Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
Sabatul, în umbră și în realitate
 
    „În şase zile a făcut Iehova cerul şi pământul, iar în a şaptea zi s-a odihnit şi s-a înviorat.” (Exodul 31:17). Odihna sau încetarea lucrării s-a datorat faptului că El Îşi realizase lucrarea de creare aşa cum Îşi propusese. De aceea, El şi-a încetat lucrarea creatoare în ceea ce priveşte pământul. Ajungând la o astfel de culme a creării, El şi-a cuprins cu privirea lucrarea pământească încheiată: „Dumnezeu s-a uitat la fiecare lucru pe care Îl făcuse şi iată că erau foarte bune.” (Geneza 1:31). Acesta era motivul pentru care Iehova Dumnezeu putea să se simtă înviorat. Adică, El se putea bucura de plăcerea înviorătoare de a avea împlinită voinţa Sa. El şi-a încetat activitatea creatoare numai în ce priveşte pământul nostru, încheindu-şi lucrarea pe el aşa cum dorise. Nu este nici raţional, nici scriptural, să credem că El şi-a încetat activităţile în ce priveşte tot restul universului.
    „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea Dumnezeu şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; …Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o; pentru că în ziua aceasta s-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care Dumnezeu o zidise şi o făcuse”. (Geneza 2:1-3). Această a şaptea „zi” în care Dumnezeu şi-a încetat lucrarea în ce priveşte planeta noastră nu trebuie înţeleasă ca o zi de 24 de ore. Această a şaptea zi urmează după cele şase zile de creare. Dovada scripturală este că toate celelalte şase zile precedente au fost mult mai lungi de 24 de ore fiecare. De fapt, ele au fost perioade mari de timp, lungi de mii de ani. Măsurată după lungimea celei de-a „şaptea zi”, în care Dumnezeu a încetat lucrarea şi s-a înviorat, fiecare din acele zile a fost lungă de 7.000 de ani. Omul fiind creat spre sfârşitul celei de-a şasea zi, a fost pus pe pământ la sfârşitul celor 42.000 de ani de pregătire a pământului. Aşadar, în cursul timpului, marele ciclu al celor şapte „zile” va ajunge până la 49.000 de ani. Timpul programat al Bibliei arată că mai rămâne să se scurgă mai mult de o mie de ani din acest mare ciclu.
    Sha.vath’ este cuvântul evreiesc deosebit folosit la Geneza 2:1-3 şi acesta este tradus cu „odihnit”. Cuvântul românesc sabat se trage din el. Unii religioşi susţin că atunci, chiar de la originea omului, Dumnezeu a fixat legea zilei de sabat asupra creaturilor Sale umane, iar în ajutorul lor ei aduc dovada din Geneza 2:1-3. Asemenea persoane şi toţi ceilalţi să observe că ziua pe care Dumnezeu a binecuvântat-o şi a sfinţit-o atunci n-a fost o zi de 24 de ore. Noi încă ne aflăm în această a „şaptea zi”, deoarece lungimea ei este egală cu cea a fiecăreia din cele şase zile precedente de lucrare creatoare. Religioşii care ţin sabatul în cea de-a şaptea zi a săptămânii, pretind că omul a fost făcut după ce au fost făcute animalele în cea de-a şasea zi de creare de 24 de ore. Dacă ar fi aşa, atunci prima zi plină din existenţa omului trebuia să fie o zi de sabat, o zi de odihnă pentru om, fără ca el să-şi fi încheiat sau chiar să fi început o lucrare de o săptămână. Aşadar, el se odihnea înainte de a începe să lucreze. Cu toate acestea, Biblia face clar faptul că a şaptea zi a lui Dumnezeu ţine mai mult decât de la un asfinţit la altul, după cum cuvântul ziua din Geneza 2:4 trebuie să însemne mai mult decât o perioadă de 24 de ore: „Acestea sunt generaţiile cerurilor şi ale pământului când au fost create, în ziua în care Iehova a făcut cerul şi pământul”. Potrivit Bibliei, cea de-a „şaptea zi” continuă încă din partea Creatorului, Iehova Dumnezeu.
