Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
Dumnezeu să fie găsit adevărat
 
    Căutătorii dezorientaţi ai adevărului au spus de multe ori, în disperare: „Oh, Biblia este un instrument vechi, cu care poţi cânta orice melodie veche”. Dacă acest lucru ar fi adevărat, ar însemna că Autorul Bibliei a fost cu totul confuz şi dezbinat împotriva Lui Însuşi. Dar acest lucru nu putea fi adevărat în ceea ce-L priveşte pe Dumnezeul a cărui creaţie vizibilă, Universul, funcţionează într-o unitate şi armonie atât de minunate. Atunci, în mod raţional, Cartea Sa, Biblia, nu putea fi confuză şi nu putea permite să fie făcută orice interpretare a ei.
    O gândire sănătoasă ne asigură că Viul şi Adevăratul Dumnezeu trebuie să fi dat omenirii o descoperire inspirată scrisă, despre El Însuşi. Aşa stând lucrurile, atunci poziţia noastră să fie ca a unuia dintre scriitorii Bibliei, care a spus: „Atunci, care este situaţia? Dacă unii n-au arătat credinţă, lipsa lor de credinţă va face oare fără efect credincioşia lui Dumnezeu? Aceasta nu se poate întâmpla niciodată! “CI DUMNEZEU SĂ FIE GĂSIT ADEVĂRAT, chiar dacă orice om ar fi găsit mincinos, după cum este scris: Ca tu să poţi fi justificat în cuvintele tale şi să poţi câştiga când vei fi judecat” (Rom. 3:3,4 NW).
    A-L găsi pe Dumnezeu adevărat, înseamnă a lăsa ca Dumnezeu să aibă cuvântul în chestiunea adevărului, care face oamenii liberi. Aceasta înseamnă a accepta Cuvântul Său, Biblia, ca adevăr.
    Să luăm în considerare cîteva puncte concrete de controversă dintre înţelepciunea umană şi cea a lui Dumnezeu:

    Teoria Evolutivă

    Această teorie a evoluţiei vieţii s-a născut datorită desconsiderării informaţiei biblice, ca o alternativă la explicaţiile nesatisfăcătoare ale religiei, pe fondul încrederii arătate de societatea umană faţă de interpretările oamenilor numiţi de ştiinţă. Deşi societatea umană desconsideră mărturia Bibliei, totuşi găseşte interesantă şi urmează religia împreună cu această teorie a evoluţiei.

    Să analizăm puţin această teorie:

    1. Straturile geologice ...
    Darwin însuşi a recunoscut acest lucru în cartea sa Originea speciilor: „Geologia nu dezvăluie vreun astfel de lanţ organic gradat cu precizie; şi acesta poate este cel mai serios şi evident obstacol împotriva teoriei”. Realitatea este că viaţa apare deodată în forma fosilei, în straturile rocii, într-o mare diversitate de forme şi familii. Apariţia nu este treptată, cu o varietate crescândă, aşa cum ar cere evoluţia. Mai în adânc, straturile rocii nu au fosile; aici viaţa n-a început. Apoi, dintr-o dată apar o mulţime de fosile în următoarele straturi, deasupra acestor spaţii goale. Aceasta înseamnă creaţie, bruscă şi diversă, nu evoluţie. Urmele rocilor dovedesc pe Dumnezeu adevărat şi evoluţia falsă.

    2. Apariţia spontană a vieţii ...
    Cu toate tehnicile lor ingenioase de laborator, savanţii moderni au încercat şi încearcă să creeze viaţă, dar au eşuat complet. Acest lucru a făcut pe cei raţionali să recunoască faptul că ceea ce ei nu pot face în diferite împrejurări controlate în laborator, cu siguranţă nu s-a putut produce din pură întâmplare. Prima verigă a lanţului evoluţiei este o verigă lipsă.

