Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
„Pe această stâncă îmi voi zidi biserica”
 
    Organizaţia religioasă romano-catolică susţine că patru sute de milioane de oameni împărtăşesc credinţa acesteia. Remarcabil printre ceea ce ea învaţă aceste mulţimi este că Petru a fost primul papă. Atunci când la oricare dintre aceştia li se cere o dovadă scripturală, ei se referă imediat la cuvintele lui Isus adresate lui Petru: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea.” (Mat. 16:18) Dar noi întrebăm: Oare asta a vrut Isus să spună prin aceste cuvinte, că Petru este piatra pe care este zidită biserica Sa? A fost Petru primul papă? Este sigur că Petru a fost vreodată la Roma? Care este adevărul?
    Prima dată să observăm că biserica lui Cristos nu este o construcţie propriu-zisă de piatră, pentru că Pavel le-a spus atenienilor: Dumnezeu „nu locuieşte în temple făcute de mâini omeneşti”. (Faptele 17:24) Cuvântul original grecesc tradus „biserică” la Matei 16:18 este ecclesia şi nu se referă la o construcţie de piatră sau lemn, ci la o adunare de oameni. Dumnezeu a avut o biserică, sau o adunare, cu mult înainte de Cristos, deoarece Ştefan, atunci când se referea la naţiunea Israel din pustiu a numit-o ecclesia, biserică sau adunare. (Faptele 7:38) Şi acest cuvânt nu se aplică doar la adunări religioase. Luca, vorbind despre gloata care s-a adunat în Efes în semn de protest faţă de predicarea lui Pavel, se referea la aceasta ca la o ecclesia, o adunare. – Faptele 19:29-41.
    Observaţi că această biserică sau adunare este denumită de Isus „biserica Mea”. Nu este biserica sau adunarea lui Pavel, Apollo sau Petru, deoarece, aşa cum afirmă Pavel, niciunul dintre aceştia nu a murit pentru creştini. (1 Cor. 1:12, 13) Biserica este corpul lui Cristos, mireasa Sa, şi este formată din 144.000 de membri. Călcând pe urmele Lui cu credinţă, până la moarte, aceştia vor avea parte de învierea şi gloria Sa. – 1 Cor. 12:12-28; Efes. 1:22, 23; Col. 1:17, 18, 24; 2 Tim. 2:11, 12; Apoc. 14:1, 3.
    Într-un sens mai larg, totuşi, Isus Cristos este şi o parte a adunării sau a bisericii creştine, şi aceasta este biserica sau adunarea lui Dumnezeu. (1 Cor. 1:1, 2; Gal. 1:13; 1 Tes. 2:14) Dumnezeu este Cel care construieşte biserica şi pune diferiţi membri ai acesteia în poziţiile lor. (Mat. 20:23; 1 Cor. 3:9; 12:18; Efes. 2:10) Din moment ce Isus Cristos cooperează în toate lucrurile cu Tatăl Său ceresc, El putea spune, în mod potrivit: „Îmi voi construi biserica”; aşa cum citim nu doar că „Dumnezeu a creat cerul şi pământul”, ci şi că „fără El [Cuvântul sau Logosul] nu a fost nimic din ce a fost făcut.” – Gen. 1:1; Ioan 1:3; 5:17.
    Aşadar, biserica este adunarea creştină care aparţine atât lui Dumnezeu, cât şi lui Isus Cristos, Cei care lucrează împreună la zidirea acesteia. Şi cine sau ce este stânca sau temelia pe care este zidită? Conform construcţiei pe care teologii romano-catolici o atribuie textului de la Matei 16:18, acea stâncă sau temelie este apostolul Petru. În această legătură, observaţi că la Iehova Dumnezeu se face referire ca fiind „Stânca”. (Deut. 32:4) Și la Împărăţia Sa se face referire ca la piatră sau stâncă. (Dan. 2:44, 45) Isus Cristos s-a identificat pe Sine drept stânca sau piatra din capul unghiului pe care constructorii au respins-o, iar apostolul Pavel a dat o mărturie similară. (Mat. 21:42-46; Rom. 9:32, 33; 1 Cor. 10:4) Şi apostolul Petru arată că creştinii sunt pietre vii, construite nu pe el însuşi, ci pe Isus Cristos. „Venind la El o piatră vie, respinsă de oameni, dar aleasă și prețioasă în ochii lui Dumnezeu, voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți drept casă spirituală … Căci în Scriptură se spune: „Iată că pun în Sion o piatră aleasă, o piatră unghiulară de temelie, prețioasă.” (1 Pet. 2:4-6) Fără îndoială, astfel de scripturi, cum sunt cele de mai sus, explică de ce atât de mulţi oameni confundă „biserica” cu o clădire propriu-zisă, din lemn sau piatră.
    Din contextul scripturii analizate, Matei 16:18, aflăm că Petru tocmai depusese mărturie că Isus era Cristosul, Fiul Dumnezeului cel viu, iar Isus i-a spus că Dumnezeu i-a descoperit aceasta. Continuând, El a spus: „Şi eu îţi spun: Tu eşti Petru; şi pe această stâncă îmi voi construi biserica.” Consultând cuvintele greceşti originale (prin intermediul Concordanţei Biblice a lui Strong) aflăm că Isus a folosit aici două cuvinte înrudite, dar care au un înţeles diferit. „Petru” (în greacă Petros – un substantiv propriu, la genul masculin) semnifică „o (bucată de) stâncă”. Dar atunci când vorbea de „stânca” pe care Îşi va clădi biserica sau adunarea, Isus a folosit un cuvânt grecesc diferit, petra (un substantiv comun, de gen feminin) care semnifică „o (masă de) stâncă”. Astfel, Traducerea Lumii Noi redă acest text în mod adecvat: „De asemenea, îți spun: Tu ești Petru și pe această stâncă Îmi voi zidi adunarea”. Pentru alte cazuri, în care este utilizat acelaşi cuvânt, vezi Matei 7:24, 25; 27:51; Marcu 15:46; 1 Corinteni 10:4. În mod clar, Isus a spus că El însuşi, Cel identificat de Petru ca Mesia, Fiul lui Dumnezeu, era stânca sau temelia pe care Îşi va clădi biserica sau adunarea.