    La începutul celei de-a şaptea zile, Dumnezeu a binecuvântat-o, declarând-o bună, spre slava Sa şi pentru binele creaturilor credincioase. La sfârşitul ei, aproximativ peste o mie de ani, ziua va fi de asemenea binecuvântată, deoarece stările rele prezente vor fi atunci îndepărtate în întregime. El a sfinţit această zi pentru scopul Său sfânt. În ce fel? Prin faptul că încă de la începutul zilei, El a hotărât că aceasta Îl va dovedi ca şi Creator al lucrurilor bune şi că va fi justificat ca Susţinătorul şi Păstrătorul acestor lucruri bune. Sfârşitul acestei „a şaptea zi” va dovedi în plus că scopul Său original, de a face acest pământ şi de a pune pe om pe el, n-a fost împiedicat, ci este realizat în mod glorios, dovedind din plin dumnezeirea, supremaţia şi atotputernicia Sa. La sfârşitul acestei a „şaptea zi” pământul va fi un paradis minunat, pretutindeni va fi ca grădina Edenului. El va fi umplut cu creaturi umane drepte, toate fiind în armonie cu Creatorul şi acţionând ca reprezentanţii Săi, guvernând peste păsări, peşti, fiare şi peste alte vieţuitoare care vor umbla pe pământ.
    Când Dumnezeu a binecuvântat pe Adam şi Eva cei perfecţi şi le-a dat mandatul Său de a umple pământul cu copii drepţi şi de a supune pământul, guvernând peste creaturile vii inferioare, El n-a inclus nici o poruncă referitoare la ţinerea unei zile de sabat. Ispitirea lui Satan şi păcatul lui Adam şi al Evei n-au avut de a face cu călcarea vreunei legi de sabat, lung de 24 de ore. Dacă Dumnezeu nu le-a dat o astfel de lege în Eden, înainte de a păcătui, atunci cu siguranţă El nu le-a dat o astfel de lege după ce i-a izgonit din Eden ca păcătoşi. Nu există nici o înregistrare că El a făcut aşa ceva. – Geneza 2:15-17; 1:28.
    Atunci, ce este cu numărul şapte, care numai în cartea Genezei apare de 61 de ori? De exemplu, referitor la Noe: El, familia sa şi animalele au intrat în corabie în timpul unei perioade de şapte zile. „După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ.” (Geneza 7:1-10). Corabia lui Noe s-a oprit pe Munţii Ararat în ziua a şaptesprezecea a lunii a şaptea a anului. După ce a aşteptat ca apele să scadă, Noe a dat drumul unui corb şi unui porumbel. Porumbelul s-a întors. „El a mai aşteptat încă şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.” După ce porumbelul s-a întors cu o ramură de măslin în cioc, Noe „a mai aşteptat alte şapte zile şi a dat drumul porumbelului, care nu s-a mai întors la el”. Apoi, după un întreg an solar, cât au fost închişi în corabie, Noe, familia sa şi animalele au părăsit corabia ocrotirii. (Geneza 8:14). Toate acestea descoperă că Noe a împărţit timpul în perioade de şapte zile, dar aceasta nu arată că el şi familia sa au ţinut o zi strictă de sabat, în cea de-a şaptea zi, fără să facă vreo lucrare în această zi.
    În legământul veşnic pe care Iehova l-a făcut imediat după aceea şi l-a simbolizat prin curcubeu, El n-a făcut nici o referire la ţinerea vreunei zile de sabat. Şi când i-a repetat mandatul lui Noe şi fiilor săi, El n-a inclus nici o poruncă referitoare la ţinerea sabatului. Aceasta nu pentru că ei ţinuseră deja o lege a sabatului până atunci, aşa încât nu era nevoie ca legea să fie repetată. Nu, ci cu siguranţă pentru că nu fusese impusă omului până atunci nici o dispoziţie legală a sabatului. – Geneza 9:1-17.
    Geneza 26:4, 5 nu este o dovadă că Avraam a fost sub o lege prin care să ţină sabatul. Poruncile pe care Dumnezeu i le-a dat nu cuprindeau nimic referitor la ţinerea unei zile de sabat în ziua a şaptea. Poruncile lui Dumnezeu pentru creaturile Sale ascultătoare nu sunt aceleaşi în toate timpurile, ci unora le este poruncit să facă unele lucruri, iar altora nu. Numai lui Avraam i s-a poruncit să ofere pe fiul său iubit ca o jertfă, dar nici unuia din servii lui Dumnezeu nu i-a fost poruncit să facă astfel de atunci încoace. Lui Avraam i s-a poruncit să fie circumcis pentru prima dată atunci când avea 99 de ani; dar nici un urmaş de-al lui Cristos nu trebuie să fie circumcis. – Geneza, capitolele 17 şi 22.