    3. Modificările genetice ale oricărui individ nu se transmit urmaşilor ...
„Până în anul 1900 mulţi biologi credeau că acele caracteristici ale plantelor şi animalelor căpătate din mediul lor treceau la progenituri. Genetica modernă a dovedit că ele nu trec la progenituri” (Viaţa, 17 Martie 1947)

    4. Selecţia naturală ...
    Aşa spunea profesorul Coulter de la Universitatea din Chicago: „Cea mai fundamentală obiecţie împotriva teoriei selecţiei naturale este că aceasta nu poate produce caractere; ea selectează numai dintre caracterele existente deja”. Sau, aşa cum se exprimă evoluţionistul Hugo de Vries: „Selecţia naturală poate explica supravieţuirea celor mai potriviţi, dar aceasta nu poate explica apariţia lor”.

    5. Despre mutaţiile genetice ...
    Pe deasupra, dacă mutaţiile sunt neînsemnate, ele îmbolnăvesc, dacă sunt multe la număr, ucid. Fiind periculoase în loc să fie de ajutor, ele nu explică evoluţia ascendentă, ci involuţia şi degenerarea descendentă. Luaţi în considerare următoarele: „Mă tem că mulţi antropologi (inclusiv eu), au păcătuit împotriva geneticii şi se reazemă de o trestie frântă, când se bizuiesc pe mutaţii. Dovezile geneticii experimentale moderne, par să arate că majoritatea mutaţiilor sunt dăunătoare, iar multe dintre ele sunt chiar mortale şi sunt atribuite în principal deteriorării” (Maimuţe, Oameni şi Cretini, de Hooton). „N-a apărut nici o mutaţie folositoare şi nu este anticipată vreuna” (Viaţa, 21 Noiembrie, 1949). „Se estimează că peste 99% din genele mutante sunt dăunătoare” (Science News Letter, 4 Noiembrie 1950). „Teoria mutaţiei lui De Vries poate fi acum aruncată în groapa ipotezelor-rebut,” este de părere profesorul Jeffrey de la Universitatea Harvard.
    Acestea sunt realităţile triste şi aspre cu care se confruntă evoluţioniştii, care sperau că teoria lor falimentară putea câştiga salvare prin mutaţii. Din confuzia gândirii visătoare, iese la iveală faptul adevărat că nici caracteristicile căpătate, nici selecţia naturală, nici mutaţiile nu pot forma noi familii. În timp ce ţine seama de multele varietăţi din interiorul familiei sau din soiul Genezei, care se pot înmulţi şi pot da naştere la urmaşi, legile eredităţii date de Creator asigură ascultarea de decretul divin de a da naştere „după soiul lor” (Gen. 1:11,21,24, AS)
    Adevărul Bibliei se potriveşte cu descoperirea ştiinţei că oamenii din toate rasele au apărut la origine dintr-o singură pereche; descoperirile arheologice dovedesc faptul că civilizaţia de ordin superior a apărut dintr-odată; studiile limbii arată că cele mai vechi limbi sunt cele mai complexe, nefăcând aluzie la nici o evoluţie de la mormăit sau mârâit animalic. Putem adăuga studiile genetice ce sprijinesc adevărul originii comune a întregii omeniri, dovedit pe baza testelor ADN recoltate de la oameni ce locuiesc pe toate continentele, indiferent de gradul de civilizaţie al societăţilor lor. Este evidentă acum degenerarea în locul evoluţiei, iar raportul Bibliei despre căderea lui Adam demonstrează acest lucru. Crearea omului după chipul lui Dumnezeu se armonizează cu abilitatea omului de a gândi, de a stabili ce este drept şi ce este greşit, de a avea conştiinţă, de a deţine stăpânire peste animale, de a se închina Creatorului; pe scurt, aceasta explică prăpastia enormă care desparte omul de orice animal. Relatarea Bibliei se potriveşte perfect cu faptele ştiinţei adevărate; evoluţia este o nepotrivire în toate privinţele.
