satan a fost întreruptă şi întronarea lui Isus Cristos a avut loc.
    Necazul şi mizeria nu s-au sfârşit atunci când ostilităţile au încetat. Imediat după Primul Război Mondial foametea a lovit pământul, mai ales Europa. Atât de mare a fost aceasta, încât a fost necesar să se ia măsuri de ajutorare a teritoriilor lovite de acest flagel. Ciuma şi-a luat de asemenea tributul. Numai din cauza „gripei spaniole” au murit douăzeci de milioane în câteva luni, în ciuda ştiinţei medicale moderne, aceasta provocând o pierdere mult mai mare de vieţi omeneşti decât cei patru ani de război. (Luca 21:10, 11). De asemenea, din anul 1914 au fost raportate mai multe tulburări seismice decât oricând înainte în istorie, unele provocând mari distrugeri atât de proprietăţi, cât şi de vieţi omeneşti, aşa cum a fost cutremurul din Japonia din anul 1923, care a dus la moartea a 99.331 persoane. Cu toate acestea, Isus a spus: „Toate acestea sunt începutul durerilor.” – Matei 24:8.
    Cât de adevărat a confirmat istoria primei jumătăţi a secolului XX această profeţie! Naţiunile nu-şi reveniseră încă de pe urma primului război mondial, când au fost din nou angrenate în război, în anul 1939. Şi de data aceasta chestiunea era aceeaşi, stăpânirea lumii. Dar, măsurat după combatanţi şi echipament, bani cheltuiţi, pierderea de proprietăţi şi vieţi omeneşti şi efectul pe care l-a avut în lumea întreagă, al Doilea Război Mondial l-a depăşit cu mult pe cel dinaintea lui. În urma lui au venit ciuma, foametea, cutremure şi conflicte locale, ce au impus un nou bir de vieţi omeneşti, mizerie şi suferinţă. Fără îndoială, lumea este la pământ datorită durerilor necazului sub influenţa asupritoare a dumnezeului ei demon nevăzut, Satan.

    VESTIREA ÎMPĂRĂŢIEI

    Naşterii Împărăţiei i se face o mare publicitate. Cu mult timp înainte de aceasta, Turnul de veghere din martie 1880, pagina 2, spunea: „`Timpurile Neamurilor` vor continua până în anul 1914 şi Împărăţia cerească nu va avea stăpânire deplină până atunci”. În timpul Primului Război Mondial a fost întreruptă proclamarea Împărăţiei făcută de martorii lui Iehova, dar în anul 1919 ei au început să se adune din nou, să se reorganizeze şi au fost însărcinaţi să îndeplinească o lucrare de publicitate şi mai mare. (Matei 24:31). De data aceasta trebuia să se vestească Împărăţia lui Dumnezeu acum întemeiată, în împlinirea poruncii lui Isus: „Această veste bună a Împărăţiei va fi predicată pe tot pământul locuit, ca mărturie pentru toate naţiunile. Şi atunci va veni sfârşitul final.” (Matei 24:14). Aşadar, martorii lui Iehova au îndeplinit acest lucru cu credincioşie, căci de când s-a încheiat primul război mondial în anul 1918, până în anul 1952, peste o jumătate de miliard de cărţi legate şi broşuri cu acest subiect, au ajuns la oameni în peste 90 de limbi, pe lângă reviste, tratate gratuite şi lecturi publice. De când s-a încheiat al Doilea Război Mondial în anul 1945, lucrarea lor s-a extins mai mult ca oricând, ajungând în peste 120 de ţări.