    PETRU NU A FOST PESTE CEILALȚI

    În cazul în care construcţia atribuită acestui text de către teologii catolici ar fi corectă, atunci ar trebui să găsim apostolii şi adunarea din primul secol acordându-i lui Petru un loc proeminent şi arătând astfel că, într-un sens special, el a fost temelia bisericii timpurii şi a luat locul lui Isus Cristos, în calitate de vicar al Său. Dar, din toate dovezile aflate la îndemână, este clar că simplul fapt că Isus l-a ales pe Petru pentru a-i da cheile cunoştinţei în ceea ce priveşte Împărăţia nu l-a ridicat pe acesta deasupra tovarăşilor săi apostoli. El a rămas doar unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mielului, doar una din cele douăsprezece pietre de temelie, nu piatra principală din capul unghiului: ‘Doar unul este Stăpânul vostru, şi voi toţi [inclusiv Petru] sunteţi fraţi.’ – Mat. 23:8; Luca 11:52; Apoc. 21:14.
    Ar fi fost posibil ca Petru să fi fost primul papă şi să nu o fi ştiut nici el? Cu siguranţă el nu face nicio menţiune despre aceasta! Dacă adunarea creştină ar fi fost clădită pe Petru, iar Petru ar fi fost vicarul lui Cristos, atunci, cu siguranţă, Pavel ar fi fost în spatele lui Petru. Pavel s-a luptat pentru statutul său de apostol şi putem fi siguri că, dacă Isus ar fi intenţionat ca Petru să fie lider, Petru ar fi avut ocazia să le amintească celorlalţi acest fapt. Din contră, a fost necesar ca Pavel să-l mustre pe Petru şi să-l pună la punct în ce privește învățătura, (pe presupusul papă, pe vicarul lui Cristos, pe cel infailibil!) pentru compromiterea de teamă în relaţiile lui cu cei convertiţi dintre națiuni. – 1 Cor. 9:1, 2; Gal. 2:11-14.
    Mai mult, atunci când bătrânii şi apostolii s-au adunat la Ierusalim pentru a discuta problema circumciziei, aflăm că nu Petru, ci discipolul Iacov a fost cel care a concluzionat chestiunea. Cu siguranţă, dacă Petru ar fi fost liderul în locul lui Cristos, el ar fi fost cel care ar fi făcut-o. Dacă Isus Cristos ar fi fost prezent, ne putem imagina că l-ar fi lăsat pe Iacov să concluzioneze astfel problema? – Faptele 5:13-21.