    Atunci, de ce majoritatea oamenilor de ştiinţă acceptă evoluţia? Aceasta este credinţa lor; ei apelează la multe metode pentru a-i converti pe alţii şi văd Biblia ca pe adversarul lor. Sir Arthur Keith spunea: „Evoluţia este nedovedită şi de nedovedit. Noi credem în ea numai pentru că singura alternativă este creaţia specială şi aceasta este inimaginabilă”. Profesorul Watson de la Universitatea din Londra spunea: „Evoluţia însăşi este acceptată de zoologi nu pentru că s-a observat că ea are loc sau … poate fi dovedită ca adevărată prin dovadă clară, logică, ci pentru că singura alternativă, creaţia specială, este incredibilă”. Dr. Calman de la Muzeul Britanic spunea că savanţii declară în mod deschis că o acceptă „ca pe o armă avantajoasă cu care să ţină piept fundamentaliştilor”. Profesorul Bateson declara: „Deşi trebuie să ţinem la credinţa noastră în evoluţia speciilor, există puţine dovezi despre cum a avut loc acest lucru şi nu există nici o dovadă clară că procesul continuă într-un grad considerabil în timpul prezent”. Profesorul D.H. Scott susţinea: „Şi totuşi, evoluţia rămâne – noi nu putem scăpa de ea, chiar dacă ţinem la ea numai ca la un act de credinţă, căci nu există nici o alternativă”. Sir J.W. Dawson, profesor de geologie, spunea că a crede era „un act de credinţă, nu acel tip de credinţă care este bazat pe mărturie sau dovezi, slabe totuşi, ci acel tip de credinţă de neînţeles, pe care noi de obicei o înfierăm ca fiind numai superstiţie şi credulitate”. Şi în sfârşit, profesorul T.L. More de la Universitatea din Cincinnati: „Cu cât cineva studiază paleontologia, cu atât înţelege că evoluţia este bazată numai pe credinţă; exact acelaşi tip de credinţă pe care trebuie să o aibă cineva atunci când întâlneşte marile taine ale religiei”.
    Savanţii au convertit pe mulţi la credinţa lor, o credinţă care nu are fapte care să o dovedească, deci o credinţă moartă (Iac. 2:26). Mulţi preoţi catolici, protestanţi şi iudei au îmbrăţişat-o şi astfel au acceptat această dogmă a păgânilor din vechime, împreună cu alte doctrine păgâne, cum ar fi: treimea, sufletul nemuritor şi chinul veşnic. Enciclopediile arată că grecii şi alţii dinainte de Cristos credeau în evoluţie, iar triburi sălbatice de pe tărâmuri izolate ale pământului cred în ea şi astăzi. Spaţiul nu ne permite să cităm pe larg, pentru a dovedi că şi creştinătatea a acceptat-o, dar pentru că papa Bisericii Romano Catolice este cel mai important în cercurile religioase ale creştinătăţii, noi îl vom cita pe el. Într-o circulară din august 1950, papa spunea că era permis să se studieze „doctrina evoluţiei, în măsura în care aceasta cercetează originea trupului uman, ca venind dintr-o materie vie şi pre-existentă”.
    Creştinii adevăraţi nu se vor compromite. Ei nu vor fi orbiţi de înţelepciunea falsă a acestei lumi, înțelepciune care este nebunie înaintea lui Dumnezeu, nici nu vor cădea victime filozofiilor inutile şi înşelăciunilor deşerte ale unei lumi care L-a respins pe Cristos, nici nu se vor strădui să deformeze Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a se potrivi poveştilor false ale palavragiilor (1Cor. 3:19; Col. 2:8; 1Tim. 4:7; 1Pet. 3:16). Ei nu vor înghiţi pastila păgână a evoluţiei, nici chiar după ce ştiinţa modernă a făcut vâlvă în jurul acesteia, nici după ce clerul creştinătăţii a îndulcit-o şi a oferit-o de la amvoanele lor. Cei lumeşti pot să-şi lase urechile să fie gâdilate şi să-i accepte pe oameni ca adevăraţi, dacă aşa doresc, chiar dacă aceasta Îl face pe Dumnezeu fals. În ceea ce-i priveşte pe creştini, poziţia lor este de partea argumentului scriptural, care spune: „Dumnezeu să fie găsit adevărat, chiar dacă orice om va fi găsit mincinos” – Romani 3:4.