    Lui Satan şi supuşilor săi lumeşti le-ar plăcea să pună capăt acestui mesaj al Împărăţiei. Totuşi, ei nu pot face aceasta, deoarece mesajul este al lui Iehova. Dar ei defăimează şi persecută. Isus a declarat în cunoştinţă: „Dacă M-au persecutat pe Mine, vă vor persecuta şi pe voi.” (Ioan 15:20). Un astfel de tratament al acestor creştini a atins un punct culminant în aceste zile din urmă. (Matei 24:9). Primul război mondial a fost o ocazie pentru mai multă persecuţie, dar odată cu apariţia statului totalitar, împotrivirea faţă de Împărăţie a crescut. De-a lungul celor doisprezece ani de dominaţie nazistă, martorii lui Iehova au suferit torturi de nedescris, ca victime ale agresiunii nazi-fasciste-Vatican. Mulţi şi-au pecetluit mărturia cu propriul sânge. Persecuţia nu s-a limitat numai la Europa ocupată de nazi-fascişti, ci s-a simţit pe tot pământul: în Japonia, Australia, Canada şi chiar în America, de unde s-au raportat sute de cazuri de violenţă a gloatelor. Ţările dominate de comunism şi alte ţări aflate sub domnie totalitară s-au unit de atunci pentru a intensifica persecuţia. Toate acestea se întâmplă deoarece martorii lui Iehova vestesc Împărăţia lui Dumnezeu.

    ÎNLOCUITOR FĂCUT DE OM PENTRU ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU

    Fără să dea ascultare avertismentului lui Isus, liderii acestei lumi vechi s-au aruncat înainte în alcătuirea unui supraguvern al lumii. Puţin le pasă să ştie că iau parte la instalarea unui înlocuitor pentru Împărăţia lui Dumnezeu prin Cristos, aducând în felul acesta nimicire peste ei înşişi. Începând de la sfârşitul timpurilor fixate în anul 1914, numai Împărăţia lui Dumnezeu este demnă să conducă globul, căci ea este dedicată în întregime onoarei, laudei şi justificării Suveranului universal, Iehova Dumnezeu. Orice înlocuitor al acesteia este hulitor şi este sortit nimicirii. Totuşi, majoritatea omenirii îşi pune speranţa şi încrederea într-o astfel de organizaţie. Ignorând cuvintele lui Isus „Împărăţia Mea nu este o parte a lumii acesteia”, mulţi privesc Organizaţia Naţiunilor Unite ca expresia politică a Împărăţiei lui Dumnezeu. Nu a fost privită aşa şi vechea Ligă a Naţiunilor? De timpuriu, în anul 1919, „Consiliul Federaţiei Bisericilor lui Cristos din America” a emis declaraţia: „Liga Naţiunilor este expresia politică a Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ”. Protestantismul a oferit un sprijin entuziast Ligii. Papa a fost exclus din Ligă, neprimind nici un loc acolo, şi astfel Ierarhia romano-catolică a declarat că o va distruge prin fascism şi nazism. Ea a făcut aceasta prin agresori totalitari, iar Liga a ieşit din scenă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, coborând în abis.
    Isus a descoperit că această organizaţie internaţională bestială se va reîntoarce din acea stare de inexistenţă, dar de data aceasta cu „religia organizată” în spinare, incluzând şi Ierarhia romano-catolică. „Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă şi avea şapte capete şi zece coarne”. În privinţa acestei asociaţii bestiale a naţiunilor cu mulţi membri este scris: „Fiara pe care ai văzut-o era, dar nu mai este [în timpul celui de-al doilea război mondial] şi totuşi este destinată să se ridice din abis [ca Naţiunile Unite]”. Până în anul 1914 A.D. au existat în istoria omului şapte mari puteri ale lumii, cea de-a şaptea fiind sistemul imperial anglo-american. „Şi fiara care era, dar nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat [cunoscut acum ca Naţiunile Unite], dar îşi datorează existenţa celor şapte şi merge la nimicire.” (Apocalipsa 17:3, 8, 11). Observaţi că profeţia spune că va urma un al optulea împărat, care îşi datorează existenţa celor şapte dinaintea lui. Conceperea fostei Ligi a Naţiunilor s-a datorat celei de-a şaptea puteri mondiale şi acum Naţiunile Unite sunt sprijinite şi susţinute de aceeaşi putere mondială. Chiar sediul acestei a opta puteri a lumii, Naţiunile Unite, este pe teritoriul american.
