Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vestitorul Imparatiei lui Iehova
Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Acesta este site-ul oficial al
Asociației Internaționale
Martorii lui Iehova

Arhivă Teme

 
Ziua Cincizecimii sau Rusaliile
 
    În anul 33 d.C., ziua de 16 Nisan era ziua în care marele preot iudeu oferea la templu cele dintâi roade ale recoltei de grâne şi, de asemenea, ziua când Isus a fost înviat să „devină pârga celor adormiţi.” Aceasta era ziua când trebuia să înceapă numărătoarea celor cincizeci de zile până la sărbătoarea săptămânilor, sau Penticosta, numele Penticosta însemnând ziua a cincizecia, sau Cincizecime. La Cincizecime, marele preot iudeu oferea la templu al doilea rând de pârgă, două pâini legănate, făcute din floarea făinii şi coapte cu aluat (Exodul 34:22). Aceste două pâini simbolizau pe ucenicii lui Isus Cristos ca fiind legănaţi sau prezentaţi de Marele Preot Isus Cristos înaintea lui Iehova Dumnezeu, ca închinaţi sau sfinţi Domnului. Faptul că ambele pâini erau dospite simbolizează că aceşti ucenici erau prin naştere creaturi păcătoase; dar valoarea jertfei lui Isus Cristos, care a fost prezentată în folosul lor, i-a îndreptăţit în faţa lui Dumnezeu şi astfel ei erau închinaţi sau „sfinţi” pentru El.

   Ce a făcut Marele Preot glorificat în ceruri, Isus Cristos, în acea zi a Cincizecimii? Trebuie să fie ceva care a fost simbolizat sau preumbrit de oferirea acelor două pâini lui Iehova Dumnezeu. Să urmărim relatarea a ceea ce s-a întâmplat:

       „În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de spirit sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da spiritul să vorbească.” - Fapte 2:1-5.

  Revărsarea spiritului la Cincizecime era dovada că Isus apăruse în prezenţa lui Dumnezeu pentru ucenicii săi credincioşi, aproape 120 fiind adunaţi la Ierusalim, după cum le spusese El (Fapte 1:15). Aceasta era dovada că valoarea jertfei Sale fusese oferită şi acceptată de Dumnezeu, apoi aplicată în folosul lor, şi de asemenea că ei erau luaţi într-un legământ pentru Împărăţie ca şi copii spirituali ai lui Dumnezeu, fiind unşi pentru serviciul Împărăţiei - Evrei 9:24-26.

    La sărbătoarea tipică a Cincizecimii existau două pâini făcute din pârga grâului (Leviticul 23:20). Aceasta a arătat că, spre deosebire de cele dintâi roade din orz oferite la 16 Nisan, care închipuiau pe Isus Cristos singur, pâinile simbolizau că vor exista două clase, şi anume: 1) o rămăşiţă a creştinilor dintre evreii naturali şi 2) restul membrilor „trupului” care sunt luaţi dintre neamuri.

   În chiar acea zi a Cincizecimii, Iehova a împlinit în mic profeţia lui Ioel 2:28-32, care spune: „Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din spiritul Meu peste orice făptură [peste toată carnea];… Atunci oricine va chema Numele Domnului [Iehova], va fi mântuit.” (Fapte 2:16-21).

   Mulţi evrei, din interiorul sau din afara Imperiului Roman, erau în Ierusalim în acel timp pentru celebrarea „sărbătorii săptămânilor” sau a „Cincizecimii” şi ei au auzit despre coborârea spiritului sfânt al lui Dumnezeu: „Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt Galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia, Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi, Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!” Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?” - Fapte 2:5-12.

    Prevăzând aducerea în biserică a unei rămăşiţe atât iudee cât şi dintre neamuri la şi după Cincizecime, Isus a numit pe Petru să fie acela care să folosească cheile înţelegerii la momentul potrivit, iar cerul îl va confirma în folosirea acestor chei:„ Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ, va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” - Matei 16:18,19.

   Cuvântul "chei", aşa cum este întrebuinţat în Sfânta Scriptură, arată privilegiul deschiderii, descoperirii şi facerii de cunoscut a anumitor adevăruri despre împărăţia cerurilor. Cuvântul chei fiind un plural, indică cel puţin două chei, iar evenimentele călăuzite de cer au dovedit că erau chiar două, după numărul pâinilor folosite atunci.

    Cu această ocazie, Petru a explicat acestor iudei împlinirea profeţiei lui Ioel, şi că Psalmii 16 şi 110, scrişi de regele David, s-au împlinit cu Isus Cristos, moştenitorul lui David ca Rege: „Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai lui. Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa spiritului sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul [Iehova] a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.’ Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Cristos [Messiah] pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.”

     Iudeii, mustraţi de conştiinţă, l-au întrebat pe Petru şi pe apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul spiritului sfânt. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Iehova, Dumnezeul nostru.” … Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” - Fapte 2:14-40.

    Din cuvântarea inspirată a lui Petru, noi primim o descriere mai largă a căii mântuirii. Noi nu suntem mai puţin păcătoşi înaintea lui Dumnezeu decât acei iudei care au susţinut uciderea nemiloasă a lui Isus Cristos. De aceea, invitaţia lui Petru de a se „pocăi” ni se aplică nouă tuturor. Căindu-ne de purtarea noastră din trecut, noi trebuie acum să ne întoarcem la Isus Cristos, care ne-a fost propovăduit prin Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Noi nu ne putem apropia de Dumnezeu decât prin Isus Cristos, Sămânţa sau Fiul Său, deoarece acestui Fiu I s-a zdrobit călcâiul şi a murit pentru justificarea suveranităţii universale a lui Dumnezeu şi pentru a furniza curăţirea noastră de păcate. Astfel, noi trebuie să fim botezaţi „în numele lui Isus Cristos”, adică să avem credinţă şi încredere în El, ca Sămânţa lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Prin credinţa în El, Cel căruia I-a fost zdrobit călcâiul, noi primim de la Dumnezeu ştergerea sau iertarea păcatelor. Botezul în apă al celor 3.000 de suflete în ziua de Rusalii nu le-a procurat iertarea, ci era numai un semn al acestei iertări. Botezul în apă era în realitate o mărturisire publică a întoarcerii lor de la duşmănia faţă de Dumnezeu şi Sămânţa Sa şi consacrarea sau dedicarea lor prin Sămânţa pe care ei o numeau sau o mărturiseau acum a fi Isus. Prin El, ei au chemat Numele lui Iehova, pentru a putea fi mântuiţi. Această chemare a însemnat nu numai strigarea la Iehova după ajutor şi eliberare, ci şi mărturisirea Lui în mod public altora, prin predicarea evangheliei Sale, în felul acesta informând şi pe alţii despre Iehova Dumnezeu – Romani 10:10,13-15.