Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
Maria, mama lui Isus
 
    „Plecăciune ţie, cea privilegiată; Domnul este cu tine!”. Cu acest salut impresionant s-a adresat îngerul Gabriel modestei fiice a lui Eli din cetatea Nazaret, în urmă cu 2.000 de ani. Această fată era o tânără fecioară săracă pe care tatăl ei o numise Maria, care înseamnă „amar”. Ea era logodită, urmând să se căsătorească nu cu un nobil prinţ, ci cu tâmplarul Iosif, un om cu stare modestă la fel ca şi ea. Atunci, de ce un mesager îngeresc al Dumnezeului Celui Prea Înalt a trebuit să o salute ca pe „cea privilegiată”? Sau, de ce vara ei Elisabeta, sub puterea spiritului sfânt, a exclamat către Maria: „Binecuvântată eşti tu între femei”? – Luca 1:28,41,42.
    Alungă imediat din mintea ta orice cuget că Maria a fost binecuvântată printr-o aşa-numită „zămislire preacurată”, care s-o elibereze de întinarea păcatului adamic. Ea a fost născută la fel ca şi celelalte fete. În ceea ce priveşte imperfecţiunile moştenite, datorate păcatului original al lui Adam, ea nu s-a deosebit de regele David, care a declarat: „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea” (Ps. 51:5). Atunci, cum şi în ce fel a fost binecuvântată favorabil această femeie mai presus de celelalte fiice ale Evei?
    Când au fost rostite aceste cuvinte, potrivit legii şi obiceiului evreiesc, Maria era considerată ca şi soţia lui Iosif, deşi ea încă locuia cu părinţii ei (Mat. 1:18). În timpul acestei perioade de logodnă, înainte de căsătoria propriu-zisă, mesagerul Domnului i s-a înfăţişat cu aceste veşti uimitoare: „Nu te teme, Maria”, i-a zis îngerul, „căci ai căpătat favoare înaintea lui Dumnezeu. Iată, tu vei concepe şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da tronul tatălui său David, iar el va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia lui nu va avea sfârşit” – Luca 1:30-33.
    „Cum se poate lucrul acesta, fiindcă eu nu am bărbat?” a întrebat ea. „Spiritul sfânt va veni asupra ta”, i-a explicat îngerul, „şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri; de aceea, copilul ce se va naşte va fi numit sfânt, Fiul lui Dumnezeu”. Maria a acceptat imediat privilegiul serviciului, cu bucurie şi plăcere, totuşi cu toată supunerea şi smerenia: „Iată, eu sunt roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale”.
    Era necesar ca o fecioară să poarte trupul uman al lui Isus, pentru că acesta era unul din semnele prezise de profet (Isa. 7:14; Mat. 1:22,23). Dar de ce era nevoie de o fecioară logodită şi nu de una nelogodită? Pentru a furniza un tată adoptiv, un descendent natural al lui David, care îi putea transmite copilului dreptul legal la tronul lui David. Acesta este motivul pentru care îngerul l-a încredinţat pe Iosif că nu trebuia să ezite să o ia pe Maria ca soţia lui legală, chiar dacă ea era însărcinată – Mat. 1:19-25.
    Obligaţi de un decret privind impozitele, emis de Cezar Augustus, Iosif şi Maria au trebuit să urce până la Betleem pentru a se înregistra. În timp ce se aflau acolo, Maria a dat naştere întâiului ei fiu născut. Păstorii de pe câmp au venit să-i dea cinste lui Isus cel nou născut şi să aducă laude Dătătorului său de viaţă, Iehova Tatăl. După 40 de zile de curăţire, conform legii lui Moise, Maria s-a suit la templul din Ierusalim să aducă jertfă pentru păcatele ei (Luca 2:22-24; Lev. 12). Aceasta dovedeşte că ea nu a fost „Imaculata mamă a lui Dumnezeu”. Imperfecţiunile ei naturale trebuiau să fie acoperite prin jertfe de ispăşire. În timp ce erau în Ierusalim, Simeon, omul lui Dumnezeu, şi vârstnica profetă Ana, L-au binecuvântat şi s-au închinat acestui Fiu al lui Dumnezeu. Aceste evenimente accentuează în continuare faptul că nu Maria, mama, era centrul atenţiei şi închinării (Luca 2:25-38). Mai târziu, magii din Răsărit au venit să se închine fiului ei (Mat.2:1-12).
    După ce au fugit în Egipt şi au locuit acolo până la moartea nelegiuitului Irod, părinţii lui Isus s-au întors şi s-au stabilit în micuţul oraş al Nazaretului (Mat. 2:13-33; Luca 2:39). Acolo Maria L-a educat pe Isus, într-o familie evlavioasă. Isus a avut fraţi şi surori de sânge.