    PRIMII „PĂRINŢI AI BISERICII” NU L-AU CONSIDERAT PE PETRU CA FIIND STÂNCA

    Nici adunarea creştină din primul secol, nici primii „părinţi ai bisericii” nu au considerat că Petru era stânca pe care era construită biserica. Aceasta reiese clar din faptele aduse în atenţia noastră de Episcopul Strossmayer din Bosnia, în discursul său susţinut înaintea colegiului cardinalilor, în 1870, un timp în care dogma infailibilităţii papale era pusă în discuţie. Printre alte lucruri, acest episcop a spus acelei onorate adunări: „Vin acum să vorbesc despre marele argument - pe care l-aţi menţionat anterior - pentru a stabili primatul episcopului Romei prin stâncă (petra). Dacă acest fapt ar fi adevărat, disputa s-ar încheia; dar strămoşii noştri - şi cu siguranţă ei ştiau ceva - nu credeau despre aceasta la fel ca noi. Sf. Cyril, în a patra sa carte despre Treime, spune: ‘Eu cred că prin stâncă trebuie să înţelegem credinţa de neclintit a apostolilor’. Sf. Hilary, Episcop de Poitiers, în a doua sa carte despre Treime, spune: ‘Stânca (petra) este binecuvântata şi singura stâncă a credinţei mărturisită de gura Sf. Petru;’ şi în a şasea carte despre Treime, el spune: ‘Pe această stâncă a mărturisirii credinţei este clădită biserica’. ‘Dumnezeu’, spune Sf. Ieronim în a şasea carte despre Sf. Matei, ‘a clădit biserica Sa pe această stâncă şi de această stâncă a fost numit apostolul Petru’. După el, Sf. Chrysostom spune în a cincizeci şi treia predică despre Sf. Matei: ‘Pe această stâncă Îmi voi clădi biserica - adică, pe credinţa mărturisirii’. Acum, care era mărturisirea apostolilor? Aceasta: ‘Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului cel viu’. Ambrose, sfântul arhiepiscop din Milano (în al doilea capitol despre Efeseni), Sf. Basil de Seleucia şi părinţii Consiliului din Calcedon învaţă exact acelaşi lucru. Dintre toţi doctorii antichităţii creştine, Sf. Augustin ocupă unul dintre primele locuri pentru cunoştinţă şi sfinţenie. Ascultaţi, aşadar, ce scrie în al doilea tratat al său despre prima epistolă a Sf. Ioan: „Ce înseamnă cuvintele: „Îmi voi clădi biserica pe această stâncă”? Pe această credință, care afirma: Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului cel viu’. În tratatele sale despre Sf. Ioan găsim această frază foarte semnificativă: ‘Pe această stâncă pe care ai mărturisit-o Îmi voi construi biserica, deoarece Cristos era stânca’. Marele episcop credea atât de puţin că biserica era clădită pe Sf. Petru, încât le-a spus oamenilor în cea de-a treisprezecea sa predică: ‘Tu eşti Petru, şi pe această stâncă (petra), pe care tu ai mărturisit-o, pe această stâncă pe care ai cunoscut-o, spunând: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu”, Îmi voi clădi biserica - pe Mine, care sunt Fiul Dumnezeului cel viu: o voi clădi pe Mine, şi nu Mă voi clădi pe Mine pe tine’. Ceea ce credea Sf. Augustin în acest pasaj renumit era opinia întregii creştinătăţi în timpul său.” (Augustin a murit în anul 430 A.D sau la aproximativ 400 de ani după ce Isus i-a spus aceste cuvinte lui Petru).

    NU A FOST EPISCOP AL ROMEI

    Petru nu a fost nici primul episcop al Romei, cum nu a fost nici „stânca” sau primul papă. Multe scripturi arată că Pavel a fost la Roma. De ce ar fi găsit Pavel necesar să le dea creştinilor romani atâta îndrumare dacă Petru era deja acolo, superior acestuia? În scrisoarea către romani, Pavel menţionează 35 de creştini pe nume şi transmite salutări la 26 dintre aceştia, dar nicio menţiune despre Petru, niciun fel de salut pentru acesta. Dacă Petru ar fi fost la Roma şi în calitate de papă sau episcop, ne putem imagina ca Pavel să-l ignore complet? Mai mult, Pavel a scris un număr din scrisorile sale de la Roma şi în acestea a făcut referire la alţi creştini din Roma care erau cu el şi care, de asemenea, transmiteau salutări, dar niciodată nu a menţionat nimic despre Petru. De ce această mare tăcere, dacă Petru ar fi fost cu adevărat acolo la acea vreme? Şi dacă Petru s-ar fi stabilit ca episcop al Romei, ar mai fi putut el să fie numit apostol la cei circumciși? A susţine că referirea lui Petru la Babilon în prima sa epistolă (5:13) face referire la Roma, înseamnă pur şi simplu să recunoşti cât de slabe sunt şansele ca Petru să fi fost la Roma. Conform episcopului Strossmayer, Scaliger (denumit de Enciclopedia Americană „fondatorul ştiinţei cronologiei” şi, prin urmare, nu are o mare autoritate) nu a ezitat să spună că „Episcopatul şi rezidenţa Sfântului Petru la Roma ar trebui clasate drept legende ridicole”.
    Aşadar, vedem că, atât Scripturile cât şi faptele istorice, se unesc pentru a dovedi că adunarea creştină este clădită pe Isus Cristos şi nu pe apostolul Petru, că Petru nu a fost primul papă şi că nu există vreo dovadă că el ar fi fost vreodată la Roma. În mod cert, „adevărul vă va elibera.” – Ioan 8:32.