Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
70 de Săptămâni
 
     În puterea lui Iehova stau timpurile şi momentele care sunt strâns legate de scopurile Sale. Nici o creeatură nu poate schimba sau inteveni în cursul lor pentru a nu fi duse la împlinire. Anumite date şi timpuri au fost prezise cu exactitate prin profeţiile Sale. Una din acestea este minunata profeţie a celor “70 de Săptămâni”.
     Prin această profeţie Iehova Dumnezeu a adus la cunoştinţă oamenilor datele şi faptele exacte în legătură cu prima venire a fiului Său Uns, Isus Cristos. Totodată prin interpretarea corectă a acestei profeţii putem stabili cu precizie unele date esenţiale ale istoriei omenirii. Cu toţii ar trebui să fim interesaţi deopotrivă de însemnătatea ei. Poate ne întrebăm de ce?
     Evreii, spre exemplu încă aşteaptă venirea lui Mesia, pe care ei l-au renegat în urmă cu 2000 de ani. Creştinătatea sărbătoreşte în fiecare an “Crăciunul”, ca timpul naşterii lui Mesia. Toate acestea şi multe altele conduc la numeroase întrebări cu privire la acest subiect. Dar haideţi să cercetăm în amănunţime care a fost însemnătatea acestei profeţii şi cum s-a împlinit în urmă cu aproape 2000 de ani.

     Mai întâi să observăm în ce împrejurări a fost dată această profeţie:
Daniel 9:1,2 În anul dintâi al lui Dariu, fiul lui Ahaşveros, din neamul Mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia Haldeilor, în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre care vorbise Iehova către prorocul Ieremia.
Aceste evenimente ne conduc în preajma anului 539 î.d.C, an în care a avut loc cucerirea Babilonului de către Dariu Medul şi tânărul său nepot Cir Persanul. Strâns legat de aceste întamplari, Iehova Dumnezeu a profeţit că Babilonul va fi distrus şi împărţit între împărăţiile mezilor şi perşilor in Daniel cap. 5.

     Pe durata acestui an (539 î.d.C), când Daniel se ruga pentru eliberarea poporului lui Israel şi cerea îndurare lui Iehova Dumnezeu, îngerul Gavril i s-a arătat pentru istorisirea acestei profeţii.
Daniel 9:21 pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor iute, omul Gavril, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie, şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară.