    Ultima dovadă este împotriva oricărui argument că Avraam a fost sub obligaţia unei zile de sabat prin porunca expresă a lui Dumnezeu. În timp ce ziua a şaptea a săptămânii poate să fi fost considerată ca însemnată anume de Dumnezeu cu favoarea Sa, aceasta nu dovedeşte că El poruncise lui Avraam, Isaac şi Iacov ţinerea zilei a şaptea. Atât timp cât legea zilei de sabat nu s-a aplicat, nu era nici o călcare de lege a nu ţine sabatul. De aceea, dreptatea lui Avraam nu depindea de ţinerea sabatului, după cum n-a depins nici de circumcizie. – Romani 4:3-13.

    INTRODUCEREA ZILEI DE ODIHNĂ

    Cuvântul evreiesc shab.bäth’ înseamnă „încetare; odihnă”. El apare mai întâi la Exodul 16:23 şi marchează timpul introducerii legii sabatului pentru iudei. Prin reţinerea miraculoasă a manei în ziua a şaptea, Dumnezeu a făcut să intre în vigoare legea sabatului din ziua a şaptea, pe care tocmai o anunţase iudeilor (Exodul 16:23-30). Întrucât ea a fost dată neoficial afară în pustie, legea zilei de sabat a fost cuprinsă în codul de legi pe care Iehova l-a dat în mod oficial iudeilor, prin Moise, când a inaugurat legământul legii la Muntele Horeb. Ea a fost făcută a patra din cele Zece Porunci date acolo şi a fost exprimată în aceste cuvinte:
„Adu-ţi aminte de ziua de sabat, s-o ţii sfântă. Şase zile tu vei lucra şi-ţi vei face tot lucrul tău; dar ziua a şaptea este un sabat pentru Iehova Dumnezeul tău; în ea tu nu vei face nici o lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vitele tale, nici străinul care este în casa ta; căci în şase zile a făcut Iehova cerul şi pământul, marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit; de aceea, Iehova a binecuvântat ziua de sabat şi a sfinţit-o”, – Exodul 20:8-11.
    Acum observaţi ce spune Deuteronomul 5:1-15: „Moise a chemat tot Israelul şi i-a zis: Ascultă, o, Israele, legile şi poruncile pe care vi le spun astăzi în auzul vostru, ca să le puteţi învăţa şi respecta. Iehova Dumnezeul nostru a încheiat cu noi un legământ la Horeb. Nu cu părinţii noştri [Avraam, Isaac şi Iacov] a încheiat Iehova legământul acesta, ci cu noi, care suntem toţi vii astăzi, aici. Iehova v-a vorbit faţă în faţă pe munte din mijlocul focului … zicând: Eu sunt Iehova, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. …Să ţii ziua de sabat, … adu-ţi aminte că şi tu ai fost un rob în ţara Egiptului şi Iehova Dumnezeul tău te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins; de aceea ţi-a poruncit Iehova Dumnezeul tău să ţii ziua de sabat.”.
    În aceste cuvinte este spus clar că strămoşii Israelului, cuprinzând pe cei mai proeminenţi dintre toţi, Avraam, Isaac, Iacov şi cei doisprezece fii ai săi, n-au fost sub acest legământ al legii. Acei părinţi n-au fost sub obligaţia de a îndeplini ce spune cea de-a patra poruncă, anume să ţină ziua de sabat săptămânal sfântă, printr-o odihnă completă în aceasta. Dar, aşa cum Moise a spus în continuare urmaşilor săi: Dumnezeu „vouă v-a declarat legământul Său, … şi le-a scris pe două table de piatră. În vremea aceea, Iehova mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci ca să le puteţi împlini în ţara pe care o veţi lua în stăpânire”. (Deuteronomul 4:13,14). Astfel, porunca de sabat a fost o parte componentă a legământului lui Dumnezeu făcut cu Israelul şi ea nu putea fi separată de acel legământ. Naţiunile păgâne n-au fost niciodată şi nu sunt sub cea de-a patra poruncă a legământului lui Dumnezeu. „El descoperă lui Iacov cuvântul Său, lui Israel legile şi poruncile Sale. El nu s-a purtat aşa cu nici o naţiune; iar în ceea ce priveşte judecăţile Sale, naţiunile nu le cunosc.” – Psalmii 147:19, 20.
    Sabatul a fost un punct distinct al aranjamentului legământului lui Iehova, făcut numai cu Israelul: „Voi veţi ţine într-adevăr sabatele Mele; căci acesta este un semn între Mine şi voi şi urmaşii voştri; … Acesta este un semn veşnic între Mine şi copiii lui Israel: căci în şase zile a făcut Iehova cerul şi pământul, iar în ziua a şaptea s-a odihnit şi s-a înviorat”. – Exodul 31:13-17; vezi de asemenea Ezechiel 20:12 şi Neemia 9:13,14.

