Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
Marele Păstor şi Păstorul Său cel Bun
 
    Iehova Dumnezeu a avut dintodeauna grijă ca scopul Său în legătură cu omul să nu ia o altă cale decât aceea pe care el a indicat-o. Biblia, cuvântul Său, aseamănă întreaga omenire cu nişte oi rătăcite. “Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53:6).

    În ducerea la îndeplinire a scopului pe care şi l-a propus în legătură cu “oile” Sale, Iehova Dumnezeu s-a îngrijit de ele prin Regele Său Uns, Mesia “Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre.” (1Petru 2:25). El a profeţit că spre folosul întregii omeniri, la timpul hotărât va aşeza peste ei un păstor de încredere “Voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie jaf, şi voi judeca între oaie şi oaie. Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor. Eu, Iehova, voi fi Dumnezeul lor, şi Robul Meu David va fi voievod în mijlocul lor. Eu, Iehova, am vorbit!” (Ezechiel 34:22-24).

    Numele David, tradus din ebraică înseamnă “preaiubit”, prezent în profeţia lui Ezechiel nu se referă la regele David din Ierusalim care la acel moment era mort de 400 de ani, ci la fiul lui Iehova Dumnezeu – Isus Cristos, urmaşul regelui David, moştenitorul legământului pentru Împărăţie încheiat între Iehova Dumnezeu şi regele David.

    Între Iehova Dumnzeu şi Isus Cristos există o strânsă legătură sau unitate. Această unitate între Tată şi Fiu nu este aceeaşi ca cea enunţată în doctrina treimii: “Trei Dumnezei egali în putere existenţă şi slavă”. Această doctrină a treimii care este răspândită în diferite religii, nu face altceva decât să inducă în eroare. Ea susţine că Isus Cristos şi Iehova Dumnezeu sunt una şi aceeaşi persoană. Din cuvintele lui Isus Cristos “Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.” (Ioan 10:29) putem înţelege foarte limpede că este vorba de 2 persoane diferite care nu sunt egale în slavă, putere şi existenţă şi anume: Isus Cristos, cel care vorbeşte şi Tatăl, Iehova Dumnezeu, despre care Isus vorbeşte. Pentru a întări faptul că Tatăl şi Fiul nu sunt egali în putere, Isus spune “Tatăl este mai mare decât Mine” (Ioan 14:28). Acest lucru se poate vedea clar şi dintr-un alt punct de vedere. Dacă vom cerceta, Biblia ne descoperă prin cuvintele lui Ioan Botezătorul că Isus este numit “Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1:29,1:36). Apoi în (Apoc. 21:22) este scris: “În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei.”, iată dar că Tatăl şi Fiul sunt 2 persoane deosebite una de alta şi nicidecum una şi aceeaşi persoană.

    În (Ioan 17:6) Isus Cristos rosteşte cea de pe urmă rugăciune din-naintea prinderii Sale: ”Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău.”. Dacă citim cu atenţie, observăm cuvintele: “Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat”, care sunt într-o deplină armonie cu ceea ce Iehova Dumnezeu a profeţit în (Ezechiel 34:22-24), anume că el va numi un Păstor. Dacă revenim la rugăciunea lui Isus, vedem că El se roagă pentru ucenicii săi, pentru “oile” pe care El le-a strâns în numele Tatălui Său. ”Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi noi.”(Ioan 17:11). Dacă expresiile “Eu cu Tatăl una suntem” (Ioan 10:30) şi “pentru ca ei să fie una, cum suntem şi noi” (Ioan 17:11) s-ar referi la o unitate trinitariană, ar însemna că şi ucenicii lui Isus tot o singură persoană sunt. Ceea ce este total absurd. Întreg cuvântul lui Dumnezeu este într-o armonie perfectă şi nu putem să-l înţelegem decât dacă îl studiem în strânsă legătură cu profeţiile, faptele şi evenimentele. Deci în concluzie, Biblia ne arată desluşit că Tatăl şi Fiul sunt 2 persoane complet diferite, nefiind egale în existenţă, putere şi slavă.

    Şi dacă Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos nu sunt una şi aceeşi persoană, atunci ne întrebăm care este acea unitate despre care Isus vorbeşte prin cuvintele “Eu şi Tatăl una suntem.”? (Ioan 10:30). Ei sunt “Una” din punct de vedere a ocupaţiei şi a scopului Lor. Scopul este acela de îngrijire pentru interesele “oilor” pe care Ei Le păstoresc. În (Psalmi 23:1,2), Regele David vorbeşte despre Iehova Dumnezeu ca fiind păstorul său. La fel (Isaia 40:10,11 sau Psalmi 80:1,80:19) îl arată pe Iehova Dumnezeu ca pe un mare păstor care are grijă de ”oile” sale. Dacă revenim la profeţia din (Ezechiel 34:23), înţelegem că Iehova Dumnezeu a profeţit că la timpul hotarât va pune peste ”oile” Sale pe preiubitul Său Fiu ca Păstor. La venirea sa pe pământ Isus Cristos a avut un scop: acela de a face voia Tatălui Său, aşa după cum El spune: “Isus a luat din nou cuvântul, şi le-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun, că, Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Eu nu pot face nimic de la Mine însumi: judec după cum aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5:19,30). Deci vedem că scopul lui Isus este unul şi acelşi cu al Tatălui Său şi anume de a păstori turma lui Iehova Dumnezeu aşa cum a fost profeţit. Isus, El însuşi spune: “Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.” (Ioan 10:11).