    Dar, în pofida acestor fapte, care este situaţia? Aşa cum a profeţit Isus: „Pe pământ va fi nelinişte printre naţiuni, care nu vor şti ce să facă din cauza mugetului mării şi a agitaţiei ei; oamenii vor leşina de frică, în aşteptarea lucrurilor care vor veni asupra pământului locuit.” (Luca 21:25, 26). Aşadar, pentru mulţi viitorul pare fără speranţă. „Am ajuns la o răscruce de drumuri şi nimeni nu cunoaşte calea de ieşire”; astfel scria un istoric modern celebru. Teama şi nesiguranţa stăpânesc lumea ca niciodată înainte. Pentru a uşura această stare, naţiunile se întorc spre aranjamente colective de securitate, spre organizaţii regionale, spre blocuri religioase şi rasiale, pe lângă Naţiunile Unite.
    Cât de evident este faptul că puternicul domnitor-spirit, Satan, îşi grupează acum forţele pentru războiul Armaghedonului, iar omul este numai un pion în mâinile domnitorului demonilor! Conflictele lumeşti au fost etichetate în mod incorect ca Armaghedon. Unii se tem că Armaghedonul va fi conflictul final dintre capitalism şi comunism. Alţii îşi exprimă îngrijorarea că o putere barbară poate nimici atât naţiunile, cât şi pământul nostru, prin folosirea energiei atomice. Dar lucrurile nu stau aşa! Sfârşitul lumii nu va fi prin arderea pământului literal. (Ecleziastul1:4; Isaia 45:12, 18). Deşi stă în puterea omului să o facă, aceasta n-ar face să dispară demonii-spirite. Viitorul război al Armaghedonului va fi bătălia lui Iehova prin care toată răutatea va fi măturată din univers. Apocalipsa 16:14-16 îl numeşte „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Cel Atotputernic”. Acesta va nimici complet partea văzută şi nevăzută a lumii lui Satan şi va avea astfel drept rezultat sfârşitul final al acestei lumi vechi rele. Acesta va fi punctul culminant al necazului pe care l-a prezis Isus, când a spus: „Atunci va fi un necaz mare, cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum, nu, şi nici nu va mai fi.” – Matei 24:21.
    Apocalipsa 19:11-21 descrie simbolic pe Regele Isus Cristos călărind un cal alb, aflat la conducerea marii oştiri a lui Iehova, a armatelor cereşti, judecând şi purtând război în dreptate. Vor fi capabili oamenii şi demonii să se împotrivească unei asemenea puteri? Ştiinţa modernă, împreună cu „forţa universului” de curând descoperită, vor păli în nimicnicie în comparaţie cu puternicele forţe dezlănţuite de Iehova şi Regele Său în războiul universal al Armaghedonului.
    Situaţia critică a lumii, deoarece se apropie sfârşitul complet, nu poate fi tăgăduită. Isus i-a avertizat pe toţi iubitorii adevărului şi dreptăţii să fugă la sistemul de lucruri teocratic al lui Iehova, simbolizat prin corabia din zilele lui Noe. Acolo, noi putem fi ascunşi, aşa cum ne spune Ţefania 2:3 (AS): „Căutaţi pe Iehova, toţi cei smeriţi de pe pământ, care ţineţi poruncile Lui; căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia; poate că veţi fi ascunşi în ziua mâniei lui Iehova”. În timp ce lumea se zbate în dureri din cauza necazurilor ei şi în timp ce mesajul Împărăţiei lui Dumnezeu este o plagă chinuitoare pentru susţinătorii organizaţiei lui Satan, martorii unşi ai lui Iehova şi însoţitorii lor cu bunăvoinţă sunt optimişti şi se bucură, în ciuda suferinţelor îngrămădite asupra lor, deoarece văd că eliberarea este aproape. Ei fac aşa cum a spus Isus în profeţia Sa: „Când aceste lucruri vor începe să se întâmple, ridicaţi-vă capetele, pentru că eliberarea voastră se apropie.” – Luca 21:28.