    SE AFLĂ CREŞTINII SUB LEGEA SABATULUI?

    De ce a ţinut Isus legea de sabat a iudeilor, în special mergând în sinagogi în acea zi şi predicând? De ce a mers Pavel în sinagogi în zilele de sabat, „după obiceiul lui Pavel” şi predica iudeilor acolo? (Matei 12:1,9; Marcu 1:21; Luca 4:16, 32; Faptele 13:14,44; 16:13; 17:2; 18:4). Noi răspundem: „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, care s-a născut din femeie şi a ajuns să fie sub lege”. (Galateni 4:4). De aceea, Isus era obligat să ţină acea lege, atâta timp cât era în carne. El a fost circumcis, a ţinut paştele şi alte sărbători. Faptul că El a ţinut sabatul iudeu nu înseamnă că şi urmaşii Săi trebuie să-l ţină, după cum nici faptul că a fost circumcis şi a ţinut sărbătorile iudaice, nu cere ca discipolii Săi să facă întocmai. El a spus: „Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii. Am venit nu să desfiinţez, ci să împlinesc”. (Matei 5:17). Venirea Sa pentru a împlini Legea şi Profeţii dovedeşte că legământul legii şi obligaţiile sabatului nu sunt impuse discipolilor Săi.
    Desfiinţarea Legii prin călcarea legământului legii lui Dumnezeu este foarte diferită de împlinirea ei, şi astfel de îndepărtarea şi ridicarea obligaţiilor ei de peste discipolii Săi. Bineînţeles că „împlinirea Profeţilor” a făcut ca profeţiile lor să fie ceva de domeniul trecutului, care nu se mai aplică sau nu mai necesită împlinire. De asemenea, împlinirea Legii o face să fie un lucru al trecutului şi îi eliberează pe urmaşii Săi de cerinţele ei. Aşadar, pentru a împlini Legea şi Profeţii, Isus, prin naştere ca iudeu, „a ajuns să fie sub lege”. Să ilustrăm: Legea poruncea celebrarea anuală a paştelui prin junghierea mielului. Isus n-a distrus celebrarea paştelui, ci l-a îndepărtat din cale împlinindu-l, prin faptul că El a devenit adevăratul Miel de paşte, „Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii”. – 1Corinteni 5:7; Ioan 1:29; de asemenea Efeseni 2:13-15.
    Isus mergea în sinagogă în zilele de sabat pentru a predica mulţimilor aflate acolo, deoarece El era uns cu spiritul lui Dumnezeu să facă aceasta. (Isaia 61:1-3; Luca 4:14-21). Tot din aceleaşi motive mergea şi apostolul Pavel în sinagogă să predice în ziua de sabat, când iudeii se întâlneau acolo.

    UMBRĂ ŞI REALITATE

    La Coloseni 2:12-17, Pavel scrie urmaşilor lui Cristos: „Prin legătura voastră cu El aţi fost sculaţi din morţi împreună cu El, prin credinţa voastră în lucrarea lui Dumnezeu, care L-a sculat din morţi. Mai mult decât atât, deşi eraţi morţi în greşelile voastre şi în necircumcizia cărnii voastre, Dumnezeu v-a dat viaţă împreună cu El. El ne-a iertat cu bunăvoinţă toate greşelile şi a şters documentul scris de mână care consta din decrete şi care era împotriva noastră. El l-a îndepărtat din cale, pironindu-l pe stâlpul de tortură … Nimeni deci să nu vă judece cu privire la mâncare şi la băutură sau cu privire la vreo sărbătoare, la ţinerea lunii noi sau a unui sabat, fiindcă acestea sunt o umbră a lucrurilor viitoare, dar realitatea este a lui Cristos.”. La Galateni 4:9-11, el întreabă pe unii înşelaţi: „Cum de vă întoarceţi iarăşi la lucrurile elementare, slabe şi sărăcăcioase, şi vreţi iarăşi să le slujiţi ca robi? Voi respectaţi cu stricteţe zile, luni, perioade şi ani. Mă tem pentru voi, ca nu cumva să fi trudit în zadar pentru voi.”.