    N-aţi ştiut lucrul acesta? El este clar consemnat în Biblie. În timpul călătoriei sale din sat în sat, Isus a ajuns în oraşul său natal din Galileea, unde L-au recunoscut toate cunoştinţele sale din copilărie. „Nu este acesta fiul tâmplarului?” întrebau ei. „Nu se numeşte mama Lui Maria? Şi Iacov, Iosif, Simeon şi Iuda, nu sunt ei fraţii Lui? Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi?” (Mat. 13:55,56).
    Nici un cercetător al Bibliei nu trebuie să se lase înşelat, crezând că aceşti fraţi şi surori erau „verişori”. Ei nu erau nici fraţii Lui spirituali, nici discipolii Săi, deoarece Ioan 2:12 face o deosebire clară între aceste două grupuri: „După aceea s-a pogorât la Capernaum, împreună cu mama, fraţii şi discipolii Lui”. Nu fără însemnătate, Luca 2:7 îl numeşte pe Isus „întâiul ei fiu născut”.
    Ca o bună mamă, Maria şi-a învăţat şi instruit cu sârguinţă copiii în neprihănire. Evenimentele şi cuvintele profetice pe care le avea în memorie, le-a pus în inimă, a cugetat asupra lor, fiind astfel echipată pentru a da educaţie părintească tânărului Isus – Luca 2:19,33. Când era numai un copil de 12 ani, Isus i-a uimit pe învăţaţii templului cu instruirea Sa din Scripturi, pe care o primise acasă. Totuşi, împrejurările în care Isus s-a despărţit de părinţii săi la acea sărbătoare a paştelui i-au adus reproş din partea mamei. „Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare”. Tânărul Isus şi-a apărat activitatea de predicare prin cuvinte pe care Maria le-a păstrat în memorie.
    Blândeţea şi puritatea inimii şi minţii Mariei, dragostea şi devotamentul ei sincer faţă de Dumnezeu, absenţa oricărei ambiţii egoiste de a străluci din pricina numirii ei pentru un serviciu unic, toate acestea s-au manifestat prin faptul că a devenit un discipol devotat al lui Isus. Cercetează Scripturile şi nu o vei găsi descrisă cu o aureolă de lumină în jurul frunţii, aşezată pe un tron ca „regina mamă” sau ca o „madonă” scăldându-se în gloria reflectată a lui Cristos. Dimpotrivă, o vei vedea undeva departe, în plan secundar, în afara atenţiei publice – Ioan 2:12; Mat. 13:53-56.
    Isus a înăbuşit în faşă un astfel de fenomen păgân ca „Mariolatria” în rândul urmaşilor Săi. „Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din mulţime a strigat la El, zicând: ‘Binecuvântat este pântecele care te-a purtat şi binecuvântate sunt ţâţele din care ai supt’; ‘Nu’, a răspuns El, ‘Binecuvântaţi sunt mai degrabă aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc’” (Luca 11:27,28). Altă dată, la un ospăţ de nuntă, Isus i s-a adresat Mariei astfel: „Femeie, ce am Eu a face cu tine?” (Ioan 2:4). Traducerile moderne redau: „Lasă chestiunea în mâinile mele” (Weymouth), „Nu încerca să-mi porunceşti” – AAT.
    Când unul din ascultătorii lui Isus i-a întrerupt predicarea pentru a-i spune că mama şi fraţii Lui erau afară şi doreau să-I vorbească, Cristos a arătat în mod firesc spre discipolii Săi şi a zis: „Iată mama mea şi fraţii Mei! Căci oricine face voia Tatălui Meu, care este în ceruri, acela îmi este frate, soră şi mamă” (Mat. 12:46-50; Mar. 3:31-35; Luca 8:19-21). Este evident că Isus n-ar fi făcut niciodată o astfel de comparaţie, dacă n-ar fi avut în realitate fraţi şi surori de sânge, copii ai mamei lui!
    Aşadar, privilegiul şi binecuvântarea unică de care s-a bucurat Maria a constat în primul rând în faptul că a dat naştere trupului uman al lui Isus, apoi L-a crescut şi L-a educat pe acest copil şi în cele din urmă, datorită relaţiei cu Dumnezeu, prin credinţă, a devenit un discipol al lui Cristos şi sora lui spirituală. Ultima apariţie a Mariei în Biblie nu o arată ca pe aceea înaintea căreia toţi i se închină şi o adoră, ca pe „Stăpâna noastră” şi „Fecioară Binecuvântată”, ci mai degrabă o vedem în odaia de sus alături de alte femei credincioase, de apostoli şi de ceilalţi fii ai ei, închinându-se lui Dumnezeu şi Fiului Său, Isus Cristos (Fapte 1:13,14). În cursul timpului ea a murit, trupul i s-a întors în ţărână şi, asemenea celorlalţi creştini din primul secol, a aşteptat până la timpul potrivit al lui Dumnezeu pentru a o ridica la viaţă în ceruri, ca şi creatură spirituală – 1Cor. 15:44,50; 2Tim. 4:8; Apoc. 11:15-18.