     Îngerul începe istorisirea profeţiei prin următoarele cuvinte:
Daniel 9:24 Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor.
Alte traduceri mai bune ne clarifică faptul că profeţia vorbeşte de 70 de săptămâni de ani. Una din aceste traduceri este Moffat: “Şaptezeci de săptămâni de ani sunt hotărâte pentru poporul tău şi oraşul tău sfânt.” Prin urmare, asociind o zi cu un an, cele 70 de săptămâni de ani alcătuiesc un total de 490 de ani.
     Este foarte important de reţinut că aceste săptămâni stau în legătură cu poporul sfânt al lui Iehova, adică cu naţiunea iudee a acelor timpuri. În următorul verset ni se face de cunoscut relatarea cu privire la primele 69 de săptămâni de ani şi mai exact când acestă perioadă îşi are începutul şi cum se vor derula în timp evenimentele.
O traducere mai veche din anul 280 î.d.C, şi anume Septuaginta, ne prezintă următorul verset al profeţiei astfel: “De aceea să ştii şi să înţelegi, că de la ieşirea unui cuvânt pentru a da răspuns şi a zidi Ierusalimul, până la un stăpânitor uns sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni.”
     Începutul profeţiei celor “70 de săptămâni” coincide deci cu timpul când se dă porunca “pentru zidirea din nou a Ierusalimului”.
     Domnia medului Dariu nu a durat decât până în 537 î.d.C, mai apoi în scena evenimentelor apare succesorul său Cir Persanul conform profeţiei lăsată de Iehova Dumnezeu în Isaia 44:28
Acest an, 537 î.d.C a fost şi anul în care Cir a dat decretul cu privire la rezidirea Templului din Ierusalim, însă rezidirea oraşului nu se începe în decursul acestui an. Ezra 1:1-4 ne vorbeşte despre acest lucru cât şi despre eliberarea Israeliţilor din robie pentru a se reîntoarce în Ierusalim şi aceasta în armonie cu ceea ce Iehova a promis prin profetul Ieremia cu privire la cei 70 de ani de pustiire - Ieremia 25:11.
“Toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani.”
     Pe durata acestei eliberări, un număr de aproape 50.000 de israeliţi se întorc în Ierusalim.
În anul următor, adică 536 î.d.C în luna a 2-a, au fost puse temeliile Templului, în mijlocul strigătelor de laudă şi lacrimilor de bucurie. Satan diavlolul însă s-a împotrivit acestei lucrări prin conspiraţia duşmănoasă din partea vecinilor samariteni invidioşi.
     Pe toată durata domniei lui Cir, a succesorului Asuerus (Cambise II) şi a lui Artaxerxe I (Smerdis numit şi Magul sau Nebunul) lucrarea de rezidire a Templului a fost oprită timp de aproximativ 16 ani. În tot acest timp conspiratorii au dus o campanie murdară de scrisori calomniatoare ce acuza poporul Israel de răzvratire.
     Dupa cei aproape 16 ani de inactivitate, Iehova Dumnezeu i-a ridicat pe profeţii Hagai şi Zaharia să îi îndemne pe Zorobabel şi pe constructori la acţiune. În anul al 2-lea de domnie a lui Dariu Persanul, a fost trimisă o scrisoare prin care se cerea ca decretul de rezidire a Templului dat de către Cir, să fie reînnoit. Astfel după 20 de ani de la eliberarea iudeilor, Templul lui Iehova este rezidit complet în numai 4 ani. Acest an coincide cu 516 î.d.C. Biblia ne spune în Ezra 6:15 Casa a fost isprăvită în ziua a treia a lunii Adar, în al şaselea an al domniei împăratului Dariu. (Adar - luna a 12-a)
     După aproape 50 de ani apare preotul Ezra în scena acelor vremuri. El era în Babilon în anul al 7-lea al împăratului Artaxerxe al III-lea sau Artaxerxe Longimanus. În acest an, Ezra, un cărturar iscusit şi un serv devotat lui Iehova, a cerut împăratului să i se dea voie să meargă în Ierusalim pentru a restabili închinarea curată. Dacă se citeşte cu atenţie scrisoarea adresată lui Ezra din partea lui Artaxerxe, vom afla că Ezra nu a fost împuternicit în nici un loc să rezidească din nou Ierusalimul. Ezra 7:27
     13 ani mai târziu, după această vizită a lui Ezra la Ierusalim, relatarea Biblica îl prezintă pe Neemia în capitala Susa. Era în anul a 20-lea al împăratului Artaxerxe al III acelaşi cu cel de pe vremea lui Ezra. În acel timp Neemia era paharnic al împăratului. În luna Nisan a aceluiaşi an, el primeşte veşti despre iudeii aflaţi la Ierusalim. Situaţia acestora nu era deloc favorabilă. El face o rugăminte împăratului prin care îşi arată dorinţa de a merge la Ierusalim, pentru rezidirea cetaţii de această dată. Neemia 2:1-8
     Totuşi timpul hotărât pentru rezidirea oraşului nu începe acum, ci mai tarziu, după 5 luni când Neemia ajunge la Ierusalim.
     Din acest an şi anume 455 î.d.C încep să se numere cele 70 de săptămâni de ani ale profeţiei. Majoritatea istoricilor susţin că anul al 20-lea al domniei lui Artaxerxe al III-lea este 445 î.d.C. Greşeala se face în acest caz prin adăugarea domniei lui Xerxes cel Mare, soţul Esterei a încă 10 ani - în realitate el a domnit doar 12 ani şi nu 21, cum susţin unele scrieri istorice. Ca să clarificăm această problemă trebuie să căutăm în documentele vechi ale acelor timpuri. Scrierile celui mai documentat istoric grec, Tucydide ce a trăit pe durata domniei lui Artaxerxe la III-lea, susţinute prin tabelul cronologic stabilit ulterior de către Diodor şi “Cronicele Vechiului şi Noului Testament” ale lui Usher, stabilesc că sfârşitul domniei lui Xerxes cel Mare are loc în 474, deci succesorul său, Artaxerxes al III-lea îşi începe domnia în acest an. Un calcul simplu ne confirmă că anul al 20-lea al domniei sale cade exact în 455 î.d.C.
Aceste scrieri sunt susţinute de cele ale lui Hengstenberg care vorbeşte de fuga generalului grec Temistocles care a avut loc în anul 473 î.d.C, cu numai un an după succesiunea la tron a împăratului persan Artaxerxe al III-lea. Tucydide de asemenea afirmă despre Temistocle că a fugit din patria sa în Persia, “când Artaxerxe numai cu puţin timp înainte a ajuns pe tron”. Biograful grec Plutarh, din primul secol după Cristos afirmă: “Cronologiile sunt mai bine de acord cu raportul lui Tucydide”.
     Iată că toate aceste dovezi istorice autentice, ne demonstrează că anul de plecare a profeţiei celor “70 de săptămâni” nu este altul decât 455 î.d.C.