    De când Dumnezeu a îndepărtat legământul iudeu al legii împreună cu cele Zece Porunci ale lui, pironindu-l pe stâlpul de tortură pe care a murit Isus, creştinii nu mai trebuie să ţină umbrele legământului legii, ci realitatea.
    Pentru a arăta că a şaptea zi de odihnă a lui Dumnezeu continuă 7.000 de ani, Pavel scrie la Evrei 4:9: „Rămâne deci pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de sabat”. În versetele alăturate Pavel nu face nici o referire la ţinerea unei a şaptea zi de sabat de 24 de ore. În schimb, el citează Geneza 2:2: „În ziua a şaptea Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrările Sale”, fapt ce a început să se împlinească aproximativ cu 4.000 de ani înainte de Cristos. De asemenea, Pavel se referă la cuvintele lui Dumnezeu din Numeri 14:28-35, la iudeii necredincioşi care au murit în pustie şi care nu vor intra în Ţara Promisă şi nu-şi vor găsi odihna. Acest jurământ a fost făcut de Dumnezeu cu peste 1.500 de ani înainte de Cristos. Apoi, Pavel citează cuvintele lui David din Psalmul 95:7-11: „Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inima, ca în pustie; atunci când părinţii voştri M-au ispitit , …despre care am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea”. Acest psalm al lui David a fost scris cu aproape 1.077 de ani înainte de Cristos. Aşadar, aproximativ din anul 4.000 î.C. până în 1.077 î.C. Iehova Dumnezeu vorbeşte încă despre odihna Sa, iar în zilele lui David odihna Sa era de aproape 3.000 de ani. Ce înseamnă aceasta?
    Apoi însuşi Pavel scrie, vorbind încă despre intrarea în odihna lui Dumnezeu; acest lucru face ca timpul de odihnă al lui Dumnezeu să ajungă până în zilele lui Pavel, la mai mult de 4.000 de ani, deoarece el a scris evreilor la mai mult de 40 de ani după naşterea lui Cristos. Mai mult, cuvintele lui Pavel despre intrarea creştinilor în odihna lui Dumnezeu încă se mai aplică, adică se aplică şi astăzi, când ne aflăm la aproape 6.000 de ani distanţă de evenimentul din Geneza 2:2. Acum bătălia Armaghedonului este aproape, iar domnia de o mie de ani a lui Cristos va începe imediat după aceasta, timp în care omenirii răscumpărate îi va fi dat privilegiul de a intra în odihna lui Dumnezeu. De aceea, toate aceste lucruri extind odihna lui Dumnezeu la 7.000 de ani. Aşadar, aceasta stabileşte durata celei de-a şaptea zile în care El se odihneşte, sfinţind-o ca ziua pentru justificarea Lui ca şi Creator.
    Din acest punct de vedere, Evrei 3:13 până la 4:11 poate fi acum înţeles, iar noi îl vom comenta: „Căci noi, care am exercitat credinţă, intrăm într-adevăr în această odihnă, aşa cum a zis El [cu aproape 1.500 de ani înainte de Cristos]: Am jurat deci în mânia Mea: Nu vor intra în odihna Mea, deşi lucrările Sale fuseseră terminate de la întemeierea lumii [aproximativ 4000 î.C.] …El stabileşte din nou o zi, spunând, după atâta timp, în psalmul lui David [aproximativ 1000 î.C.]: `Astăzi` - aşa cum s-a spus mai înainte: Astăzi, dacă ascultaţi glasul Său, nu vă împietriţi inima. Căci dacă Iosua [succesorul lui Moise] i-ar fi condus într-un loc de odihnă, Dumnezeu nu ar mai fi vorbit după aceea [la aproape 400 de ani după aceea, în zilele lui David] despre o altă zi. Rămâne deci pentru poporul lui Dumnezeu o odihnă de sabat. Fiindcă cel care a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrările lui, aşa cum s-a odihnit Dumnezeu de ale sale. Să facem deci tot posibilul să intrăm în această odihnă, ca nu cumva cineva să cadă şi să urmeze acelaşi exemplu de neascultare [dat de iudeii necredincioşi]”. – Evrei 4:3-11.
    Aşadar, în fiecare zi în care creştinii exercită credinţă şi ascultare prin Cristos, ei ţin sabatul, sabatul sau odihna lui Dumnezeu. Ei nu consideră o zi a săptămânii mai presus de alta. (Romani 14:4-6). Ei fac tot posibilul să-şi păstreze credinţa şi să se menţină credincioşi în serviciul activ al lui Dumnezeu ca martorii Săi, pentru ca să nu cadă şi să nu se poată bucura de odihna completă împreună cu Dumnezeu, în timpul zilei Sale, care nu s-a sfârşit încă.