    Isus face de cunoscut ucenicilor Săi pilda despre “oi” din Ioan cap. 10. Prin această pildă vom înţelege modul în care Iehova Dumnezeu se îngrijeşte prin “Păstorul Său cel Bun” de strângerea şi interesele “oilor” sale. Pentru strângerea ”oilor” care i-au fost încredinţate, Isus ca un “Bun Păstor”, îşi foloseşte “glasul”: “Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul.” (Ioan 10:3). Isus s-a folosit de un “glas” deosebit, acela pe care doar “oile” sale credincioase l-au recunoscut şi le-a făcut să-l urmeze: “După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.” (Ioan 10:4). Acest glas pe care “oile” îl aud este Vestea Evangheliei despre Împărăţia lui Dumnezeu “şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.” (Luca 4:17-19). “El a mai zis: Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânţa în pământ;” (Marcu 4:26). “Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină…” (Matei 13:44). “Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat…” (Matei 18:23). “Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un gospodar...” (Matei 20:1). “Apoi i-a trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu…” (Luca 9:2). “Noroadele au priceput lucrul acesta, şi au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu...” (Luca 9:11) “Oile” credincioase aud şi urmează “glasul” păstorului pentru că sunt din Adevăr şi pentru Adevărul Împărăţiei. "Atunci un Împărat tot eşti! I-a zis Pilat. Da, a răspuns Isus. Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” (Ioan 18:37). Ele au auzit mărturia lui Isus despre Împărăţie şi de aceea au urmat pe păstorul lor, deoarece au căutat mai înainte de toate Împărăţia. ” Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33). Isus le-a zis: “Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.” (Matei 13:11).

    Cei necredincioşi n-au urmat “glasul” Vestirii Împărăţiei şi al invitării la ea, aşa după cum le-a zis şi Isus: “Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.” (Ioan 10:26,27). “Oile” Sale nu urmează alte “glasuri” străine ale “păstorilor plătiţi” care nu sunt în armonie cu Vestea Împărăţiei. Ei văd şi recunosc că Evanghelia acestor “păstorilor plătiţi” este una falsă şi amăgitoare: “Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.” (Ioan 10:5). Acel “păstor plătit” nu iubeşte ”oile” şi nici pe acela a cărei proprietate sunt. Mai presus de toate, el caută interesele de câştig egoist şi răsplata, decât binele ”oilor”. Pentru a-şi salva pielea el face compromis cu oricine este asemănat cu un “lup”, nepăsându-i de “oi”: “Dar cel plătit, care nu este păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. Cel plătit fuge, pentru că este plătit, şi nu-i pasă de oi.” (Ioan 10:12, 13).

    Toate aceste lucruri sunt valabile şi perfect reale, împlinindu-se în aceste zile de pe urmă pe care noi le trăim. Putem identifica foarte uşor acele persoane despre care Isus face referire în pilda Sa, numindu-i: “păstori plătiţi”, “hoţi”, “tâlhari” sau “lupi”.

    Cel mai important lucru pe care îl putem observa în zilele pe care le trăim este că “glasul” sau Vestea Evangheliei Împărăţiei nu a încetat şi se aude răsunând pretutindeni, asemenea unui izvor cu un susur lin şi subţire. “Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” (Matei 24:14). În aceste timpuri pe care noi le trăim, acum are loc strângerea clasei “altor oi” despre care Isus vorbeşte astfel: “Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor.” (Ioan 10:16). Aceste “alte oi”, care nu fac parte din legământul Avraamic cu privire la sămânţa prin care vor fi binecuvântate toate neamurile, sunt cele adunate de către Isus la venirea sa prin despărţirea pe care o face între “oi şi capre”. (Matei 25:31-33).

    Ne întrebăm poate cum urmează astăzi aceste ”alte oi” “glasul” “Păstorului cel Bun”? Prin faptul că ele recunosc pe Iehova Dumnezeu ca şi creatorul tuturor lucrurilor şi ca “Mare Păstor”, recunosc pe Isus Cristos ca “Păstorul cel Bun” pe care Iehova Dumnezeu l-a Uns ca Rege din 1914, urmează într-u totul faptele “Păstorului cel Bun”, vestesc Evanghelia Împărăţiei şi prin faptul că dau ascultare de cuvântul lui Dumnezeu ei se dovedesc ca fiind acele “alte oi” despre care Isus Cristos vorbeşte. “Isus i-a zis: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6).

    Isus Cristos s-a dovedit a fi “Păstorul cel Bun” trimis de către Iehova Dumnezeu. El S-a îngrijit de “oile” sale prin jertfa Sa, oferindu-le viaţa veşnică. El şi-a dat viaţa pentru “oile” sale: “Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine, aşa cum Mă cunoaşte pe Mine Tatăl, şi cum cunosc Eu pe Tatăl; şi Eu Îmi dau viaţa pentru oile Mele.” (Ioan 10:14,15).

    El oferă mântuirea şi salvarea tuturor acelor credincioşi care caută Adevărul şi dreptatea: “Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra şi va ieşi, şi va găsi păşune.” (Ioan 10:9). Nu există alt mod de a fi salvaţi în “… războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic … care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.” decât prin Isus. Şi pentru a ajunge la starea desăvârşită despre care Isus aminteşte prin cuvintele “şi va fi o turmă şi un Păstor”, trebuie astăzi să ne punem de partea lui Iehova Dumnezeu şi a Regelui Său Uns, Isus Cristos.