     În acord cu spusele îngerului Gavril, în prima parte a profeţiei, mai exact în primele 7 săptămâni (sau 49 de ani) Ierusalimul a fost rezidit din nou. Istoricul grec Herodot, confirmă apariţia Kadytis-ului în preajma anului 408 î.d.C, şi îl descrie ca pe un oraş ce s-a ridicat în locul unei grămezi de dărâmături fiind mai prejos numai la puţine oraşe din Asia în ceea ce priveşte mărimea.
     Conform cuvintelor din Daniel 9:25, după trecerea celor 69 de săptămâni (sau 483 de ani), pornind din anul 455 î.d.C, ajungem în toamna anului 29 d.C. În acest moment Mesia cel de mult făgăduit îşi face apariţia. Aceasta s-a întâmplat în anul al 15-lea al Cezarului Tiberiu, succesorul lui Augustus. Aşadar, Isus Cristos a venit exact la timpul hotărât. Atunci când a primit ungerea cu spiritul sfânt şi când Isus a devenit Mesia, El avea 30 de ani, aşa cum Biblia arată în Luca 3:21-23.
     În continuare profeţia din Daniel ne vorbeşte despre momentul în care Mesia urma să fie omorât şi în ce fel a venit nimicirea asupra celor care au participat la aceste fapte.
Daniel 9:26, “După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile.”
     Din acest verset nu se înţelege că imediat după sfârşitul celor 69 de săptămâni de ani Mesia va fi omorât, deoarece după ce El a fost botezat în anul 29, a îndeplinit cel putin 3 ani şi jumătate o lucrare de propovăduire a Evangheliei, aceasta în cadrul unui timp în care au căzut patru sărbători ale paştelui. Deci profeţia ne face de cunoscut că după împlinirea celor 69 de săptămâni de ani, la un timp nedefinit, se poate aştepta moartea lui Mesia.

     Următorul verset din Daniel 6:27 ne clarifică mai bine aspectul discutat anterior.
“El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.”
     Totodată prin acest verset profeţia Biblică se situează în ultima săptămână de ani, cea de-a 70-a. Datorită faptului că aici apar cuvintele “urâciune” şi “unul care pustieşte”, unele interpretări greşite ale profeţiei despart această săptămână de celelalte 69 printr-un spaţiu de timp de mai bine de 1900 de ani. Această interpretare face profeţia celor “70 de săptămâni” fară valoare, deoarece împlinirea ei a avut loc într-un timp stabilit cu exactitate.
Din cuvintele Scripturii, la jumătatea acestei săptămâni de ani, adică după 3 ani şi jumătate, aceasta fiind la începutul primăverii, pe data de 14 Nisan în anul 33 “jertfele şi darurile de mâncare au încetat”. Această expresie se referă la jertfele şi darurile pe care evreii le aduceau până în acest moment. Odată cu moartea lui Isus Cristos în anul 33, aceste jertfe aduse după legea Mozaică nu mai aveau nici o valoare, deoarece răscumpărătorul nostru şi-a adus trupul Său ca o jertfă mai bună.
     Această ultimă săptămână începe din toamna anului 29 şi se încheie deci după 7 ani, adică în anul 36. În decursul acestei săptămâni Iehova Dumnezeu a încheiat un legământ cu acei credincioşi din poporul lui Israel.
“El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână”
     Prin urmare, această ultimă săptămână a fost rezervată numai Iudeilor care l-au recunoscut pe Mesia ca “prinţul eliberator”. La sfârşitul săptămânii, adică în anul 36, a fost permisă ungerea şi asupra neiudeilor care au venit la credinţă, acest fapt fiind făcut de cunoscut prin converitirea sutaşului roman Corneliu şi a familiei sale.
La puţin timp după încheierea acestei ultime săptămâni se împlineşte şi ultima parte a profeţiei.
“şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât”
Pustiirile au fost împlinite prin legiunile Romane, iar sfârşitul naţiunii Iudee în Palestina a început în anul 70 odată cu distrugerea Ierusalimului şi au durat până în 73 când ultima fortareaţă iudee, Masada, situată pe malul vestic al Mării Moarte, a fost zdrobită într-un groaznic măcel. Aşa a venit nimicirea sortită de Dumnezeu peste urâciunea care a existat în alianţa pe care au facut-o Iudeii cu Romanii împotriva lui Mesia, prinţul ales al Lui Iehova. Naţiunea iudee a fost astfel judecată pentru că au ales pe Cezar ca împărat al lor şi nu pe acela pe care Dumnezeu l-a trimis, anume pe Fiul Său.
Ierusalimul timpului vechi a fost o umbră a creştinătăţii răzvrătite din zilele noastre. De la 1919 preoţimea religioasă a făcut paşii prin care a lucrat întocmai ca preoţimea iudee faţă de Mesia. După sfârşitul primului război modial întreaga preoţime a religiei a ales ca “Cezar” Liga Natiunilor Unite, şi au lepădat pe Regele lui Iehova, Isus Cristos. Au continuat în acţiunile lor şi după sfârşitul celui de-al 2-lea război mondial când ONU a devenit instrumentul în care vedeau pacea şi linistea mult dorită. Aşa este susţinută pe mai departe această urâciune a pustiirii până în momentul în care îi va veni nimicirea finală în marea bătălie a Armaghedonului.