    Nu uitaţi că legământul legii făcut cu evreii proclamă „o umbră a lucrurilor bune viitoare, dar nu realitatea acestor lucruri”. (Evrei 10:1). Pentru care lucruri bune viitoare a fost sabatul săptămânal al evreilor o umbră? Acesta fiind a şaptea zi a săptămânii, sabatul săptămânal a preumbrit ultimii o mie de ani ai zilei de odihnă, de 7.000 de ani, a lui Dumnezeu. Acea mie de ani Dumnezeu i-a încredinţat-o Domnului Isus pentru a domni, fără tulburare din partea organizaţiei Diavolului, atât în cer cât şi pe pământ. Această domnie de 1.000 de ani a lui Isus Cristos începe după ce Satan v-a fi legat, aşa cum a fost prezis la Apocalipsa 20:1-6; cu alte cuvinte, aceasta va începe după Armaghedon, un război pe care toate dovezile îl arată că va avea loc în timpul generaţiei noastre. – Apocalipsa 16:14-16.
    Aceasta va fi o glorioasă zi de sabat pentru omenire. Acela va fi sabatul despre care Isus a vorbit profetic, atunci când a spus: „Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru sabat. De aceea, Fiul omului este Domn chiar şi al sabatului.” (Marcu 2:27, 28). El era mai mare decât templul din Ierusalim, în care preoţii iudei, sub vechiul legământ al legii, păreau că profanează ziua de sabat îndeplinindu-şi sarcinile de aducere a jertfelor, şi totuşi erau nevinovaţi. (Matei 12:1-8). Isus Cristos este Capul marelui templu spiritual al lui Dumnezeu alcătuit din „pietre vii”, discipolii Săi. De aceea, Dumnezeu L-a numit să fie Domnul sabatului antitipic, anume perioada de 1.000 de ani a Împărăţiei.
    Deoarece sabatul iudeu a preumbrit acest sabat al Împărăţiei, în sabatul săptămânal Isus a făcut multe acte de vindecare şi eliberare a celor credincioşi de robia datorată Diavolului. El a vindecat pe orbi, pe infirmi, iar atunci când a fost criticat de duşman că vindecase o femeie infirmă, El a spus: „Nu se cuvenea deci ca această femeie, care este o fiică a lui Avraam şi pe care Satan a ţinut-o legată, iată, optsprezece ani, să fie dezlegată de această legătură în ziua de sabat?” (Luca 13:16). În felul acesta, Isus a preumbrit ce lucrări minunate de eliberare şi mângâiere va înfăptui în timpul zilei de sabat de 1.000 de ani, când va guverna ca Domn, înviind chiar şi pe cei morţi din mormintele lor. Dumnezeu a făcut sau a stabilit acea viitoare zi de sabat pentru om, pentru binele omului, şi nu pentru asuprirea lui.
    De aceea, cei credincioşi şi ascultători aflaţi atunci pe pământ, vor intra într-o odihnă fiind eliberaţi de trudă şi de robia păcatului, de Satan, de domnia totalitară şi de religie. Deoarece Dumnezeu a poruncit să fie omorâţi cei care călcau sabatul din vechiul legământ al legii, tot aşa, cei care refuză să ţină sabatul Împărăţiei prin credinţă, încetând să mai facă lucrările egoiste ale păcatului şi ale religiei, vor fi executaţi de Domnul sabatului şi vor fi nimiciţi pe vecie. – Exodul 35:2.
    Prin urmare, la încheierea zilei de 7.000 de ani de sabat sau de odihnă a lui Iehova, creaţia Sa pământească şi omenirea de pe pământ va fi perfectă, curată şi se va bucura pe deplin de binecuvântarea Sa, exact aşa cum s-a întâmplat când El şi-a încheiat lucrarea, la sfârşitul celei de-a şasea zile de creare. Cunoscând dinainte acest lucru, Iehova Dumnezeu a putut să se odihnească în timpul acestei lungi zile de sabat. (Geneza 3:15). Astfel, datorită Împărăţiei Sale sub Cristos, toată creaţia pământească a lui Iehova se va descoperi ca lucrarea mâinilor Sale şi va fi pentru justificarea veşnică a numelui Său. Scopul Său bun în realizarea acestei creaţii pământeşti nu va da greş. Astfel, în acest triumf, El ajunge foarte înviorat la sfârşitul zilei Sale de sabat de 7.000 de ani.